Obligaţia de a face. Sentința nr. 182/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 182/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 12318/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr.182/2014

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. I.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta P. (D.) L. L., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și pârâtul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În aplicarea dispozițiilor art.131 NCPC, verificând competența, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în raport de obiectul cauzei, care reclamă aplicarea legii 554/2004 și dispozițiile art.10 din această lege, după care:

Se invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS în cererea de chemare în judecată;

Având în vedere dispozițiile ar.72 și urm. NCPC instanța încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție formulată de USH și constatând că s-a depus întâmpinare de către chematul în garanție MECTS consideră că nu este necesară acordarea unui termen în acest sens.

Față de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, se reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 31 iulie 2013 reclamanta P. (D.) L. L., a chemat în judecată pe pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta U. S. HARET la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 100 leu pe zi de întârziere; precum și obligarea pârâtului M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, să își de avizul și să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomei de licență,.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În fapt, în sesiunea iulie 2009 reclamanta a susținut și promovat examenul de licență, în calitate de absolventă a Facultății de Psihologie, specializarea Psihologie, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, dobândind titlul de licențiat în Psihologie,, conform adeverinței nr.3971/23.07.2009 eliberată de U. S. Haret - Instituție de învățământ particular acreditată prin Legea nr. 443/2002.

Deși au trecut aproximativ 3 ani de la data promovării examenului de licență, pârâta nu a eliberat diplomele de absolvire, deși conform regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, 2007, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 716 din_, art. 11(1) activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor.

S-a solicitat pârâtei U. S. Haret să elibereze aceste diplome, conform art. 20 din textul mai sus menționat, reclamanta nu a primit nici un răspuns la cererea formulată, iar din acest motiv conducerea din cadrul instituției unde activa a retrogradat-o de pe funcția de profesor pentru învățământul primar, funcție dobândită în urma absolvirii studiilor universitare de licență, conform Ordinului nr. 3235/09.02.2010, reîncadrându-se pe postul de educator cu studii medii, salariul fiind redus.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1, alin. 1, art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta U. "S. HARET", a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., prin care a solicitat instanței să constate că și-a îndeplinit obligațiile legale fata de reclamanți, in sensul ca, după finalizarea completa a studiilor si susținerea examenului de licența, la cererea acestuia, a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisa de către subscrisa sub nr. 1405/ 21.05.2009 si cu prevederile art. 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284 din 28 septembrie 2007 .

Potrivit art. 7 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ", (Ordinul nr. 2284/2007)," Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, in condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS unitate care poarta întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții si pentru asigurarea securității tipăririi si păstrării formularelor pana la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare. "

Arată că a informat si Romdidac SA - Compania de material didactic desemnata de MECT, aducându-le la cunoștința ca solicită tipărirea unor formulare tipizate, insa Romdidac SA prin mai multe adrese, a comunicat, ca nu poate sa tipărească si sa livreze decât cu aprobarea scrisa a MECTS - Direcția Generala Juridica si Control.

Învederează instanței faptul ca MECTS este cea care in calitatea sa de autoritate publica, gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare subscrisei pentru a elibera diploma si suplimentul la diploma solicitate de către reclamant.

Arată că a făcut demersurile legale către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului in sensul ca am comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobării acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..

Astfel, arată că s-a adresat M., prin adresele nr. 385/06.04.2009; nr. 769/25.08.2009;nr.31/21.06.2010;nr.557/12.10.2010;nr.569/18.10.2010;nr.573/26.10.2010;nr.l054/03.02.2011; nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010, am solicitat sa ne fie data aprobarea pentru a putea tipării formularele tipizate la . absolvenții anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.

Prin urmare, reclamantul a urmat cursurile pe care arată că le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, a emis acestuia adeverința ,sub egida MECTS, din care rezulta calitatea de licențiat.

In prezent, arată că se află în imposibilitatea practica de a obține in totalitate tipărirea formularelor tipizate constând in actele de studii solicitate de reclamant, datorita refuzului MECTS.

Întrucât, la data înscrierii reclamantului la cursurilor Universității S. Haret MECTS, avea posibilitatea, potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art. 116 si art. 141 din Legea nr. 84/1995(in vigoare la acea data), sa invoce nelegalitati in organizarea de către subscrisa a studiilor acestora, dar nu a sesizat nici o neregula in acest sens, nu se justifica refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.

Învederează instanței faptul ca adresele nr. 385/06.04.2009; nr. 769/25.08.2009; nr. 31/21.06.2010; nr. 557/12.10.2010; nr. 569/18.10.2010;nr. 573/26.10.2010; nr. 1054/03.02.2011; nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010, emise către MECTS, vizează actele de studii pentru absolvenții din anul 2009. Acestea au fost soluționate in parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate si pe cale de consecința arată că se află in imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplome, din vina MECTS. Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile,dreptul reclamantului la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte,nu se poate face discriminare intre reclamant si alți absolvenți întrucât, in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.

Se precizează că nu este posibila crearea unei situații discriminatorii,atâta vreme cat pentru alți absolvenți din anul 2009, MECTS a aprobat tipizarea formularelor destinate diplomei de licența.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a M. Educației,Cercetării, Tineretului si Sportului, solicitând instanței să oblige pârâtul:

- Sa aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in Diploma de Licența si suplimentul la diploma pentru reclamant sub sancțiunea prevăzuta de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004, in cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii.

- Cu cheltuieli de judecata, pe cale separata.

In fapt, pârâta U. S. Haret, arată că a fost înființata prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ ,iar prin HG nr .693/2003 si HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi,domeniile de licența; drept,sociologie, psihologie,management,științe ale educației, matematica,informatica,si altele.

Potrivit dispozițiilor art. 60 (1) din Legea nr. 84/1995,"activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: zi, cu frecventa redusa si la distant. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusa si la distant pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi" U. S. Haret având învățământ la ZI, FR, ID acreditat/autorizat prin HG nr. 940/2004 a procedat legal.

In aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministerul Educației a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art. 2,ca"Admiterea in învățământul superior public si particular se organizează pe domenii de studii de licența, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art. 8 se prevede ca „Formele de învățământ cu frecventa redusa sau învățământul la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective si dispun de departamente specializate. "

Specializarea urmata de reclamant la forma de învățământ arătata,a fost confirmata de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009,data de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.

Se învederează că pârâta U. S. Haret, s-a conformat cu promptitudine si întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.

Prin adresele formulate arată că a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționata, in care impun tuturor instituțiilor de învățământ de stat si particulare sa atașeze la cererile lor "si situațiile centralizatoarei....) semnate si stampilate pe fiecare pagina si incluse si in format electronic pe CD, la Direcția Generala de Învățământ Superior. "

Potrivit art. 2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,in vigoare la data când reclamantul a parcurs studiile superioare si a susținut licența, "Ministerul Educației, Cercetării si Tineretului conduce sistemul național de educație, învățământ, tineret si cercetare, exercitând si atribuțiile stabilite prin legi si prin alte acte normative din sfera sa de activitate "..iar conform art. 3 si 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,..." evaluează si controlează realizarea politicilor si programelor in domeniu si stabilește sau propune, după caz, masuri de corectare a lor, controlează si monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si Instituțiilor de învățământ particular;

Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales Ministerul Educației, nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare a subscrisei,prevăzuta de art. 8 din Leg. nr. 443/2002, nici după emiterea HG nr. 676/2007 si a HG nr. 635/2008 precum si nici după . QUG nr. 75/2005 - privind asigurarea calității educației.

In concluzie, arată că MECTS nu a aprobat in totalitate necesarul de formulare solicitate.

Prin urmare, chematul in garanție MECTS,in baza atribuțiilor legale care ii revin, trebuia sa avertizeze ca furnizor de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt îndeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, Ministerul Educației trebuia sa elaboreze si sa promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege,decizia prin care încetează definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.

Aprobarea in parte a tipizării formularelor de diploma echivalează cu recunoașterea din partea METCS, ca a funcționat ., care a permis sa organizeze formele de învățământ cu frecventa redusa sau învățământ la distanta.

Învederează instanței faptul ca și-a îndeplinit obligația legala de a emite Adeverința de studii pentru reclamanți si a făcut demersuri către Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului si Sportului,in vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire . formulare,in scopul livrării lor.

In acest sens, prin mai multe adrese a solicitat sa fie data aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.

In prezent, arată că se află in imposibilitatea practica de a obține in totalitate tipărirea formularelor tipizate constând in actele de studiu solicitate de reclamanți.

Adresele emise nr. 385/06.04.2009; nr. 769/25.08.2009; nr. 31/21.06.2010; nr.557/12.10.2010;nr.569/18.10.2010;nr.573/26.10.2010;nr.l054/03.02.2011; nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010, către Minister vizează actele de studii pentru 2009, insa ele au fost soluționate in parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate,si pe cale de consecința, arată că se află in imposibilitate sa le eliberreze tuturor absolvenților diploma de licența,din vina chematei in garanție.

Solicită instanței să observe faptul ca prin adresa nr. 278/05.08.2010(depusa la dosar), emisa de subscrisa către MECTS, reiese faptul ca din_ buc formulare tipizate,solicitate prin adresa 31/21.06.2010, înregistrata la MECTS sub nr._/21.06.2010, a primit numai_ buc. conform adresei nr._/21.06.2010 a MECTS către ROMDIDAC SA.

In concluzie, MECTS nu a aprobat in totalitate ,necesarul de formulare solicitate de noi.

Atâta vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile,dreptul reclamantului la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se poate face discriminare intre reclamant si alți absolvenți, câta vreme in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.

Arată că a motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantului diploma de licența atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind puși astfel in imposibilitatea de a executa hotărârea, atâta timp cât dreptul absolventului nu poate fi realizat fără concursul efectiv al chematului in garanție, care, in calitate de autoritate publica gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii.

Asupra admiterii cererii de chemare in garanție s-a pronunțat înalta Curte de Casație si Justiție, după cum urmează: in Dosar nr._, in Dosar nr._, in Dosar nr. l_, Dosar nr._, Dosar nr._ ,Dosar nr._ si in Dosar nr._, Dosar nr._ ,Dosar nr. l_, Dosar nr._, in sensul admiterii cererii i de chemare in garanție a MECTS.

Învederează instanței ca, pe rolul Tribunalului Cluj, s-au aflat mai multe cauze, având ca obiect, excepția de nelegalitatea a adeverințelor si diplomelor de licența emise, pentru absolvenți care au urmat cursurile la forma de învățământ la distanta si frecventa redusa.

In toate cauzele, instanța a reținut ca pârâta a funcționat ..lDosar_ ;_ ;_ :_ :_ :)

Solicită instanței admiterea cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecata pe cale separata.

Instanța a luat act de cererea de chemare în garanție a M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, formulată de către pârâta U. S. Haret și a dispus citarea METCS în calitate de chemat în garanție.

Ministerul Educației Naționale a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

De asemenea, s-a solicitat, pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de U. S. Haret.

Conform prevederilor art. 72 NCPC "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."

În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.

Ori, faptul că între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.

Precizează că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. Educației și Cercetării."

Arată că pârâta U. "S. Haret" cere instanței de judecată de fapt să oblige MECTS la avizarea formulare tipizate, constând în diplome de licență, ignorând astfel în mod vădit cadrul legislativ în vigoare, din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.

În urma analizării documentațiilor transmise de către U. "S. Haret", prin adresele_/21.06.2010,_, 12356F/25.10.2010,_.11.2010,_,_,_/13.10.2010, ministerul a transmis către ROMDIDAC SA avizul pentru achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților S. Haret Prin urmare, cererea universității este lipsită de obiect.

Precizează de asemenea faptul că potrivit prevederilor art. 7 din ORDIN nr. 2284/ 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate.. în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.

Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. Mai mult Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a desemnat unitatea. de specialitate si a avizat achiziționarea sie formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, pretențiile Universității fiind astfel soluționate.

De asemenea, precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual,

Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național ai Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Ministerul, potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire ia organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Rugăm onorata instanță să rețină și faptul că ministerul nu aprobă tipărirea de formulare tipizate pentru o anumită persoană. Tipărirea tipizatelor se face în funcție de situațiile transmise de către instituția de învățământ superior (în acest caz pârâtul U. ""S. Haret" din București) și. acreditările existente și nu prin raportare la persoane strict determinate,

De asemenea U. "S. Haret " nu a făcut dovada faptului că ministerul nu ar fi respectat dispozițiile art. 7 din O.M.E.C.T nr. 2284/2007 în sensul ca nu ar fi aprobat tipărirea și difuzarea formularelor actelor de studii în condițiile legii.

În concluzie arată că ministerul, prin adresele cu nr._/21.06.2010,_, 12356F/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010, MECTS a avizat achiziționarea de formulare tipizare pentru actele de studii destinate absolvenților Universității „S. Haret" din promoțiile 2008, 2009, 2010.

Față de cele menționate solicită să respingă cererea de chemare de garanție a ministerului, iar pe fondul acțiunii să respingă cererea ca neîntemeiată.

La termenul de azi 21.01.2014 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS în cererea de chemare în judecată și a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâta USH.

Analizând cauza supusă judecății, cu prioritate asupra excepției invocate, instanța reține că reclamanta este absolventă a UNIVERSITĂȚII „S. HARET"; a început studiile în anul 2006, forma de învățământ ID, dată la care, după reglementările în vigoare, studiile urmate erau acreditate și recunoscute ca atare de pârâta M.E.C.T.S.

A absolvit în anul 2009, pârâta eliberând adeverința care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.

Cu toate acestea, diploma de licență nu a fost eliberată, deși reclamanta a făcut demersuri în acest sens, adresând cerere pârâtei USH.

Împotriva refuzului pârâtei, a formulat prezenta acțiune.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS, în acțiunea de chemare în judecată formulată de reclamantă, se reține că raportul juridic dedus judecății s-a născut urmare a încheierii contractelor de studii între reclamantă, pe de o parte, și pârâta USH, pe de altă parte.

În temeiul acestor contracte și a legislației în vigoare la data respectivă, obligația eliberării diplomei de licență aparține pârâtei USH, în calitate de parte în contractele încheiate de reclamanți, și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea acestora, să organizeze, la finalizarea studiilor, examen de licență și să emite diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitate între persoana chemată în judecată, în calitate de pârât, și cea care este subiect pasiv, în raportul juridic dedus judecății.

Din cele expuse mai sus, reiese că în raportul juridic dedus judecății, subiect pasiv al obligației de eliberare a diplomelor de licență este pârâta USH; cum reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă să fie obligată pârâta MECTS la emiterea diplomelor de licență sau a oricărui act administrativ similar de recunoaștere, și pentru că nu a făcut dovada faptului că raportul juridic dedus judecății stabilește o astfel de obligație în sarcina MECTS, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada legitimării procesuale pasive a acestui pârât, motiv pentru care va respinge în consecință acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.

Este adevărat că pârâtul METS are ca atribuție aprobarea eliberării tipizatelor, și că această atribuție reprezintă o condiție necesară a eliberării de către USH a diplomelor de licență, însă raportul juridic dedus judecății nu este stabilit între reclamantă și MECTS, acesta din urmă neavând nicio obligație față de reclamantă, ca urmare a absolvirii de către reclamantă a studiilor și a examenului de licență.

Pe fondul cauzei, se constată că reclamanta, înscrisă la U. ”S. Haret” în 2006, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emisă adeverință ce atestă acest fapt.

Ca atare, U. are obligația ca, ulterior eliberării adeverințelor de studii, să elibereze și diploma de licență.

Aceasta întrucât actele prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiat, nefiind revocate sau anulate, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.

Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea III. 288/2MM privind organizarea studiilor universitare impun că „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. Educației și Cercetării.”

Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare Ia momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.

Însă, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanții care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-au încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.

Se constată că, într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din OUG nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, Ministerul Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).

Însă procedura în cauza nu vizează raporturile juridice ale Universității cu reclamanții, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie.

Altfel spus, eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamanților aflați în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.

Din probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamantei, în calitate de studentă, cu U. S. Haret, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomelor de licență). Altfel spus, U. S. Haret a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparență de legalitate a formelor de învățământ (aparența rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență etc).

Mai mult, chiar și în prezent U. indică absolvenților faptul că, referitor la baza legală a organizării și desfășurării formelor de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, aceasta este reprezentată de art. 60 al. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 care prevede că activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri la zi". De asemenea, tot U. indică faptul că art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, cât si art. 29 al. 3 din Legea nr. 87/2006 stabilesc că evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă (specializare), nefăcând nicio referire expresă sau tacită la formele de învățământ (în acest sens, adeverința de licență emisă reclamanților).

Altfel spus, U. pârâtă creează aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate mai sus sunt suficiente a conchide că reclamanții se puteau încrede în aparență de legalitate a formelor de învățământ.

Pe lângă aceste argumente, se reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului.

Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarilor lor trebuie să li se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.

A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând sa fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. S. Haret, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.

Pentru aceste considerente, în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite cererea principală formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, și va obliga pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată în contradictoriu cu pârâtul MECTS, se reține ca obiectul acesteia este “obligarea MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă”; se mai constată că prin adresele_/21.06.2010,_/2010, 12356F/2010,_/1010, U. a solicitat MECTS aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.

Deși pârâta a invocat excepția inadmisibilității acestei cereri, motivarea în fapt se referă la fondul acestei cererei.

Constatând că obligația pârâtei USH, asupra căreia instanța a statuat în considerentele expuse anterior, este corelativă obligației pârâtului METCS de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă și obligată pârâta chemată în garanție la executarea obligației.

În aplicarea art.453 C.pr.civ, va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată; în baza acelorași dispoziții, obliga pârâtul MECTS la plata către pârâtul reclamant USH a cheltuielilor de judecată, însă cuantumul onorariului de avocat va fi redus la suma de 100 lei, având în vedere că suma solicitată este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de apărător, că proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării este determinată de elemente precum complexitatea și dificultatea litigiului, valoarea obiectului pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. (D.) L. L., domiciliată în C., ..30, ., ., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, cu sediul în București, ..13, sector 3, și obligă pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență.

Respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, ..28-30, sector 1,constatând lipsa calității procesuale pasive.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu pârâtul METCS și obligă pârâtul chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.

Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Obligă pârâtul METCS la cheltuieli de judecată de 100 lei, către pârâta U. S. Haret.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2014.

Președinte,

C. E. I.

Grefier,

M. M.

Red. 5 ex./24 Ianuarie 2014/C.I./M.M

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 182/2014. Tribunalul DOLJ