Pretentii. Sentința nr. 127/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 127/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 12021/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 127/2014
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. M. S. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în raport de dispozițiile OUG nr. 74/2013, urmează să rectifice concepta în sensul că pârâtă este Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., în loc de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C..
În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, după care, constatând dosarul în stare de judecată reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 18.07.2013, reclamantul G. M. S. a chemat în judecată pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumei de 4449 lei, reprezentând taxa de poluare, începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective a acesteia.
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 1869/2011 s-a dispus restituirea sumei de 4449 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
In data de 18.04.2013 în conformitate cu dispozițiile hotărârii CJUE pronunțată în cauza C-565/11 - M. I., s-a dispus ca dobânda la taxa achitată să se acorde de la data achitării taxei și nu de la data punerii în întârziere cum a fost cerută și acordată de instanță, art. 124 Cod Pr. Fiscală, singurul cadru legal în vigoare la data judecării cauzei.
In temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, vor trebui înlăturate de la aplicare dispozițiile art. 124, art. 120 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscala.
În susținerea cererii a depus la dosar: sentința nr. 1869 /2011, carte de identitate și cererea de restituire a dobânzii legale.
Analizând cauza dedusă judecății, instanța reține că prin sentința nr. 1869/29.09.2011, pronunțată de către Tribunalul D., irevocabilă prin decizia Curții de Apel C., a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul G. M. S., fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Mun. C. și AF Mediu, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4449 de lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
La data de 03.07.2013, reclamantul a formulat cerere adresată pârâtei prin care solicita dobânda fiscală neacordată, începând cu data de la care aceasta a fost achitată, cererea fiindu-i respinsă de către pârâtă.
Așadar, în privința dobânzii solicitate, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, sau la art. 70 după caz.
Cu privire la dobânda legală aplicabilă, trebuie precizat că taxele cu efect echivalent taxelor vamale de import este necesar să fie restituite în întregime și în funcție de momentul în care sunt ilicite, deci din momentul perceperii ilegale a taxei contrare dreptului Uniunii Europene.
Prin urmare, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, dobânda trebuie să se acorde tot de la momentul în care taxa a fost ilicită.
În același sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în hotărârea din data de 18.04.2013, cauza C-565/2011- I., că prevederile legislației din România "care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei", nu respectă principiul efectivității despăgubirii adecvate pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxai (paragrafele 26-27), iar pierderea suferită de cel ce a plătit taxa percepută ilegal "depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia" (par. 27).
Față de toate aceste considerente, în baza art. 117 cod procedură fiscală, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamantul G. M. S. este întemeiată, urmând a fi admisă, cu obligarea pârâtelor A.J.F.P. D. și AF Mediu, în solidar, să achite reclamantului dobânda fiscală aferentă taxei de poluare în sumă de 4449 lei, dobânda urmând a fi calculată de la data achitării taxei de poluare.
Reținându-se culpa procesuală pasivă, în baza disp. art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtele, în solidar, să achite reclamantului suma de 219 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. M. S., cu domiciliul în cu domiciliul în mun. C., ., .. 1, ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . corp A, sector 6.
Obligă pârâtele, în solidar să achite reclamantului dobânda fiscală aferentă taxei de poluare în sumă de 4449 lei, dobânda urmând a fi calculată de la data achitării taxei, până la data stabilită prin sentința civilă nr. 1869/29.09.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 219 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică azi, 17.01.2014.
Președinte, Grefier,
A.-M. M. A. F.
Red. 5 ex/21.01.2014
AMM/AF
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1332/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 05/2014.... → |
|---|








