Pretentii. Sentința nr. 138/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 138/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 25793/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA Nr. 138/2014
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. V. C. la cab. avocat Acrivopol B. și paratii D. C. ÎN NUMELE ȘI PT. ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și pe intimat, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus concluzii scrise de către reclamant și cerere de judecare a cauzei in lipsă.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
La data de 21.12.2012 reclamantul C. V. C. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. Pentru Mediu pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2990 lei reprezentând taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de 2990 lei.
Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la A.F.P. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.
La acțiunea formulată reclamantul a atașat înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a solicitat, pe calea prezentului demers judiciar, restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.
La data de 06.02.2013 reclamantul prin apărător a formulat cerere precizatoare în care a solicitat introducerea în cauză a AFP S. în calitate de pârâtă în loc de AFP C. care din eroare a fost menționată în acțiune.
Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2013 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză a AFP S. în calitate de pârâtă în loc de AFP C..
Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice , solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Cu adresa nr. _/11.02.2013 organul fiscal a adus la cunoștința reclamantului dispozițiile Legii 9/2012 potrivit cărora se restituie diferența dintre taxa de poluare achitată în temeiul OUG 50/2008 și cea calculată în baza prezentei legi, dacă prima taxă este mai mare decât cea de-a doua.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită..
Pe fondul cauzei, pe de o parte, OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand, a fost obligat, cu ocazia înmatriculării, să achite taxa de poluare în cuantum de 2990 lei; taxa achitată fiind calculată în baza OUG 50/2008.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar. Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumparat pe piata nationala sau importat.Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008. Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare; Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, motiv pentru care va admite acțiunea obligând pârâtele să achite reclamantului suma de 2990 lei.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală. Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare. Așadar coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din codul fiscal, se reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, punct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
Având în vedere motivele expuse mai sus, constatând că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea adresată organului fiscal la suma de restituit se va aplica dobânda la nivelul prevăzut de art. 124 alin. 2 cod procedură fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data formulării cererii, respectiv 08.02.2013, până la data plății efective.
Prin sentința nr. nr. 5372 din data de 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. V. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice S. și Administrația F. Pentru Mediu.
A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2990 lei, reprezentând taxă de poluare la care se aplică dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 cod proc. Fiscală de la expirarea termenului de 45 zile de la data de 08.02. 2013 până la data plății efective.
A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 239,3 cheltuieli de judecată, reprezentând timbru judiciar, taxă timbru și onorariu avocat.
Împotriva sentinței nr. 5372 din data de 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice S. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. .
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
A menționat că la art. 11 din O.U.G. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
II. Acțiunea este inadmisibilă cu privire la restituirea sumei actualizată, deoarece nu a fost urmată procedura prealabilă cu privire la actualizarea sumei. Reclamantul a solicitat restituirea taxei, fără actualizarea ei cu dobânda legală.
Pentru că reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești, solicitând actualizarea sumei, dar fără a urma procedura specială de restituire reglementată de art. 117 Cod pr.f. și O.M.F.P. nr. 1899/2004, a solicitat admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.
De asemenea, era important a se indica data de la care începe să curgă termenul
de calcul al dobânzii solicitate și acordate de instanță. Instanța de fond indică un termen, respectiv data de 11.07.2012, în dispozitiv, fără a preciza în considerente, pentru a putea verifica dacă această dată este corectă, data la care reclamantul a formulat cererea către organul fiscal.
III. Hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată, dar instanța consideră oportună acordarea acestora în temeiul art. 274 C.pr.civilă, deși nu este respectată condiția imperativă a textului de lege și anume aceea ca „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată”. Prin urmare, instanța putea obliga organul fiscal la plata cheltuielilor numai dacă erau solicitate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1, 5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa doar se încasează de organul fiscal, prin unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori sau își au domiciliul fiscal, urmând ca în ultima zi lucrătoare a lunii, să fie virați în contul nr. 50.17- „Disponibil al fondului pentru mediu”, deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6.
Pe cale de consecință, organul fiscal nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată cu prezenta cauză, motivat de faptul că partea ce cade în pretenții potrivit art. 274 poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și a considerat că numai Administrația F. de Mediu putea fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză. A considerat că numai Administrația F. de Mediu poate fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
IV. Pe fond, recurenta a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată.
Taxa de poluare a fost achitată pentru înmatricularea unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării acestei taxe și nu cuantumul taxei stabilit prin Decizia de calcul.
Taxa a fost stabilită respectându-se întocmai dispozițiile legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3, precum și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului. Cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului. Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Scopul și sfera de aplicare ale taxei nu sunt date numai de denumire. În cazul acestei taxe este evident scopul ecologic, ce se încearcă a fi atins prin adoptarea ei, atâta timp cât sfera de aplicare a ei cuprinde atât produsele interne cât și cele importate, tocmai pentru a se limita înmatricularea autoturismelor poluante.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state. Conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
Curtea a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru considerentele ce succed:
Din conținutul acțiunii introductive reiese că instanța de fond a fost investită cu o cerere având ca obiect restituire taxă pentru emisii poluante, achitată la data de 17.12.2012 (fila 19 dosar fond), în temeiul Legii nr. 9/2012, iar din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a analizat o cerere de restituire a taxei de poluare încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Soluționarea acțiunii în aceste condiții constituie o încălcare evidentă a principiului disponibilității părților și a prevederilor art. 129 alin. 6 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părți este stabilit de acestea, iar instanța este obligată să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiindu-i permis să schimbe obiectul acțiunii, natura juridică a cauzei sau părțile din proces.
Instanța de fond trebuia să rețină faptul că reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante la data de 17.12.2012, cu chitanța aflată la fila 19 din dosarul de fond și că a investit instanța cu cerere de restituire a acestei taxe, și nu cu o cerere de restituire a taxei de poluare, fiind evident că la data achitării taxei, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 erau abrogate prin Legea nr. 9/2012.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, instanța de fond trebuia să analizeze caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Instanța de fond a soluționat acțiunea cu încălcarea principiului disponibilității, prin depășirea cadrului procesual, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 C.proc.civ., instanța necercetând pe fond obiectul cauzei.
În mod evident, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei, încălcarea principiului disponibilității, dar și a dispozițiilor legale care dispun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Aspectele semnalate echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce face imposibilă efectuarea controlului judiciar, astfel că în cauză se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ..
În rejudecare, instanța de fond va interpreta în mod corect acțiunea în funcție de motivele menționate și de data achitării taxei, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
In rejudecare, pe rolul Tribunalului D. cauza a fost înregistrată sub nr._ cu termen la 17.01.2014.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2990 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012, cu dobânda fiscală până la data restituirii efective..
Conform celor menționate în acțiune, reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW având nr. identificare WBAAL31010JJ32445.
Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania, în data de 22.12.1998, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca BMW având nr. identificare WBAAL31010JJ32445 eliberate de autoritățile române, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 20.12.2012, fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_, în timp ce chitanța ., nr._/20.12.2012 certifică faptul că la înmatriculare reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012, în cuantum de 2990 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 08.02.2013, reclamantul a solicitat A.F.P. S. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Italia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare – însă ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. anterior menționat.
În consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, se realizează o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Ca atare, cele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene – în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE -, își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederilor art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din. Legea 9/2012, care contravin reglementărilor comunitare.
În aceste circumstanțe, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâtele A.J.F.P. D., având în vedere reorganizarea pârâtei AFP, conf. dispoz. art. 23 al. 5 din HG. 520/2013, și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cuantum de 2990 lei.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamantul este îndrituit de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 C.pr.fiscală, de la data achitării taxei până la data plății efective.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de pr. civilă, instanța va obliga pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 239,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și onorariul apărătorului ales.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. V. C. cu domiciliul în comuna C., ., jud. D. și cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat Acrivopol B. cu sediul în C., .. 121, județul D., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. cu sediul în C., .. 2, județul D. și Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. pentru Mediu București, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2990 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, sumă la care se va adăuga dobânda de la data achitării taxei până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 239,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2014
Președinte, J. S. | ||
Grefier, L. D. B. |
Red JS/
tehL.B. 23 Ianuarie 2014
5 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1198/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 91/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
