Pretentii. Sentința nr. 1920/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1920/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 10430/30/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1920/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. M., acțiune continuată de moștenitorul C. G. - la av. N.&G., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect pretenții REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au primit relațiile solicitate de la pârâtă, iar moștenitorul reclamantului - C. G. - a depus la dosar cerere, solicitând în principal suspendarea cauzei în temeiul art. 244 C.pr.civ., iar în subsidiar, admiterea acțiunii. Solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța lasă dosarul la a doua strigare a cauzei față de lipsa părților, când la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin Sentința nr. 7417 din data de 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins cererea de suspendare, s-a admis excepția prematurității și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. M. cu domiciliul procesual ales la av. N.&G., cu sediul în București, sector 3, ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin cererea adresata Tribunalului București la data de 02.04.2012, înregistrata sub nr._/3/2012, reclamantul C. G. a chemat in judecata parata A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 pentru a fi obligata la plata sumei de 216.556,97 de lei, reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 358/25.01.2012, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, începând cu data de 25.01.2012 și până la data plății. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat ca prin Hotărârea nr. 358/25.01.2012 a Comisiei Județene D. a fost aprobată cererea nr. 408/29.01.2004 de acordarea despăgubirilor pentru bunurile reclamantului, abandonate, sechestrate sau reținute în localitatea Marianca de Sus, jud. Tighina, ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei și a ținutului H., precum și ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Arată că a făcut dovada filiației, refugiului și dovada proprietății bunurilor care au aparținut autorului său, cu înscrisuri, declarații pe proprie răspundere, declarații de martori și dovada corespondenței cu autoritățile competente, astfel că, în mod legal, corect și temeinic, cererea i-a fost admisă. Reclamantul a fost de acord cu cuantumul despăgubirilor, așa cum este el menționat în cuprinsul hotărârii. În ceea ce privește Hotărârea nr. 358/25.01.2012, valoarea compensațiilor a fost stabilită corect, în cuantum de 216,556,97 de lei, reprezentând valoare teren extravilan.
În vederea efectuării plății, reclamantul s-a adresat din data de 01.03.2012 Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu o cerere scrisă, prin care a solicitat efectuarea plății.
Art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare prevede că " despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea comisiei județene sa a municipiului București". Mai mult decât atât, lipsa unui răspuns din partea pârâtei, după trecerea termenului prevăzut de lege duce la deprecierea reală a compensațiilor stabilite, ca urmare a devalorizării monedei naționale.
În drept invocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 290/_, inclusiv art. 110 alin. 3 C.pr.civ. Solicită judecarea cauzei în lipsă.
A depus la dosar Hotărârea nr. 358/25.01.2012, procură specială de reprezentare, cererea adresată ANRP, cu confirmare de primire.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, în contextul intrării în vigoare a OU nr. 10/20131. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite prin Legea nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 "se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 de lei".
Potrivit alin. 2 "prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014".
Din analiza celor două texte de lege rezultă că diferența de creanță stabilită prin Hotărârea nr. 358/25.01.2012 emisă de Comisia Județeană D. de aplicare a Legii nr. 290/2013 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prematură.
Prin eșalonarea stabilită statul nu contestă existența unui bun, nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2013 Tribunalul București a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepției pe care a analizat-o cu prioritate, conform art. 137 C.pr.civ.
Potrivit art. 17 al. 6 din HG nr. 1120/2006 privind normele metodologice pentru aplicarea legii nr. 290/2003, actele pârâtei sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG 25/2007 s-a înființat ANRP, iar alin. 7 al articolului arătat reia prevederile anterioare privind competența pe care o stabilește tot în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantului.
Din analiza celor două texte rezultă că acțiunile în legătură cu soluționarea cererilor de acordare a compensațiilor sunt de competența instanței de contencios administrativ de la domiciliul solicitantului, inclusiv acțiunile având ca obiect obligarea la emitere a hotărârii comisiei locale.
Dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 care prevăd o competență teritorială alternativă nu își găsesc aplicabilitate în speță.
S-a constatat că reclamantul are domiciliul în Municipiul C., astfel că este competent cu soluționarea cauzei Tribunalul D. – Secția de C. Administrativ.
Astfel, prin sentința nr. 2339/29-04-2013 Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului D..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. – Secția C. Administrativ sub nr._, cu termen de judecată la data de 18 septembrie 2013.
Reclamantul a depus la dosar, pentru termenul de judecată din data de 18 septembrie 2013, cerere de suspendare a judecării prezentei cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/300/2012, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, având ca obiect contestație la executare.
În ședința publică din data de 18 septembrie 2013, instanța a respins cererea de suspendare în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., formulată de reclamant, ca neîntemeiată, întrucât soluționarea contestației la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 București, sub nr._/300/2012, nu poate influența soluția cu privire la pretențiile formulate de către reclamant prin acțiunea de față prin care solicită să fie obligată pârâta să efectueze plata compensațiilor bănești ce i se cuvin în baza Legii 290/2003.
S-a reținut cauza pentru soluționarea excepției prematurității introducerii acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu disp. art. 137 alin 1 Cod de procedură civilă, excepția prematurității cererii de chemare în judecată, instanța urmează să o admită, pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 alin. 1 din OUG nr. 10/2013, publicată în M. OF. nr. 114 din 28.02.2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată.
De asemenea, potrivit art. 1 alin. 2 din același act normativ, prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata tranșelor urmând a se face începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să efectueze plata compensațiilor bănești ce i se cuvin în baza Legii 290/2003, conform art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006 care prevede că plata compensațiilor se face eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Or, prin art. V lit. d) din OUG nr. 10/2013 au fost abrogate disp. art. 2 alin. 4 și 5, precum și art. 18 alin. (5) și (6) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, astfel încât, în prezent, plata despăgubirilor solicitate de către reclamant se face eșalonat, potrivit disp. art. 1 alin. 2 din OUG nr. 10/2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale anterior menționate, instanța urmează să admită excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare și, în consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M., ca prematură.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. M. solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, având în vedere că instanța a respins acțiunea fără a intra în cercetarea fondului, admițând excepția prematurității, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare recurentul arată că în mod greșit Tribunalul a respins cererea de suspendare pe care a formulat-o în temeiul disp. art. 244 alin 1 pct.1 C.proc.civ., apreciind greșit că soluționarea contestației la executare nu poate influența soluția cu privire la pretențiile formulate de reclamant în prezenta cauză. În mod eronat și cu încălcarea principiului contradictorialității instanța a rămas în pronunțare pe excepția prematurității acțiunii, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare, pe care de altfel a și admis-o, fără a-i da posibilitatea de a formula apărări. Cererea sa a fost apreciată prematur formulată prin raportare la prevederile OUG nr. 10/2013 dar acțiunea a fost formulată la data de 02.04.2012, adică cu 11 luni anterior intrării în vigoare a OUG nr. 10/2013. La data introducerii acțiunii era în vigoare Legea nr. 290/2003, HG 1120/2006 cererea sa fiind întemeiată pe respectivele acte normative.
În drept au fost invocate disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 290/2003, art. 110 alin 3 C.proc.civ. și art. 304 și urm C.proc.civ.
Intimata - pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și pe fond să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect. În motivare a arătat că recurentul-reclamant a formulat cerere de executare silită în vederea recuperării tranșei I de 40% din totalul despăgubirilor bănești formându-se dosarul de executare silită nr. 499/2012 al SCPEJ D., C. și D., fiind poprită, indisponibilizată și achitată suma de 95.168 lei reprezentând tranșa I actualizată cu indicele de inflație. În ceea ce privește tranșa a II a în sumă de 145.870,99 lei și aceasta a fost indisponibilizată urmând a fi virată în contul de consemnațiuni al executorului judecătoresc, astfel că a invocat excepția lipsei de interes în formularea recursului. De asemenea a solicitat și respingerea capătului de cerere privind obligarea ANRP la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și sub toate aspectele conform art. 304 ind 1 C proc. civ. Curtea, prin decizia nr. 9/08.01.2014, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Acțiunea introductivă a fost formulată de reclamant la data de 02. 04. 2012, iar OUG nr. 10/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28. 02. 2013.
Din interpretarea disp. art. 1 și 2 din OUG nr. 10/2013 rezultă că se aplică eșalonarea pentru plata titlurilor de plată neachitate integral la data intrării în vigoare a legii.
Legea nu dispune însă asupra aplicabilității noului cadru legislativ privind eșalonarea plăților în raport de litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată, în derulare la data publicării legii în M.Of., respectiv la data de 28. 02. 2013.
În consecința, Curtea a aplicat cu prioritate principiul constituțional al neretroactivității legii reglementat de art. 15 alin. 2 din Constituție, garanție a respectării dreptului la un proces echitabil statuat prin art. 6 din CEDO .
De principiu, nu ar fi cu putința ca prin nerespectarea și aplicarea conformă a legii anterioare respectiv Legea nr. 290/2003 și perpetuarea sine die a neexecutării obligației de plată a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 358/25.01.2012, să devină aplicabile litigiului pendinte dispozițiile de eșalonare prevăzute de OUG nr. 10/2013, ce a intrat în vigoare ulterior datei sesizării instanței de judecată, respectiv 02.04. 2012.
Curtea a avut în vedere și decizia Curții Constituționale din 12. 12. 2013 referitoare la neconstituționalitatea OUG nr. 10 /2013, decizie ce va fi avută în vedere de instanța de fond în măsura publicării în M.Of, sub aspectul efectelor ce le produce în prezenta cauză.
În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății în temeiul disp. art. 244 alin1 pct.1 C.proc.civ., este necesar să se demonstreze că soluționarea pricinii depinde de dreptul care face obiectul altei judecăți, dovadă nefăcută de reclamant.
În raport de aceste considerente, Curtea a constatat că eronat s-a admis excepția prematurității cererii, instanța de fond aplicând nepermis retroactiv disp. OUG nr. 10/2013 motiv pentru care, pentru soluționarea fondului cauzei în raport de întreg probatoriul administrat, în temeiul disp. art. 312 alin 3 C proc.civ., a admis recursul, a casat sentința si a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr._, cu termen de judecată la data de 19 februarie 2014, pentru când au fost citate părțile.
La termenul de judecată din data de 19 februarie 2014, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ., pentru lipsa nejustificată a părților.
Cauza a fost repusă pe rol, la cererea reclamantului, din data de 03 martie 2014, acordându-se termen de judecată la data de 02.04.2014.
La data de 31 martie 2014, pârâta A. Națională pentru restituirea Proprietăților a depus la dosar note de ședință, invocând excepția prematurități cererii de chemare în judecată:
În fapt: Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București cu nr._/3/2012, reclamantul C. M. a chemat în judecată A.N.R.P., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata sumei de 216.556,97 lei, reprezentând despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 358 din 25.01.2012 emisă de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele de creștere al prețurilor de consum calculată de la data nașterii dreptului și până la data plății efective și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Față de solicitarea reclamantului C. M., A.N.R.P., face următoarele precizări:
În data de 25.01.2012 Instituția Prefectului Județului D. - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului C. M., Hotărârea nr. 358.
Prin Hotărârea nr. 358/2012 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 216.556,97 lei compensații bănești pentru bunurile pe care le-a deținut în proprietate localitatea Marianca de Sus - jud. Tighina, abandonate și sechestrate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
Arată că, reclamantul C. M. a formulat cerere de executare silită în vederea recuperării primei tranșe din despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 358/2012 emisă de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în sumă de 86.622,78 lei fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 499/2012 de către SCPEJ D., C. și D..
SCPEJ D., C. și D. a procedat la emiterea somației în dosarul de executare nr. 499/2012. De asemenea, prin procesul-verbal încheiat în dosarul în cauză, s-a stabilit în sarcina subscrisei, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei de 95.168 lei, reprezentând prima tranșă din despăgubirile acordate în baza actului administrativ anterior amintit, actualizate pe perioada ianuarie 2012 - martie 2012, onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare.
Cu Ordinul de plată nr. 2073 din data de 08.06.2012 Trezoreria Sector 1 a virat în contul S SCPEJ D., C. și D. suma în cuantum de 95.168 lei, așa cum rezultă din extrasul pe care îl anexăm în fotocopie.
Mai mult, reclamantul C. M. a formulat cerere de executare silită în vederea recuperării și celei de-a II-a tranșe din despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 358/2012 emisă de Comisia Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în sumă de 129.934,18 lei fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 316/2013 de către SCPEJ D., C. și D..
SCPEJ D., C. și D. a procedat la emiterea somației în dosarul de executare nr. 316/2013. De asemenea, prin procesul-verbal încheiat în dosarul în cauză, s-a stabilit în sarcina subscrisei, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei de 145.870,99 lei, reprezentând a II-a tranșă din despăgubirile acordate în baza actului administrativ anterior amintit, actualizate pe perioada ianuarie 2012 - martie 2013, onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare.
Din aceste motive, apreciază că inițierea acțiunii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M. concomitent cu procedura executării silite
Prin Biroul executorului Judecătoresc, este făcută cu rea-credintă si fără a respecta prevederile prevăzute de codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată. Reclamantul trebuie să-si exercite drepturile procesuale respectând principiul bunei credințe și nu în mod abuziv. Din acest motiv solicităm sancționarea reclamantului conform art. 1081 alin (1) pct. lit. a).
Admiterea acțiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că subscrisa A.N.R.P. poate fi executată de două ori pentru aceeași hotărâre, iar recuperarea sumelor implică proceduri anevoiase, în speță fiind întrunite condițiile îmbogățirii fără just temei.
Astfel, prin mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu se creează un dezechilibru patrimonial, din care ia naștere un raport juridic obligațional, în temeiul căruia persoana al cărui patrimoniu s-a mărit devine creditorul obligației de restituire, iar persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat devine creditorul acestei obligații.
Dacă se admite acțiunea inițiată de reclamanți se creează și premiza creșterii volumului de activitate al A.N.R.P., inclusiv al Instanțelor Judecătorești, iar termenul rezonabil nu mai poate fi incident acțiunilor de restituire prin despăgubiri. în această situație A.N.R.P. ar trebui să inițieze acțiuni în restituire pentru recuperarea sumelor poprite, privând alți beneficiari ai Legii nr. 290/2003 să benefieze de dreptul lor. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că procedura de restituire a sumelor poprite ilegal este lungă și anevoioasă, iar sumele alocate de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor sunt insuficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003.
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/_, precizăm următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea In Monitorul Oficial Nr. 184 din 14 martie 2014, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare in vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase in Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În raport cu pretențiile reclamantului privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 274, alin.(3) din C. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariul convenit.
Însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță. Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. Mai mult, conform art. 6 din Legea nr. 290/2003, "Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu excepția litigiilor dintre moștenitori sau dintre proprietar, moștenitori și o terță persoană, sunt scutite de taxe de orice fel.
Solicită suspendarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă.
În drept: art. 1141 alin. (2), art. 115 și urm. din Codul de Procedură Civ, Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006.
Prin încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâta A. Națională pentru restituirea Proprietăților, pentru a comunica la dosar dacă s-a achitat reclamantului vreo sumă de bani din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 358/25.01.2012, emisă de Comisia Județeană D. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 9/1998, în caz afirmativ să înainteze la dosar dovezi în acest sens, iar în caz negativ să indice motivul neachitării acestora.
Pârâta a înaintat răspunsul la data de 23 aprilie 2014, iar, prin încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2014, pentru a preciza data scadenței celei de-a doua tranșe de despăgubiri ce trebuie acordată reclamantului, din totalul de despăgubiri în cuantum de 216.556,97 de lei, stabilite prin Hotărârea nr. 358/25.01.2012, emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, și dacă a fost achitată această tranșă., răspunsul fiind înaintat la dosar la data de 26 mai 2014.
Moștenitorul reclamantului - C. G. - a depus la dosar cerere de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare silită începute n dosarul execuțional nr. 316/2013, aflat pe rolul B. D. C. & Asociații, formulată de către pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În dovedirea calității de moștenitor a reclamantului C. M. (decedat la data de 27.08.2013), a depus la dosar copie certificat de deces și copie a certificatului de calitate de moștenitor nr. 215/16.12.2013, emis de către BNPA D. E. și D. F. L., având loc, așadar, o transmitere legală a calității procesuale.
În subsidiar, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 129.934,18 lei, reprezentând 60% din cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 358/25.01.2012, sumă ce va fi actualizată cu indicele de creștere al prețurilor de consum, începând cu data de 25.01.2012 și până la data plății, conform Legii nr. 290/2003. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În ceea ce privește cererea de suspendare formulată de către moștenitorul reclamantului, C. G., instanța reține că prin răspunsul formulat de către pârâta ANRP, comunicat cu adresa nr._/DJC/21.05.2014, s-a arătat că i-au fost plătite reclamantului tranșele de despăgubiri, astfel încât nu are nicio justificare suspendarea prezentei cauze, motiv pentru care se va respinge cererea de suspendare formulată de către reclamant.
De altfel, moștenitorul reclamantului, C. G., a solicitat suspendarea cauzei în raport de dispozițiile art. 244 din Vechiul Cod de procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr._/301/2013, însă cauza a fost soluționată definitiv prin decizia pronunțată în data de 05.05.2014 de către Tribunalul București, așa cum a rezultat din consultarea sistemului EMAP.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin Hotărârea nr. 358 din 25.01.2012, emisă de către Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii Județului D., s–a admis cererea reclamantului C. M. și s–au acordat compensații bănești în valoare totală de 216.556,97 de lei pentru bunurile deținute în localitatea Marianca de Sus, județul Tighina, de care a fost deposedat ca urmare a părăsiri forțate.
Instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 290/2003 și HG nr. 1120/2006, întrucât prin Decizia nr. 528/12.12.2012, pronunțată de către Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile bănești acordate potrivit Legii nr. 290/2003, este de observat că în art. 18 alin. 5 lit. c) din H.G. nr. 1120/2006 s-a prevăzut achitarea eșalonată către beneficiari a compensațiilor bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene, pe parcursul a 2 ani consecutivi.
Așa cum s-a comunicat prin adresele nr. 9511/DJC/18.04.2014 și nr._/DJC/21.05.2014, emise de către pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, reclamantul a formulat și cereri de executare silită în vederea recuperării tranșelor de despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 358 din 25.01.2012, emisă de către Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii Județului D., iar urmare a executării silite, cu ordinul de plată nr. 2073/08.06.2012 s-a virat în contul executorului judecătoresc suma de 95.168 de lei, reprezentând prima tranșă din despăgubiri, iar cu ordinul de plată nr._/10.04.2013 s-a virat în contul executorului judecătoresc suma de 145.870,99 de lei, reprezentând cea de-a doua tranșă din despăgubirile stabilite, așa cum rezultă din înscrisurile anexate la filele 34 și 52 din dosar.
Așadar, instanța constată că pârâta a făcut dovada achitării despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 358 din 25.01.2012, emisă de către Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Prefecturii Județului D., astfel încât acțiunea formulată de către reclamantul C. M. și continuată de către moștenitorul C. G. prin care se solicita obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata acestor despăgubiri nu mai are obiect, obligația fiind executată de către pârâtă.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de către reclamantul C. M. și continuată de moștenitorul C. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a cauzei.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. M., continuată de moștenitorul C. G. - la av. N.&G., cu sediul în București, sector 3, ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2014.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./ 4 ex./L.N. 26 Iunie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1783/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 788/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
