Pretentii. Sentința nr. 3468/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3468/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 8339/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3468/2014
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. I. – S. și pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei a răspuns av. Ș. N. pentru reclamant, lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că potrivit dispozițiilor încheierii de ședință din 12.11.2014, reclamantul trebuie să depună la dosar acte referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile.
Av. Ș. N. pentru reclamant a învederat că la termenul de azi nu este în măsură să depună înscrisurile solicitate, susținând că aceste acte se află în dosarul_, motiv pentru care a solicitat amânarea cauzei și atașarea acestui dosar.
Instanța respinge cererea de amânare și cererea de atașare a dosarului_, având în vedere termenul suficient acordat în acest sens, iar sarcina probei incumbă reclamantului, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra excepției și pe fond.
Av. Ș. N. pentru reclamant a solicitat respingerea excepției și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În ceea ce privește cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 29.05.2014 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 1307 lei reprezentând taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, cu dobânda legală de la data efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, în cursul anului 2008 a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de 1307 lei.
Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la A.F.P. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.
La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Pârâta DGRFP C., în numele și pentru AJFP D. a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepției prescripției dreptului material la acțiune în conformitate cu prevederile art. 135 din OG 92/2003.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul marca BMW, ce fusese anterior înmatriculat în alt stat al Uniunii Europene.
Autoturismul a fost înmatriculat în România la data de 12.11.2008, reclamantul achitând taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, în cuantum de 1.307 de lei, conform chitanței de plată . nr._/12.11.2008.
În baza art. 248 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune – invocată de D.G.R.F.P. C. (în numele și pentru pârâta A.J.F.P. D.), instanța constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, art. 135 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), statuează că "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire".
D. fiind că reclamantul a achitat taxa de poluare în data de 12.11.2008, de la momentul respectiv a luat naștere și dreptul său de a cere restituirea sumei plătite.
De asemenea, începând cu data de 01.01.2009 a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani – reglementat de actul normativ anterior menționat, în interiorul căruia reclamantul putea solicita instanței restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare.
Respectivul termen de prescripție s-ar fi împlinit în data de 01.01.2014 – în conformitate cu prevederile art. 181 alin. 1 C.pr.civ., însă dat fiind că ziua de sfârșit a acestuia constituia sărbătoare legală, a fost prelungit până în prima zi lucrătoare ce urma – așa cum statuează art. 181 alin. 2 C.pr.civ., astfel încât cererea de chemare în judecată la data de 29.05.2014 apare ca fiind formulată după împlinirea termenului de prescripție, fiind întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.
Reclamantul a susținut că termenul de prescripție a fost întrerupt prin cererile adresate instanței la data de 31.07.2013 și 03.02.2014, însă aceste cereri nu întrerup termenul de prescripție, conform dispozițiilor art. 2539 C.civil.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2539 Cod civil, prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.
În speță, se constată că cererea de chemare în judecată adresată instanței la data de 31.07.2013 a fost anulată prin încheierea din 09.10.2013 iar cererea adresată instanței la data de 03.02.2014 a fost anulată prin încheierea din 03.03.2014.
Cererea adresată instanței la data de 31.07.2013 era în măsură să întrerupă termenul de prescripție cu condiția ca următoarea cerere să fie admisă.
Cum, însă cererea formulată ulterior la data de 03.02.2014 a fost, de asemenea, anulată, prescripția nu poate fi întreruptă.
Prin urmare, la data formulării prezentei cereri – 29.05.2014, dreptul material la acțiune al reclamantului, era prescris.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, va fi respinsă acțiunea formulată de reclamantul G. I. – S., ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției.
Respinge acțiunea ca fiind prescrisă formulată de reclamantul G. I. – S., domiciliat în C., ., nr. 6, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2014.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, C. P. |
Red. 5 ex
ES/18.12.2014
C.P./Decembrie 2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3156/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 132/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
