Pretentii. Sentința nr. 3573/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3573/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 10779/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3573/2014
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Grefier M. M.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei privind pe revizuent B. Ș. M., în contradictoriu cu intimatele A. JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE D. și A. F. DE MEDIU, având ca obiect pretenții revizuire dosar nr._ .
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.12.2014 și ulterior, la data de 17.12.2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 31.07.2014 revizuent B. Ș. M., a formulat revizuire împotriva sentinței civile nr.7706/26.09.2013, pronunțata de Tribunalul D., in ds. nr._, si a deciziei nr. 2070/2014, pronunțata de Curtea de Apel C., ca fiind nelegale si netemeinice.
In fapt, s-a reținut de către instanțe, faptul ca restituirea taxei de emisii poluante, sunt admisibile doar in cazul in care persoana ce solicita restituirea, a achitat o astfel de taxa pana la data de 31.12.2012, aceasta nu este o discriminare intre cei care au ridicat banii, anterior acestei date si ulterior.
In considerentele hotărârii, tribunalul a statuat ca potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene interpretarea pe care aceasta o da unei norme de drept european în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 din Tratatul CE) clarifica sau definește acolo unde este necesar înțelesul si întinderea acestei norme asa cum aceasta trebuie înțeleasa sau ar fi trebuit sa fie înțeleasa de la data intrării ei în vigoare (hotarârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, „Denkavit Italiana", par.16; hotarârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, „Blaizot" par.27; hotarârea din 15 decembrie 1995, afacerea C -415/93, „Bosman" par. 141; hotarârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C - 290/05 si C - 333/05, „Nadasdi si N." par. 62).
Mai este de precizat si faptul ca la data de 7 aprilie 2011 Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronuntat hotarârea preliminara în cauza „T." în care s-a pronuntat în sensul ca art. 110 TFUE trebuie sa fie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulație, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala", retinându-se în esența, în considerentele acestei hotărâri, ca reglementarea naționala din OUG nr. 50/2008, cu modificările si completările ulterioare, este incompatibila cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, pentru întreg acest an, mai fiind de mentionat si aceea ca instantele de contencios fiscal sunt obligate sa aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut ca o atare obligație le incumba chiar si fara a fi nevoite sa aștepte sub acest aspect interventia Curții de Justitie a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fara niciun echivoc prin hotarârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 - 24.
revizuientul a invocat în susținerea demersului judiciar initiat prin aceasta cale extraordinara de atac cazul special de revizuire reglementat la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adauga la cele prevăzute de Codul de procedura civila, pronunțarea hotărârilor ramase definitive si irevocabile prin încalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutia României, republicata.
Cu alte cuvinte, motivul de revizuire ce întemeiază cererea de fata se adăuga celor din Codul de procedura civila, are un regim juridic distinct si astfel fiind, are prioritate legea speciala care vine sa completeze legea de procedura generala, iar împrejurarea ca prin decizia Curții Constituționale nr. 1609 din 9 decembrie 2010 s-au declarat neconstituționale prevederile art. 21 alin. 2 teza II din Legea nr. 554/2004 nu poate în niciun caz sa întemeieze vreuna dintre excepțiile invocate de către intimate, dimpotrivă rezulta cu puterea evidentei ca în prezent textul de la art. 21 alin. 2 din lege, mentionat deja, mai reglementează doar doua probleme juridice si anume consacra motivul de revizuire suplimentar în sensul aratat deja mai sus si fixeaza termenul limita pentru soluționarea cererii de revizuire, respectiv maximum de 60 de zile, în vreme ce termenul reglementat inițial de 15 zile de la comunicare pentru declanșarea procedurii de revizuire este în prezent inaplicabil tocmai pentru aceea ca soluția Curții Constitutionale nu a fost urmata de nicio interventie legislativa asa încât nu se mai pune problema existentei în prezent a unui termen limita în interiorul caruia sa poata fi formulata revizuirea unei hotărâri judecătorești naționale pronuntata cu încalcarea dreptului european.
Ca este asa o demonstrează si faptul ca daca revizuirea hotărârilor judecătorești pentru motivul special mai sus mentionat ar fi limitata la o perioada de timp dintre cele prevăzute de normele în materie ale codului de procedura civila, cum eronat au apreciat intimatele în întâmpinările depuse la dosarul cauzei si în susținerea excepțiilor pe care le-au ridicat în pricina de fata, s-ar putea ajunge la situatia paradoxala, si în egala masura absurda, în care termenul în discuție sa se împlineasca mai înainte de data pronunțării hotărârii de către Curtea de Justitie a Uniunii Europene si astfel remediul legislativ de la art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 ar fi practic lipsit de continut, ceea ce în niciun caz nu poate fi primit de către instanta de judecata în cauza.
Astfel fiind, întrucât instanta urmeaza sa încuviințeze cererea de revizuire, în temeiul art. 327 Cod procedura civila coroborat cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Consideră acțiunea este întemeiata pentru considerentele ce se vor evidenția în continuare.
Or, sub acest aspect, este dincolo de orice îndoiala o cerere de pronunțare a unei atare hotărâri formulata în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, si prin care Camera I a Curții a statuat dupa calificarea procedurii ca având caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, ca art. 110 TFUE trebuie sa fie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulație, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala".
Pe aceasta linie de idei, mai trebuie reamintit de catre tribunal si aceea ca potrivit unei jurisprudente constante a Curții de Justitie a Uniunii Europene interpretarea pe care aceasta curte o da unei norme de drept european, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE) clarifica sau definește atunci când este necesar înțelesul si întinderea acestei norme asa cum aceasta trebuie înțeleasa sau ar fi trebuit sa fie înțeleasa si aplicata de la data intrării ei în vigoare, fiind util a se vedea în acest sens hotarârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16, hotarârea din 2 februarie 1998, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27, hotarârea din 15 decembrie 1995, afacerea C - 415/93, Bosman, par. 141 si hotarârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C - 290/05 (Nadasdi) si C - 333/05 (N.), par.62.
Prin urmare, în conformitate cu hotarârea pronuntata în cauza „T.", în privința taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie sa se retina ca reglementarea naționala este incompatibila cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instantele de contencios fiscal sunt obligate sa aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut ca o atare obligație le incumba chiar si fara a fi nevoite sa aștepte sub acest aspect interventia Curții de Justitie a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fara niciun echivoc prin hotarârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 - 24.
Nu este lipsit de importanta a se reaminti de catre tribunal ca prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, iar efectele acesteia sunt reglementate de art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutia României, în conformitate cu care, ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezulta si din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constitutia României, conform carora Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai si cu buna-credinta obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
în raport cu dispozițiile din Constitutia României mentionate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderarii, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea asa numitului „acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art. 1 din Hotarârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea si funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozițiilor si principiilor Constitutiei României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderarii României la Uniunea Europeana, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform careia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana, semnat la 25 martie 1957 la R., si ale Tratatului privind Uniunea Europeana, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Privitor la reglementarea interna a taxei pentru poluare următoarele:
Privitor la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene si jurisprudenta Curții Europene de Justitie în aceasta materie trebuie reamintit ca:
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana), nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție, începând cu data de 1.12.2009 intrând în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeana prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeana a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene", iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut, fiind de subliniat însa ca întreaga jurisprudenta a Curții Europene de Justitie face însa referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (desi cele doua articole au același continut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, în Hotarârea Curții de Justitie a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - data în cauzele reunite C-290/05 si C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyórseg Észak-Alfóldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv liona Németh c. Vam-és Penzügyorség Del- Alfoldi Regionális Parancsnoksága - Curtea Europeana de Justitie a aratat urmatoarele:
„45. Asa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeana art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurenta, prin eliminarea oricăror forme de protectie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 si C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p.I- 0000, par.55 si jurisprudenta acolo citata).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea ca art. 90 cauta sa asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurentei între produsele care se afla deja pe piața naționala si produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, Culegere 2004, p.1-4981, par. 66 si jurisprudenta acolo citata).
47 Conform unei jurisprudente bine stabilite, art. 90 par. 1 este încalcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum si jurisprudenta acolo citata). Totuși, chiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existenta unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorita efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurenta între autoturismele uzate aflate deja pe piața naționala si autoturismele similare importate, este necesar sa fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afecteaza vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria si carora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicata aceasta taxa.
36 În ceea ce privește autovehiculele de ocazie care au mai puțin de doi ani vechime, instanta naționala este cea careia îi revine sarcina sa verifice, mai ales în lumina decretului din 2004, daca acestea suporta, în privința accizelor, o sarcina identica în virtutea faptului ca valoarea reziduala a accizelor, incorporata în valoarea de piața a autovehiculelor de ocazie înmatriculate în Polonia, este egala cu valoarea accizelor care se aplica autovehiculelor de ocazie similare provenind din alt stat membru decât Republica Polona.
37 În schimb, în ceea ce privește accizele aplicate autovehiculelor de ocazie vândute dupa mai mult de doi ani de la data fabricației, nivelul accizelor este calculat dupa formula prevăzută la articolul 7 din decretul din 2004. Dupa cum a subliniat Comisia, fara a fi contrazisa de guvernul polonez, aplicarea acestei formule conduce la creșterea respectivului nivel în funcție de vechimea autovehiculului
40 Într-adevar, din jurisprudenta Curții rezulta ca un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât daca este organizat astfel încât sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale si, prin urmare, sa nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (hotarârea Haahr Petroleum, citata anterior, punctul 34, si hotarârea din 23 octombrie 1997, Comisia/G., C 375/95, R.., p. I 5981, punctul 29).
42 Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o maniera imperativa (Hotarârea Comisia/G., citata anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garanteaza ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valențe, punctele 28 si 29, precum si Comisia/G., punctele 38-42). în special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul retinut de legislația în cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotarârea Comisia/G., citata anterior, punctul 43).
43 În acțiunea principala, din dosarul prezentat Curții reiese fara echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, în funcție de parametri care reflecta într o anumita masura poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro careia îi corespunde, si, pe de alta parte, ținând seama de deprecierea vehiculului mentionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obtinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai în funcție de vechimea vehiculului [elementul E în formulele prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din OUG nr. 50/2008], ci si, astfel cum rezulta din articolul 6 alineatul (3) din OUG nr. 50/2008 si din articolele 4 si 5 din normele metodologice, de rulajul mediu anual real al acestuia din urma, cu condiția ca o declarație care sa ateste acest rulaj sa fi fost depusa de contribuabil. Pe de alta parte, în cazul în care apreciaza ca vechimea si rulajul mediu anual real nu reflecta, în mod corect si suficient, deprecierea reala a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, sa ceara ca aceasta sa fie determinata printr o expertiza ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depasi costul operațiunilor aferente expertizei.
44 Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul si a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauza în acțiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa în funcție de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
45 Aceasta concluzie este confirmata de împrejurarea ca, în baremele forfetare care figureaza în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s a tinut seama în mod corespunzător de faptul ca diminuarea anuala a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % si ca aceasta depreciere nu este lineara, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronuntata decât ulterior (a se vedea Hotarârea Comisia/G., citata anterior, punctul 43 si jurisprudenta citata).
46 De altfel, guvernul român a apreciat în mod întemeiat ca criteriile de depreciere referitoare la starea vehiculului si a dotărilor sale nu pot fi aplicate corespunzător decât prin recurgerea la o verificare individuala a acestui vehicul de către un expert si ca, pentru ca expertizele sa nu aiba loc prea frecvent si sa nu îngreuneze astfel, atât din punct de vedere administrativ, cât si financiar, sistemul instituit, contribuabilului i se cere sa suporte costurile expertizei.
47 Din considerațiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate si a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei mentionate.
48 Domnul T. subliniaza ca punerea în circulație în România a unui vehicul de ocazie cumparat într un alt stat membru implica plata taxei pe poluare, si anume, în ceea ce îl privește, o taxa în valoare de 7 595 de lei pentru un vehicul cu o capacitate cilindrica de 2 155 cm3, care respecta norma Euro 2 si a fost construit în 1997, în timp ce cumpararea, pe piața româneasca a vehiculelor de ocazie, a unui vehicul înmatriculat în România anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 si având exact aceeași vechime si aceleași caracteristici tehnice ca si vehiculul importat mentionat va fi, în principiu, mult mai interesanta din punct de vedere financiar, întrucât nicio taxa cu o valoare analoga celei impuse prin OUG nr. 50/2008 nu este datorata sau incorporata în valoarea acestui vehicul cumparat pe piața româneasca.
49 La rândul sau, guvernul român susține ca articolul 110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre si ca atractivitatea pieței românești a vehiculelor de ocazie în raport cu piața vehiculelor de ocazie importate, evidentiata de domnul T., se datoreaza împrejurării ca OUG nr. 50/2008 nu se aplica vehiculelor care au fost înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe. Acest guvern invoca, în aceasta privința, punctul 49 din Hotarârea Nâdasdi si N., citata anterior, în care Curtea ar fi declarat în esența ca articolul 110 TFUE nu poate fi invocat în mod util pentru a stabili un efect discriminatoriu al unei taxe pentru simplul motiv ca aceasta se aplica unor vehicule înmatriculate dupa . legii privind aceasta taxa, iar nu si celor înmatriculate anterior acestei intrări în vigoare.
50 În aceasta privința, trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a aratat la punctul 49 din Hotarârea Nâdasdi si N., citata anterior, ca articolul 110 TFUE nu urmărește sa împiedice un stat membru sa introducă impozite noi sau sa modifice cota ori baza impozabila a impozitelor existente.
51 În plus si cu siguranța, atunci când un stat membru introduce o noua lege fiscala, acesta stabileste aplicarea legii respective începând de la o anumita data. Prin urmare, taxa aplicata dupa . acestei legi poate fi diferita de taxa fiscala în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotarârea Nádasdi si Németh mentionata, pe care guvernul român a invocat o, împrejurarea respectiva nu poate, prin ea însasi, sa fie considerata ca având un efect discriminatoriu între situatiile constituite anterior si cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
52 În schimb, din Hotarârea Nádasdi si Németh mentionata nu rezulta în niciun fel ca competenta statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitata. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudente constante, interdictia prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare data când un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotarârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotarârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, R.., p. I 4385, punctul 29, precum si Hotarârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten si Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, punctul 40).
53 Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul si de obiectivul sau daca statelor membre le ar fi permis sa instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața naționala si introduse pe aceasta piața înainte de . taxelor mentionate. O astfel de situatie ar permite statelor membre sa eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât sa aiba efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE si 34 TFUE.
54 În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizari în materie rezulta ca fiecare stat membru poate sa stabileasca regimul acestor masuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea masurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însa sa fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotarârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotarârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, si Hotarârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportrrer, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
55 În aceasta privința, trebuie amintit ca autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale" ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare" vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici si aceeași uzura. Astfel, vehiculele de ocazie cumparate pe piața statului membru mentionat si cele cumparate, în scopul importării si punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum si Kalinchev, punctele 32 si 40).
56 Din principiile amintite mai sus rezulta ca articolul 110 TFUE obliga fiecare stat membru sa aleaga taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabileasca regimul astfel încât acestea sa nu aiba ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
58 Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezulta fara echivoc ca reglementarea mentionata are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse, în pofida aplicarii unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a tine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piața, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. Nu se poate contesta ca, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre.
60 În plus, trebuie sa se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., ca obiectivul proiecției mediului mentionat de guvernul român, care se materializeaza în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 si Euro 2 si care au o capacitate cilindrica mare, si, pe de alta parte, de a folosi veniturile generate de aceasta taxa pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet si mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibila, nu ar favoriza piața naționala a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate si ar fi, în plus, conforma principiului poluatorul plătește.
61Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie sa se răspundă la întrebarea adresata ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulație, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala. (...)
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declara:
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulație, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Prin urmare, fata de toate cele evidentiate pe parcursul considerentelor sentintei de fata, singura concluzie judicioasa care se impune în cauza este aceea ca desi dispozitivul hotărârii preliminare pronuntata în cauza „T." nu este lămuritor sub toate aspectele, considerentele acestei hotărâri atesta fara niciun dubiu caracterul discriminatoriu al reglementarii taxei pentru poluare conform OUG nr. 50/2008, în varianta inițiala, la care de asemenea s-a făcut referire în hotarârea de fata, fara a opera nicio distinctie, chiar daca Curtea Europeana de Justitie nu a stabilit si care ar fi nivelul maxim acceptabil pâna la care se poate retine ca taxa pentru poluare nu are caracter discriminatoriu si nu descurajeaza importul de autovehicule, în condițiile în care în cauza „T." s-a retinut caracterul discriminatoriu al taxei pentru poluare în litigiu avându-se în vedere si cuantumul ridicat al taxei pentru poluare din cauza respectiva care era de aproximativ 30% din valoarea autovehiculului, în vreme ce în alte cazuri aceeași taxa are o valoare redusa fata de acest procent, ajungând uneori si la 10 - 15 % din valoarea autovehiculului.
Cu alte cuvinte, este de nediscutat astazi împrejurarea ca o taxa pentru poluare de circa 30 % din valoarea autovehiculului contravine art. 110 TFUE dar, întrucât Curtea Europeana de Justitie nu afirma nimic despre taxele mai mici de 30% din valoarea enuntata, respectiv nu stabileste ca taxa ar fi nediscriminatorie, daca nu ar depasi bunaoara 15% ori 20% din valoarea autovehiculului, în lipsa unui atare reper trebuie retinuta concluzia, singura posibila, ca taxa pentru poluare reglementata în varianta inițiala a OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 TFUE fara nicio distinctie.
Astfel fiind, în raport cu concluziile deja exprimate, apare ca fiind nelegala si decizia emisa de către aceeași pârâta în soluționarea contestatiei pe care reclamantul a formulat-o si prin care contestatia mentionata a fost respinsa.
F. de temeinicia pretențiilor formulate în cererea introductiva de instanta privind anularea deciziilor atacate si restituirea taxei pentru poluare s-a solicitat admiterea, ca o consecința si cererea subsidiara a reclamantului vizând obligarea pârâtei si la dobânzi legale în materie fiscala începând cu data efectuării plații si pâna la restituirea sa efectiva, deoarece cu privire la actualizarea sumelor achitate cu dobânda legala în materie fiscala legale pâna la data plații efective, s-a solicitat admiterea.
Probe: acte.
In drept art.327C.C.PC,art.322 pct.10 C., legea 554/2004
În cauză s-a depus întâmpinare de către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., la cererea de revizuire formulată de B. Ș. M., având în vedere următoarele motive:
I. S-a invocat inadmisibilitatea promovării acțiunii în revizuire, cu următoarea motivare: I Punctul 10 al art. 509 C.proc.civ., deschide calea revizuirii în situația în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului prin hotărârea judecătorească atacată, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii naționale pronunțate.
Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că revizuirea poate fi admisă dacă sunt îndeplinite trei condiții și anume Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale garantate de convenție datorită unei hotărâri judecătorești, consecințele grave ale încălcării să continue să se producă și să se constate imposibilitatea remedierii consecințelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Prin urmare trebuie să se verifice următoarele aspecte
a) să existe o hotărâre a C E.D O prin care s-a constatat că hotărârea națională încalcă anumite drepturi sau libertăți fundamentale ale omului pentru una din părțile procesului;
b) încălcarea, prin hotărârea națională, a drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului să aibă consecințe grave pentru părți,
c) consecințele grave ale încălcării în discuție să nu poată fi înlăturate prin alte căi procedurale în primul s-a solicitat a se observa că nu este vorba de o hotărâre CEDO, prin care se constată încălcarea anumitor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, ci este vorba de o Hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Comunităților Europene au delimitat domenii diferite ale protecției drepturilor omului, pe cale jurisprudențială, prin interpretarea și aplicarea principiilor dreptului (de ex. principiul proporționalității). CEDO a fost pusă în situația de a se pronunța cu privire la legislația comunitară în timp ce instanțele comunitare au făcut referiri la Convenție, aplicând-o sau interpretând-o într-un mod propriu Principala competență a Curții de Justiție cuprinde trei categorii de cauze verificarea legalității normelor dreptului european; acțiunile împotriva statelor membre pentru neîndeplinirea obligațiilor UE: procedura hotărârilor preliminare Competența Curții cuprinde toate cauzele referitoare la interpretarea și aplicarea Convenției și a protocoalelor acesteia. în hotărârile pronunțate de către instanțele europene se realizează o comparație între valorile fundamentale pe le protejează sau între aceste valori și restricțiile impuse de către state. Analiza realizată de către cele două instanțe europene a evitat o ierarhizare a valorilor proprii CE/UE și a celor protejate de CEDO.
În ceea ce privește Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), s-a făcut referire mai ales la anumite aspecte ale procedurii judiciare ce pot avea un impact asupra dreptului la libertate și la securitate ori asupra dreptului la un proces echitabil, întrucât astfel de situații pot fi și chiar au fost întâlnite în sistemul judiciar român, iar ele pot face obiectul unor acțiuni la CEDO CEDO este un tratat internațional care își produce efecte depline cu excepția situațiilor in care statele membre au depus rezerve la tratat Existența, conținutul și interpretarea CEDO se realizează în conformitate cu dreptul tratatelor internaționale.
După cum se poate observa între hotărârile celor două instituții există deosebiri fundamentale, situație în care este inadmisibilă, motivarea unei cereri de revizuire pe o hotărâre a CJUE. în condițiile în care dispozițiile art 509 pct 10 se referă la hotărâri CEDO.
De asemenea, din conținutul art 509 pct 10 rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru formularea cererii de revizuire. întrucât nu poate fi reținută o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului datorată unei hotărâri a instanței române.
Hotărârea a cârei revizuire se solicită este pronunțată sub incidența unei legislații în vigoare la data emiterii acestei sentințe Prin urmare nu se poate invoca faptul că instanța de judecată a pronunțat la momentul respectiv o hotărâre judecătorească cu încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului, atâta timp cât exista atât o reglementare legală a drepturilor solicitate, precum și o numeroasă practică în materie.
Pe de altă parte revizuirea ca și cale extraordinară de atac, se poate exercita dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Însă, în prezenta cauză s-a apreciat că nu sunt întrunite nici condițiile enumerate mai sus, deoarece în speță nu se poate reține că s-au produs încălcări grave care nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În consecință s-a solicitat respingerea cererii de revizuire.
În drept, s-au invocat dispozițiile art 205-208 din Noul Cod de procedură civilă.
În temeiul art.223 din Codul de procedură civila, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul din data de 09.12.2014 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării cererii de revizuire.
Intrucât instanță din oficiu a invocat excepția tardivității și pârâta prin întâmpinare a fost invocată excepția inadmisibilității promovării acțiunii raportat la dispozițiile art 248 alin 2 NCPC se va analiza prezenta revizuire prin prisma excepției tardivității formulării ei reținându-se următoarele:
În speță sunt incidente dispozițiile ce reglementează revizuirea - respectiv art 509 și următoarele din NCPC ce se completează cu art. 21 din Legea 554/2004.
Astfel ,potrivit art 511 NCPC termenul de revizuire este de o lună.
Acest termen, ca termen general de promovare a revizuirii este incident și în speță, având în vedere că prezenta cale extraordinară de atac are ca temei dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea 554/2004 iar, ca urmare declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 21 alin. 2 teza a II-a din Legea 554/2004 care reglementau termenul special de prin Decizia Curții Constituționale nr. 1609/2010, devin aplicabile dispozițiile privind termenul general de formulare a cererii de revizuire.
Referitor la momentul de la care acest termen începe să curgă instanța reține că:
Potrivit art. 21 alin. (2) teza I din Legea 554/2004 reintrat în fondul legislativ activ prin efectele Deciziei nr. 1309/5 decembrie 2012 a Curții Constituționale: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.”
Din această dispoziție legală rezultă că termenul de revizuire nu poate începe să curgă mai înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii cu privire la care se arată că fost pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.
Pe de altă parte având în vedere dispozițiile art. 102 alin. 1 C.pr.civ. se reține că, de principiu, termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură.
În situația analizată însă sunt relevante în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de revizuire și dispozițiile art. 261 alin. 3 C.pr.civ. potrivit cărora hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
Ca urmare, se va reține că termenul de formulare a cererii de revizuire în situația analizată în speță curge în principiu de la momentul în care hotărârea revizuibilă devine irevocabilă (în speța dedusă judecății data soluționării recursului asupra fondului cauzei pin decizia nr. 2070 din 09 aprilie 2014 a Curții de Apel C.). Această soluție se desprinde din dispozițiile art. 21 alin. (2) teza I din Legea 554/2004 ce fac vorbire de „pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile”, dar și din dispozițiile art. 324 pct. 1 care reglementând momentul de la care curge termenul de revizuire în situația hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs atunci când evocă fondul, situație similară celei analizate în speță, arată că termenul de revizuire curge de la pronunțarea hotărârii instanței de recurs.
Se impune a fi precizat și faptul că revizuientul poate solicita repunerea în termenul de exercitare a revizuirii în condițiile art. 103 C.pr.civ., dacă dovedește că nu a luat cunoștință de soluția pronunțată de instanța de recurs la momentul pronunțării acesteia ci la un moment ulterior, însă în speță nu s-a formulat o astfel de cerere.
Ca urmare, se va reține termenul de revizuire în speța dedusă judecății a început să curgă la 09 aprilie 2014 și s-a împlinit pe 9 mai 2014 potrivit art. 101 alin. 1 și 3 C.pr.civ. astfel că promovarea prezentei cereri de revizuire la data de 31iulie.2014 se va reține ca fiind tardivă.
În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 513 NCPC urmează a se respinge cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității invocată de instanță din oficiu.
Respinge revizuirea ca tardiv formulată de revizuent B. Ș. M., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, jud. D., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.12.2014.
Președinte, C. R. | ||
Grefier, M. M. |
Red. Jud. C. R.
Tehnored. gref. M.M.
5 ex./18 Decembrie 201Î
| ← Pretentii. Sentința nr. 1813/2014. Tribunalul DOLJ | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1398/2014.... → |
|---|
