Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 555/2014. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Sentința nr. 555/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 12062/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 555/2014

Ședința publică de la 06 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul F. C., în contradictoriu cu pârâții I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G., I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ și M. A. INTERNE, având ca obiect refuz soluționare cerere.

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.07.2013 reclamantul F. C. a chemat în judecată pe pârâții I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G., I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ și M. A. INTERNE, pentru refuz soluționare cerere, în pretenții și discriminare, solicitând să se dispună:

- constatarea și recunoașterea dreptului reclamantului, asupra ajutoarelor bănești prevăzute la art. 6 și art. 28, alin. 1, lit. b din Legea nr. 360/2002 în cuantumul stabilit de art. 20 din Cap. II, secțiunea 3 al Anexei nr. VII la Legea Cadru nr. 284/2010; 20 (douăzeci) salarii de bază de încadrare nete și pentru fiecare an din cei 3 (trei) ani rămași, conform art. 20, alin. 2, solicitate prin cererea nr._/2013, păstrate de art. 103, alin. 2 din Legea nr. 188/1999;

- obligarea pârâților la calcularea efectivă a sumelor bănești echivalente ajutoarelor și plata acestora actualizată cu indicele inflației de la data ieșirii la pensie, respectiv 15.03.2012, și până la plata efectivă a lor;

- anularea situației sale de discriminare față de ex - polițiștii care au încetat raporturilor de serviciu cu drept de pensie între anii 2002 - 2010, cu care sunt într-o situație comparabil egală din cauza raporturilor de serviciu, născut conform art. 66, alin. 2 din Legea nr. 360/2002, a condițiilor speciale și riscurilor ce le-au implicat, exercitarea profesiei de polițist cu citarea în cauză a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării.

În motivare, în fapt, reclamantul a susținut că, conform Legii nr. 360/2002, ce prevede la art. 6 că, polițistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit legii, pentru condiții speciale și riscurile pe care le implică, exercitarea profesiei, coroborat cu art. 28, alin. 1, lit. b, unde se prevede că dreptul său la ajutoare al căror cuantumuri se stabilesc prin lege, consideră că este îndreptățit să beneficieze de cele 26 (douăzeci și șase), de salarii de bază de încadrare nete, solicitate prin cererea sa nr._/2013 al căror cuantumuri sunt stabilite de Legea Cadru nr. 284/2010. Anexa VII, Cap. II, secțiunea 3, art. 20.

Având la bază art. 103, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 ca act normativ în vigoare aplicabil funcționarului public, prin care i se păstrează drepturile derivate din raporturile de serviciu și care completează prevederile Legii nr.360/2002, potrivit art. 78, alin. 1, coroborat cu art. 2517 din Noul Cod Civil, ca termen general de prescripție de 3 (trei) ani, suspendarea acordării acestor ajutoare bănești peste acest termen devine neconstituțională prin afectarea definitivă a drepturilor sale.

După emiterea deciziei nr._/16.11.2012 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, s-a solicitat acordarea ajutoarelor bănești de la I. T. al Poliției de Frontieră G. prin cererea nr._/2013, în baza art. 28, lit. b din Legea nr. 360/2002, al căror cuantumuri sunt stabilite prin lege, de unde s-a primit răspunsul nefavorabil emis la 21.01.2013, cu precizarea că nu poate beneficia de ajutoarele născute odată cu raporturile de serviciu.

Având la bază art. 1, alin. 1, 3, 5, art. 15, alin 1, art. 41, art. 44, art. 47 și art. 53, alin. 2 din Constituția României, s-a solicitat a se constata suspendarea prelungită de peste 3 ani a acestora, în baza OUG nr. 80/2010 aprobată și completată prin Legea nr. 283/2011 și art. 2 din O.U.G. 84/2012, încalcă art. 3, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 și pi aduce atingere existenței dreptului reclamantului la ajutoarele bănești de care au beneficiat ceilalți polițiști între 2002 - 2010. Datorită faptului că și ceilalți polițiști și-au desfășurat activitatea în baza unui raport de serviciu, născut prin acordarea primului grad profesional, conform art. 66, alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, au respectat aceleași îndatoriri, obligații și restricții stabilite de art. 41, art. 48 din lege, reclamantul fiind într-o situație comparabil egală cu aceștia, reclamantul se consideră discriminat, aspect ce conduce la admiterea acțiunii și acordarea ajutoarelor conform art. 16 din Constituția României.

S-a solicitat a se constata îndeplinite condițiile cumulative ale unei discriminări directe, astfel:

- încadrarea în criteriile de discriminare prevăzute O.G. nr. 137/2000 republicată;

- tratament diferențiat între persoane comparabile în calitate de polițiști, cu drepturi egale, în baza art. 6 și art. 28, alin. 1, lit. a, b, din Statutul Polițistului; efectul tratamentului înlătură recunoașterea și folosirea în condiții de egalitate a dreptului la ajutoarele bănești, odată cu încetarea raporturilor de serviciu.

Principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de C.E.D.O la Convenție și adoptat în anul 2000, care se referă prin Protocolul nr. 12 la Convenția nr. 12/2000 la cazurile în care o persoană este discriminată, în exercitarea unui drept ce poate fi dedus printr-o obligație clară a unei autorități publice, în conformitate cu legislația în vigoare având obligația de a se comporta de o anumită manieră privind plata ajutoarelor bănești.

Prevederile art. 2, art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 aprobată cu completările și modificările aduse de Legea nr. 283/2011 și art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 prin care s-a stabilit că nu se acordă ajutoarele acordate printr-un raport de serviciu; consideră că nu poate afecta drepturile sale, fără încălcarea art. 115, alin. 6 din Constituția României prin care acestea devin neconstituționale.

Aceasta fiind starea de fapt și de drept, s-a solicitat a se reține că acțiunea este întemeiată din cauza pârâtului, respectiv I. T. al Poliției de Frontieră G., de nerezolvarea favorabilă a cererii reclamantului în pretenții privind plata ajutoarelor bănești după încetarea raporturilor de serviciu și îi cauzează o vătămare a drepturilor sale rezultate din raporturile de serviciu prevăzute de Statutul Polițistului.

In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004; art. 16, art. 28, alin. 1, lit. b, art. 66, alin. 2, art. 77, art. 78 din Legea nr. 360/2002; art. 76, alin. 1, art. 77. alin. 2, art. 103, alin. 2, art. 109 din Legea nr. 188/1999; art. 20, alin. 1 și 2 din Cap. II, secțiunea 3 al Anexei VII, la Legea Cadru nr. 284/2010; art. 1, alin. 2, lit. e, art. 2, art. 6 și art. 27 din O.G. nr. 127/2000; art. 2517 din Noul Cod Civil; art. 1, alin. 3 și 5, art. 15, art. 16, art. 20, art. 41, art. 44, art. 47, art. 53, alin. 2 și art. 115, alin. 6 din Constituția României; art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.; art. 1 din Protocolul nr. 12 la C.E.D.O; art. 14 din Convenție.

În dovedirea acțiunii reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisurile atașate la dosar.

La data de 07.10.2013 reclamantul F. C. a depus la dosar precizare la acțiune, solicitând obligarea pârâților la pata către reclamant a 26 de salarii de bază de încadrare nete (art.6 din Legea nr.360/2002 coroborat cu art.28 alin.1 lit.b, legea cadru nr.284/2010).

La data de 30.10.2013 pârâtul M. A. Interne a depus întâmpinare prin care a invocat EXCEPȚIA LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE a Ministerului A. Interne pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului A. Interne, cu modificările și completările ulterioare: „ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite".

Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonatori de credite.

Astfel, potrivit Tabelului cuprinzând unitățile ai căror comandanți au calitatea de ordonator, terțiari de credite din Anexa nr. 8 la Ordinul m.a.i. nr. S/205 din 21.09.2011 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I. (act normativ în vigoare la data la care reclamantului i-ai încetat raporturile de serviciu), șeful Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G. are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Anexa nr. 17 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. A. Interne. Astfel, conform pct. 2 lit. a): ordonatorii terțiari de credite kt dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția-ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.

În soluționarea litigiului dedus judecății, s-a învederat Decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a Î.C.C.J potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilii raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".

Chiar mai mult, în situația ipotetică a stabilirii dreptului reclamantului la plata drepturilor bănești în discuție pe cale judecătorească, ținând cont de faptul că între M.A.I. și acesta nu au luat naștere raporturi juridice din care să rezulte obligația de plată în sarcina instituției pârâte, s-a solicitat a se constata că nu este necesară stabilirea unei garanții privind alocarea fondurilor necesare plății în favoarea reclamantului printr-o hotărâre judecătorească, întrucât potrivit art. 4 alin. (1) din O.G 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii", pârâtul I.T.P.F. G. beneficiind, astfel, de o garanție legală în favoarea lui.

Mai mult, conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul administrației și internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte din cadrul I.T.P.F. G., sunt în competența exclusivă a șefului acestui inspectorat, care este ordonator terțiar de credite.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (4) din O.U.G. nr. 104/2001 nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările ulterioare: „La frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând județele Tulcea și C., se organizează și funcționează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică".

Pe cale de consecință, s-a solicitat respingerea acțiunii față de M. A. Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În context, conform pct. 2 alin. (1) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, cu modificările și completările ulterioare: la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziției de activitate ".

Cu toate acestea, la data de 03.07.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, act normativ care, la art. 9 reglementează că: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă".

Odată cu . Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prin art. 39 lit. w) a abrogat prevederile Legii nr. 330/2009, a fost reinstituit dreptul polițiștilor de a beneficia, la trecerea în rezervă, de un ajutor stabilit în raport de solda funcției de bază.

Totuși, potrivit art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: „în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică", iar conform prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar „In anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă", aceleași prevederi legale fiind reținute și prin art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

În acest sens, față de data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului, s-a solicitat a se constata că acesta nu mai este îndreptățit să beneficieze de drepturile bănești solicitate și să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa.

La data de 30.10.2013 s-a depus la dosar întâmpinare și de către pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G., prin care s-a invocat, cu privire la primul capăt de cerere, EXCEPȚIA LIPSEI DE INTERES precum și excepția de fond referitor la RESPINGEREA ACȚIUNII în CONSTATARE ATUNCI CÂND SE POATE CERE REALIZAREA DREPTULUI pentru că dreptul în sine este recunoscut de lege.

Prin răspunsurile primite de reclamant în cadrul exercitării procedurii prealabile nu s-a negat dreptul său de a primi aceste ajutoare însă prin prevederile legale la care se face referire anterior pe larg, rezultă că, nu sunt întrunite condițiile procedurale privind interesul procesual atât timp cât pentru a justifica interesul procesual, ar trebui ca instanța să fie chemată a se pronunța asupra obiectului unei cereri având ca pretenție realizarea dreptului ( n.n. capăt de cerere suficient) iar nu recunoașterea lui.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată pentru următoarele aspecte:

În fapt reclamantul, a avut calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G..

La data de 15.03.2012, reclamantul F. C. a solicitat prin raport personal încetarea raporturilor de serviciu și acordarea pensiei pentru limita de vârstă.

În cursul anului 2012 existau norme legale cu trimitere la cele invocate în acțiune însă s-au aplicat în anumite condiții și efecte.

Reclamantul a susținut că nu a primit drepturile prevăzute de art. 20, alin 2 din Anexa nr. VII din legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar în urma procedurii prealabile a primit răspunsuri negative.

Art. 20 din Legea cadru nr. 284/2010, prevede: „(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel: Vechime efectivă:

- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; între 5-10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; între 10-15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; între 15-20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază; între 20-25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- între 25-30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;

- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază.

(2) Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază."

Pentru anul 2012, au fost instituite măsuri financiare în domeniul bugetar.

Astfel potrivit art II, art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010, pentru completarea art 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată de Legea nr. 283/2011, cu modificările și completările ulterioare, «în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Din interpretarea textului legal, rezultă în mod clar faptul că la data de 15.03.2012, data ieșirii reclamantului la pensie, ajutoarele prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 nu se acordă.

In fapt și în drept, din studiul actelor normative incidente se constată o succesiune de reglementări legale care în sine au avut același efect și anume de înlăturare a aplicabilități drepturilor prevăzute de art 20 alin 1 și 2 din Anexa VII Capitolul II Secțiunea a III-a la Legea cadru nr 284/2010 pentru anii 2011, 2012 și 2013.

Această concluzie se desprinde din următoarea intervenție a legiuitorului:

Inițial prin art. 13 al Legii nr. 285/2010 s-a stipulat că „ (1) în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

(2) în anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate."

Ulterior prin art. 9 al articolului II din O.U.G. nr. 80/2010 s-a precizat „ în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă."

Și din nou, în anul 2012 prin articolul 2 al O.U.G. nr. 84/2012 s-a reglementat că „ Prevederile articolului 9 al articolului II al O.U.G. nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013."

Se desprinde ideea că toate aceste reguli, sub aspectul acordării drepturilor la ajutoare vor fi efective și generatoare de efecte doar atunci când legiuitorul va binevoi să întrerupă șirul reglementărilor prin care dreptul la acordarea ajutoarelor este sistat. Mențiunile succesive din reglementările de interzicere a acordării ajutoarelor nu precizează imperativ că dreptul dispare/ desființează, ci doar că nu se acordă sau că prevederile care stipulau acordarea - nu se aplică pentru perioade strict determinate de timp - an calendaristic și prin urmare există norme cu aplicare temporară iar nu definitivă.

Un eventual succes al reclamantului se întrevede de la data la care legiuitorul va întrerupe sistarea plății sumelor compensatorii. Până atunci, prevederea legală care consfințește dreptul pretins de acesta, rămâne în vigoare și ca atare nu necesită recunoașterea a dreptului reglementat pe cale judecătorească.

Reclamantul cere a i se recunoaște dreptul pretins (un capăt de cerere) și obligarea pârâtelor la plata drepturilor pretinse (alt capăt de cerere).

La data de 06.11.2013 s-a depus întâmpinare de către pârâtul I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ prin care s-au invicat:

1. EXCEPȚIA INADMISIBILITĂTII ACȚIUNII, având în vedere următoarele considerente:

Așa cum reiese din cuprinsul acțiunii deduse judecății, reclamantul dorește ca Tribunalul D. să constate „situația acestuia de discriminare față de ex - polițiștii care au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie între anii 2002-2010, cu care sunt într-o situație comparabil egală din cauza raporturilor de serviciu, născut conform art. 66 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, a condițiilor speciale și riscurilor ce le-au implicat, exercitarea profesiei de polițist...".

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, iar în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din actul normativ anterior indicat, aceeași autoritate asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.

Pe cale de consecință, solicită a se constata faptul că, avându-se în vedere obiectul acțiunii deduse judecății și temeiul de drept anterior invocat vis a vis de competențele materiale ale instanței de judecată, astfel cum sunt acestea prevăzute în Codul de Procedură Civilă, se impune respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.

2. EXCEPȚIA LIPSEI PROCEDURII PREALABILE, pentru presupusele fapte de discriminare, având în vedere următoarele considerente:

Așa cum reiese în mod cert din cuprinsul art. 20 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, anterior sesizării instanței de judecată, reclamantul era obligat, potrivit temeiului de drept invocat, să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării "în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care puteau să ia cunoștință de săvârșirea ei".

În speță este vorba despre așa numita procedură administrativă prealabilă ce trebuie îndeplinită ca o condiție pentru declanșarea procedurii judiciare, dreptul la acțiune al reclamantului luând naștere condiționat de parcurgerea recursului administrativ prealabil.

In concluzie, în condițiile în care, raportat la speța dedusă judecății, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a fost sesizat în mod prealabil de către reclamant, în opinia noastră, lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii și atunci soluția ce se impune a fi adoptată este respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.

3. EXCEPȚIA LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, pentru următoarele considerente:

Una dintre condițiile pentru ca o persoană să fie parte într-un proces este calitatea procesuală {legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, la speță, în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

Deși condiția calității procesuale nu este reglementată, în mod expres, în legislația noastră, atât doctrina, cât și literatura de specialitate, analizând calitatea procesuală, au statuat că legitimarea procesuală nu se raportează, cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul reclamantului de a reclama în justiție și, corelativ, la obligația pârâtului de a răspunde la pretențiile formulate prin actul de investire al instanței, de către reclamant.

În cauză, sarcina justificării calității procesuale aparține reclamantului, în calitate de fost angajat al Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G. și care prin cererea de chemare în judecată este obligat să expună împrejurările de fapt și de drept care au condus la îndreptățirea lui de a acționa în cauză pe pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră.

Personalitatea juridică a Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G. (în calitate de ordonator terțiar de credite) rezidă din dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, cu modificările și completările ulterioare, unde se stipulează faptul că „La nivel teritorial,. Poliția de Frontieră Română organizează Garda de Coastă, inspectorate teritoriale, grupuri de nave, sectoare și alte unități ale poliției de frontieră; în punctele de trecere a frontierei de stat se organizează și funcționează puncte ale poliției de frontieră".

În acest sens, s-a învederat faptul că, raportat la obiectul dosarului aflat pe rolul instanței de judecată, având în vedere calitatea instituției pârâte de ordonator secundar de credite potrivit Anexei nr. 1 din Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. S/205 din 21.09.2011 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile Ministerului Administrației și Internelor și calitatea Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G. de ordonator terțiar de credite potrivit Anexei nr. 6 din actul normativ menționat anterior, precum și faptul că reclamantul nu și-a desfășurat activitatea la I. G. al Poliției de Frontieră, acestuia încetându-i-se raporturile de muncă cu I.T.P.F. G. și luând în considerare principiul disponibilității, apreciem că, în speță, instituția pârâtă nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății.

Anexa nr. 15 din același act normativ stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. Administrației și Internelor. Astfel, potrivit pct. 2 lit. a ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.

Prin urmare, atribuțiile privind plata drepturilor bănești de care beneficiază reclamantul sunt în competența exclusivă a șefului acestei instituții, care este ordonator terțiar de credite.

Totodată, este de remarcat faptul că se poate constata că reclamantul nu a fost în raporturi de serviciu cu I. G. al Poliției de Frontieră, astfel încât obligația de plată din raportul juridic dedus judecății nu poate să revină acestei instituții, ci doar Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G., în cadrul căruia a activat persoana în cauză. în alți termeni, doar în raport cu acest pârât se verifică, raportat la obiectul cauzei, identitatea cu subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății. Calitatea de ordonator principal sau secundar de credite și atribuția de repartizare a fondurilor bugetare instituită în sarcina acestora prin art. 21 din Legea nr. 500/2002 nu este de natură a le conferi acestora calitate procesuală pasivă în cauză, atâta timp cât aceștia nu au fost angrenați în raport de serviciu cu reclamantul.

În acest sens, raportat la obiectul dosarului aflat pe rolul instanței de judecată, având în vedere calitatea distinctă de subiect de drept a Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră G., apreciem că, în speță, I. G. al Poliției de Frontieră nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății. Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.

Având în vedere aspectele învederate, s-a solicitat a se constata lipsa calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, admiterea excepției astfel cum a fost invocată și pe cale de consecință să se dispună scoaterea din cauză a instituției pârâte.

4. Excepția lipsei de interes precum și excepția de fond referitor la respingerea acțiunii în constatare atunci când se poate cere realizarea dreptului, pentru că dreptul în sine este recunoscut de lege și întrucât prin răspunsul primit de reclamant în cadrul exercitării procedurii prealabile i s-a precizat că dreptul lui este valabil dar sistat prin prevederile legale la care ne vom referi ulterior pe larg, rezultă ca, nu sunt întrunite condițiile procedurale privind interesul procesual atât timp cât pentru a justifica interesul procesual, ar trebui ca instanța să fie chemată a se pronunța asupra obiectului unei cereri având ca pretenție realizarea dreptului (n.n. capăt de cerere suficient) iar nu recunoașterea lui.

5. Respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamant F. C. a fost angajat al Inspectoratului T. ai Poliției de Frontieră G. până la data de 15.03.2012, când i-au încetat raporturile de serviciu, solicitând acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Prin urmare, se impune a verifica dacă în cursul anului 2012 existau norme legale cu trimitere la cele invocate în acțiune și mai ales dacă acestea existau, în ce condiții și cu ce efecte se aplicau.

În fapt si in drept, din studiul actelor normative se constată o succesiune de reglementări legale care în sine au avut același efect și anume de înlăturare a aplicabilități drepturilor prevăzute de art 20 alin. 1 și 2 din Anexa VII Capitolul II Secțiunea a lll-a la Legea cadru nr 284/2010 pentru anii 2011, 2012 și 2013. Această concluzie se desprinde din următoarea intervenție a legiuitorului:

Inițial prin art 13 al Legii 285/2010 s-a stipulat ca „ (1) în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

Ulterior prin articolul 9 al articolului II al OUG 80/2010 s-a precizat „ în anul 2012 nu se

acorda ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă."

Și din nou, în anul 2012 prin articolul 2 al OUG 84/2012 s-a reglementat ca ,,Prevederile articolului 9 al articolului II al OUG 80/2010 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013."

Coroborate, toate aceste prevederi legale la care s-a făcut referire, s-a învederat faptul că ajutoarele precizate la aliniatul 2 al articolului 13 al Legii 285/2010 (care exceptau de la interdicția primirii ajutoarelor persoanele clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate), nu au mai fost preluate ulterior, întrucât nu s-a mai făcut referire la acest articol ci la sintagma ,,ajutoare" în general fără exceptările precizate pentru anul 2011 în aliniatul 2 al articolului 13 al Legii 285/2010 .

Pe de altă parte, referirea din cuprinsul articolului 3 al OUG 84/2012 cum că ,,în anul 2013 „ pentru polițiștii și funcționarii publici ajutoarele se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2012" nu presupune acordarea drepturilor menționate, ci doar stabilește factorul de referință la care se va raporta cel în drept să calculeze cuantumul acestor drepturi (presupunând că la un moment dat se va sista această succesiune de interzicere a plații ajutoarelor).

Se desprinde ideea că toate aceste reguli, fie sub aspectul acordării drepturilor la ajutoare fie sub aspectul modalității de calcul vor fi efective și generatoare de efecte doar atunci când legiuitorul va binevoi să întrerupă șirul reglementărilor prin care dreptul la acordarea ajutoarelor este sistat. (Mențiunile succesive din reglementările de interzicere a acordării ajutoarelor nu precizează imperativ că dreptul dispare/ se desființează ci doar că nu se acordă sau că prevederile care stipulau acordarea - nu se aplică pentru perioade strict determinate de timp-an calendaristic și prin urmare avem norme cu aplicare temporară iar nu definitivă.)

In concluzie, s-a învederat faptul că, acțiunea reclamantului nu este fondată și că un eventual succes se întrevede de la data la care legiuitorul va întrerupe sistarea plății sumelor compensatorii, prevederea legală care consfințește dreptul pretins de aceștia rămânând în vigoare și ca atare nu necesită recunoașterea dreptului reglementat pe cale judecătorească.

În ceea ce privește indicele de inflație aferente sumei datorate de la data pensionării până la data plății, apreciem că inexistența unui termen expres de exigibilitate în materie, precum și inexistența unei sancțiuni privind neplata sumelor datorate într-un anumit termen, coroborate cu dispozițiile art. 14 din Legea finanțelor publice, ou modificările și completările ulterioare, atrage imposibilitatea actualizării sumelor respective cu indicele inflației.

Cu alte cuvinte, în acest caz, nu există temei legal pentru acordarea ratei inflației, cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite nici condițiile punerii în întârziere.

Față de considerentele mai sus menționate, s-a solicitat admiterea excepțiilor așa cum au fost formulate, iar în ceea ce privește restul solicitărilor formulate prin cerere să fie respinse ca neîntemeiate.

În temeiul ari 223 alin. 3 din din Noul Cod de procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei să se facă și în lipsa reprezentantului instituției pârâte.

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate prin intampinare de catre parati

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata I. G. al Politiei de Frontiera, pentru neindeplinirea procedurii prealabile, tribunalul constata ca reclamantul a efectuat procedura prev.de disp.art.11 din Legea nr.554/2004, (fila 7) iar prin adresa emisa de catre I. T. al Politiei de Frontiera G. sub nr._/21.01.2013 i-a fost comunicat raspunsul negativ asupra solicitarilor (fila 6) . Ca atare, exceptia invocata se va aprecia ca nefondata urmand a fi respinsa.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Inspectoratului G. al Politiei de Frontiera, tribunalul retine ca, raportat la obiectul cauzei, reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu aceasta institutie ci cu I. T. al Politiei de Frontiera G. .

Cum atributiile privind plata drepturilor banesti solicitate de catre reclamant sunt in competenta I.T.P.F, G., ordonator tertiar de credite conform art.12 alin.1 din OUG nr.104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera R., aceasta exceptie va fi admisa, cu consecinta respingerii actiunii formulata in contradictoriu cu I. G. al Politiei de Frontiera ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a M.A.I.:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății.

Prin Decizia civilă nr.. 3522/16.10.2008, Î.C.C.J. a statuat că „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".

În speță, se reține că reclamantul a fost angajat în cadrul Inspectoratului T. al Politiei de Frontiera G. și nu are raporturi de serviciu directe cu pârâtul MAI, care are calitatea de ordonator principal de credite.

Mai mult, în situația ipotetică a stabilirii dreptului reclamanților la plata drepturilor bănești în discuție pe cale judecătorească, ținând cont de faptul că între M.A.I. și acesta nu au luat naștere raporturi juridice din care să rezulte obligația de plată în sarcina instituției pârâte, nu este necesară stabilirea unei garanții privind alocarea fondurilor necesare plătii în favoarea reclamantului printr-o hotărâre judecătorească, întrucât potrivit art. 4 alin. (1) din OG. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii „ordonatorii principali ele credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii .și ide instituțiilor clin subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății suinelor stabilite prin titluri executorii", pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean D. beneficiind, astfel, de o garanție legală în favoarea lui.

In plus,conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministrul Administrației și Internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Pentru aceste considerentele, instanța constată că excepția invocată este întemeiată, urmând a fi admisă și, pe cale de consecinta, va fi respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației si Internelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește fondul cauzei, analizând cauza dedusă judecății, instanța constată că prin Decizia nr._/16.11.2012 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului F. C., începând cu data de 15.03.2012, gradul profesional fiind comisar de politie.

În prezenta cauză, reclamantul solicită acordarea ajutoarelor salariale compensatorii cu ocazia pensionării în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG 38/2003, prevederi înlocuite cu dispozițiile art. 48 pct. 9 din legea nr. 330/2009.

Aceste dispoziții legale au fost abrogate prin art. 48 pct. 9 din Legea 330/2009, începând cu data de 01.01.2010 (art. 48 „la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:…9. Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 1, 25, 29 alin. (2) și (3), art. 37, 38, 52, 55 - 58, pct. 1 al notei la anexa nr. 1, pct. 3 al anexei nr. 4, pct. 2 și 3 ale anexei nr. 5”).

Începând cu data de 01.01.2010 sunt aplicabile disp. pct. 2 din Anexa IV/2 din Legea 330/2009 cu privire la ajutorul acordat cu ocazia trecerii în rezervă sau direct în retragere.

Însă, potrivit disp. art. 9 din Lega 118/2010 „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”.

Potrivit art.9 alin.1 din Legea nr. 283/2011 " În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă "

Se constata ca raporturile de serviciu ale reclamantului cu angajatorul au încetat la 15.03.2012, așa cum reiese din decizia de pensionare menționată supra, deci după . Legii nr.283/2011, astfel încât condițiile de pensionare a reclamantului sunt guvernate de această lege.

Dispozitiile reglementarilor interne anterior citate nu încalcă dreptul de proprietate consacrat de Primul Act Adițional la CEDO.

Astfel, potrivit art. 1 Protocol 1 al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.

Din Preambulul Declarației Universale se reține ca aceasta a fost avută în vedere de statele membre ca „ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele și toate națiunile” si sa se asigure recunoașterea și aplicarea efectivă și universală a acestor drepturi.

D. prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturile recunoscute prin Declarație au fost luate în considerare de statele membre „hotărâte să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunțate în Declarația Universale”.

D. Convenția impune statelor obligația respectării drepturilor garantate, și sancțiuni în cazul nerespectării, astfel că apărările reclamantei vor fi analizate doar prin prisma dispozițiilor Convenției.

Pentru a analiza conformitatea legii cu dispozițiile Convenției, trebuie analizate, așadar, mai multe aspecte: dacă reclamanții au un „bun” în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol; dacă există o ingerință din partea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate.

Cu privire la primul aspect, noțiunea de bunuri este înțeleasă în sens extins și desemnează toate bunurile cu valoare patrimonială: orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie considerat drept un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional. Prin urmare, aceasta noțiune înglobează toate interesele ce rezultă din raporturile economice ale unui individ, depășind dreptul de proprietate, vizând noțiunea de patrimoniu.

Extinzând noțiunea de bun, Curtea a statuat că anumite drepturi și interese ce constituie elemente patrimoniale active pot fi considerate ca fiind bunuri în înțelesul art. 1 (hotărârea Beyeler contra Italiei, 5 ian. 2000).

Prin urmare, este considerat bun orice drept dobândit, care există în patrimoniul unei persoane.

O singură limitare importantă este adusă protecției oferite de articolul 1: aceasta se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, și, în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi; așadar nu este acordată nicio garanție pentru dreptul de a accede la proprietate sau, mai general, la bunurile cu caracter economic; garanția nu poartă decât asupra bunurilor actuale și nu garantează dreptul de a dobândi altele (Hotărârea V. der Musele împotriva Belgiei,1983); Articolul 1 protejează dreptul de proprietate, și nu dreptul la proprietate.

Tocmai de aceea, când interesul patrimonial este de natura unei creanțe, Curtea a statuat că nu poate fi considerat o valoare patrimonială decât dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi executată sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a-l vedea concretizat, spre exemplu dacă se confirmă printr-o jurisprudență constantă a instanțelor (Lelas c. Croației din 20 mai 2010, par. 58). Criteriul decisiv al unei speranțe legitime protejate de protocol este existența unei baze suficiente în dreptul intern. (un solicitant poate invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la "bunuri" în sensul acestei dispoziții. "Bunuri" pot fi "bunuri existente" sau creanțe stabilite suficient pentru a fi considerate ca "active").

În speță, dreptul invocat de reclamant, respectiv încasarea unor ajutoare într-un anumit cuantum, acordat cu ocazia pensionării, reprezintă fără îndoială un interes patrimonial, însă nu poate fi considerat "bun actual" în înțelesul Convenției, astfel că nu este protejat de art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

În patrimoniul unei persoane intră drepturile, obligațiile și bunurile existente la un moment dat, ori dreptul la ajutorul acordat cu ocazia pensionării aferent perioadei iulie-decembrie 2010 nu exista în patrimoniul reclamantului la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale în discuție, fiind un drept viitor.

În argumentarea acestei concluzii este avută în vedere tocmai jurisprudența CEDO, invocată de reclamanți: "Curtea consideră că este în puterea de apreciere a statului pentru a determina ce beneficii trebuie să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat (n.n.). Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata prestațiilor, respectiv poate face modificări legislative adecvate. Cu toate acestea, dacă o dispoziție legală este în vigoare, care prevede plata unor beneficii, și condițiile prevăzute au fost îndeplinite, autoritățile nu pot refuza deliberat plata lor, în timp ce dispozițiile legale rămân în vigoare" (Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005).

"Curtea notează că articolul 1 din Protocolul 1 nu include dreptul de a achiziționa proprietate. Aceasta nu limitează libertatea statelor contractante de a decide dacă este necesar sau nu să pună în aplicare orice sistem de securitate socială sau a alege tipul sau nivelul prestațiilor acordate în conformitate cu un astfel de plan" (Stec și alții contra Regatului Unit 12 aprilie 2006).

"Curtea notează că Convenția nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu de o anumită sumă" (Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007).

"Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție nu garantează, ca atare, orice drept la o pensie de o valoare deosebită "(Wieczorek c. Poloniei, 8 decembrie 2009). În aceeași cauză, care se referă în fapt la pensii, Curtea arată că marja de apreciere a statului la punerea în aplicare a politicilor sociale și economice ar trebui să fie una largă și va respecta hotărârea legiuitorului ca la ceea ce este "în interesul public", cu excepția cazului în care aprecierea autorităților este în mod vădit lipsită de orice temei.

Pe de alta parte, prin Decizia nr.1576/07.12.2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.32 din 16.01.2012, Curtea Constitutionala a retinut ca masurile financiare criticate sunt prevazute de Legea nr.283/2011 al cărei conținut urmărește nu doar aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.80/2010 care modifica dispozițiile OUG nr.37/2008 dar și completarea măsurilor financiare dispuse prin acte normative in sensul aplicarii acestora la condițiile economice actuale marcate de traversarea unei perioade de criză, atat la nivel național cât și mondial și de imperativul reechilibrarii situatiei economice a țării, care impune intre altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plății unor drepturi bănești . Curtea Constituționala a mai statuat totodata ca, prevederile legii nr. 283/2011 criticate se refera la indemnizatiiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, incetarii raporturilor de serviciu ori trecerii în rezerva . Or, aceste drepturi reprezinta beneficii acordate anumitor categorii socio-profesionale in virtutea statutului special al acestora, fara a avea însă un temei constituțional . Pe de alta parte, tot Curtea a retinut ca aceste prevederi legale criticate nu creeaza discriminari intre persoane aflate ., masurile financiare dispuse prin legea nr.283/2011 neaducand atingere înseși substanței drepturilor bănești vizate, ci doar amana acordarea acestor indemnizatii pe o durata limitata de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetara imposibil de acoperit, in contextul unui echilibru financiar marcat de criză.

Pentru aceste motive, neexistând temei legal al acordării ajutoarelor salariale compensatorii solicitate de către reclamantul F. C., instanța urmează a respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră G., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei procedurii prealabile.

Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne, cu sediul în București, ..1A, sector 1, și I. G. al Politiei de Frontiera Româna, cu sediul în București, Bld. Geniului, nr.42C, sctor 6, urmând sa respingă acțiunea față de aceștia ca fiind introdusa împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva

Respinge ca neîntemeiata acțiunea formulata de reclamantul F. C., domiciliat în B., ., nr.93, jud. D., in contradictoriu cu paratul I. T. al Poliției de Frontieră G., cu sediul în G., ., nr.36, jud. G..

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțata in ședința publica azi, 06.02.2014.

Președinte,

M. O.

Grefier,

M. M.

Red. M.O./ 6 ex.

Tehnored. M.M.

01.04.2014

← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 6645/2014....		Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 03/2014.... →

Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 555/2014. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 555/2014. Tribunalul DOLJ