Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3371/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3371/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 12769/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3371/2014

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier L. V. N.

Pe rol, pronunțarea în cauza privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN D. - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța, la solicitarea reclamantei, prin apărător, a amânat pronunțarea pentru azi, 21 noiembrie 2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

La data de 08 octombrie 2014 reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtul C. JUDEȚEAN D. - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării deciziei nr._/12.09.2014.

În motivare arată că prin decizia sus menționată s-au stabilit diferențe în sumă de 1.388.838,38 de lei comparativ cu decizia nr._/04.12.2013. Împotriva deciziei susmenționate reclamanta a formulat contestație administrativa in cadrul căreia a invocat motive de nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea cererii de suspendare invocă dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004.

Prin plângerea administrativă reclamanta a invocat nulitatea actului administrativ întrucât nu este motivat în fapt și în drept.

Cu privire la starea de fapt, arată că în decizie, la art. 2 (pg. 4), se arată că s-a aplicat sancțiunea pentru ca ar fi existat o supradeclarare a suprafeței. Solicită să se constate că nu se fac niciun fel de explicații cu privire la supradeclarare, respectiv ce anume ar fi supradeclarat și prin ce act s-a constatat supradeclararea. Dimpotrivă, și cu privire la acest aspect se face trimitere la regulamentele Uniunii Europene, fără a se preciza în ce anume a constat, în cazul de față, greșeala.

Precizează ca actul administrativ care nu este motivat în fapt și în drept este supus sancțiunii nulității, aspect ce rezultă din jurisprudența constantă a I.C.C.J., doctrina în materie și principiile dreptului Uniunii Europene. Acest aspect al nemotivării este evident și creează o evidență serioasa asupra legalității actului administrativ.

Cu privire la paguba iminenta precizează că, prin executare s-ar aduce pagube serioase societății, în sensul că s-ar bloca plata sprijinului pe anul 2014, cu consecințe grave asupra funcționarii societății. Arată că se află în situația în care societatea are de făcut plați importante, iar pe de alta parte fondurile acesteia necesare pentru efectuarea lucrărilor de toamna v-or fi blocate.

In concluzie apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

A depus la dosar, în copie, contracte concesiune, decizie, contestație, delegație administrator, chitanța taxa timbru.

La data de 21 octombrie 2014 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, în temeiul căruia reclamanta solicită suspendarea executării deciziei de plată nr._/12.09.2014, " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond. (...)".

Una din cerințele art. 14 cu privire la admisibilitatea cererii de suspendare este și existența pe rolul instanțelor de judecata a unei cereri privind anularea actului administrativ a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată. Ori, reclamanta nu a făcut dovada existentei pe rolul instanței a unei astfel de cereri, motiv pentru care considerăm că nu sunt o astfel de cerere nu poate fi admisibilă.

Astfel, cu privire la cerința cazului bine justificat, apreciază faptul că reclamanta nu a dovedit împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, respectiv a deciziei de plată nr._/12.09.2014, avându-se în vedere că acest act administrativ este consecința logică și legală a obținerii de către reclamanta a unui sprijin financiar nejustificat, constituind practic sume de bani primite în plus de la instituția noastră.

Este adevărat că prin cererea nr._/07.05.2013, reclamanta a solicitat plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață pentru suprafața de 838,67 ha pășune, în temeiul unor contracte de concesionare/închiriere încheiate cu consilii locale de pe raza județului D..

Reinstrumentarea cererii de plată s-a datorat controalelor pe teren efectuate precum și controalelor efectuate atât de Direcția Generală Control și Antifraudă din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și de către Curtea de Conturi.

Mai mult decât atât, decizia de plată pentru diferențe nu este consecința unei supradeclarări, cum eronat precizează reclamanta în cererea de chemare în judecată, ci consecința respingerii la plată a cererii de acordare a sprijinului financiar, pentru întreaga suprafață pentru care aceasta a solicitat și încasat plăți până la momentul emiterii actului administrativ contestat.

Decizia de plată este motivată atât în fapt cât și în drept, avându-se în vedere că aceasta prevede temeiul legal al emiterii, cât și motivarea în fapt, respectiv respingerea de la plată a cererii, avându-se în vedere că: suprafața pentru care a fost solicitat sprijinul financiar pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS)a fost de 838,67 ha, iar cea confirmată spre plată, 0 ha; suprafața pentru care au fost solicitate plățile compensatorii pentru zona defavorizată de condiții naturale specifice a fost de 479,48 ha, iar cea confirmată spre plată, 0 ha; suprafața pentru care au fost solicitate plățile pentru pajiști importante pentru păsări (P3.1) a fost de 838,67 ha, iar cea confirmată spre plată, 0 ha.

Sancțiunile multianuale stabilite prin decizia de plată sunt calculate în conformitate cu Regulamentul CE nr. 1122/2009 și Regulamentul CE nr. 65/2011, specificate în actul administrativ contestat.

Cu privire la paguba iminentă, decizia de plată nr._/12.09.2014 este doar un act premergător emiterii actului administrativ fiscal ce reprezintă titlu de creanță, respectiv procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a debitului. Sancțiunile multianuale stabilite prin acest act administrativ se recuperează în termen de 3 ani calendaristici de la data constituirii, deducându-se din plățile viitoare ce urmează a fi efectuate de către APIA în contul reclamantei.

În speță, este vorba despre categoria de folosință pajiști permanente. Lucrările de întreținere a acestora constau în combaterea buruienilor și a vegetației lemnoase, strângerea cioatelor și a pietrelor, nivelarea mușuroaielor, grăpatul pajiștilor și supraînsămânțarea și regenerarea pajiștilor.

Ori, în campania 2014 de acordare a plăților în cadrul schemelor de plată pe suprafață, reclamanta nu a întocmit anexa 3 la cererea de plată privind registrul activităților desfășurate pe pajiștile permanente, avându-se în vedere că aceasta a solicitat plăți de agro-mediu (pachetul 3,1 - pajiști importante pentru păsări).

Simpla afirmație potrivit căreia blocarea la plată a sprijinului financiar pe anul 2014 ar avea consecințe grave asupra funcționării societății, nu este de natură să justifice o pagubă iminentă.

Și în condițiile în care veți aprecia faptul că cea de-a doua condiție, a pagubei iminente este îndeplinită, apreciem faptul că se impune respingerea cererii de suspendare, întrucât nu este îndeplinită în mod cumulativ și condiția cazului bine justificat, or pentru admiterea cererii de suspendare se impune îndeplinirea concomitentă a celor două condiții.

Față de cele învederate, solicită respingerea cererii de suspendare formulată în cadrul acțiunii întrucât în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cele trei condiții de admisibilitate, necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat, paguba iminentă si existenta pe rolul instanței a unei cereri în anularea actului administrativ.

În drept, invocă prevederile art. 205 si urm. din Codul de procedură civilă, art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (2) din C.proc. civ.

La solicitarea instanței, pârâta a depus la dosar documentația la baza actului atacat.

Instanța a încuviința pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin în decizia nr._/12.09.2014, emisă de către pârâtul C. JUDEȚEAN D. - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, au fost stabilite în sarcina reclamantei ., în cadrul schemelor de plată, sancțiuni multianuale constituite în sumă de 1.388.838,38 de lei. În cuprinsul actului s-a precizat că excluderea de la plată și stabilirea sancțiunilor multianuale s-a datorat supradeclarării suprafețelor.

Reclamanta a formulat contestație ce a fost înregistrată sub nr. 78.818/07.10.2014 (filele 21 -22), iar prin adresa nr._/05.11.2014 pârâtul i-a comunicat respingerea contestației formulate (filele 47 – 49 din dosar).

În drept, cererea formulată de către reclamanta . este întemeiată, urmând a fi admisă.

Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 ,,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este necesară îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, în sensul unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, soluția suspendării trebuie dispusă pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

Textul cere ca, pe lângă ,,iminenta pagubă", să înfățișeze instanței și alte împrejurări (legate de starea de fapt, de diligențele depuse, de atitudinea autorității, de posibile efecte asupra altor persoane, aspecte referitoare la situația sa socială sau la alte situații juridice conexe regimului administrativ determinat de actul atacat etc.) care să fie de natură a argumenta că este vorba de ,,un caz bine justificat".

Instanța apreciază că se încadrează în noțiunea de caz bine justificat faptul că pârâta C. JUDEȚEAN D. - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ a invocat motive diferite de emitere a decizia nr._/12.09.2014.

Astfel, în cuprinsul deciziei atacate s-a menționat că sancțiunile multianuale în sumă de 1.388.838,38 de lei s-au datorat supradeclarării suprafețelor, în vreme ce prin adresa nr._/05.11.2014, prin care a fost respinsă contestația formulată de către reclamantă (filele 47 – 49 din dosar), s-a motivat că fermierul . nu era îndreptățit să concesioneze/închirieze terenuri din categoria pășuni și nu era eligibil pentru accesarea fondurilor europene aferente plăților pe suprafață deoarece nu era deținător de animale.

Aceste aspecte nu fuseseră relevate în actul contestat prin care se stabilea suma de plată datorată de către reclamantă și ridică suspiciuni cu privire la legalitatea actului aflat în discuție, în condițiile în care inadvertențele de natura celor arătate nu pot fi analizate decât în cadrul soluționării pe fond a cauzei.

Instanța consideră că această modalitate de abordare a întrunirii cazului bine justificat este corect, avându-se în vedere Recomandarea nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei.

Acest act juridic emis la nivel europeana considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, apreciind că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, s-a arătat n același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Cât privește ,,paguba iminentă", se reține că în art. 2 alin. 1 litera ș) s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Societatea reclamantă se găsește astfel în situația unei pagube iminente, având în vedere suma mare de bani stabilită cu titlu de sancțiuni multianuale (aceea de 1.388.838,38 de lei), iar cât privește susținerea pârâtei potrivit căreia această decizie nu este executorie întrucât sancțiunile multianuale se recuperează în termen de 3 ani calendaristici de la data constituirii, deducându-se din plățile viitoare ce urmează a fi efectuate de către Apia în contul reclamantei, aceasta nu este de natură a înlătura condiția privind paguba iminentă, vădită chiar din faptul că reclamanta este supusă unor sancțiuni care s-ar repercuta asupra activității societății reclamante prin faptul că s-ar bloca plata sprijinului pe anul 2014 cu consecințe grave asupra continuării activității societății.

Așadar, față de toate aceste considerente, instanța constată că cererea formulată de către reclamanta . este întemeiată, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, urmând a admite cererea și a se dispune suspendarea executării deciziei nr._/12.09.2014, emisă de către pârâtul C. JUDEȚEAN D. - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în ., .. 82, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN D. - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, cu sediul în C., str. .. 22, jud. D..

Suspendă executarea deciziei nr._/12.09.2014, emisă de către pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Executorie.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D.. Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2014.

Președinte,

N. S.

Grefier,

L. V. N.

Red. N.S./4 ex./L.N. 03.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3371/2014. Tribunalul DOLJ