Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 288/2014. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 288/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 7876/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 288
Ședința publică de la 18.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. M.
Grefier: Nițeanu A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina – a fost reprezentat de procuror D. C. M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul Ț. I., având ca obiect - sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției (art. 483 NCpp).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, asistat de apărător din oficiu, av. C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar a fost depusă fișa de cazier a inculpatului, după care:
În baza disp. art. 372 C.p.p. instanța verifică identitatea inculpatului, procedează la ascultarea acestuia, declarația dată fiind consemnată și atașată la dosar, după care, conform art. 484 C.p.p., acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, în temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p., admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, fiind întrunite condițiile legale.
Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
La data de 27.11.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina cu inculpatul Ț. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002, obiect al cauzei penale nr. 66/P/2014.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în ziua de 29.12.2013, în jurul orelor 1050, a condus pe . Treisteni, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare_ și a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002. Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, protocol alcooltest .-0668 test nr._ din 29.12. 2013, declarații inculpat, declarații martori, precum și felul, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 Cp anterior, pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cp anterior, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 66/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt: în ziua de 29.12.2013, în jurul orelor 10:50, numitul Ț. I. a condus pe . Treisteni, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare_, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat să fie condus la Spitalul Municipal Câmpina, în vederea prelevării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Prin ordonanța din 20.03.2014 a organelor de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, faptă prevăzută de articolul 337 din Codul Penal, prin ordonanța din 28.08.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Ț. I., iar prin ordonanța din data de 09.09.2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului Ț. I., cu privire la săvârșirea aceleiași infracțiuni.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, protocol alcooltest .-0668 test nr._ din 29.12. 2013, declarații inculpat, declarații martori.
Cu ocazia audierii sale în instanță la termenul de judecată din data de 18.12.2014, cu respectarea garanțiilor procesuale și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a declarat că a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul, fiind de acord cu încadrarea juridică a faptei și cu pedeapsa stabilită (f. 9-10).
În drept, fapta inculpatului Ț. I., constând în aceea că în ziua de 29.12.2013, în jurul orelor 1050, a condus pe . Treisteni, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare_ și a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002, instanța reține că elementul material constă în refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora. Acțiunea inculpatului, care în ziua de 29.12.2013, în jurul orelor 1050, a condus pe . Treisteni, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare_ și a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, realizează elementul material al infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul siguranței circulației pe drumurile publice, valoare socială ocrotită penalmente.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 lit. a C. pen. 1969, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale urmărind producerea lui.
În consecință, se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu, av. V. A., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/23.10.2014, depusă la dosarul de urmărire penală (f. 18).
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficiente pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p., va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina cu inculpatul Ț. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002, obiect al cauzei penale nr. 66/P/2014.
În baza art. 87 alin. 5 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a, c și art. 76 lit. d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cpp și art. 5 NCp va condamna pe inculpatul Ț. I. la o pedeapsă de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 Cp anterior, pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cp anterior (trei ani), pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ca urmare a aplicării unei pedepse principale cu închisoarea, instanța urmează a aplica inculpatului și pedeapsa accesorie conf. disp. art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969, a cărei executare urmează a fi, de asemenea, suspendată, potrivit art. 71 al. 5 Cp1969.
Totodată, instanța va atrage atenția inculpatului cu privire la disp. art. 83 Cp1969, referitor la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii de noi infracțiuni.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 274 alin. 1 C.p.p., inculpatul urmează a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina cu inculpatul Ț. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002, obiect al cauzei penale nr. 66/P/2014.
În baza art. 87 alin. 5 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a, c și art. 76 lit. d Cod penal, art. 396 alin. 10 Cpp și art. 5 NCp, condamnă pe inculpatul Ț. I., fiul A. și E., născut la data de 20.08.1952 în Treisteni, jud. Prahova, domiciliat în . Treisteni, ., județ Prahova, CNP_, cetățean român, studii profesionale, stagiu militar îndeplinit, pensionar, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal/1969.
În baza art. 81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal 1969 – 3 ani (pedeapsa + 2 ani).
Cu aplic. art. 71 alin. 5 C.p.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal 1969.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.
Onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de 400 lei, rămân în sarcina statului.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. Nițeanu A. M.
Red. PM/JV/3 ex./12.01.2015
| ← Uz de fals. Art. 291 C.p.. Sentința nr. 296/2014. Judecătoria... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








