Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 183/2014. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 183/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 1605/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 183
Ședința publică de la 12 August 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
Grefier: A. M. Nițeanu
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina – a fost reprezentat de procuror D. M. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii penale puse în mișcare prin rechizitoriul nr. 1117/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, privind pe inculpatul A. A. M., trimis în judecată în stare de libertate, pentru infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.p. rap. la art. 308 C.p., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și pe partea civilă S.C. A. A. EUROPREST S.R.L.
Prezența și dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 05.08.2014, fiind consemnate în acea încheiere de ședință, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.08.2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nr. 1117/P/2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată inculpatul A. A. M., fiul lui G. și L.-I., născut la data de 11.12.1988 în Câmpina, jud. Prahova pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. și ped. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. constând în aceea că în perioada 01.03._13, în calitate de gestionar de fapt al bunurilor aflate în depozitul aparținând S.C. A. A. Europrest S.R.L., în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit fără drept 121 saci cu îngrășăminte chimice pentru erbicidarea culturilor,2 acumulatori auto și 215 kg material feros, bunuri pe care le avea în gestiune, producând un prejudiciu total de 20.000 lei.
Prin încheierea din 07.05.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al. 2 Cpp, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, Prin plângerea din data de 18.03.2013 numitul J. L., angajat al persoanei vătămate S.C. A. A. Europrest S.R.L. a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Poliției Filipeștii de P. cu privire la sustragerea de către inculpatul A. A. M., paznic al societății, a mai multor saci cu îngrășăminte și azotat de amoniu dintr-un depozit ai firmei, amplasat pe raza satului Dițești, jud. Prahova, producând un prejudiciu total de 15.000 lei (f. 9).
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă, în fapt, următoarele: inculpatul A. A. M. a fost încadrat în muncă ia S.C. A. A. Europrest S.R.L. în funcția de mecanic agricol, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M sub nr._/28.02.2013 (f. 86-87).
Administratorul societății, Ș. D., a achiziționat la data de 01.03.2013 121 saci cu îngrășăminte chimice pentru erbicidarea culturilor, dintre care 106 saci conțineau îngrășăminte chimice complexe, iar 15 saci azotat de amoniu.
În cursul aceleiași zile sacii au fost predați pe bază de proces-verbal inculpatului A. A. M. (f. 16), care avea în fapt obligația de a asigura paza întregului depozitul al societății, administratorul Ș. D. urmând să efectueze, începând cu data de 02.03.2013, concediu de odihnă în străinătate.
Devenind gestionar de fapt al bunurilor aflate în depozit și profitând de faptul că administratorul societății nu mai avea control direct asupra sa, inculpatul, în intervalul 01.03._13 a înstrăinat fără drept toți sacii cu îngrășăminte chimice avuți în gestiune, doi acumulatori auto depozitați în hală, precum și 215 kg material feros care se aflau într-o semiremorcă staționată în depozit.
Fierul vechi și acumulatorii auto le-a transportat la un centru de colectare al fierului vechi împreună cu suspecții S. G. Steîian și T. A. C., fiind eliberată pe numele acestuia din urmă adeverința de primire și plată nr. 92/01.03.2013, pentru suma de 165,44 lei (f. 73).
Inculpatul a reținut pentru sine suma de 95,44 lei, iar pentru serviciul prestat i-a oferit suspectului Ș. S. suma de 50 lei (acesta efectuând și transportul bunurilor cu autoturismul său). Totodată, pentru ajutorul dat, i-a oferit și suspectului T. A. C. suma de 20 lei.
La data de 06.03.2013 inculpatul a vândut șase saci de îngrășăminte martorului Diței G. cu suma de 300 iei. Vânzarea a fost intermediată de martorul I. D. A., care în urma unei discuții purtate cu inculpatul s-a oferit să-i găsească cumpărător, iar transportul a fost efectuat cu autoturismul martorului P. C. I.. Pentru ajutorul dat în găsirea cumpărătorului și efectuarea transportului inculpatul a oferit fiecăruia dintre cei doi martori suma de 50 lei.
În intervalul 01.03._13 inculpatul, ajutat de suspecții Ș. G. S. și T. A. C. a efectuat alte trei transporturi cu saci de îngrășăminte către cumpărătorul Z. P., care i-a oferit în total suma de 800 lei pentru 22 de saci cu îngrășăminte. La comiterea faptelor a participat și suspectul B. A. I., care a avut calitatea de șofer și căruia i-a revenit suma totală de 35 lei pentru transporturile efectuate La data de 16.03.2013 inculpatul A.
A. M. împreună cu suspecții Ș. G. S. și T. A. C., fiind ajutați și de martorul T. C. P. care și-a pus autoturismul la dispoziție, au efectuat alte trei transporturi de saci îngrășăminte la casa socrului suspectului T.
A. C. (care era plecat în străinătate), sacii fiind depozitați într-o anexă.
Au fost transportați în cursul acelei zile 86 saci cu îngrășăminte, care au fost înstrăinați a doua zi martorului A. M. cu suma de 2700 lei. Din suma de bani primită A. A. M. a oferit 400 lei suspecților Ș. G. S. și T. A. C., câte 200 lei fiec
În sfârșit, în cursul aceleiași zile, inculpatul A. A. M. și împreună cu suspectul T. A. C. i-a vândut martorei B. M. un sac cu îngrășăminte chimice cu suma de 40 lei.
Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea
faptelor și cooperând cu organele de poliție, detaliind modul de comitere al acestora.
Totodată a acceptat să participe la efectuarea unei reconstituiri.
Inculpatul și-a motivat atitudinea prin aceea că nu fusese plătit de administratorul societății și nu a avut bani pentru a-și asigura hrana.
Cu privire la ceilalți suspecți care l-au ajutat să comită fapta a arătat că le-a comunicat că reprezentantul societății care deține hala este unchiul său, iar sacii cu îngrășăminte îi aparțin, fiindu-i permis să îi înstrăineze întrucât nu și-a mai primit salariul.
În același sens au fost și declarațiile suspecților B. A. I. Ș. G. S. și T. A. C., care au susținut că inculpatul i-a asigurat că bunurile îi aparțin și are acordul unchiului său pentru a le înstrăina.
Cu privire la suspecții B. A. lonuț, Ș. G. S. și T. A. C. s-a dispus clasarea cauzei întrucât faptele nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
Situația de fapt expusă rezultă cu certitudine din probatoriile administrate în faza urmăririi penale: declarații persoană vătămată (f. 10-15),proces-verbal de lăsare în custodie (f. 16),planșe foto (f. 17-20, 49-73),declarații martori (f. 21-44),proces-verbal de reconstituire (f. 46-48),declarații inculpat (f. 75-78, 79-83) ,contract individual de muncă (f. 86-87),declarații suspecți (f. 94-102, 106-109, 111-115)coroborate cu declarațiile învinuitului D. C. ( f. 58-63).
În ceea ce privește principiul aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 5 din NCp, instanța apreciază că în raport de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de delapidare în art. 2151 alin. 1 din Cp1969, respectiv de la 1 la 15 ani, și limitele de pedeapsă pentru aceeași infracțiune din art. 295 NCp, de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică, legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, așa cum a susținut și inculpatul prin apărător, dar și reprezentantul Ministerului Public.
În drept: fapta inculpatului A. A. M. care, în perioada 01.03._13, în calitate de gestionar de fapt al bunurilor aflate în depozitul aparținând S.C. A. A. Europrest S.R.L., în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit fără drept 121 saci cu îngrășăminte chimice pentru erbicidarea culturilor,2acumulatori auto și 215 kg material feros, bunuri pe care ie avea în gestiune, producând un prejudiciu total de 20.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev. și ped. de art 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
S.C. A. A. Europrest S.R.L., prin reprezentant legal s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.000 lei, reprezentând c/val.bunurilor sustrase și nerecuperate.
Cu ocazia audierii sale de către instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale ,în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, constând în acea că în perioada 01.03._13, în calitate de gestionar de fapt al bunurilor aflate în depozitul aparținând S.C. A. A. Europrest S.R.L., în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit fără drept 120 saci cu îngrășăminte chimice pentru erbicidarea culturilor,2 acumulatori auto și 215 kg material feros, bunuri pe care le avea în gestiune, evaluate la 20.000 lei.A mai declarat că își menține declarațiile date la urmărirea penală prin care a recunoscut săvârșirea faptei. A mai declarat că este de acord cu achitarea prejudiciului cauzat părții civile și a solicitat aplicarea proceduri simplificate prev.de art 375 Ncpp, dorește ca judecata sa se desfășoare numai pe baza probatoriilor de la urmărirea penala pe care le cunoaște și le însușește.A declarat ca este de acord ca,în cazul în care va fi găsit vinovat și condamnat, să presteze munca in folosul comunității și că regretă fapta.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal în vigoare, reduse cu o treime, conform art 398 alin 10, iar conform art. 74 NCp va avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită prin norma penală incriminatoare dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 25 de ani, necăsătorit ,fără ocupație, a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând săvârșirea faptei,considerente în raport de care va aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător dozat, de natură a asigura scopul educativ – preventiv al pedepsei urmând a face aplicarea disp.art.35 al 1 cod penal .
În baza art.67 alin.2 cod penal urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. b cod penal – pe o durată de 2 ani.
Conform art. 91 Cod penal urmează a dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, a stabili un termen potrivit art.92 cod penal și a obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 al.1 Cod penal
Va atrage atenția inculpatului asupra disp.art.96 cod penal. privind posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere.
Sub aspectul laturii civile, în baza art.25 rap.la art.397 CPP și art.1357 cod civil urmează a obliga inculpatul să plătească părții civile . SRL suma de 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând c/val. bunuri sustrase și nerecuperate cu al căror cuantum inculpatul a fost de acord.
In baza art.274 CPP urmează a obliga inculpatul să plătească statului suma de 700 lei cheltuielile judiciare.
În baza art.272 CPP urmează ca plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.295 alin.1 rap.la art.308 cod penal cu aplic.art.35 alin.1 cod penal și art.398 alin.10 cod pr.penală condamnă pe inculpatul A. A. M., CNP._,fiul lui G. și L.-I., născut la data de 11.12.1988 în Câmpina, jud. Prahova, cetățenie română, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în mun. Câmpina, ., ., ., jud. Prahova, fără forme legale în Băicoi, . jud Prahova la fam M. S.,cu antecedente penale la o pedeapsă de 1(un) an și 4(patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
În baza art.67 alin.2 cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. b cod penal – pe o durată de 2 ani.
În baza art.91 dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere prev. de art.92 cod penal – 2 ani.
În temeiul art.93 cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri:
-să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa
-să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile
-să comunice schimbarea locului de muncă
-să comunice informații documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Atrage atenția inculpatului asupra disp.art.96 cod penal.
În baza art.25 rap.la art.397 CPP și art.1357 cod civil obligă inculpatul să plătească părții civile . SRL suma de 20.000 lei despăgubiri civile.
In baza art.274 CPP obligă inculpatul să plătească statului suma de 700 lei cheltuielile judiciare.
În baza art.272 CPP plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 august 2014.
Președinte, Grefier,
P. M. Nițeanu A. M.
Red PM/BMC
4 ex/14.08.2014
| ← Ultrajul. Art. 239 C.p.. Sentința nr. 100/2014. Judecătoria... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... → |
|---|








