Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 36/2014. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 36/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 3982/204/2013
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
Cod operator 7527
SENTINTA PENALA NR. 36
Ședința publică de la 31 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. S.
Grefier: A. A.
MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT DE PROCUROR S. L.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta S.C.SELENA R. S.R.L. și pe intimatul D. G., având ca obiect - plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.) .
Prezența și dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 21 ianuarie 2014, fiind consemnate în acea încheiere de ședință, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31 ianuarie 2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 25.07.2013 sub nr._, petenta . a formulat, în temeiul disp. art. 2781 Cpp, plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de numitul D. G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cp, soluție dispusă prin Rezoluția nr. 2239/P/2011 dată de către P. de pe lângă Judecătoria Câmpina la data de 24.05.2012 și confirmata prin Rezoluția nr. 737/II/2/2013 dată de către primul procuror al aceleiași unități.
În motivarea plângerii formulate, petenta a arătat că între părți au existat mai multe raporturi juridice de natură comercială, raporturi juridice care au dat naștere la drepturi și obligații în sarcina fiecăreia dintre părți. Astfel, la livrarea mărfurilor, intimatul, pentru a câștiga încrederea societății petente și pentru a intra în posesia mărfurilor, fără a le achita, a emis mai multe instrumente de plată (bilete la ordin) fără a avea disponibil în contul bancar. În acest mod, susține petenta, . a fost indusă în eroare cu prilejul livrării mărfurilor, întrucât în lipsa înmânării acestor instrumente de plată, societatea nu ar fi procedat la livrarea mărfurilor.
Petenta a mai apreciat că emiterea unui bilet la ordin, fără ca societatea comercială să aibă disponibil în contul bancar, constituie infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. l și 3 Cod Penal. Astfel, a mai învederat petenta, numitul D. G. ar fi creat o aparență de disponibilitate financiară în ceea ce privește achitarea mărfurilor, element ce a fost determinant în livrarea mărfurilor din partea societății petente.
Contrar opiniei exprimate în rezoluția împotriva căreia a fost formulată plângerea, petenta a susținut că biletul la ordin nu are natura juridică a unei promisiuni a creditorului, ci a unui instrument de plată la scadență, fiind reglementat de o lege specială și având condiții proprii de emitere, folosire și decontare. De asemenea, a mai arătat petenta, biletul la ordin nu putea fi o promisiune de plată întrucât reprezintă un angajament ferm de plată a unei datorii deja născute și recunoscute la plată, marfa fiind livrata de societatea petentă și recepționată de către ..
Petenta a considerat că, în calitatea sa de administrator al .., numitul D. G. ar fi răspunzător pentru paguba produsă societății petente.
În motivarea, respectiv în combaterea plângerii nu s-a solicitat încuviințarea de probe.
Din oficiu instanța a dispus atașarea dosarului penal nr. 2239/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
S-a reținut că prin Rezoluția nr. 2239/P/2011 dată de către P. de pe lângă Judecătoria Câmpina la data de 24.05.2012 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6, rap. la art. 10 alin. 1 lit. b și d C.p.p., neînceperea urmăririi penale față de numitul D. G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cp., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală și faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Această soluție a fost confirmată prin rezoluția nr. 737/II/2/2013 dată la data de 14.05.2013 de procurorul ierarhic superior cu ocazia soluționării plângerii conform art. 278 Cpp.
Potrivit art. 2781 Cpp, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu. În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
Așa cum rezultă din dovada de comunicare a rezoluției nr. 737/II/2/2013 din 14.05.2013 către petentă, reprezentată de administrator . SRL prin reprezentant legal D. S., dovadă depusă la dosar (fila 44) de către P. de pe lângă Judecătoria Câmpina la solicitarea instanței, termenul de 20 de zile în care petenta ar fi putut face plângere împotriva rezoluției sus-menționare a început să curgă la data de 23.05.2013 și a expirat la data de 13.06.2013.
Față de cele ce preced, plângerea formulată de către petentă urmează a fi respinsă ca tardiv formulată, fiind menținută soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Ca urmare a respingerii plângerii, petenta va fi obligată, în temeiul disp. art. 192 al. 2 Cpp, la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul disp. art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p., respinge ca tardivă plângerea formulată de petenta ., cu sediul în ., .. 26 – 28, jud. Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_.
Menține Rezoluția nr. 2239/P/2011 dată de către P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, confirmata prin Rezoluția nr. 737/II/2/2013 dată de către primul procuror al aceleiași unități.
În temeiul disp. art.192 alin. 2 C.p.p., obligă pe petentă la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. E. A. A.
Red. TSE/JV
3 ex./10.02.2014
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 242/2014.... → |
|---|








