Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 123/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 123/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 39/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 123

Ședința publică de la 08 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

Grefier: A. M. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina – a fost reprezentat de procuror C. M. I.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. A. C. și pe partea vătămată M. M. C., având ca obiect - tâlhărie (art. 211 C.p.).

Prezența și dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 24.04.2014, fiind consemnate în acea încheiere de ședință, care face parte integranta din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2014 și ulterior pentru astăzi, 08.05.2014.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față;

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nr. 3880/P/2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. A. C., fiul lui T. și V., născut la 16 iulie 1989 în mun. Câmpina pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, constând în aceea că în noaptea de 29/30.10.2013, în jurul orei 00:15, în loc public (pe . Doftanei) și având asupra sa un cuțit, a sustras geanta părții vătămate M. M. C. prin întrebuințare de violențe și amenințări,

Prin încheierea din 24 martie 2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al. 2 Cpp, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, In noaptea de 29/30.10.2013, inculpatul M. A. C., îndreptându-se cu autobuzul către satul Traisteni unde locuiește bunica acestuia, a luat hotărârea de a sustrage geanta părții vătămate M. M. C., care călătorea cu același autobuz. Ambii au coborât în stația D. din Valea Doftanei. Inculpatul a urmărit partea vătămată și observând că nu mai era nici o altă persoană pe stradă, având în mâna stângă un cuțit (cu lamă metalică de aprox. 5 cm), a atacat partea vătămată prin spate, prinzând-o cu mâna dreaptă de umăr, și întrucât victima a început sa țipe i-a pus mâna dreaptă la gură, strângând-o pentru a o determina să tacă. Totodată inculpatul a amenințat victima spunându-i ca are asupra sa un cuțit. întrucât aceasta a încercat să se elibereze din strânsoare, inculpatul a tras-o într-un loc mai întunecos unde i-a smuls geanta după care a fugit. Imediat după comiterea faptei, inculpatul a ascuns cuțitul într-o grădină, unde 1-a înfipt în pământ.Din cauza dimensiunilor cuțitului (aprox. 5 cm), precum și a caracteristicilor solului grădinii în care a fost înfipt, acesta nu a putut fi recuperat.

În aceeași noapte inculpatul a apelat SNUAU 112 și s-a autodenunțat, după care s-a întâlnit

cu martorul M. M. (socrul părții vătămate) și i-a predat geanta sustrasă.

Ca urmare a violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit leziuni traumatice la nivelul feței ce au putut fi produse prin zgâriere, posibil cu unghiile degetelor, și au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere istoricul medical al inculpatului în cauză a fost efectuat un raport de expertiză medico-legală psihiatrică prin care comisia de medici a stabilit că inculpatul a avut discernământ la data comiterii faptei - discernământ diminuat.

Situația de fapt expusă rezultă cu certitudine din mijlocele de probă administrate în faza urmăririi penale: proces-verbal de depistare (f. 63);proces-verbal de examinare a inculpatului M. A. C. (f. 65); raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr 1042/30.10.2013 care concluzionează că inculpatul prezintă diagnosticul de schizofrenie paranoidă.Tuburare de personalitate tip instabil-emoțional cu abuz de substanță,la data comiterii faptei avea discernământul diminuat, consideră că prezintă un pericol social, abuz de etanol, mediu familial conflictual, se recomanda încadrarea în măsura de siguranță CP 114 (f.48-49); declarații parte-vătămată M. M. C. (f. 5-7);;raport de expertiză medico-legală (f.12); proces-verbal de examinare a părții vătămate M. M. C. și planșă fotografică (f.75-81);declarații martori (f. 15-24);proces-verbal de conducere în teren inculpatului M. A. C. și planșă: fotografică (f. 82-88);proces-verbal de conducere în teren a părții vătămate M. M. C. și planșă: fotografică (f. 89-94);fișă cazier judiciar al inculpatului M. A.-C. (f. 34); copie fișă de intervenție la evenimente SNUAU 112 (f.95); coroborate cu declarațiile inculpatului M. A. C. (f.26-31)care pe parcursul cercetărilor a avut o atitudine oscilantă, însă ulterior a recunoscut comiterea faptei

Prin rezoluția din 30.10.2013 a fost începută urmărirea penală față de învinuitul M. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 2/1 lit. b Cp, rezoluția fiind confirmată de procuror în data de 30.10.2013.

Prin încheierea din data de 14.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Câmpina, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, fiind luată fața de învinuit măsura de siguranță a internării medicale provizorii

Cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, în prezența apărătorului din oficiu, la termenul de judecată din 24.04.2014, inculpatul a declarat că a înțeles învinuirea și recunoaște săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost trimis in judecata săvârșita in condițiile stării de fapt menționata in actul de acuzare., A declarat că are cunoștință de probele administrate pe parcursul urmării penale și a solicitat judecarea sa pe baza acestora ,potrivit procedurii în cazul recunoașterii vinovăției. A precizat că prejudiciul cauzat a fost recuperat prin restituire chiar înainte de venirea organelor de politie. A mai menționat că s-a autodenunțat și că a săvârșit fapta pe fondul consumului de alcool și pentru că nu și-a luat tratamentul și sub presiunea unei datorii pe care o avea la o persoana fizica. A mai declarat ca in prezent este internat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca și datorită tratamentului medical se simte bine. A declarat ca valoarea unui cuțit ca cel folosit de acesta cu prilejul săvârșirii infracțiunii este de circa 10 lei

Potrivit disp. art. 5 alin. 1 NCp, “în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Identificarea legii penale mai favorabile se face din perspectiva a patru criterii: condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării. Aplicarea interpretării legii penale mai favorabile presupune operațiuni de verificare a dispozițiilor ambelor legi pentru fiecare instituție în parte și o comparare finală, o evaluare și o alegere a uneia din cele două legi ca fiind mai favorabilă. Cu privire la criteriul condițiilor de sancționare, instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este cea care prevede posibilitatea aplicării unei sancțiuni mai blânde, avându-se în vedere limitele sancțiunilor și natura acestora.

Astfel, având în vedere că potrivit art. art. 211 alin. 1 vechiul cod penal, furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea,constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani, alin 2 lt. b și c prevede că tâlhăria săvârșită în timpul nopții într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani iar art. 233 NCP prevede pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi și art. 234 al.1 lit.a și d prevede pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhăria calificată pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, vizând astfel o sancțiune mai blândă, față de disp. art. 5 NCp și de aplicarea criteriului limitelor sancțiunilor la determinarea legii penale mai favorabile, faptele inculpatului urmează a fi încadrate din punct de vedere juridic în prevederile noii legi penale, apreciate de instanța de judecată ca fiind legea penală favorabilă acestuia.

Așa fiind în baza art. 386 alin. 1 NCPP rap. la art. 5 NCP în aplicarea legii penale mai favorabile instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 2/1 lit. b Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. a și d NCP .

În drept: fapta inculpatului M. A. C., care în noaptea de 29/30.10.2013, în jurul orei 00:15, în loc public (pe . Doftanei) și având asupra sa un cuțit, a sustras geanta părții vătămate M. M. C. prin întrebuințare de violențe și amenințări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. a și d NCP .

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal în vigoare,reduse cu 1/3 conform art 396 alin 10 rap.la art 375 NCPP iar, conform art. 74 NCp, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii,, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite prin norma penală incriminatoare dar și circumstanțele personale ale inculpatului,care are vârsta de 24 de ani, este necăsătorit. este cunoscut cu antecedente medicale psihiatrice fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând comiterea faptei, considerente în raport de care urmează a aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum corespunzător dozat realizării scopului educativ preventiv al acesteia.

În baza art. 67 NCP urmează a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b NCP, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani, ce va fi pusă în executare conform art 68 NCP.

Pe durata executării pedepsei principale cu închisoare în baza art 65 NCP urmează a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 66 lit. a și b NCP- respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturi a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsa complementară

În aplicarea disp.art.5 și 3 NCP având în vedere starea de sănătate a inculpatului care se află internat în Spitalul de Psihiatrie Sapoca B., astfel încât nu s-ar putea supune unor măsuri de supraveghere ca cele prev. de art.91 NCP, în temeiul art.81 cod penal urmează a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art.82 cod penal, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru această modalitate de individualizare, atât cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale, dar și existența convingerii ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

În baza art.71 alin.5 cod penal, modificat prin Legea 278/2006, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, urmează a se suspenda și executarea pedepsei accesorii iar în temeiul art.359 cod proc.penală se va atrage atenția inculpatului, asupra disp.art.83 cod penal privind posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b și alin. 5 NCP urmează a confisca inculpatului suma de 10 lei reprezentând c/val cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii.

Urmează a constata că prin sentința penală nr. 48/31 ianuarie 2014 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin nerecurare, a fost confirmată măsura de siguranță a internării medicale provizorii a inculpatului M. A. C., măsură dispusă prin încheierea pronunțată de Judecătoria Câmpina la data de 14 noiembrie 2013.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei urmează a constată că partea vătămată M. M. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, așa cum rezultă din cererea depusă la dosar (f.16).

În baza art. 274 alin. 1 NCPP urmează a obliga inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.

Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 600 lei urmează a rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 alin. 1 NCPP rap. la art. 5 NCP dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 2/1 lit. b Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. a și d NCP .

În temeiul art. 233, 234 alin. 1 lit. a și d NCP, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCPP și art. 375 NCPP, condamnă pe inculpatul M. A. C., fiul lui T. și V., născut la 16 iulie 1989 în mun. Câmpina, cetățean român, studii 10 clase, stagiul militar neîndeplinit, persoana incadrata in gradul II de invaliditate – în prezent internat în Spitalul de Psihiatrie Sapoca B., necăsătorit, domiciliat în . . 91, jud.Prahova, CNP_, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 67 NCP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b NCP pe o durată de 5 ani.

Cu aplic. art. 65, 66 lit. a, b, NCP.

În temeiul art. 81 C.p. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal – 4 ani (pedeapsa + 2 ani).

Cu aplic. art. 71 alin. 5 Cod penal.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b și alin. 5 NCP confiscă inculpatului suma de 10 lei reprezentând c/val cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii.

Constată că prin sentința penală nr. 48/31 ianuarie 2014 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin nerecurare, a fost confirmată măsura de siguranță a internării medicale provizorii a inculpatului M. A. C., măsură dispusă prin încheierea pronunțată de Judecătoria Câmpina la data de 14 noiembrie 2013.

Constată că partea vătămată M. M. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.

Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 600 lei rămân în sarcina statului.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 mai 2014.

Președinte, Grefier,

M. P. A. M. N.

08 Mai 2014

Red PM/BMC

4 ex./26.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 123/2014. Judecătoria CÂMPINA