Cereri. Sentința nr. 1028/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1028/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 2570/86/2011

DOSAR_ - alte cereri -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 1028

Ședința publică din 05 iunie 2013

PREȘEDINTE:

C. N. M.

ASISTENȚI

A. O.

JUDICIARI:

B. L.

GREFIER:

C. N. A.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „alte cereri” formulată de reclamantul G. I. cu domiciliul în com. Udești, . în contradictoriu cu pârâtele Școala G. Verești cu sediul în ., Școala G. Oniceni cu sediul în . și I. Școlar al Județului Suceava cu sediul în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 15, jud. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, la prima și a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra excepției de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 21.03.2011 înregistrată cu nr._, reclamantul G. I. a chemat în judecată pârâții Școala G. Verești, Școala G. Oniceni și I. Școlar al Județului Suceava motivat de faptul că în cele două școli este peste norma didactică de 18 ore și cele două unități de învățământ au refuzat acordarea acestei norme de lucru stabilite de art. 129 alin. 1 ind. 1din Legea nr. 55/2006 și art. 254 din Legea nr. 1/2011.

Prin întâmpinare, pârâtele Școala G. Verești, Școala G. Oniceni au invocat excepția necompetenței material a secției civile, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 19 mai 2011 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă ca urmare a faptului că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță la termenul de judecată din data 14.04.2011 și anume nu a precizat care este obiectul cererii, nearătând în mod concret care sunt pretențiile deduse judecății.

La data de 13.05.2013 cauza a fost repusă pe rol în vederea punerii în discuție a excepției perimării.

Examinând cauza sub aspectul excepției invocate, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar împotriva incapabilului dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În speță, de la data de 19.05.2011, când s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă și până la data de 13.05.2013 când s-a efectuat, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei, a trecut mai mult de un an, timp în care nu s-a efectuat nici un act de procedură în cauză.

Ca urmare, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă, tribunalul va admite excepția perimării și va constata perimată acțiunea.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția privind perimarea cererii, invocată din oficiu de către instanță.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. I. cu domiciliul în com. Udești, . în contradictoriu cu pârâtele Școala G. Verești cu sediul în ., Școala G. Oniceni cu sediul în . și I. Școlar al Județului Suceava cu sediul în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 15, jud. Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 05 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

ASISTENȚI JUDICIARI,

GREFIER,

Red. C.N.M.

Dact. C.N.A.

6 ex. 06.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1028/2013. Tribunalul SUCEAVA