Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1485/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1485/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 4125/86/2013
Dosar nr._ contestație decizie de concediere
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1485
Ședința publică de la 11.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Asistent judiciar M. N.
Asistent judiciar P. N.
Grefier F. G.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect ”contestație decizie de concediere” formulată de contestatorul Balinișteanu C. I., CNP_, cu domiciliul ales la cabinet avocat F. I.-R. din Fălticeni, ..n., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata . B.- prin administrator C. D., J_, cod fiscal_, cu sediul în mun. B., ., jud. B..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 04.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitate apărătoarei intimate să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11.09.2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 20.03.2013, contestatorul Balinișteanu C. I., în contradictoriu cu intimata . B.- prin administrator C. D., a formulat contestație impotriva Deciziei nr. 22/19.02.2013 de desfacere a contractului individual de munca nr._/08.04.2010 emisa de catre intimata, solicitând următoarele: anularea deciziei contestate; obligarea intimatei la reintegrarea sa pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de munca; obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate de care ar fi beneficiat de la momentul desfacerii contractului individual de munca si pana la plata efectiva, precum si obligarea de a vira sumele aferente contribuțiilor sociale; obligarea intimatei la a-i achita diferențele de drepturi cuvenite concediilor de munca aferente anilor 2011 (9 zile) si 2012 (9 zile), in valoare totala de 1100 lei; obligarea intimatei la plata daunelor morale in cuantum de 20.000 lei; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare a arătat următoarele:
La data de 08.04.2010 a încheiat cu societatea intimata contractul individual de munca nr._, prin care a fost angajat pe postul de "tehnician electromecanic", pe durata determinata, iar prin Actul aditional din 20.06.2011 a fost angajat pe durata nedeterminata.
Prin Notificarea de preaviz nr. 2/18.01.2013, emisa de intimata i a adus la cunostinta preavizul de 20 de zile lucratoare, respectiv pentru perioada 22.01._13, urmand ca incepand cu data de 19.02.2013 sa ii inceteze contractul de munca, in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, motivandu-se pe Hotararea Asociatului Unic nr. 1/15.01.2013, care a fost luata ca urmare a dificultatilor economico-financiare inregistrate cu care firma se confrunta, prin care s-a decis desfintarea postului de tehnician electromecanic in cadrul S.C. M. L. S.R.L. punctul de lucru Suceava.
In data de 19.02.2013, s-a emis de catre intimata Decizia nr. 22 de desfacere a contractului individual de munca, in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Solicita constatarea nulitatatii absolute a acestei decizii, motivat de urmatoarele:
Dispozitiile art. 74 din Codul muncii prevad elementele obligatorii pe care trebuie sa le contina orice decizie de concediere, printre acestea numarandu-se si cele prevazute la lit. a) - motivele care determina concedierea.
In cuprinsul deciziei contestate, la punctul 1 se afla rubrica "Motivele care determina concedierea", insa aici nu se regaseste nici o motivare a deciziei de concediere. La punctul 5. al deciziei se afla rubrica "Motivele care determina desfacerea contractului individual de munca", fiind inserat de catre angajator "Desfiintarea postului/Expirarea termenului de preaviz".
Insa, in aceste conditii, cu o asemenea motivare nu se poate aprecia ca in decizia ce o contesta ar fi fost aratate motivele care au determinat concedierea sa, simpla referire la dispozitiile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii neputand constitui o motivare a masurii dispuse, la fel cum nici referirea la expirarea duratei preavizului sau desfiintarea postului nu reprezinta in sine o motivare a deciziei de desfacere a contractului individual de munca.
Art. 65 alin. 1 Codul muncii prevede ca concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de acesta din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, desfiintarea locului de munca trebuind sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, insa prin raportare la aceste dispozitii legale, in decizia de concediere trebuie inscrise, circumstantiat, motivele care au determinat desfiintarea locului de munca, urmand ca prin aprecierea acestora sa se poata stabili daca a existat o cauza reala si serioasa a desfiintarii postului. Altfel spus, motivele care au condus la concedierea sa trebuie aratate in concret, astfel cum art. 74 alin. llit. a) din Codul muncii obliga, nefiind posibila expunerea acestora pe parcursul judecarii cauzei.
Or, art. 77 din Codul muncii prevede in mod expres faptul ca, in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
F. de toate aceste sustineri, rezulta ca neinserarea in decizia de concediere a motivelor care au determinat concedierea atrage, in conditiile art. 76 din Codul muncii, nulitatea absoluta a masurii dispuse.
Pe fondul cauzei, decizia de desfacere a contractului individual de munca este netemeinica, motivat de urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, "Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiv a si sa aiba o cauza reala si serioasa."
a) In speta, nu este data cauza reala si serioasa a concedierii sale.
Din continutul deciziei, dar si al notificarii de preaviz nu rezulta ca societatea angajatoare are dificultati de ordin economic, nu exista nici o analiza economica a starii societatii intimate, prin care sa fie identificate dificultati economice si un plan de masuri competente pentru reorganizarea activitatii, astfel ca masura luata de intimata de concediere a subsemnatului apare ca absuziva, discriminatorie.
Nu rezulta nici din decizie, dar nici din notificarea de preaviz care au fost criteriile avute in vedere la desfiintarea postului, astfel ca nu se poate aprecia in ce mod aceasta masura a dus la rentabilizarea societatii.
Nu a fost prezentata o eventuala strategie de reorganizare, masuri organizatorice care sa evidentieze in mod concret necesitatea desfiintarea postului de "tehnician electromecanic" pentru imbunatatirea activitatii si nici dovezi din care sa rezulte ca pastrarea postului subsemnatului conduce la pagube pentru angajator.
Toate schimbarile de structura trebuie sa fie justificate, iar angajatorul sa aiba ca prioritatea protejarea salariatului, concedierea fiind o masura ce se dispune motivat si doar in situatia in care au fost epuiza te celelalte mijloace care au ca scop rentabilizarea activitatii societatii.
Simpla referire la dificultatile de ordin economic nu echivaleaza cu motivarea in fapt a masurii concedierii si cu existenta cauzei reale si serioase. Motivul pentru care legiuitorul a impus aceasta conditie este acela ca, in eventualitate a unui control judiciar al deciziei de concediere, motivele sa poata fi supuse cenzurii instantei de judecata, fara ca vreuna din parti sa mai adauge motive suplimentare si care nu au constituit motivul real al concedierii.
De altfel, cauza reala si senoasa nu poate fi data intrucat au mal fost efectuate angajari in cadrul societatii, iar anterior desfacerii contractului sau, a fost angajata tot pe zona Suceava o alta persoana care are aceleasi atributii ca si el, fiind schimbata doar denumirea postului pe care acesta a fost angajat, dorindu-se de catre angajator desfacerea contractului de munca al sau inca din luna octombrie 2012, in mai multe randuri sugerandu-i-se sa îi dea demisia, inclusiv de catre administratorul societatii.
Nici caracterul efectiv al desfiintarii postului detinut de el nu este dat.
Asa cum a aratat mai sus, anterior concedierii sale, pe zona Suceava a mai fost angajata in cadrul societatii o alta persoana, care are aceleasi atributii ca si el, astfel cum rezulta din fisa postului, insa denumirea postului a fost alta. Asta, intrucat incepand cu luna octombrie i s-a solicitat de catre conducerea societatii sa isi dea demisia din functia ce o detinea, lucru cu care nu a fost de acord.
In aceste conditii, a fost angajata noua persoana, iar din 20.11.2012, prin Decizia managerului pe zona Suceava - Botosani, s-a dispus ca el sa isi desfasoare activitatea doar in birou si nu pe teren asa cum o facea pana atunci si astfel cum era prevazut in fisa postului. De asemenea, tot atunci a trebuit sa predea autoturismul ce ii fusese incredintat de catre intimata pentru desfasurarea activitatii, precum si cheile de la automatele de cafea din teren.
Asadar, prin toate acestea face dovada ca postul desfiintat ce fusese detinut de el nu are caracter efectiv.
Pe cale de consecinta, anuland decizia solicita dispunerea reintegrarii sale pe postul detinut anterior desfacerii contractului individual de munca si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate de care ar fi beneficiat de la momentul desfacerii contractului individual de munca si pana la plata efectiva.
Intrucat in perioada anilor 2011 si 2012 nu i s-a achitat concediul de odihna integral, fiind ramase diferente de cate 9 zile de concediu de odihna neplatite, solicita obligarea intimatei la plata acestor drepturi salariale restante, in cuantum de cate 550 lei pe fiecare perioada, in total 1100 lei.
Cu privire la capatul de cerere de acordare a daune lor morale, in cuantum de 20.000 lei, acesta se justifica prin prisma urmatoarelor:
A ramas fara loc de munca, in conditiile in care lunar are de achitat rate aferente unui credit ipotecar (in cuantum de 300 Euro lunar), si fara ca in perioada de peste de 20 de ani de cand lucreaza sa fie vreodata concediat sau sanctionat, avand mereu un comportament exemplar la locul de munca, fiind de un real ajutor oricarei unitati la care a fost angajat.
Solicita admiterea contestatie astfel cum a formulat-o.
In drept, a invocat dispozitiile art. 74 si urm. din Legea nr. 53/2003 modificata si reactualizata, art. 453 din Noul Cod de procedura civila.
A depus la dosar o . înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra cauzei de față, Tribunalul reține următoarele:
Contestatorul B. C. I. a fost angajat al intimatei . începând cu data de 08.04.2010, potrivit contractului individual de muncă nr._, pe postul de “ tehnician electromecanic”, pe durată determinată, având ca atribuții de serviciu sarcinile impuse prin fișa postului de la fila 14 dosar.
Ulterior, prin Actul adițional la contractul individual de muncă nr._, încheiat la data de 20.06.2011, s-a convenit prelungirea contractului individual de muncă pe o durată nedeterminată, începând cu data de 01.07.2011.
Atât contractul inițial de muncă negociat pentru o durată determinată, cât și actul adițional ulterior, s-au încheiat în contextul în care societatea intimată și-a deschis un punct de lucru în Suceava și era necesară efectuarea de noi angajări pentru funcționarea acestui punct de lucru.
La data de 18.01.2013 intimata a comunicat contestatorului adresa intitulată “ notificare de preaviz” nr. 2/18.01.2013 ( fila 21 dosar), prin care i se comunică acestuia că, începând cu data de 22.01.2013, postul de tehnician electromecanic pe care îl ocupă în cadrul . se va desființa, în temeiul prevederilor art. 65 din Codul muncii, motiv pentru care i se acordă un termen de preaviz de 20 zile lucrătoare de la data comunicării notificării.
Prin Decizia nr. 22/19.02.2013 ( fila 20 dosar) s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul disp. art. 65 alin. 1 din Codul muncii, cu motivarea că s-a desființat postul ocupat de acesta.
Prin prezenta contestație, reclamantul invocă atât motive de nelegalitate, cît și de netemeinicie ale deciziei de concediere.
Instanța reține că, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În primul rând, contestatorul a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere, pe considerentul că nu cuprinde motivele care determină concedierea.
Pentru analiza motivului de nulitate invocat de reclamant, instanța are în vedere disp. art. 76 din Codul muncii, potrivit cărora: “ Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit d), numai în cazul concedierilor colective și d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 645 .”
În ceea ce privește critica vizând neindicarea motivelor care determină concedierea, instanța reține că, în decizia contestată se menționează desființarea postului și expirarea termenului de preaviz, făcându-se implicit trimitere la adresa nr. 2/18.01.2013 prin care i s-a comunicat anterior angajatului durata preavizului.
Prin această notă separată de preaviz i s-a comunicat contestatorului faptul că decizia de desființare a postului de tehnician electromecanic în cadrul . a fost luată prin Hotărârea Asociatului Unic cu nr. 1/15.01.2013, din cauza dificultăților economico-financiare cu care se confruntă firma iar în cuprinsul acestei hotărâri ( fila 33 dosar) se menționează în detaliu motivele de fapt ale concedierii și anume: criza financiară mondială care și-a produs efectele în economia națională; planul de producție realizat în 2012 de ., din care rezultă scăderea veniturilor și limitarea posibilității dezvoltării proiectelor care să permită încasarea de noi venituri; necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele 12 luni, în contextul dificultății contractării de credite; dificultățile apărute în legătură cu plata contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat.
Așa cum s-a statuat în mod constant atât în practica judiciară cât și în doctrină, în situația în care, prin nota separată de preaviz, ce i-a fost comunicată celui concediat fie anterior, fie odată cu decizia de concedier, se dovedește că cel concediat a luat cunoștință în concret și cert de motivele invocate pentru concediere, nemotivarea în fapt a deciziei de concediere sau nemotivarea corespunzătoare a acesteia este acoperită și, în astfel de circumstanțe, nu se poate constata nevalabilitatea măsurii dispuse.
În consecință, apreciind că motivarea din nota de preaviz însoțită de Hotărârea Asociatului Unic nr. 1/15.01.2013 îndeplinește condiția prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii, instanța urmează a înlătura motivul de nulitate invocat de reclamant.
În ceea ce privește motivele de netemeinicie ale deciziei de concedierea invcoate în prezenta cauză, instanța are în vedere disp. art. 65 din Codul muncii, din care rezultă că, în cazul concedierii individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții de fond: cauza concedierii să constea în desființarea locului de muncă ocupat de salariat, ca urmare a unor motive precum: dificultăți economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activității; motivele concedierii să nu aibă legătură cu persoana salariatului; desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Dacă potrivit unei reglementări anterioare din Codul muncii, concedierea putea interveni doar ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat, determinată de dificultățile economice, transformări tehnologice sau reorganizarea societății, în prezent, desființarea efectivă a locului de muncă ocupat de salariatul concediat, din motive independente de persoana acestuia, atrage încetarea contractului individual de muncă, astfel încât concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului nu mai este condiționată de existența unor probleme de natură economică ale angajatorului, fiind suficient a se proba desființarea reală și serioasă a locului de muncă ocupat de salariatul concediat.
Chiar dacă, în cazul concedierii individuale întemeiate pe art. 65 din Codul muncii, doar legalitatea măsurii concedierii este supusă cenzurii instanței, iar nu și oportunitatea acesteia, asupra căreia singurul îndreptățit să aprecieze este angajatorul, pentru verificarea legalității măsurii concedierii se impune a se analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și anume desființarea efectivă a postului, pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatului concediat și existența unei cauze reale și serioase pentru desființarea postului.
Pentru a putea verifica dacă desființarea postului de tehnician electromecanic a fost una efectivă, instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei organigrama anterioară a societății cât și cea întocmită ulterior încetării contractului individual de muncă al contestatorului, însă intimata nu s-a conformat acestei dispoziții a instanței, astfel că din probele administrate în cauză nu rezultă că locul de muncă ocupat de contestator a fost suprimat din structura angajatorului, în condițiile în care sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, conform art. 272 din Codul muncii.
De asemenea, instanța apreciază că desființarea postului ocupat de reclamant nu a fost una reală, în condițiile în care în perioada anterioară emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului, inclusiv în intervalul de timp în care acesta a fost în concediul medical, dar și în perioada ulterioară încetării contractului de muncă al reclamantului, societatea angajatoare publica anunțuri în ziare locale, de angajare a unei persoane pe post de tehnician pentru întreținere automate ( fila 88,89,90), agent comercial întreținere automate de cafea ( fila 92,93), agent comercial ( fila 94-99 dosar).
Din depozițiile celor trei martori audiați în cauză rezultă că în aceeași perioadă societatea intimată a efectuat noi angajări. Astfel, s-au încheiat contracte individuale de muncă cu numiții C. A. și Planton V., care au fost angajați pe post de agent comercial.
Din declarațiile martorilor C. C. și D. A. rezultă că atribuțiile postului de tehnician electromecanic și de agent comercial însărcinat cu întreținerea automatelor de cafea se suprapun în mare parte, salariații ce ocupau aceste posturi înlocuindu-se reciproc în perioada concediilor sau în caz de urgență.
Totodată, din declarația martorului D. A. rezultă că desființarea postului reclamantului are legătură cu persoana acestuia, în condițiile în care, începând cu septembrie 2012, conducerea societății- prin persoana managerului R. I.- a făcut numeroase presiuni față de contestator, sugerându-i să-și dea demisia, fiind nemulțumit de prestația acestuia.
În consecință, întrucât în cauza dedusă judecății societatea angajatoare nu a făcut dovada că desființarea locului de muncă ocupat de reclamant a fost una efectivă și că a avut o cauză reală și serioasă, iar reclamantul, prin probele administrate a dovedit contrariul, instanța urmează a constata netemeinicia și nelegalitatea concedierii contestatorului și va dispune anularea deciziei de concediere și obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și la plata către acesta a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat de la momentul desfacerii contractului individual de muncă și până la data plății efective a acestora, potrivit disp. art. 80 din Codul muncii.
Totodată, angajatorul va fi obligat la virarea către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuțiilor aferente acestor drepturi salariale: contribuția de asigurări sociale – conform art. 32 din Legea 263/2010 raportat la art. 55 din Codul fiscal, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate reglementată de art. 257 din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății și contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prevăzută de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimulare ocupării forței de muncă.
În ceea ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere prin care se solicită achitarea diferențelor de drepturi cuvenite concediilor de odihnă aferente anilor 2011( 9 zile) și 2012 (9 zile), în valoare totală de 1100 lei, instanța reține pe de o parte că angajatorul nu a făcut dovada plății acestor drepturi salariale, conform art. 168 din Codul muncii iar pe de altă parte, a recunoscut implicit neîndeplinirea acestei obligații, susținând în cadrul dezbaterilor asupra fondului că aceste drepturi salariale nu vor rămâne neplătite.
În consecință, urmează a se admite acest capăt de cerere astfel cum a fost formulat.
Față de capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata daunelor morale, instanța apreciază că pentru a se putea reține un prejudiciu moral produs din culpa angajatorului în sensul disp. art. 253 alin. 1 din Codul muncii este necesară dovedirea unei atitudini abuzive, șicanatorii a angajatorului iar prejudicial moral astfel produs să depășească limitele unui disconfort, al unei suferințe inerente desfacerii contractului de muncă.
Nefiind îndeplinite aceste condiții, instanța urmează a respinge capătul de cerere vizând daunele morale, ca nefondat.
Va fi respinsă și cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în parte având ca obiect ”contestație decizie de concediere” formulată de contestatorul Balinișteanu C. I., CNP_, cu domiciliul ales la cabinet avocat F. I.-R. din Fălticeni, ..n., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata . B.- prin administrator C. D., J_, cod fiscal_, cu sediul în mun. B., ., jud. B..
Anulează Decizia nr .22/19.02.2013 emisă de intimată.
Obligă intimata la reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă prin decizia anterior menționată.
Obligă intimata la plata către contestator a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat de la momentul desfacerii contractului individual de muncă și până la data plății efective a acestora și la virarea către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuțiilor aferente acestor drepturi salariale.
Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale aferente concediilor de odihnă pentru 9 zile din anul 2011 și pentru 9 zile din anul 2012, în valoare totală de 1100 lei.
Respinge cererea de obligare a intimatei la daune morale ca nefondată.
Respinge cererea contestatorului de obligare a intimatei la cheltuieli de judecată ca nefondată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 11.09.2013.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
G. D. N. M., N. P., G. F.
Red. G.D.
Tehnored. G.F.
4 ex./ 20.09.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1433/2013. Tribunalul SUCEAVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
