Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1123/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1123/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 4264/86/2013
Dosar nr._ contestație decizie concediere
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1123/2013
Ședința publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. C.
Asistent judiciar M. N.
Asistent judiciar P. N.
Grefier L. M. R.
Pe rol pronunțarea asupra litigiului de muncă având ca obiect „contestație decizie de concediere„ privind pe contestatorul A. D. cu domiciliul ales la Cabinet avocat G. C., cu sediul în municipiul Suceava, ., ., . în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI ,,CFR CĂLĂTORI,,SA BUCUREȘTI cu sediul în ..38, sector 1.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 10 iunie 2013, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, în vederea depunerii concluziilor scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 17 iunie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ la data de 1.04.2013, contestatorul A. D. a chemat în judecată intimata S. Națională de Transport Feroviar De Călători ,,CFR Călători,,Sa București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea deciziei nr.4S6/881/26.02.2013 emisă de Directorul sucursalei de Transport Călători, repunerea părților în situația anterioară, reîncadrarea pe funcția deținută anterior, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit în perioada de timp cuprinsă între data încetării contractului individual de muncă și data reintegrării efective pe funcție; înlăturarea deciziei criticate de la dosarul personal al contestatorului. În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că în sarcina contestatorului se poate reține abatere disciplinară, înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai ușoară, în raport cu gravitatea faptei și consecințele sale.
Pe cale de excepție a invocat contestatorul prescripția dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea înscrisă în decizie raportat la dispozițiile art.252 alin.1 codul muncii potrivit căruia angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare în termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea faptei dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptelor. De asemenea solicită excepția constatării nulității sancțiunii prin raportare la dispozițiile art.251 alin.4 codul muncii întrucât i-a fost încălcat dreptul de a fi asistat de un reprezentant al organizației sindicale din care face parte.
Arată contestatorul că măsura dispusă asupra sa este deosebit de gravă în raport cu starea și împrejurarea concretă de fapt, nu s-a acordat atenția cuvenită aprecierii probatoriului pe care l-a promovat în apărare care a fost de natură de a conduce în cadrul unei corecte aprecieri a valorii lor la o individualizare a sancțiunii astfel încât aceasta să aibă o formă mult mai ușoară.
Susține că este de vorba de lipsa de obiectivitate în aplicarea sancțiunii și prin aceea ca măsura dispusă, prin raportare la prejudiciu care a fost de 1,50 lei precum și faptul că este la o vârstă și are o vechime în muncă și specialitate care nu îi mai permit să se descalifice profesional prin acte sau fapte care i-ar pune la îndoială buna reputație de care se bucură dar și respectul față de propria persoană și familie.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea excepției privind prescripția dreptului de a aplica sancțiunea motivat de faptul că reclamantul a fost în concediu medical în perioada 30.08.2012 și până la data de 25.02.2013, prima sancțiune fiind emisă pe 29.08.2012 considerând că nu sunt îndeplinite condițiile legale invocate, unitatea respectând întrutotul prevederile codului muncii privind sancționarea contestatorului.
De asemenea susținerile contestatorului precum că au fost nesocotite procedurile legale referitoare la cercetarea prealabilă nu sunt susținute de dovezi întrucât angajatorul a respectat prevederile art.251 din codul muncii iar în convocarea înmânată la data de 11.08.2012 pentru data de 16.08.2012 i s-a dat posibilitatea de a-și pregăti apărarea, în cuprinsul acestui înscris i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este și are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa, să ofere toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare.
Mai arată intimata că fapta săvârșită este în legătură cu munca sa, s-a produs în timpul serviciului, constă într-o acțiune săvârșită cu vinovăție, respectiv deținerea de călători frauduloși și refuzul de a executa ordinele date de conducătorii ierarhici, acțiune săvârșită cu bună știință, salariatul cunoscând prevederile legale care interzic aceste lucruri și măsurile coercitive la care s-a expus, asumându-și riscul.
În drept a invocat codul muncii, Regulamentul intern al SNTFC CFR Călători SA art.20 alin.2 lit.a și g, Instrucțiunile privind activitatea personalului de tren aparținând CFR Călători SA.
În dovedire depune înscrisuri.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului angajatorului, de a aplica sancțiunea, invocată de contestator, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 252 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În speță, decizia de sancționare nr.4S6/881/26.02.2013 față de în care s-a invocat această excepție, a fost emisă la data de 26 februarie 2013.
La această dată era în vigoare Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de ÎCCJ – completul competent să judece recursul în interesul legii, că în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. 1 Codul muncii republicat, prin care s-a statuat în mod obligatoriu, că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
Ori, din analiza documentației existente, rezultă că reclamantul a fost cercetat pentru comiterea unei abateri, săvârșite la data de 10.08.2012, iar raportul final de cercetare a fost înregistrat la registratura unității la data de 29.08.2012 (f.18).
Întrucât contestatorul a fost în concediu medical în perioada 30.08.2012 – 25.03.2013, prima decizie de sancționare emisă de pârâtă la data de 29.08.2012 fiind revocată. Așadar pe perioada incapacității de muncă a fost întreruptă curgerea termenului de prescripție, acesta începând să curgă de la data emiterii deciziei contestate.
Prin urmare, decizia de sancționare a fost emisă cu respectarea atât a primului termen, de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, precum și în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În atare împrejurări, instanța va respinge, ca nefondată, excepția prescripției dreptului angajatorului, de a aplica sancțiunea disciplinară de desfacere a contractului de muncă, invocată de contestator.
Referitor la excepția nulității deciziei prin raportare la dispozițiile art.251 alin.4 din codul muncii, nici această excepție nu poate fi primită.
Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că „În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este”, aceasta însemnând că prezentarea la convocarea angajatorului, formularea și susținerea apărărilor în favoarea sa precum și asistarea sa de către un reprezentant al sindicatului, la cererea sa, sunt drepturi la apărare și nu obligații la apărare întrucât nimeni nu poate fi obligat să se apere.
Prin urmare, nimic nu l-a împiedicat pe contestator să ia legătura cu un reprezentant al sindicatului care să-l asiste pe parcursul cercetării disciplinare, acesta fiind un drept al său iar nu o obligație a angajatorului.
Punând în discuție acest aspect contestatorul nu face altceva decât să-și invoce propria culpă.
Pe fondul cauzei, din examinarea deciziei nr.881 din 26.02.2013, a documentației care a stat la baza emiterii (filele 18 – 28 dosar), instanța reține următoarele:
Contestatorul a fost salariatul pârâtei în funcția de conductor de tren la Stația Suceava.
Prin decizia nt.881 din 26.02.2013 acesta a fost sancționat disciplinar cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă începând cu data de 26.02.2013 în conformitate cu prevederile art.248 (1), lit.a coroborat cu art.61 alin.a din codul muncii republicat.
Se reține în considerentele deciziei că fapta reținută în sarcina sa constă la un control din cadrul Serviciului . Cluj la data de 10.08.2012 când acesta era de serviciu la trenul_, la verificarea legitimațiilor de călătorie au fost depistați cinci călători fără legitimație de călătorie netratați de către conductorul de tren iar la verificarea gestiunii s-a constatat un plus de 1,50 lei.
Se arată că au fost încălcate prevederile Regulamentului Intern al SNTFC CFR Călători SA art.20 alin.2 lit.a, d și g, art.22 lit.L, Instrucțiunile privind activitatea personalului de tren aparținând CFR Călători SA aprobate prin Dispoziția nr.66/05.09.2011 a Directorului General al SNTFC art.10 lit.m, art.15 lit.c,d și e, Fișa postului cap.4 pct.4.1 lit.a, 4.2. pct.22 lit.a și b, pct.33 litera n și p, cap.12 pct.1, actul nr.32/_ al Serviciului Control trenuri și stații din SNTFC Călători SA, art.4.
În conformitate cu prevederile art. 248 (1), lit.a coroborat cu art.61 alin.a din codul muncii republicat, angajatorul pârât i-a aplicat contestatorului salariat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă începând cu data de 26.02.2013.
Contestatorul apreciază că sancțiunea aplicată este disproporționată față de valoarea prejudiciului – 1,50 lei și consecințele faptei sale și că angajatorul nu a analizat și aplicat corespunzător criteriile de individualizare ale sancțiunii ce i-a fost aplicată.
Rezultă așadar că reclamantul nu tăgăduiește săvârșirea faptei ce constituie abatere disciplinară și vinovăția sa însă apreciază că sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă este excesivă solicitând înlocuirea acesteia cu o sancțiune mai puțin severă.
Potrivit dispozițiilor art.247 alin.1 codul muncii - angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Art.250 alin.1 lit.a – e din același text de lege reține că angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
și 250 din codul muncii,
Rezultă așadar că realizarea caracterului educativ și preventiv pe care trebuie să-l aibă răspunderea disciplinară impune o corelare justă a sancțiunii aplicate cu gravitatea faptei comise pentru individualizarea sancțiunii fiind necesar să se țină seama de toate criteriile prevăzute de lege.
În speță, acesta apreciază că prin aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare prevăzută de art.248 din codul muncii intimata nu a procedat la o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptei reținute în sarcina contestatorului, împrejurare care nu este de natură să asigure rolul educativ și preventiv al răspunderii disciplinare.
Astfel, tribunalul constată că însăși intimata a luat în considerare apărările contestatorului în legătură cu proveniența sumei de 1,50 lei găsită asupra sa întrucât se poate considera că suma de 1,50 lei provine de la manipularea monetarului, contestatorul având încasări de 574,50 lei.
În ceea ce privește cei 5 călători găsiți fără legitimație de călătorie, într-adevăr, este dată vinovăția contestatorului care avea sarcina de a-i supune controlului și de a le elibera legitimații de călătorie.
Aceștia au fost însă taxați ulterior descoperirii lor de către organele de control astfel încât nu s-au produs consecințele de natură materială ale abaterii disciplinare, în patrimoniul pârâtei sau a unui terț.
Față de această situație instanța apreciază că sancțiunea aplicată pentru abaterea săvârșită este disproporționată față de gravitatea acesteia și ținând seama și de circumstanțele personale ale contestatorului care nu a negat săvârșirea abaterii apreciază că rolul educativ și preventiv al răspunderii disciplinare poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni mai ușoare și anume retrogradarea din funcție a contestatorului pe o perioadă de 60 de zile.
Instanța de judecată are posibilitatea de a reindividualiza sancțiunea aplicată salariatului și de a o înlocui cu una mai ușoară în raport de criteriile enunțate de art.250 din codul muncii, ceea ce este în acord cu practica judiciară, cu doctrina în materie precum și cu dispozițiile deciziei nr.11/2013 pronunțată de către ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, la data pronunțării prezentei hotărâri.
La cererea contestatorului, pe temeiul dispozițiilor art.80 alin.2 din codul muncii, acesta va fi repus în situația anterioară concedierii sale urmând ca ulterior intimata să dea eficiență consecințelor prevăzute de art.248 alin.1 lit.b din codul muncii privind retrogradarea din funcția deținută inițial.
Totodată intimata va fi obligată la plata către contestator, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, în temeiul dispozițiilor art.80 alin.1 din codul muncii, începând cu data pronunțării deciziei contestate și până la data punerii în aplicare a dispozițiilor prezentei sentințe.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, excepția privind prescripția dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea, invocată de contestator.
Respinge, ca nefondată, excepția nulității absolute a deciziei nr. 4S6/881/26.02.2013, invocată de către contestator.
Admite în parte contestația având ca obiect „contestație decizie de concediere„ privind pe contestatorul A. D. (CNP_) cu domiciliul ales la Cabinet avocat G. C., cu sediul în municipiul Suceava, ., ., . în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI ,,CFR CĂLĂTORI,,SA BUCUREȘTI – cui –_ - cu sediul în ..38, sector 1.
Anulează decizia nr. 4S6/881/26.02.2013, emisă de intimată.
Dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, respectiv reintegrarea contestatorului pe funcția deținută anterior.
Înlocuiește sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al contestatorului, aplicată de intimată, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. e Codul muncii, cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. b Codul muncii, respectiv retrogradarea din funcția de conductor de tren, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată de 60 de zile.
Obligă intimata, la plata către contestator, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva secției civile a Tribunalului Suceava.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2013.
Președinte,Asistenți judiciari,Grefier,
N. M. CodăuNechitoaia M., N. P. L. M. R.
Red.C.N.
Tehnored.R.L., 4 ex., 8.07.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1826/2013. Tribunalul SUCEAVA | Despăgubire. Sentința nr. 924/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
