Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1519/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1519/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 6401/86/2013
Dosar nr._ - contestație decizie de concediere -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1519
Ședința publică din 18.09.2013
Președinte: G. D.
Asistent judiciar: N. M.
Asistent judiciar: N. P.
Grefier: G. F.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „contestație decizie de concediere” formulată de contestatorul H. M. S., CNP_, cu domiciliul ales la avocat G. Ș., din Suceava, ., nr. 10, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata ., J_, CUI RO_, cu sediul în Rădăuți, ., jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns contestatorul, asistat de avocat G. Ș. și numita S. A., care depune împuternicire din partea intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la identificarea contestatorului, care se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_ și a numitei S. A., care se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_.
Apărătorul contestatorului depune la dosar Decizia nr. 41/2013 în care se arată că această decizie anulează Decizia nr. 21/09.05.2013, care face obiectul prezentului dosar.
Instanța constată deschisă cercetarea procesului și pune în discuție proba cu înscrisurile depuse la dosar și cu înscrisul depus la acest termen de judecată respectiv Decizia nr.41/2013.
Reprezentanta intimatei arată că este de acord cu încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în baza disp. art. 254 C. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentanta intimatei arată că dorește să depună la dosar, în copie, concedii medicale din care rezultă că, în perioada respectivă, contestatorul fiind în incapacitate de muncă, contractul individual de muncă al acestuia a fost suspendat de drept iar pârâta a plătit toate obligațiile față de contestator.
Instanța, dată fiind teza probatorie indicată, apreciază că înscrisurile pe care reprezentanta intimatei a dorit să le depună la dosar, sunt irelevante nefiind formulat în cauză un capăt de cerere cu acest obiect.
Instanța constată închisă cercetarea procesului.
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că sunt de acord ca dezbaterile să aibă loc la termenul de judecată de astăzi.
Instanța, având în vedere că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorul contestatorului solicită să se ia act că societatea pârâtă a revocat decizia contestată, aceasta rămânând fără obiect și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită ca instanța să ia act de prevederile art. 5 din Decizia nr. 41/2013 emisă de către pârâtă. Arată că nu este de acord cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra excepției de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 29.05.2013 și înregistrată sub nr._, contestatorul H. M. S., în contradictoriu cu intimata ., a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 21/09.05.2013 emisă de către intimată, solicitând, în principal, anularea deciziei de concediere ca nelegală, obliga- rea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, conform art. 80 din Codul muncii iar în subsidiar, modificarea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă cu o altă sancțiune mai ușoară și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat de la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, conform art. 80 din Codul muncii, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, în sensul reintegrării, în postul din care a fost concediat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat următoarele:
În fapt, la data de 09.05.2013 societatea angajatoare . a emis Decizia nr.21 prin care i-a aplicat o sancțiune disciplinară constând în desfacerea contractului de muncă începând cu data comunicării deciziei contestate.
În această decizie de concediere intimata a reținut la art.1 că prin referatul nr.818/12.04.2013, d-nul P. I. - Șef Secție - informează conducerea societății că în timp ce se afla în ședința operativă din data de 12.04.2013, orele 7:30, a intrat muncitorul H. S. care l-a amenințat cu moartea.
În aceeași decizie contestată, la art.1, lit.c) se precizează că prin fapta sa, domnul H. S. aduce grave prejudicii societății sub aspectul încălcării ordinei și diciplinei în muncă.
Arată că nu a adus nici un prejudiciu societății angajatoare.
El a fost angajat la . încă din anul 1985 pe funcția de muncitor (brigadier) la Sectorul Pregătire 2, Secția 1 și secretar al Sindicatului Liber M. SA R. încă din anul 1989.
Contrar celor menționate în cuprinsul decizie de concediere, de la data angajării și până la data decizie contestate nu a mai fost sancționat disciplinar niciodată.
Începând cu data de 21.01.2013 și până la data de 09.°5.2013 s-au desfășurat negocieri privind încheierea noului contract colectiv de muncă în care conducerea societății intenționa introducerea unor clauze prin care să se diminueze din drepturile salariaților prin neacordarea sporului de toxicitate, neacordarea zilelor de concediu, neacordarea sporului de zgomot, dreptul. de care salariații au beneficiat în mod legal încă din anul 1990.
Având în vedere funcția pe care o îndeplinește în cadrul Sindicatului, a fost asaltat de reclamațiile colegilor de muncă, nemulțumiri pe care a fost nevoit să le transmită conducerii Sindicatului dar și unor persoane din cadrul conducerii societății.
În data de 03.04.2013, între orele 11:30 - 15:00 salariații din secția de producție au oprit activitatea și au început o mișcare de protest împotriva conducerii societății deoarece erau nemultumiti de intentiile societătii de a modifica contractul colectiv de muncă în sensul neacordării unor sporuri dar și de faptul că la data de 29.°3.2013 aceștia nu și-au primit salariile.
În ziua de vineri, 12.04.2013 a aflat că mai mulți salariați dintre cei participanți la protest au fost convocați la Serviciul Personal din cadrul societății pentru a da declarații cu privire la Întreruperea de activitate și la mișcările de protest.
La data de 12.°4.2013 a avut o discuție cu șeful de secție, numitul P. I., discuție în cadrul căreia s-a ajuns la pronunțarea unor cuvinte jignitoare de către ambele părți. Ulterior acestor discuții, și-a prezentat scuzele sale față de numitul P. I. și i-a adus la cunoștință faptul că regretă foarte mult acea discuție și că îi pare rău că a pronunțat acel cuvinte la adresa lui.
Intențiile intimatei de a impune la negocierile colective anumite clauze care ar diminua cuantumul salariului tuturor angajaților a generat o stare de tensiune în rândul salariaților conducerea societății care l-a influențat implicit și pe el, fapt reținut și în decizia contestată și care precizează conținutul Notei explicative nr.982/30.04.2013, dată de către Lazurca L., șef formației sector mașini discuția s-a purtat pe fondul tensiunilor create de evenimentele petrecute unitate, făcându-se referire prin această mențiune la faptul că în data de 03.04.2013 salariații inițiat o mișcare de protest la adresa conducerii.
Se poate considera astfel că a fost provocat într-o oarecare măsură să folosesc cuvinte jignitoare când am realizat că intențiile conducerii societății chiar se concretizează în modificări aduse contractului colectiv de muncă, diminuându-se salariile angajaților deși acestea ar fi trebuit să crească datorită condițiilor deosebite de muncă.
A recunoscut că a folosit cuvinte jignitoare într-o tentativă de a apăra drepturile angajaților care (n majoritatea lor) și desfășoară activitatea n cadrul societății M. Rădăuți SA de mai bine de 25 de ani și care la nu beneficiază de toate drepturile cuvenite.
Toate aceste aspecte le-a adus la cunoștința comisiei de disciplină care a înțeles să îl sancționeze cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă deși a regretat cuvintele jignitoare adresate dlui P. I., și-a cerut scuze față de acesta, nu a mai fost sancționat niciodată de către intimată pentru nici o altă abatere discipilinară în cei 28 de ani în care a fost angajat.
De asemenea, solicită să se ia act de faptul că această abatere disciplinară nu a creat nici un prejudiciu societății Mobila Rădăuți SA contrar celor susținute în decizia contestată.
Mai mult decât atât, la art.1, lit.b) în cadrul ultimului paragraf se reține că pe data de 15.04.2013 și-a adus scuzele de rigoare față de dumnealui prin nota explicativă înregistrată sub nr. 974/29·04.2013.
În condițiile în care a regretat fapta, și-a cerut scuze pentru cuvintele jignitoare, nu a creat nici un prejudiciu societății prin abaterea disciplinară și nu a mai fost sancționat niciodată pentru nici o altă abatere în peste 28 de ani de activitate, consideră că sancționarea cu desfacerea contractului individual de muncă este o sancțiune mult prea gravă în raport de elementele prezentate mai sus.
În decizia contestată se menționează că sancțiunea aplicată este reglementată de către art.19, alin.3), lit.f), pct.7 din Regulamentul de Ordine Interioară care stipulează: desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă se aplică pentru încălcarea în mod repetat a Regulamentului de Ordine Interioară, respectiv celor care au primit în mod gradual sancțiunile prevăzute la pct.a, b, c, d, e sau pentru încălcarea foarte gravă a ordinii și disciplinei chiar dacă nu au fost aplicate sancțiunile prevăzute la pct. a, b, c, d, e.
Astfel cum a menționat el nu a mai fost sancționat disciplinar niciodată în cei aproximativ 28 de ani de activitate. Fapta de a aduce câteva injurii unui angajat al societății pe fondul tensiunii existente la acea dată nu poate fi considerată în nici un caz ca fiind o încălcare gravă a ordinii și disciplinei.
În aceste condiții solicită să se dispunăi modificarea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă cu o altă sanctiune mai usoară.
Conform art. 250 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare savârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) Împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovație a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Consider că unitatea angajatoare nu a avut În vedere elementele enumerate de art. 250 din Codul muncii, deoarece raportat la faptul că se află la prima abatere disciplinară, la gradul gravității abaterii disciplinare, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, pe care le-a prezentat mai sus, precum și atitudinea avută în general în funcția deținută, astfel încât sancțiunea dispusă nu este proporțională cu aceste elemente.
Cu privire la posibilitatea instanței de judecată, sesizată cu o contestație împotriva decizie prin care s-a luat o măsură disciplinară împotriva salariatului, de a înlocui sancțiunea disciplinară aplicată de angajator, precizăm faptul că punctul de vedere majoritar al practicii judiciare este în sensul în care instanțele judecătorești pot adopta o astfel de soluție.
De altfel, recent, la data de 24.°4.2013, Procurorul general al României a promovat un recurs în interesul legii care vizează acest aspect, în motivarea recursului susținându-se că în soluționarea contestației împotriva deciziei de sancționare disciplinară instanțele judecătorești al competența de a analiza nu doar legalitatea. dar și temeinicia măsurii de sancționare dispusă d angajator, în raport cu dispozițiile art.269 alin. el) din Codul muncii, situație în care va verifica modalitatea în care angajatorul a aplicat criteriile de individualizare și de stabilire a sancțiuni disciplinare.
Acest atribut al instanței judecătorești este consacrat de principiul aflării adevărului în procesul civil. legiferat de art.22 din codul de procedură civilă (fost art.129 alin.5 din vechiul Codi procedură civilă).
Astfel în solutionarea acestui conflict de muncă instanța exercită un control devolutiv (
natură jurisdicțională, deoarece verifică legalitatea și temeinicia măsurii luate. nu numai prin prisma materialului administrat, dar are și posibilitatea efectuării unui probatoriu suplimentar, în măsura în care constată că măsura sancționării este nejustificată în raport de gravitatea abaterii disciplinare instanta va dispune admiterea contestatiei, anularea partială a deciziei contestate înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicată de către angajator cu o altă măsură de sancționare. Procedând în acest mod, instanțele de judecată nu se transformă în organe disciplinare. pentru că ele nu fac din oficiu cercetări administrative pentru stabilirea actelor și faptelor juridice prin care s-a încălcat disciplina muncii, ci doar cenzurează măsura sancționatorie aplicată deja de către angajator asigurând un cadru de protecție a salariatului în raporturile sale cu angajatorul. cu respectarea principiului proporționalității.
Pe baza acestui raționament, nu se poate vorbi de o imixtiune a instanței în prerogativa disciplinară a angajatorului, deoarece dreptul său de a dispune sancționarea încetează odată cu pronunțarea acesteia. După acest moment, devin eficiente prerogativele instantei de a exercita controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare care include și dreptul organului jurisdicțional de a pronunța o soluție proprie.
În fond nu instanța judecătorească este cea care aplică sancțiunea disciplinară ci investită fiind prin contestația salariatului. instanța doar modifică în parte decizia în litigiu, reținând că parțial, sub aspectul individualizării, respectiv al dozării sancțiunii, decizia este nelegală.
per a contrario. dacă instanța judecătorească nu ar avea această plenitudine de competență, ar însemna ca fapta disciplinară a angajatului culpabil să rămână nesancționată. ceea ce ar fi de neconceput din punct de vedere al vătămării drepturilor și intereselor angajatorului, deoarece, îi este interzisă aplicarea unei alte sancțiuni pentru aceeași abatere, potrivit dispozițiilor art. 249 alin.( 2) din Codul muncii.
Pe de altă parte liberul acces la instantă al salariatului ar fi iluzoriu dacă rolul instantei s-ar limita la verificarea legalității măsurii disciplinare fără a cenzura împrejurările în care a fost luată această sanctiune lăsând salariatul la liberul arbitru al an angajatorului la latitudinea discretionară a acestuia în stabilirea criteriilor de individualizare și de stabilire a acestei măsuri.
Această solutie este în acord cu jurisprudenta contenciosului constitutional care a statuat că "decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente și pe această cale contestatorul are posibilitatea de a beneficia de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege, prin administrarea probelor necesare în fața jurisdicțiilor care soluționează aceste cereri."
De asemenea. "instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituție. privind liberul acces la justiție. cât timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fata unei instanțe judecătorești. pe de altă parte, liberul acces la justiție se realizează numai în respectul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, astfel încât orice excludere care ar evoca semnificația încăIcării egalității de tratament juridic este neconstituțională. Autoritățile administrative nu pot avea calitatea de organe jurisdicționale, deoarece chiar ele au luat măsura disciplinară și însemnă ca aceeași autoritate să fie și judecător și parte interesată, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. fiind Încălca principiul instituit prin aceasta prevedere referitoare la dreptul persoanei de a fi judecată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțiaIă."
Soluția propusă este în deplină concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul aplicării articolului 6 alin.(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind .,accesul efectiv la o instanță imparțială și dreptul la un proces echitabil". ca și obligație pozitivă a statelor în cadrul procedurilor referitoare la litigiile de drept privat purtate fie între particulari, fie între un particular și stat, prin organele instituțiile sale.
În fața unei instanțe superioare a unui justițiabil, a statuat că. protecția drepturilor individual înseamnă "protecția unor drepturi concrete și efective. iar nu teoretice și iluzorii". iar obligația pozitivă ce incumbă statelor semnatare este o obligație de a face, asociată în mod tradițional el drepturile economice și sociale, fiind anume aceea de .,a adopta măsuri rezonabile și adecvati pentru protecția drepturilor ce revin individului".
Sub aspect procesual obligația pozitivă a statelor semnatare include și obligația de i asigura o procedură judiciară echitabilă, care să permită tranșarea oricărui litigiu între persoanei private.
Mai mult, legislația națională a statelor semnatare nu trebuie să conțină prevederi care să încalce drepturile protejate de către Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ori să permită terților o conduită contrară prevederilor Convenției, ceea ce literatura de specialitate a denumit "efectul orizontal" al Convenției.
Curtea a mai statuat că, în domeniul incidenței art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se includ și litigiile de muncă, inclusiv, așa-numitul contencios disciplinar în fața instanțelor disciplinare, iar instanțelor le revine prerogativa de a efectua o examinare corespunzătoare a afirmațiilor, motivelor și probelor.
Având în vedere toate aceste considerente solicită admiterea contestație împotriva Deciziei de concediere nr.21 emisă la data de °9.°5.2013 de către se M. Rădăuți SA, în principal să dispuneți anularea deciziei de concediere ca nefondată, obliga rea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care aș fi beneficiat în calitate de salariat, în subsidiar să dispuneți modificarea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă cu o altă sancțiune mai ușoară precum, să dispuneți repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, în sensul reintegrării, în postul din care a fost concediat precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art.252 din Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea contestației și menținerea deciziei de concediere ca fiind legală și temeinică.
La termenul de judecată din data de 18.09.2013 apărătorul contestatorului a depus la dosar Decizia nr. 41/02.08.2013, la finalul căreia se prevede că „ prezenta decizie anulează Decizia nr. 21 emisă la data de 09.05.2013, care face obiectul prezentei cauze.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cauzei de față, Tribunalul constată următoarele:
Instanța a fost învestită prin acțiunea dedusă judecății cu o contestație împotriva Deciziei de concediere nr. 21/09.05.2013.
Prin Decizia nr. 41/02.08.2012 ( filele 90-93 dosar) angajatorul a dispus la art. 5 „ anularea” ( termenul corect ar fi fost revocarea) deciziei contestate în prezenta cauză-Decizia nr. 21/09.05.2013, întrucât a emis o nouă decizie de concediere.
Instanța reține că doctrina și jurisprundența sunt unanime în sensul că, în cazul când angajatorul, care a hotărât concedierea, ar constata – ca urmare a unei sesizări din proprie inițiativă- netemeinica sau nelegalitatea măsuri luate, are posibilitatea, în principiu, să revină asupra acesteia, să o revoce, prin actul său unilateral, simetric celui pe care îl desființează.
Având în vedere că nici un text de lege nu interzice revocarea, iar pe de altă parte, decizia de concediere nu este un act jurisdicțional- care este prin esență irevocabil- și întrucât a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței investite cu contestație împotriva deciziei de concediere, iar reclamantul și-a exprimat acordul de a se lua act de revocarea deciziei de concediere, instanța urmează a respinge acțiunea ca rămasă fără obiect, luând act implicit de revocarea Deciziei nr. 21/09.05.2013.
Întrucât revocarea deciziei de concediere a intervenit după sesizarea instanței cu soluționarea contestației împotriva concedierii, iar revocarea deciziei de către angajator are semnificația unei recunoașteri a nelegalității deciziei anterioare de concediere instanța apreciază că, în această situație, culpa procesuală aparține pârâtei, care, în temeiul art. 453 C., urmează a fi obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația având ca obiect „contestație decizie de concediere” formulată de contestatorul H. M. S., CNP_, cu domiciliul ales la avocat G. Ș., din Suceava, ., nr. 10, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata ., J_, CUI RO_, cu sediul în Rădăuți, ., jud. Suceava, ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2013.
Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier
G. D. N. M. N. P. G. F.
Red. G.D.
Tehnored. G.F.
4 ex./ 30.09.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1822/2013. Tribunalul SUCEAVA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2100/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
