Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1182/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1182/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 4382/86/2013
Dosar nr._ - contestație decizie de concediere -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1182
Ședința publică din 20 iunie 2013
Președinte: G. F.
Asistent judiciar: A. O.
Asistent judiciar: B. L.
Grefier: D. E. M.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „contestație decizie de concediere” formulată de contestatoarea P. V., cu domiciliul în mun. Suceava, .. 41A, jud. Suceava în contradictoriu cu intimata S.C. B. R. S.R.L., cu sediul în mun. București, . III, nr. 10A, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea P. V., asistată de avocat U. R. și avocat C. E. D. care substituie pe avocat A. C., pentru intimată.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depusă – prin serviciu arhivă – de către intimată – documentația solicitată.
Instanța în considerarea art. 219 Cod procedură civilă a procedat la verificarea delegațiilor domnilor avocați, depuse la fila 14, respectiv 201 dosar, procedura fiind legal îndeplinită.
Prezentă în instanță, contestatoarea P. V. se legitimează cu CI . nr._, CNP_.
În considerarea art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 269 Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin art. XX raportat la Legea 2/2013, raportat la art. XXI din Legea nr. 2/ 2013, care modifică art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, instanță constată că este competentă din punct de vedere general, material, teritorial și funcțional în soluționarea acestei pricini, având în vedere atât domiciliul contestatoarei, cât și obiectul cauzei.
În considerarea art. 227 Cod procedură civilă, instanța aduce la cunoștința părților că au posibilitatea stingerii litigiului pe cale amiabilă prin împăcarea părților, având în vedere și procedura medierii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 192/2006, modificată prin Legea nr. 115/2012.
Apărătorul contestatoarei precizează că a discutat cu clienta sa, dar nu se conturează o asemenea variantă.
În temeiul disp. art. 224 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție excepția prematurității formulării cererii invocată de intimată, prin întâmpinarea depusă la dosar.
Avocat C. E. D., pentru intimată, precizează că insistă în excepția prematurității formulării contestației, pentru că la data comunicării deciziei se afla la serviciu, a luat cunoștință de conținutul acestei decizii, însă ulterior a intrat în concediu medical, astfel că efectele acestei decizii s-au suspendat, astfel că acțiunea a fost introdusă prematur la data 03.04.2013, când aceasta trebuia la 24.05.2013.
Avocat U. R., pentru contestatoare, solicită respingerea excepției invocate, întrucât succesiunea evenimentelor începe cu momentul emiterii deciziei și contrazice susținerile făcute de intimată.
Instanța, având în vedere că: decizia de concediere produce efecte de la data emiterii acesteia; că legea nu prevede vreo dispoziție prohibitivă din care să rezulte că salariatul nu poate ataca decizia de concediere în perioada în care se află în concediu medical; că dacă s-ar reține o asemenea împrejurare, s-ar ajunge în situația încălcării dreptului de acces la o instanță, în sensul prevăzut de art. 6 CEDO, respinge ca nefondată excepția prematurității formulării contestației, invocată de către intimată.
În temeiul disp. art. 224 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție cererile de probe formulate de către contestatoare.
Instanța constată că în ceea ce privește relațiile solicitate de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava privitor la modul în care s-a solicitat sprijinul pentru redistribuirea contestatoarei, acestea au fost depuse la dosar la filele 162-163, 179.
Cât privește relațiile oficiale de la pârât referitoare la faptul dacă începând cu 01.03.2013 a fost sau nu angajată o persoană din Cluj ca șef raion, instanța reține că înscrisurile existente la dosar sunt elocvente în ceea ce privește aspectul solicitat, astfel că apreciază că nu este oportun să solicite aceste relații.
În replică, apărătorul contestatoarei precizează că s-a răspuns la aceste relații.
În ceea ce privește explicațiile privind motivarea pentru care nu i s-a oferit postul de șef de raion, instanța are în vedere decizia administratorului.
Apărătorul contestatoarei arată că nu mai insistă în relațiile oficiale de la intimată privitor la faptul dacă începând cu 01.03.2013 au fost angajați sezonieri alte persoane, întrucât s-a răspuns la această solicitare.
În considerarea art. 258 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă raportat la art. 272 Codul muncii, instanța admite proba cu înscrisurile deja depuse la dosar de către ambele părți, această probă fiind admisibilă conform legii și conducând la soluționarea procesului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 254 alin. 1 și art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă.
Totodată, precizează că nu s-a răspuns la relațiile solicitate de la intimată privind faptul dacă selecția posturilor desființate de la departamentul Tehnic și G., s-a făcut sau nu prin concurs sau în mod absolut arbitrar.
În replică, apărătorul intimatei precizează că așa cum a arătat și în întâmpinare nu există nicio selecție, ci doar o nouă organigramă datorită situației financiare precare prin care trece societatea.
Instanța respinge cererea formulată privind faptul dacă selecția posturilor desființate de la departamentul Tehnic și G., s-a făcut sau nu prin concurs sau în mod absolut arbitrar, întrucât la dosar există organigrama și statele de funcții anterioare și ulterioare deciziei de concediere,și de asemenea are la bază decizia administratorului societății.
Apărătorul intimatei precizează că nu a fost angajată o altă persoană de la Cluj în locul contestatoarei, ci doar a fost trimisă prin transfer, care a fost inițial la Suceava.
Avocat U. R., pentru contestatoare, arată că insistă în relațiile privind faptul dacă în momentul emiterii deciziei postul de șef raion era sau nu disponibil și din ce motiv nu a fost oferit contestatoarei.
Apărătorul intimatei precizează că din actele și deciziile depuse la dosarul cauzei rezultă acest aspect.
Instanța respinge solicitarea formulată de către apărătorul contestatoarei, motivat de faptul că aspectul pus în discuție rezultă din nou din organigrama și statele de funcții anterioare și ulterioare emiterii deciziei de concediere.
Apărătorul contestatoarei solicită relații de la intimată în sensul de a ne comunica dacă este real că ceilalți colegi cu funcții de șef de raion primesc sau nu sume de bani cu titlu de bonus de la concedierea contestatoarei și până astăzi, și dacă în condițiile invocatei restructurării acest lucru este firesc.
În replică, apărătorul intimatei precizează că nu rezultă de nicăieri faptul că se primesc sume de bani cu titlu de bonusuri.
Instanța respinge solicitarea de probe formulată de apărătorul contestatoarei, având în vedere că la dosarul cauzei există declarația de impozit pe profit, și faptul că intimata nu recunoaște susținerile contestatoarei.
Avocat U. R., pentru contestatoare, depune la dosar, în copie, Actul Adițional nr. 3 la contractul individual de muncă nr. 157.II.J/18.01.2008 privind pe domnul V. C. C., persoana venită prin transfer de la Cluj, și, tot pe baza relațiilor oficiale, solicită ca pornind de la salariul menționat în acel act intimata să comunice ce salarii au ceilalți șefi de raion din Suceava comparativ cu salariul celuilalt.
Apărătorul intimatei solicită respingerea cererii formulate de către apărătorul contestatoarei, vis-a-vis de actul adițional depus la dosar, întrucât în speță discutăm despre o decizie de concediere dacă este sau nu legală.
Instanța respinge cererea formulată de către apărătorul contestatoarei ca nefiind relevantă, având în vedere cadrul procesual fixat de contestatoare.
Apărătorul contestatoarei solicită ca intimata să ne comunice dacă pierderile invocate, ca stând la baza punctului de vedere al administratorului societății și cu consecința concedierii contestatoarei, au legătură cu posturile de personal sau se datorează extinderii activității, investițiilor.
În replică, apărătorul intimatei precizează că nu este vorba despre o așa zisă pierdere, ci acest aspect rezultă din actele financiar-contabile depuse la dosar.
Instanța respinge proba solicitată ca nefiind concludentă soluționării cauzei prin raportare la probatoriul administrat în cauză.
Întrebat fiind, apărătorul contestatoarei arată că nu mai are alte solicitări de formulat.
Întrebat fiind, apărătorul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de solicitat.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitate și constatând cererea în stare de judecată, declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile, acordând cuvântul la dezbateri, potrivit art. 216 Cod procedură civilă
Avocat U. R., pentru contestatoare, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată în sensul anulării deciziei de concediere, repunerea contestatoarei în situația anterioară și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite și neîncasate ca urmare a concedierii, motivat de faptul că decizia contestată este lovită de nulitate, întrucât la data emiterii acesteia contestatoarea se afla în concediu medical. Referitor la netemeinicia deciziei, precizează că potrivit probelor administrate în cauză a făcut dovada așa zisa reorganizare, restrângere activității nu este reală, contrarul fiind dovedită de însăși succesiunea evenimentelor și de actele depuse de către ei și parte de intimată. Mai mult, din organigrama din data de 15.03.2013 din rezultă că cel puțin două persoane apar în plus față de momentul emiterii deciziei de concediere, respectiv D. C. și R. F., așa cum rezultă din programarea societății din luna februarie 2013 a muncitorilor din raionul grădină și unde se arată că până la data de 17.02.2013 nu au lucrat și nu figurau ca și angajați. Mai mult, persoana care a venit pe postul său, care nu a fost desființat, a primit un salariu mai mare decât al său și decât a celorlalți șefi de raioane, toate aceste persoane primesc și bonusuri substanțiale, doar atunci când se realizează vânzările. De asemenea, precizează că, modul în care reclamanta a fost îndepărtată din societate deși nu a avut nici un fel de sancțiune sau abatere, fiind în concediu pentru creșterea copilului. Mai mult, nu i s-a adus la cunoștință faptul că postul ocupat de aceasta s-a desființat, nu i s-a oferit un alt post și nu s-a organizat un concurs în acest sens. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat C. E. D., pentru intimată, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei de concediere ca fiind temeinică și legală, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că societatea face dovada raportului pierderilor, iar desființarea postului șef departament grădină a fost efectivă așa cum rezultă din organigrama depusă la dosar și din hotărârea administratorului. În ceea ce privește susținerile contestatoarei privind pe domnul V., precizează că acesta a venit prin transfer de la Cluj, astfel că nu este vorba despre un nou angajat. Deși nu a fost obligată, a făcut demersuri către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava astfel că a făcut dovada că a fost de bună-credință. Cu cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul contestatoarei precizează că, desființarea postului a fost doar scriptică, în practică organigrama s-a îmbogățit cu cel puțin două persoane. Mai mult, din actele depuse la dosar nu rezultă că nicio o altă persoană din toate magazinele din țară nu a fost concediată.
În considerarea art. 393, 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 03.04.2013 și înregistrată sub nr._, contestatoarea P. V. a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 331 din 08 martie 2013 emisă de intimata S.C. B. R. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei contestate, repunerea în situația anterioară concedierii și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite și neîncasate ca urmare a concedierii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că, a fost încadrată la intimată în baza contractului Individual de muncă nr._ din 13 decembrie 2007, având funcția de "Director Departament G.".
A mai arătat că, a îndeplinit această funcție până la 17 iulie 2010, când a intrat în concediu de maternitate, iar la data de 23 noiembrie 2010, conform art. 51 alin. 1 lit. a Codul Muncii, contractul individual de muncă al său s-a suspendat, suspendare care a încetat la 21 iulie 2012, când și-a reînceput activitatea.
De la această dată, a fost tratată cu totală indiferență de directorul magazinului, care a decis să încep o nouă școlarizare, cu o durată de până la 31 decembrie 2012.
În tot acest interval, nu i s-au dat niciun fel de atribuții din cele care vizau postul său, acestea fiind îndeplinite de o altă persoană, care era șefa departamentului amenajări.
La data de 1.03.2013, a fost anunțată că la Departamentul G. a cărui șef era că urma să fie încadrat un coleg nou pe funcția de Șef Raion.
La data de 4 martie, directorul magazinului m-a înștiințat că urmează să fie concediată.
Consideră decizia de concediere nelegală, deoarece:
-fiind emisă în perioada în care se afla în concediu medical, aceasta
este lovită de nulitate;
-motivul invocat privind dificultățile economico - financiare ale
intimatei, nu sunt reale, fiind contrazise chiar de susținerile intimatei, referitoare la
succesul activității și deschiderea de noi magazine în țară;
- nici motivarea privind restructurarea și desființarea funcției de Șef
Departament G. nu este reală, deoarece în cadrul acestui departament la
1.03.2013 a fost încadrată o persoană din Cluj pe postul de Șef Raion, iar în cursul
lunilor februarie-martie au mai fost angajați doi sezonieri și două casiere;
- decizia administratorului societății din 14.02.2013, invocată ca motiv
de concediere a sa, a fost emisă când postul de Șef Raion era disponibil și îi
putea fi oferit, dovadă că pe acest post a fost adusă o persoană din Cluj care are
salariul corespunzător grilei de Șef Departament.
În acest mod consideră concedierea sa nelegală, deoarece nu i s-a permis reintegrarea sa în colectiv după întoarcerea sa din concediul de maternitate.
A mai precizat că, nu este real că s-ar fi solicitat sprijinul AJOFM și ANOFM, pentru că
nu a fost informată despre aceste demersuri; nu există nicio motivație clară pentru desființarea Departamentelor Tehnic și G., nemenționându-se niciun criteriu de selecție a posturilor ce
urmează să fie desființate, selecție ce trebuia făcută prin concurs și nu arbitrar;
Decizia este nelegală și datorită faptului că această concediere a fost făcută din funcția de Șef Departament, funcție pe care nu a îndeplinit-o ca
urmare a vreunei modificări a contractului său de muncă, în care ea apar ca
Director Departament și nu Șef Departament.
În acest fel, în lipsa unei Decizii de schimbare a funcției sale din contractul inițial, consideră că Decizia de concediere este lovită de nulitate, deoarece a fost concediată dintr-o funcție pe care nu o are, cea de Șef Departament.
În drept, a invocat dispozițiile art. 268, 268 și următoarele Codul muncii.
În dovedirea contestației a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția prematurității formulării contestației, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea c contestației ca nefondată.
Asupra excepției privind prematuritatea formulării contestației, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia, astfel cum rezultă din practicaua sentinței.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Prin urmare, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepției nulității absolute a deciziei de concediere, invocată de contestatoare.
Potrivit art. 78 Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
În speță este vorba despre o concediere individuală, în condițiile art. 65 alin. 1 Codul muncii, respectiv pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Din această perspectivă, tribunalul reține că apărările contestatoarei, referitoare la faptul că unitatea intimată nu a propus măsuri în vederea evitării concedierii, că aceasta nu a respectat criteriile de stabilire a ordinii de priorități prevăzute de art. 76 Codul muncii, și că nu a indicat lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64 Codul muncii, nu sunt întemeiate.
Astfel, trebuie de precizat că din analiza textelor invocate anterior, legiuitorul a prevăzut obligativitatea acestei proceduri doar în situația concedierilor colective.
Ori, potrivit art. 68 Codul muncii, prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați; b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați; c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.
Ori, documentația depusă la dosar relevă că în speță nu este vorba despre o concediere colectivă, astfel că în cauză, angajatorul nu era ținut de parcurgerea procedurii prevăzută de 69 – 74 Codul muncii.
Mai mult, instanța apreciază că apărările formulate de intimată, de la fila 146 dosar sunt pertinente, deoarece într-adevăr, prin Decizia nr. 6 din 9 mai 2011, pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat în mod obligatoriu, că dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii (actual art. 76) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Cu toate acestea însă, este de observat că unitatea intimată a făcut demersurile necesare, efectuând adrese la AJOFM Suceava – fila 162 dosar și către Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă – filele 164 – 165 dosar, neavând relevanță faptul că nu a primit un răspuns în sensul celor învederate prin cele două adrese, întrucât o asemenea împrejurare nu este imputabilă angajatorului.
Astfel, prin aceste înscrisuri, intimata solicita celor două instituții să ia măsuri active pentru combaterea șomajului, în sensul 72 Codul muncii.
Din analiza deciziei de concediere – fila 5 dosar, tribunalul reține că aceasta cuprinde mențiunile referitoare la termenul de preaviz, de 20 de zile lucrătoare, conform art. 2 din decizia contestată, termenul de preaviz încadrându-se astfel, în dispozițiile art. 75 alin. 1 Codul muncii.
Potrivit acestui text, persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c și d, art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.
Apoi, art. 76 Codul muncii prevede expres, mențiunile ce trebuie să le cuprindă decizia de concediere, după cum urmează: motivele care determină concedierea; durata preavizului, cu precizarea că prevederile art. 76 lit. c și d sunt impuse doar în ipoteza concedierilor colective, precum și în ipoteza art. 64 lit. c d și d Codul muncii, referitoare la inaptitudinea fizică sau/și psihică a salariatului, precum și la cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Ori, cele două circumstanțe nu sunt date în cauză, căci nu se pune problema inaptitudinea fizică sau/și psihică a salariatei și nici necorespunderea profesională a acesteia, având în vedere targeturile atinse la vânzări în perioada anterioară emiterii deciziei de concediere – filele 37 – 39 dosar.
Trebuie de precizat că aceste mențiuni sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a deciziei, ori, astfel cum arătam mai sus, instanța nu sunt date temeiurile prevăzute în art. 78 Codul muncii, pentru ca în speță să intervină o asemenea sancțiune.
Mai mult, este de observat că decizia a fost emisă la data de 8 martie 2013, iar contestatoarea s-a aflat în concediu medical în perioada 18 martie 2013 – 30 aprilie 2013, astfel că susținerile contestatoarei, în sensul că decizia ar fi fost emisă în perioada în care se afla în concediu medical vor fi înlăturate ca neîntemeiate.
Față de cele ce preced, tribunalul va respinge, ca nefondată, excepția nulității absolute a deciziei de concediere, invocată de contestatoare.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
După cum rezultă din contractul de muncă depus la fila 40 dosar, între contestatoare și intimată s-au derulat raporturi de muncă, din data de 3 decembrie 2007, reclamanta P. V. fiind încadrată pe funcția de director departament, durata timpului de lucru fiind stabilită la 8 ore pe zi, timp de 40 ore pe săptămână, pentru un salariu de bază lunar brut de 2500 lei, și 21 de zile lucrătoare, contractul fiind încheiat pe perioadă nedeterminată.
Atribuțiile aferente acestui post se regăsesc în fișa postului, aflată la filele 43 – 47 dosar, iar modul de organizare a societății este descris în Regulamentul intern de la filele 48 – 71, în timp ce la filele 72 – 134 se regăsește contractul colectiv de muncă la nivel de unitate împreună cu actul adițional și anexa la aceste acte.
Contestatoarei i s-a suspendat de drept contractul de muncă, la data de 17 iulie 2010, când a beneficiat de concediu de maternitate, aspect materializat prin decizia 5137/21 iulie 2012 – fila 35 dosar, în cuprinsul căreia se menționează că, începând cu data de 21 iulie 2012, încetează suspendarea contractului individual de muncă nr._/13 decembrie 2007, a numitei P. V., în considerarea art. 51 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Prin decizia nr. 331 din data de 8 martie 2013, emisă de intimata S.C. B. Romania S.R.L., au încetat raporturile de muncă dintre părți, în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii.
Se menționează în decizie, existența dificultăților economico – financiare întâmpinate de societate, imposibilitatea obiectivă a conducerii societății de a asigura condițiile necesare realizării de către fiecare salariat, a sarcinilor ce-i revin în cadrul programului zilnic de muncă stabilit, precum și restructurarea prin desființarea locurilor de muncă/posturilor de șef departament tehnic și grădină în fiecare magazin bauMax.
S-a mai invocat Decizia administratorului societății, din 14 februarie 2013, precum și imposibilitatea angajatorului de a oferi salariatului, alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională.
În cadrul aceleiași decizii, s-a prevăzut și termenul legal de preaviz, respectiv 20 de zile lucrătoare, decizia menționând termenul în care se poate formula contestație, precum și instanța competentă.
Potrivit art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Alineatul 2 al articolului prevede condițiile desființării locului de muncă, în sensul că această desființare trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Pentru a fi incident acest text de lege, este necesar ca angajatorul, în considerarea art. 272 Codul muncii, să demonstreze existența unor dificultăți economice, reflectate prin diminuarea activității sau chiar încetarea acesteia, aspect de natură să conducă la reorganizarea activității.
O asemenea reorganizare a unei instituții, pentru a fi considerată cauză determinantă în desființarea locului de muncă în accepțiunea art. 65 Codul muncii presupune desființarea efectivă a locului de muncă, iar această desființare să aibă o cauză reală și serioasă.
Este dat caracterul efectiv al desființării locului de muncă atunci când acesta nu se mai regăsește în structura angajatorului, statul de funcții, doctrina și practica în materie fiind unanim constante atunci când au statuat că nu se poate vorbi despre o desființare efectivă a locului de muncă, atunci când acesta este reînființat după scurt timp, sau când se procedează la schimbarea denumirii postului.
Din această perspectivă, instanța a procedat la verificarea susținerilor intimatei, referitoare la faptul că posturile similare cu cel deținut de contestatoare, de la unitățile bauMax din țară au fost desființate, ca urmare a restructurării departamentului tehnic și grădină, raportându-se atât la Decizia administratorului din societății, din 14 februarie 2013, cât și la organigramele anterioare și ulterioare datei deciziei de concediere.
Ori, din Decizia Administratorului societății – fila 154 dosar, instanța reține că într-adevăr, aceasta consemnează desființarea departamentului G. din cadrul tuturor punctelor de lucru ale societății, din orașele Bacău, B., București – Chitila, București – Sun Plaza, Cluj I, Cluj II, C., C., Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Timișoara, Tîrgu – M., precum și desființarea Departamentului Tehnic.
Cu toate acestea, la dosar se regăsesc doar două organigrame, respectiv cea aferentă magazinului din Suceava și din Cluj.
Dacă într-adevăr, societatea ar fi intrat într-un proces de reorganizare și restructurare atât de amplu, ne-am fi aflat în ipoteza unor concedieri colective, care ar fi necesitat declanșarea procedurii prealabile impuse prin art. 68 și următoarele din Codul muncii.
Ori, în speță, din analiza comparativă a organigramelor anterioare și ulterioare ale magazinului din Suceava, nu rezultă o comasare a celor două departamente, tehnic și grădină, așa cum ar rezulta din decizia administratorului.
Astfel, la fila 156 dosar se regăsește organigrama societății din data de 01. 02. 2013, din care rezultă că reclamanta P. V. deținea funcția de șef departament grădină, având în subordine persoanele acolo enumerate, iar șef departament amenajări era Zînica P..
Este de precizat că, atât departamentul amenajări, cât și departamentul tehnic, cât și cel grădină erau conduse de șefii de departament, care aveau în funcția ierarhică imediat inferioară, pe șefii de raion și adjunct șef raion, aceste posturi fiind în număr de 6.
La data de 15 martie 2013, figurează ca șef departament amenajări P. Zînica, menținându-se funcțiile de șefi raion, respectiv șefi adjuncți raion, numărul posturilor aferente fiind tot 6.
În plus instanța reține că în funcția de șef raion figurează numitul V. C. ca șef raion, persoană care, la data de 1 februarie 2013, avea funcția de șef departament grădină la magazinul Cluj II – fila 158 dosar, persoană care, începând cu data de 1 februarie 2012, în baza actului adițional nr. 3 depus la fila 159 dosar, a fost angajat ca șef departament Cluj II.
Din analiza actelor adiționale de la filele 160 și 161 dosar, instanța reține că aceeași persoană, prin actul adițional nr. 4 din 16 martie 2012 a fost încadrat pe aceeași funcție la punct de lucru Cluj 2, iar începând cu data de 1 martie 2013, s-a schimbat locul de muncă al acestuia, conform actului adițional nr. 5 din 1 martie 2013, acesta fiind transferat la punctul de lucru al magazinului din Suceava, ca și șef de raion.
Imediat, la data de 8 martie 2013, se emite decizia de concediere a contestatoarei P. V., al cărui post se desființează, în pofida faptului că din analiza organigramelor menționate anterior, coroborate cu programările turelor de serviciu, rezultă că încă anterior emiterii deciziei de concediere, s-a efectuat un transfer de la Cluj la Suceava, și s-au mai efectuat două angajări.
Acest aspect rezultă din evidența depusă la fila 20 verso, care atestă salariații departamentului grădină în luna ianuarie 2013 – numărul acestora fiind 6, în timp ce începând cu luna februarie 2013, numărul acestora este de 8 salariați.
În plus, documentele financiar contabile nu sunt în măsură să demonstreze că activitatea magazinului bauMax din Suceava a înregistrat pierderi economice, care să justifice desființarea postului reclamantei, pe de o parte; pe de altă parte, ansamblul probator administrat în cauză nu demonstrează că prin emiterea deciziei de concediere a contestatoarei s-au recuperat pierderile economico – financiare ale societății.
Dacă într-adevăr, situația financiară ar fi fost atât de gravă, instanța apreciază că unitatea nu ar fi mai fi acordat bonusuri și premii în funcție de targeturile efectuate, și în cauză s-ar fi luat măsuri reale de restructurare și reorganizare a activității societății.
De asemenea, tribunalul mai reține că probele administrate în cauză nu fac dovada raționamentelor avute în vedere de către angajator, în considerarea cărora, s-a dispus reducerea doar a locului de muncă al reclamantei.
Nu în ultimul rând, instanța reține că, deși angajatorului îi revenea sarcina probei, acesta nu a depus la dosar fișa postului cu atribuțiile specifice funcției de șef de raion, pentru a putea fi comparată de către instanță cu fișa postului reclamantei, ce se află la dosar, după cum nu a depus organigrama societății din Suceava, în luna ianuarie 2013, pentru a se verifica dacă, într-adevăr, în ianuarie 2013, aveau calitatea de salariați, cele 2 persoane care apar în programările de serviciu a grădină, în lunile februarie și martie 2013.
Așa fiind, tribunalul apreciază că în speță nu este vorba despre o desființare efectivă a locului de muncă, în condițiile în care, de fapt, s-au efectuat 2 angajări și un transfer chiar în perioada imediat premergătoare emiterii deciziei de concediere a contestatoarei.
În asemenea ipoteză este evident că această măsură nu are o cauză reală și serioasă, în sensul prevăzut de lege.
Cauza este reală, când are un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăți economice, transformări tehnologice. De asemenea, cauza este serioasă atunci când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității, fără a disimula realitatea.
Ori, în împrejurările concrete ale speței, astfel cum rezultă din probele administrate, instanța conchide că nu se poate vorbi despre reducerea efectivă a activității societății, nu se poate vorbi despre o reorganizare reală, în condițiile în care numărul posturilor s-a mărit, în condițiile în care s-a transferat o persoană de la Cluj.
În atare context, se impune înlăturarea ca neîntemeiate, a susținerilor intimatei, referitoare la faptul că societatea a înregistrat pierderi, și că s-au desființat toate posturile de șef raion, în condițiile în care acestea figurează chiar în organigrama ulterioară emiterii deciziei.
În plus, tribunalul observă că însăși intimata recunoaște efectuarea transferului unei persoane de la Cluj la Suceava, precum și existența unor bonusuri și premii, despre care instanța apreciază că, dacă într-adevăr ar fi fost reale pierderile economice financiare ale intimatei, s-ar fi impus reducerea sau suprimarea acestora.
În atare împrejurări, tribunalul apreciază că decizia de concediere nu întrunește exigențele impuse de art. 65 Codul muncii, nefiind vorba despre o desființare efectivă a locului de muncă al contestatoarei, dată o cauză reală și serioasă.
Cum unitatea intimată nu a făcut dovada susținerilor sale, conform art. 272 Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată contestația formulată de contestatoarea P. V., motiv pentru care va anula decizia de concediere nr. 331 din data de 8 martie 2013, emisă de intimata S.C. B. Romania S.R.L.
De asemenea, tribunalul va da eficiență prevederilor art. 80 Codul muncii, conform căruia în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Așa fiind, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere și va obliga pârâta la plata, către contestatoare, a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea.
Având în vedere și prevederile art. 451 - 453 Cod procedură civilă, va obliga intimata să plătească contestatoarei, suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, excepția nulității absolute a deciziei de concediere, invocată de contestatoare.
Admite contestația formulată de contestatoarea P. V., CNP_, cu domiciliul în mun. Suceava, .. 41A, jud. Suceava în contradictoriu cu intimata S.C. B. R. S.R.L., CUI RO_, cu sediul în mun. București, . III, nr. 10A, ..
Anulează decizia de concediere nr. 331 din data de 8 martie 2013, emisă de intimata S.C. B. Romania S.R.L.
Dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.
Obligă pârâta la plata, către contestatoare, a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea.
Obligă intimata să plătească contestatoarei, suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva secției civile a Tribunalului Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2013.
Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier
G. F. A. O. B. L. D. E. M.
Red. G.F.
Tehnored. D.E.M.
4 ex./09.07.2013
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 14-10-2013,... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
