Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 926/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 926/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 3385/86/2013

Dosar nr._ - contestație decizie de pensionare -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 926

Ședința publică din 20.05.2013

Președinte: G. D.

Asistent judiciar: N. M.

Asistent judiciar: N. P.

Grefier: G. F.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „contestație decizie pensionare” formulată de contestatoarea C. V. E., domiciliată în Suceava, ., .. A, apt. 11, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Suceava, cu sediul în Suceava, .. F. N,, jud. Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat S. S. pentru contestatoare ( lipsă fiind aceasta) și consilier juridic R. G., care depune delegație din partea intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la comunicarea către reprezentantul intimatei, a duplicatului răspunsului la întâmpinare și constată că dovezile calității de reprezentant sunt atașate conform art. 219 C.. De asemenea, constată că prin întâmpinare, intimata a invocat excepția prematurității și a tardivității formulării contestației la care s-a răspuns în scris, acordând cuvântul pe excepțiile invocate.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției prematurității introducerii acțiunii și respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă. Arată că reclamanta, fiind înscrisă la pensie limită de vârstă, nu se putea ulterior înscrierii la pensie, să i se recalculeze drepturile de pensie prin valorificarea unui grad de handicap accentuat Mai arată că reclamanta nu a formulat contestație în 30 de zile de la comunicarea deciziei de pensie, decizia fiind comunicată la 4 decembrie 2012, conform confirmării de primire.

Apărătoarea reclamantei solicită respingerea excepției prematurității ca nefondată. Arată că nu s-a contestat Decizia din 13 noiembrie 2012 ci s-a solicitat obligarea Casei de Pensii la recalcularea drepturilor de pensie prin raportate la un stagiu de cotizare de 15 ani în loc de 20 de ani. Arată că nu trebuie urmată procedura prevăzută de art. 149 din Legea nr. 236/2010 care vizează deciziile de pensionare nu deciziile de soluționare a cererilor de recalculare a drepturilor de pensie.

Instanța, având în vedere obiectul acțiunii - de recalculare a drepturilor de pensie prin raportare la un stagiu de cotizare de 15 ani în loc de 20 ani și pentru că în acțiune nu există un capăt de cerere prin care să se solicite anularea Deciziei nr._/13.11.2012, constată că procedura prevăzută de art. 149 din legea nr. 236/2010 nu este aplicabilă și respinge excepția prematurității și excepția tardivității contestației, în situația în care nu s-a contestat decizia menționată anterior.

Întrebate fiind, apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătoarea reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie prin raportare la un stagiu de 15 ani în loc de 20 ani prin raportare la art. 11 alin. 1 din legea nr. 67/1992, teza a II-a și disp. art. 43 alin. 4 din normele de aplicare a Legii 236/2010, cu plata cheltuielilor de judecată. Susține că prin certificatul din 2012 nu s-a schimbat gradul de invaliditate din trei în doi. E. drepturile reclamantei au fost raportate la un stagiu de 20 ani .

Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației ca nefondată pentru argumentele arătate în întâmpinare. Susține că, potrivit disp. art. 11 din Legea nr. 57/1992 raportat la disp. legii nr. 3/1977, reclamanta a fost înscrisă la pensie prin raportare la un stagiu de 20 de ani. Gradul de handicap al reclamantei la data înscrierii la pensii pentru limită de vârstă era gradul 3 de handicap. Stagiul complet de cotizare este cel de la data deschiderii drepturilor de pensie. Certificatul din 2012 a format obiectul cererii de recalculare din data de 5 noiembrie 2012. potrivit art. 149 din legea nr. 263/2010, deciziile necontestate sunt definitive. Nu mai poate fi schimbat gradul de handicap ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 4.03.2013 și înregistrată sub nr._, contestatoarea C. V. E., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Suceava, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite, prin raportare la un stagiu de cotizare necesar de 15 ani, în loc de 20 de ani, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în anul 1994, în baza Deciziei_/03.08.1994. La momentul solicitării înscrierii l.a pensie a prezentat certificat de încadrare în gradul III de invaliditate.

În baza OUG 4/2005, i s-au recalculat drepturile de pensie avându-se în vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani.

În baza Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4235/2012 a fost încadrată în gradul II de invaliditate, menționându-se că handicapul este congenital și permanent, deci preexistent calității de asigurat.

Potrivit art. 58 L. 263/2010, persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat beneficiază reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcție de gradul de handicap, după cum urmează:

a) cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat, condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, cel puțin o treime stagiul complet de cotizare;

b) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, cel puțin ia treimi din stagiul complet de cotizare;

c) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, stagiul complet de cotizare.

Iar potrivit Normelor metodologice de aplicare a L. 263/2010, art. 43. ) Reducerea prevăzută la art. 58 din lege se aplică persoanelor cu handicap care, la data solicitării pensiei, fac dovada acestui statut cu certificatul de încadrare în grad de handicap, emis în condițiile legii;

(2) în vederea aplicării art. 58 din lege, certificatul de încadrare în de handicap va conține obligatoriu:

a) data dobândirii handicapului;

b) gradul de handicap;

c) mențiunea că persoana este nerevizuibilă;

d) mențiunea că certificatul a fost emis pentru aplicarea art, 58 din lege.

Reducerea prevăzută la alin. (1) se face numai în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat.

Schimbarea ulterioară înscrierii la pensie a gradului de handicap setează drepturile de pensie acordate, cu excepția cazului în care catul de încadrare în grad de handicap a fost anulat, în condițiile legii.

Potrivit Adresei 738/26.05.1999 eliberată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și comunicată Asociației Naționale a Surzilor, surdomuții care erau încadrați conform criteriilor actuale de Diagnostic Clinic, Funcțional și de Evaluare a Capacității de Muncă în gradul III de invaliditate vor fi asimilați în gradul II, eliberându-se în acest sens certificate persoane cu handicap. Nu este vorba de o modificare a gradului de invaliditate, ci de o recunoaștere retroactivă a gradului II de invaliditate, în considerarea handicapului congenital și nu dobândit.

Practic, în raport de conținutul acestei adrese și de situația personală a sa, certificatul de încadrare în gradul II de handicap echivalează cu o anulare a certificatului de încadrare în gradul III de handicap prezentat la data deschiderii drepturilor de pensie, ceea ce face aplicabile disp. art. 43 alin. 4 Normele metodologice, interpretat per a contrario. În plus, în cazul său nu este vorba de o schimbare a gradului de invaliditate.

Având în vedere cele expuse anterior, având în vedere decizia de revizuire medicală, legislația aplicabilă la data deschiderii drepturilor de pensie, având în vedere că potrivit Ordinului 726/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei hipoacuzia congenitală echivalează cu handicap auditiv accentuat, iar potrivit Ordinului 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse surditatea congenitală echivalează cu handicap accentuat, astfel că se impune admiterea acțiunii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 154-157 Legea nr. 263/2010 .

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâta C. Județeană de Pensii Suceava a invocat excepțiile tardivității și prematurității formulării contestației și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamantei C. E. i s-au deschis drepturile de pensie pentru munca depusă și limita de vârstă în baza Legii nr.57/1992, începând cu data de 01.09.1994, emițându-se decizia nr._/03.08.1994 – fila 15 dosar.

Așadar, contestatoarei îi erau aplicabile la data deschiderii drepturilor de pensie prevederile Legii 3/1977 și ale Legii nr. 57/1992, motiv pentru care în 2005 acestea au fost recalculate în conformitate cu prevederile HG 1550/2004 și OUG nr. 4/2005, având în vedere că drepturile de pensie ale reclamantei au fost deschise în temeiul legislației anterioare datei de 01.04.2001 ( data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000).

Astfel, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 57/1992 prevedea că “ persoanele handicapate beneficiază, la cerere, de pensie integrală pentru limită de vârstă dacă dovedesc o vechime în muncă, după data dobândirii handicapului, de 15 ani bărbații și de 10 ani femeile, în cazul celor încadrabili în gradul I de invaliditate, de 20 de ani pentru bărbați și 15 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul II de invaliditate, de 25 de ani pentru bărbați și 20 de ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul III de invaliditate”.

S-a emis astfel, buletinul de calcul al drepturilor de pensie, respectiv decizia nr._ din 31.08.2005, în baza cărora, la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei, s-a luat în considerare un stagiu de cotizare de 20 de ani (filele 17 - 18 dosar), avându-se în vedere certificatul de încadrare în gradul III de invaliditate, prezentat la momentul solicitării înscrierii la pensie.

Trebuie de precizat că, la fila 13 dosar se află certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială, în conformitate cu care reclamanta C. E. a fost diagnosticată cu deficiență funcțională accentuată, grad de handicap accentuat permanent.

Potrivit acestui certificat, reclamanta a fost încadrată în gradul III de invaliditate, menționându-se că handicapul acesteia este congenital și permanent, handicapul preexistând calității de asigurat al reclamantei.

Trebuie de precizat că, în ceea ce privește încadrarea inițială, în gradul III de invaliditate, de la data deschiderii drepturilor de pensie, prin adresa nr. 738 din 26 mai 1999, se arată că surdo – muții încadrați în grad III de invaliditate, vor fi asimilați în grad II.

Practic, este vorba despre o recunoaștere retroactivă a gradului II de invaliditate, tocmai ca urmare a recunoașterii handicapului congenital de care suferă reclamanta, și care nu este unul dobândit.

În atare împrejurări, au relevanță dispozițiile art. 32 din Legea nr. 3/1977, care prevăd că “în cazul schimbării gradului de invaliditate, pensia corespunzătoare noului grad se stabilește pe baza cuantumului pensiei avute la gradul de invaliditate anterior”; de altfel, în același sens este și art. 62 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 - în vigoare la data recalculării din 2005 – care prevede că “ dreptul la pensie de invaliditate se modifică începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală”, în alin. 5 că “ revizuirea medicală se poate efectua și la cererea pensionarilor”.

În atare context legislativ, și având în vedere că numita C. E. este încadrată în gradul de handicap accentuat, cu valabilitate permanentă, conform certificatului de încadrare în grad de handicap menționat eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap Suceava; având în vedere diagnosticul stabilit, respectiv „Surdomutitate congenitală” și în conformitate cu Ordinul nr._ al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de șanse – Ministerului Sănătății Publice privind aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora s-a stabilit încadrarea în grad de handicap, că suferința reclamantei este congenitală, fiind vorba despre un handicap preexistent, tribunalul reține incidența prevederilor art. 58 din Legea 263/2010, care arată că persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcție de gradul de handicap, după cum urmează:

a) cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare;

b) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare;

c) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, stagiul complet de cotizare.

De altfel, aceste principii au fost reluate prin art. 43 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 263/2010, care arată că reducerea prevăzută la art. 58 din lege se aplică persoanelor cu handicap care, la data solicitării pensiei, fac dovada acestui statut cu certificatul de încadrare în grad de handicap, emis în condițiile legii.

Alineatul 2 al articolului prevede că, în vederea aplicării art. 58 din lege, certificatul va conține obligatoriu, data dobândirii handicapului; gradul de handicap; mențiunea că persoana este nerevizuibilă, și că a fost emis pentru aplicarea art. 58 din lege.

Ori, din analiza actelor depuse la dosar de către contestatoare, rezultă, așa cum arătam anterior, că aceasta suferă de handicap preexistent, surdo – mutitatea sa fiind congenitală; pe cale de consecință, în certificat se menționează că nu este revizuibil.

Așa fiind, din analiza împrejurărilor concrete ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, raportate la textele de lege menționate, tribunalul apreciază că reclamanta este îndreptățită la calcularea drepturilor sale de pensie prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 15 de ani, în loc de 20.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că cererea reclamantei este întemeiată, și ca urmare, se impune recalcularea drepturilor de pensie ale acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 15 ani, și nu de 20 de ani.

În temeiul dispozițiilor art.274 cod procedură civilă, va obliga pârâta C. Județeană de Pensii Suceava să plătească reclamantei, suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile tardivității și prematurității formulării contestației.

Admite acțiunea având ca obiect „contestație decizie pensionare” formulată de contestatoarea C. V. E., domiciliată în Suceava, ., .. A, apt. 11, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Suceava, cu sediul în Suceava, .. F. N,, jud. Suceava.

Obligă pârâta la recalcularea drepturilor de pe4nsie ale reclamantei prin raportare la un stagiu de cotizare necesar de 15 ani, în loc de 20 ani.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier

G. D. N. M. N. P. G. F.

Red. G.D.

Tehnored. G.F.

4 ex./ 30.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 926/2013. Tribunalul SUCEAVA