Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 574/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 574/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 43756/299/2010

DOSAR_ - drepturi bănești -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 574

Ședința publică din 22 martie 2013

PREȘEDINTE:

G. F.

ASISTENȚI

A. O.

JUDICIARI:

B. L.

GREFIER:

C. N. A.

Pe rol, pronunțarea acțiunii civile având ca obiect „contestație decizie de pensionare” formulată de contestatorul S. I. domiciliat în mun. Suceava, ., ., . în contradictoriu cu intimata C. locală de Pensii a sectorului 1 București cu sediul în mun. București, .. 17, sector 2.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 martie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere redactată separat, ce face parte integrantă din prezenta, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 22.03.2013.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra excepției de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul S. I. a formulat în contradictoriu cu pârâta C. L. de Pensii a Sectorului 1 București, contestație împotriva deciziei nr._/18.08.2010 privind recalcularea pensiei de serviciu.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu a fost calculat corect punctajul anual realizat și nu au fost valorificate toate perioadele de cotizare și stagiile asimilate.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedire, a fost atașată copia deciziei contestate.

Prin sentința civilă nr. 6917 din 11.04.2011, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava – Secția civilă, complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale.

Pe rolul Tribunalului Suceava, cauza a fost înregistrată la data de 06.06.2011.

La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2012 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă ca urmare a faptului că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței dispuse prin încheierea de ședință din 13.12.2011, în sensul precizării acțiunii și deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 22.02.2013 cauza a fost repusă pe rol, la solicitarea intimatei, în vederea punerii în discuție a excepției perimării.

Examinând cauza sub aspectul excepției invocate, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar împotriva incapabilului dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În speță, de la data de 24.01.2012, când s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă și până la data de 22.02.2013 când a fost repusă pe rol, la solicitarea intimatei, a trecut mai mult de un an, timp în care nu s-a efectuat nici un act de procedură în cauză.

Ca urmare, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă, tribunalul va admite excepția perimării și va constata perimată contestația.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată de intimată.

Constată perimată contestația formulată de contestatorul S. I. domiciliat în mun. Suceava, ., ., . în contradictoriu cu intimata C. locală de Pensii a sectorului 1 București cu sediul în mun. București, .. 17, sector 2.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 22 martie 2013.

PREȘEDINTE,

ASISTENȚI JUDICIARI,

GREFIER,

Red. G.F.

Dact. C.N.A.

4 ex. 27.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 574/2013. Tribunalul SUCEAVA