Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 676/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 676/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 1101/86/2013
Dosar nr._ contestație decizie sancționare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 676/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. C.
Asistent judiciar M. N.
Asistent judiciar P. N.
Grefier L. M. R.
Pe rol judecarea litigiului de muncă având ca obiect „contestație decizie de sancționare” privind pe contestatoarea B. G. în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI ,,CFR CĂLĂTORI,, SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. S. pentru contestatoarea B. G., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocatul contestatoarei depune la dosar extras de la Tribunalul B. cu privire la măsurile restrictive care au fost luate împotriva acesteia și care, prin pronunțarea de la data de 4.03.2013 dată împotriva ordonanței procurorului, aceste măsuri au fost respinse. Nu mai are alte cereri de probe de solicitat.
Instanța, constatând procesul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocatul contestatoarei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu motivarea că pârâta a aplicat de două ori sancțiuni pentru aceeași faptă. De asemenea, sancțiunea trebuia aplicată în termen de 30 de zile de când angajatorul a luat la cunoștință iar pentru aceeași faptă a fost cercetată și în dosarul penal pentru care a făcut dovada că a încetat măsura de a nu păsări țara. Solicită anularea măsurii sancțiunii disciplinare care nu a fost luată în mod legal, fiind schimbată și din funcție. Nu solicită cheltuieli de judecată.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18.01.2013, contestatoarea B. G. a chemat în judecată pârâta S. Națională De Transport Feroviar De Călători ,,CFR Călători,, Sa - Sucursala De Transport Feroviar Călători Iași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la anularea deciziei nr.4S6/6 din 7.01.2013 cu restituirea sumei reținută prin sancțiuni, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii arată contestatoarea că prin decizia nr.4S6/6 din 7.01.2013 emisă în temeiul art.264 alin.1 lit.c din codul muncii s-a reținut că în data de 6.07.2012 a săvârșit abaterea disciplinară și s-a dispus sancționarea sa, măsură pe care o consideră nelegală întrucât s-a considerat că a încălcat Dispoziția nr.84/7.12.2012 a Directorului General iar cercetarea disciplinară și sancțiunea s-a efectuat și aplicat cu depășirea termenelor de decădere prevăzute la art.268 alin.1 din codul muncii.
De asemenea mai arată că pentru aceeași faptă a mai fost sancționată pe data de 21.11.2012 prin Decizia A_ dispunându-se încadrarea sa pe postul de muncitor necalificat iar art.249 (2) codul muncii prevede că pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune.
Astfel, pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare trebuie respectate condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, astfel că sancțiunea disciplinară nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv în funcție de responsabilitatea riguroasă și cumulativă a mai multor criterii.
De asemenea trebuie respectate termenele prevăzute de dispozițiile art.268 alin.1 codul muncii, considerând ă termenul de decădere de 6 luni de la data săvârșirii faptei s-a împlinit având în vedere că la data de 21.11.2012 a mai primit o sancțiune pentru aceeași faptă prin decizia nr.A1/598/21.11.2012.
În drept invocă dispozițiile art.268 din codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea contestației ca nefondată cu motivarea că abaterea a fost demonstrată cu piesele existente la dosarul de cercetare, reclamanta semnând decizia de sancționare fără nici un fel de obiecțiuni sau mențiuni.
În drept a invocat Dispoziția Directorului General al SNTFC nr.84/7.12.2011, Regulamentul Intern al SNTFC CFR Călători SA, art.20 alin.2 lit.a, b, c, d, g, art.22 lit.i, Dispoziția nr.66/5.09.2011 cap.III art.10 lit.k și m, art.15 lit.c, d și e, Codul etic al personalului SNTFC, art.8 fișa postului cap.3.2 art.3 lit.k, art.5 lit.d, cap.IV pct.4,5 și 6 CCM 2012/2014 Anexele 7 și 8 lit.M pct.2, lit.a, b și c coroborat cu prevederile DCS nr.360/1976 Cap.II, secțiunea 1 art.11 pct.a, Cap.III art.20 ultimul alineat.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
În cauză s-a solicitat și s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, și anume: copia deciziei nr.A1/598/21.11.2012, (f.4), decizia nr.4S6/6 din 7.01.2013 (f.5), documentația care a stat la baza emiterii acestora (f.12-47 dosar), tribunalul reține următoarele:
Contestatoarea este salariata pârâtei iar prin cererea de față aceasta critică decizia de sancționare nr.4 S6/6 emisă de intimată sub aspectul nelegalității sale. invocând faptul că a mai fost sancționată pe data de 21 noiembrie 2012, prin Decizia A_, aspect ce contravine prevederilor art. 249 alin. 2 Codul muncii.
Potrivit art. 249 alin. 2 Codul muncii, pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune.
Din analiza deciziei 4S6/6 din 7 ianuarie 2013, rezultă că reclamantei i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a reducerii salariului cu 5% pe o durată de 3 luni, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii, reținându-se în sarcina sa, că la data de 6.07.2012, ca fost conductor de tren, deservind trenul nr.5601 în relația Iași – Suceava, nu și-a îndeplinit sarcinile în sensul că nu a tratat doi călători (agenți sub acoperire), fără legitimație de călătorie, a primit foloase necuvenite în scopul favorizării călătorilor frauduloși, nu a avut un comportament corespunzător, demn față de publicul călător, nu a respectat disciplina muncii, și nu a manifestat fidelitate față de angajator în executarea sarcinilor de serviciu.
Prin decizia A1/598 din 21.11.2012 – fila 4 dosar, i s-a propus contestatoarei modificarea elementelor contractului individual de muncă, în sensul schimbării locului de muncă, fiind menționat postul de muncitor necalificat.
Art. 1 din această decizie justifică propunerea arătată mai sus, prin incompatibilitatea deținerii funcției de gestionar de către contestator, în condițiile începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de dare și luare de mită și abuz în serviciu.
De asemenea, art. 3 din decizie precizează că reclamanta urmează să-și manifeste consimțământul cu privire la locul de muncă oferit, tocmai pentru ca această modificare a elementelor fundamentale ale contractului individual de muncă să fie în concordanță cu rigorile impuse prin art. 41 Codul muncii.
Astfel, potrivit articolului menționat, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, și cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
Ori, propunerea de modificare a locului de muncă, formulată de angajator, a survenit în împrejurările concrete ale cauzei, respectiv în situația în care împotriva contestatoarei s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor mai sus amintite, aspect care denotă o evidentă incompatibilitate între funcția de gestionar ( pe care acesta o deținuse) cu modul în care reclamanta a înțeles să se manifeste în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce-i reveneau.
Prin urmare, nu poate fi pusă echivalență între propunerea de modificare a locului de muncă, așa cum a fost emisă prin decizia A1/598/21 noiembrie 2012 și sancțiunea reducerii salariului cu 5% pe timp de 3 luni de zile, cuprinsă în decizia 4S6/6 din 7 ianuarie 2013.
În plus, tribunalul mai reține și faptul că, așa cum arătam anterior, reclamanta, prin semnarea actului adițional cu obiecțiuni, a fost de acord cu modificarea locului de muncă, însă nu în sensul propus inițial de angajator, contestatoarea optând pentru un alt post, fără gestiune, potrivit pregătirii sale profesionale.
Nu în ultimul rând, preambulul deciziei de propunere de modificare a locului de muncă face referire expresă la dispozițiile Legii 22/1969, ce constituite legea specială și care se impune cu prioritate față de regula de drept comun, cuprinsă în dispozițiile Codului Muncii.
Astfel, conform art. 4 alin. 2 din Legea 22/1969, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi angajat sau trecut în funcția de gestionar cel aflat în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în lista anexă.
Acest articol trebuie interpretat și aplicat prin raportare la dispozițiile art. 28 din aceeași lege, în conformitate cu care angajatul cu funcție de conducere, precum și orice alt angajat vinovat de angajarea, trecerea sau menținerea unei persoane în funcția de gestionar fără respectarea condițiilor de vârstă, studii și stagiu prevăzute în articolele 3 și 38, precum și a dispozițiilor articolului 4 referitoare la antecedentele penale, răspund integral pentru pagubele cauzate de gestionar, în solidar cu acesta.
Având în vedere argumentele expuse anterior, instanța apreciază că reclamanta nu a fost sancționată de două ori, singura sancțiune suferită fiind aceea a reducerii salariului cu un procent de 5% pe timp de 3 luni de zile, în cauză nefiind încălcate prevederile art. 249 alin. 2 Codul muncii.
O altă critică adusă deciziei de sancționare este cea referitoare la nerespectarea condițiilor de fond și de formă impuse prin lege.
Este de observat că reclamanta nu indică în concret temeiul de drept în baza căruia invocă neregularitățile deciziei de sancționare, motiv pentru care instanța va analiza această critică prin raportare la art. 251 și art. 252 Codul muncii.
Potrivit art. 251 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
În ceea ce privește cercetarea disciplinară prealabilă, instanța reține că la filele 12 - 47 dosar se regăsește dosarul de cercetare disciplinară, respectiv Convocarea cu nr. 4S/_ – fila 30, emisă la 17.12.2012, împreună cu întrebările și răspunsurile contestatorarei la aceste întrebări, precum și rapoartele întocmite în cauză.
Cât privește convocarea, cuprinsul acestui înscris menționează că reclamanta se convocă pentru data de 17.12.2012, ora 13, la sediul societății din Iași, în vederea realizării cercetării disciplinare prealabile, pentru comiterea faptelor ce constituie abatere disciplinară, respectiv primire de bani de la persoane ce călătoresc fraudulos; astfel, convocarea cuprinde toate elementele prevăzute de legiuitor în art. 251 alin. 2 Codul muncii.
Astfel, convocarea a fost emisă în formă scrisă, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, nefiind necesară comunicarea acestei convocări prin mandat, scrisoare de recomandare cu confirmare de primire, așa cum se impune în cazul deciziilor de concediere.
Cât privește dovada comunicării convocării, instanța reține că actul convocării a fost comunicat prin înmânarea sa directă, astfel cum rezultă din semnătura contestatorului de pe acest înscris.
În aceeași convocare se menționează că salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea, toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului din care face parte.
Având în vedere aceste mențiuni, instanța va înlătura ca neîntemeiate, susținerile reclamantei, referitoare la faptul că nu i s-ar fi asigurat dreptul la apărare, și că ar fi semnat actele sub presiune psihică.
Trebuie de precizat că angajatorul și-a îndeplinit obligația de a-l informa despre posibilitatea de a se apăra, fie prin avocat, fie să solicite prezența unui membru de sindicat, însă în nici un caz nu i se poate reproșa intimatei, că nu a asigurat asistență judiciară din oficiu, contestatorului.
La filele 17 - 19 dosar se regăsește audierea reclamantei, care atestă că aceasta s-a prezentat la convocare, la data stabilită, aceasta nu a recunoscut faptele pentru care s-a efectuat cercetarea disciplinară și a refuzat să răspundă la întrebările din nota de relații.
Așa fiind, este evident că decizia îndeplinește rigorile impuse prin art. 251 Codul muncii.
În continuare, instanța va face referire la prevederile art. 252 Codul muncii.
Potrivit textului de lege menționat, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Cu privire la alineatul 1, al art. 252, tribunalul apreciază că decizia a fost emisă cu respectarea celor două termene menționate, după cum urmează: decizia de sancționare a fost emisă la data de 7 ianuarie 2013, dată la care era în vigoare Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de ÎCCJ – completul competent să judece recursul în interesul legii, că în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. 1 Codul muncii republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.
Ori, din analiza documentației existente, rezultă că reclamanta a fost cercetată pentru comiterea unor abateri săvârșite la data de 6.07.2012, iar raportul final de cercetare a fost înregistrat la registratura unității chiar la data de 7 ianuarie 2013.
Analizând decizia de sancționare prin raportare la rigorile prevăzute de lege în art. 252 alin.2 Codul muncii, tribunalul apreciază că și aceste elemente sunt întrunite cumulativ, astfel: decizia de sancționare cuprinde descrierea faptei, așa cum rezultă fără echivoc, din mențiunile din art. 2 al deciziei de sancționare.
Art. 3 din aceeași decizie face trimitere la precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat – element prevăzut obligatoriu în art. 252 alin. 2 lit. b Codul muncii.
Motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat sunt descrise la art. 4 din decizia de sancționare, și fac referire tocmai la faptul că reclamantul nu a recunoscut faptele pentru care a fost cercetat disciplinar, refuzând să răspundă la unele întrebări.
De asemenea, este indicat și temeiul de drept al aplicării sancțiunii – art. 247 alin. 2 Codul muncii – în art. 5, iar în preambul se face referire la prevederile art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Decizia mai cuprinde și mențiunile referitoare la calea de atac, instanța și termenul în care poate fi atacată decizia de sancționare.
Având în vedere aceste argumente, instanța apreciază că actul contestat îndeplinește cumulativ, toate condițiile prevăzute de art. 252 Codul muncii.
În sfârșit, o altă critică adusă deciziei de sancționare, este cea legată de faptul că unitatea pârâtă nu ar fi făcut o corectă individualizare și aplicare a sancțiunii.
Potrivit art. 250 Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea în timpul serviciului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Analizând prin raportare la aceste criterii, măsura reducerii salariului cu 5% pe 3 luni de zile, instanța apreciază că aceasta este una justă și proporțională, căci angajatorul a avut în vedere toate aceste împrejurări, sancțiunea dispusă fiind aplicată gradual, fiind de o gravitate medie, căci potrivit art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii, o asemenea sancțiune de reducere a salariului putea fi aplicată pentru un procent cuprins între 5 – 10% pe o perioadă de una – trei luni.
Ori, angajatorul, nu a luat în seamă faptul că reclamanta a procedat la primire de bani de la persoane ce călătoresc fraudulos, fiind cercetată penal pentru luare de mită; de asemenea, aplicând în mod gradual sancțiunea, a procedat la schimbarea locului de muncă al contestatorei, tocmai în considerarea art. 4 alin. alin. 2 din Legea 22/1969, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că măsura luată s-a dovedit benefică pentru contestator, căci l-a îndepărtat dintr-un loc de muncă ce implica atribuții de gestionar și care devenise incompatibil cu comportamentul său din perioada supusă cercetării disciplinare.
Mai trebuie de precizat că reclamanta cu titlu generic a criticat individualizarea și aplicarea sancțiunii, fără a materializa în concret, criticile pe care înțelege să le formuleze.
Față de cele ce preced, tribunalul apreciază că măsura disciplinară a reducerii cu 5% din salariu, pe o perioadă de 3 luni de zile a fost aplicată cu respectarea rigorilor prevăzute și în art. 250 Codul muncii.
Având în vedere toate aceste aspecte, prin raportare la contextul legislativ menționat mai sus, coroborat cu art. 272 Codul muncii, instanța va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația având ca obiect „contestație decizie de sancționare” privind pe contestatoarea B. G. cu domiciliul ales la cabinet avocat P. S. cu sediul în municipiul Suceava, . nr.43, ., . în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI ,,CFR CĂLĂTORI,, SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI IAȘI cu sediul în municipiul Iași, Piața Gării nr.1, județ Iași, ca nefondată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013.
Președinte,Asistenți judiciari,Grefier,
Red.C.N.
Tehnored.R.L., 4 ex., 23.05.2013
| ← Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
