Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința nr. 1039/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1039/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 4346/86/2013
DOSAR_ - contestație decizie suspendare contract de muncă -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1039
Ședința publică din 05 iunie 2013
PREȘEDINTE: | I. M. |
ASISTENȚI | A. O. |
JUDICIARI: | B. L. |
GREFIER: | C. N. A. |
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „contestație decizie suspendare contract de muncă” formulată de contestatorul S. M. A. (CNP_) cu domiciliul în mun. Suceava, ., ., ., jud. Suceava în contradictoriu cu intimatele S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR Călători” SA (CUI_, nr. înregistrare Registrul Comerțului J40/9764/29.09.1998) cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1 și S. de T. Feroviar de Călători Iași (CUI_) cu sediul în mun. Iași, Piața gării nr. 1, corp B, jud. Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. V., pentru contestator, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, prilej cu care se aduce la cunoștința instanței că la dosarul cauzei au fost depuse de secund-intimată o . înscrisuri.
Apărătorul contestatorului, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de solicitat.
Instanța, în baza art. 244 Cod procedură civilă, socotind-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbateri:
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației, anularea deciziei S6/1749 din 15.03.2013 prin care a fost suspendat contractul individual de muncă al contestatorului, repunerea în situația anterioară în sensul reluării activității desfășurate în funcția de „muncitor necalificat”, obligarea intimatelor la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada suspendării contractului, actualizată cu indicele de inflație, plus dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin decizia A1/75 din 29.10.2012 i s-a propus contestatorului modificarea locului de muncă motivat de faptul că este inculpat într-un dosar penal și este incompatibil cu activitatea de conductor tren, iar reclamantul a fost de acord cu această propunere. Ulterior, secund-pârâta, invocând o adresă a Parchetului de pe lângă Tribunalul B., a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, măsură care este nelegală deoarece decizia nu este motivată, nu se menționează instanța competentă la care se poate contesta decizia și termenul de sesizare al instanței.
Mai susține că, având în vedere motivarea în drept a deciziei, respectiv art. 52 alin. 1 lit. b din Legea 53/2003 – Codul muncii, aceasta este nelegală deoarece nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de acest text de lege, respectiv formularea plângerii penale de către angajator împotriva salariatului - în speță fiind începută urmărirea penală și nu se mai putea face o nouă plângere pentru aceiași fapte și incompatibilitatea cu funcția deținută - contestatorului fiindu-i schimbat locul muncă în muncitor necalificat, post care nu presupun gestiune.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 01.04.2013 înregistrată cu nr._, contestatorul S. M. A. în contradictoriu cu intimatele S. Națională de T. Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” SA și S. de T. Feroviar de Călători Iași a formulat contestație împotriva deciziei nr. S6/1749 din 15.03.2013 emisă de S. de T. Feroviar de Călători Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei contestate prin care i-a fost suspendat contractul individual de muncă și pe cale de consecință să fie repus în situația anterioară în sensul reluării activității desfășurate în funcția de „muncitor necalificat", deținută anterior suspendării și să fie obligate pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului individual de muncă, actualizată cu indicele de inflație de la data la care trebuiau să-i fie plătite până la plata lor efectivă, plus dobânda legală la această sumă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că în perioada 11.10._12 a ocupat funcția de conductor de tren la S. Națională de T. Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” SA, S. de T. Feroviar de Călători Iași, Stația Suceava, iar prin decizia nr. Al/75/29.10.2012 emisă de către prim-pârâtă, motivând că prin încheierea de ședință din 29.10.2012 dată în dosarul nr._/62/2012 al Tribunalului B. s-a luat față de acesta măsura de a nu desfășura activitatea de conductor de tren în exercitarea căreia se presupune că a săvârșit fapte penale, i s-a propus schimbarea felului muncii în muncitor necalificat la C. Tehnic Administrativ al Stației Suceava din STFC Iași.
În baza consimțământului dat, prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. Al/107/29.10.2012 a fost trecut în funcția de „muncitor necalificat lucrări obișnuite” la S. de T. Feroviar de Călători Iași, Stația Suceava, C. tehnic administrativ.
Ulterior, prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 4S63/1120/08.11.2012 a fost schimbat de la C. tehnic Administrativ la C. tehnic, personal, aprovizionare, administrativ SSM SU, fiindu-i schimbat felul muncii de „muncitor necalificat munci grele”.
Prin decizia nr. S6/1749/15.03.2013, contestată în prezentul dosar, secund-pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 18.03.2013 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în dosarul 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B..
În motivarea deciziei s-a reținut că față de adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul B., înregistrată la SNTFC „CFR Călători" SA cu nr. 1/1676/13.03.2013, prin care a fost înștiințată că, în temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, are obligația depunerii plângerii penale în cauză față de persoanele implicate în dosarul penal nr. 520/P/2011 - învinuiți sau inculpați - pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție și infracțiuni de serviciu și participării în procesul penal ca parte vătămată și parte civilă, la data de 15.03.2013, a formulat plângere penală împotriva contestatorului, pentru următoarele fapte penale: infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din Legea 78/2000 pentru prevenire, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; infracțiunea de asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. b și art. 18 alin. 1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție la art. 8 din Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, a dispus suspendarea contractului de muncă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
În drept, decizia a fost motivată pe dispozițiile art. 52 alin. 1 lit. b din Legea 53/2003.
A solicitat contestatorul anularea deciziei nr. S6/1749 din 15.03.2013 emisă de S. de T. Feroviar de Călători Iași și repunerea în situația anterioară, având în vedere că Decizia nr. S6/1749 din 15.03.2013 este nulă absolut întrucât nu întrunește condițiile de formă prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, text de lege invocat de pârâte drept temei al măsurii suspendării, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat o plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Potrivit prevederilor art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Deși Codul Muncii nu cuprinde dispoziții de procedură și nici condiții de formă cu privire la suspendarea contractului individual de muncă al salariatului însă, din economia legii, rezultă faptul că, decizia unilaterală a angajatorului trebuie să conțină o motivare minimă cu privire la motivele de fapt și de drept ce au determinat luarea acestei măsuri, mențiunea că salariatul că are dreptul să conteste această măsură, termenul în care poate face contestația și instanța competentă la care se contestă, în spiritul principiului bunei credințe care guvernează raporturile de muncă conform art. 8 alin. 1 din Codul muncii.
Ori, în speță, secund-pârâta a încălcat acest principiu legal, dând dovadă de neglijență, nepăsare și chiar rea credință prin omisiunea de a arăta faptele pe care le-a săvârșit în mod concret, care au determinat formularea plângerii penale, instanța competentă la care se poate contesta decizia și termenul de sesizare al instanței, fapt ce atrage nulitatea deciziei.
Pe fond, contestatorul a arătat că decizia contestată este nelegală și netemeinică.
Potrivit art. 52 alin. 1 lit. b din Legea 53/2003, Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Din expunerea textului menționat în precedent, rezultă că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situații, și anume, când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcția deținută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă.
În prima situație, incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcție poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiții, pe de o parte, s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, iar pe de altă parte, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exercițiul funcției pe care o deține la data suspendării.
Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiții, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea este de excepție, textul fiind de strictă și limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
În speță, decizia nr. S6/1749 din 15.03.2013 prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în dosarul nr. 520/P/2011 este nelegală fiind dată cu încălcarea art. 52 alin. 1 lit. b din codul muncii, întrucât nu sunt întrunite cele două condiții cumulative prevăzute de acest text de lege, respectiv formularea plângerii penale împotriva salariatului și incompatibilitatea faptelor imputate prin plângerea penală cu exercițiul funcției deținute la momentul suspendării.
În primul rând, referitor la condiția formulării plângerii penale împotriva salariatului, consideră contestatorul că secund-pârâta a dat dovadă de rea credință formulând plângere penală împotriva sa în condițiile în care pentru aceleași fapte, la data formulării plângerii penale, 15.03.2013, era începută urmărirea penală în dosarul nr. 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B..
În speță nu este justificată formularea unei plângeri penale împotriva contestatorului în condițiile în care pentru aceleași fapte organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, fiind începută urmărirea penală în dosarul nr. 520/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., pârâtele având doar obligația, potrivit art. 221 alin. 4 din Codul de procedură penală, să se constituie părți civile în cauză, până la citirea actului de sesizare în fața instanței de judecată, prezentând explicații cu privire la întinderea pagubei și cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită.
În al doilea rând, nu este îndeplinită nici condiția incompatibilității faptelor imputate prin plângerea penală cu exercițiul funcției deținute de salariat la momentul suspendării întrucât pe de o parte, luarea măsurii de a nu desfășura activitate prin încheierea de ședință din 29.10.2012 dată în dosarul nr._/62/2012 al Tribunalului B., a avut drept scop prevenirea situației de incompatibilitate a faptelor pentru care s-a început urmărirea penală, cu exercițiul funcției deținute.
Pe de altă parte, faptele imputate prin plângerea penală formulată nu sunt incompatibile cu funcția de muncitor necalificat munci grele pe care o deținea la data suspendării din funcție.
Astfel, potrivit fișei postului, de muncitor necalificat munci grele, funcție deținută în momentul suspendării, desfășura activități precum manipularea obiectelor în greutate de până la 20 kg fiecare încărcătură, precum și legarea acestora în sarcini la mijloace mecanizate; curățirea locurilor de muncă, a drumurilor de acces, platformelor de parcare, rigolelor, peroanelor stațiilor etc. ce nu au legătură și nu sunt incompatibile cu faptele de corupție imputate prin plângerea penală formulată, motiv pentru care decizia contestată este nelegală.
Ca o consecință a anulării deciziei nr. S6/1749 din 15.03.2013 emisă de pârâta S. de T. Feroviar de Călători Iași a solicitat contestatorul repunerea în situația anterioară, în sensul reluării activității desfășurate în funcția de „muncitor necalificat munci grele" deținută anterior suspendării. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului individual de muncă, actualizată cu indicele de inflație de la data la care trebuiau să-i fie plătite, până la plata lor efectivă, plus dobânda legală la această sumă.
Astfel, potrivit art. 1531 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
De asemenea, potrivit art. 1535 din noul Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de părți, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.
Dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite. Astfel, temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este dat de art. 1535 din noul Cod civil, iar actualizarea cu indicele de inflație își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei reglementat de art. 1531 din noul Cod civil.
În temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. a, art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, art. 1531 și art. 1535 din noul Cod civil, art. 3 din OG 13/2011, art. 493 Cod de procedură civilă.
În dovedirea contestației au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimata S. Națională de T. Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" S.A. București - S. T. Feroviar Calatori Iași, prin întâmpinare a solicitat anularea contestației ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare a menționat că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. se află dosarul penal nr.520/P/2011 în care, fată de contestator se efectuează cercetări având ca obiect principal infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu si infracțiuni de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Astfel că, din ordonanțele procurorului reiese că cercetarea a început ca urmare a sesizării din oficiu din data de 17.03.2011 a Secției Regionale de Politie B., care a efectuat cercetări privind o faptă de luare de mită a unui conductor al CFR Călători.
În acest cadru procesual, prin Ordonanța procurorului din 30.05.2011, s-a dispus efectuarea unor verificări privind fapte similare soluționate în ultima perioadă începând din anul 2005 de P. de pe lângă Tribunalul B., constatându-se că faptele respective au avut în principal acte de sesizare din oficiu ale organelor de cercetare penală ale Poliției Judiciare, precum și faptul că soluțiile de netrimitere în judecată au fost motivate, în principal, de considerentul că sumele de bani ce au făcut obiectul faptelor penale cercetate au fost într-un cuantum minor.
Fată de situația constatată, prin ordonanțele procurorului date în cauză în mod consecutiv au fost introduși investigatori sub acoperire care să obțină date privind călătoria frauduloasă și care să desfășoare activități asemenea călătorilor frauduloși.
Din cercetările efectuate, a rezultat că astfel de fapte săvârșite de salariat au avut o frecvență cu totul deosebită, reprezentând un fenomen generalizat de corupție în cadrul activității de verificare a documentelor de călătorie.
Având în vedere datele și informațiile puse la dispoziție de investigatorii sub acoperire autorizați în cauză, situațiile reținute privind comunicările în mediul ambiental și telefonic, precum și denunțurile formulate și declarațiile învinuiților și martorilor ascultați, în sarcina contestatorului, s-au reținut următoarele fapte penale: infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1, lit. b și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate; toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Față de cele prezentate consideră intimata ca temeinică și legală decizia de suspendare a contractului individual de muncă până la soluționarea cauzei penale.
În concluzie, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală și menținerea decizie de suspendare ca fiind întemeiată.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare au fost depuse la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra acțiunii de față, tribunalul constată, în ceea ce privește critica referitoare la faptul că decizia de suspendare nu întrunește condițiile de formă prevăzute de lege, aspect ce ar atrage nulitatea absolută a acesteia, că este neîntemeiată pentru considerentele ce se vor expune.
În speță, se contestă o decizie de suspendare a contractului individual de muncă, întemeiată pe prevederile art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii.
Potrivit textului de lege menționat, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Din economia prevederilor cuprinse în Codul muncii, tribunalul reține că această lege specială nu cuprinde dispoziții speciale, referitoare la condițiile de formă pe care ar trebui să le îndeplinească o asemenea decizie.
Cu toate acestea, făcând o analiză comparativă cu elementele pe care trebuie să le cuprindă o decizie de sancționare, tribunalul constată că prezenta decizie de suspendare cuprinde aceste elemente, respectiv temeiul de drept în considerarea căruia s-a emis decizia; mențiunea că s-a formulat plângere penală împotriva salariatului S. M. A., precum și precizarea că acesta are calitatea de învinuit în dosarul penal nr. 520/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție și infracțiuni de serviciu; în dispozitivul deciziei, se menționează explicit respectivele infracțiuni, precum și încadrarea lor juridică, dar și precizarea că decizia va fi comunicată salariatului.
Contestatorul critică decizia pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege, prin raportare la faptul că angajatorul, cu rea – credință, a omis să arate faptele pe care acesta le-ar fi săvârșit în mod concret și care au determinat formularea plângerii penale, precum și la faptul că decizia cu cuprinde mențiuni privind instanța competentă și termenul de sesizare al instanței.
În ceea ce privește omisiunea angajatorului de a arăta faptele săvârșite de contestator, și care au determinat formularea plângerii penale, tribunalul reține că în speță nu este dată o asemenea împrejurare, având în vedere aspectele descrise anterior, respectiv faptul că formularea plângerii penale împotriva salariatului S. M. A. a fost determinată de împrejurarea că are calitatea de învinuit în dosarul penal nr. 520/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție și infracțiuni de serviciu, respectiv pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. 1 Cod penal, art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 c. penal; infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal; infracțiunea de asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. b și art. 18 alin. 1 din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție la art. 8 din legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, a dispus suspendarea contractului individual de muncă.
În aceste împrejurări, este evident că în decizia de suspendare au fost descrise faptele pentru care s-a formulat plângere penală împotriva contestatorului, fiind indicate chiar și cele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia, în dosarul 520/P/2011.
Mai mult, în considerarea art. 221 alin. 4 cod procedură penală, angajatorul apreciază că avea obligația de a depune plângere penală în cauză față de persoanele implicate în dosarul 520/P/2011.
Din această perspectivă nu se poate reține reaua – credință a intimatei, căci organele de cercetare/urmărire penală, respectiv instanța penală va hotărî cu privire la soarta acestei plângeri penale.
În acest context, tribunalul mai reține că întâmpinarea formulată de către intimată, referitoare la depunerea plângerii penale, este susținută cu înscrisuri, respectiv chiar cu o copie de pe această plângere penală, precum și de pe ordonanțele emise în dosarul penal menționat.
Cu privire la lipsa mențiunilor referitoare la termenul în care poate fi contestată decizia și instanța competentă, după cum a menționat chiar contestatorul în cererea de chemare în judecată, Codul muncii nu cuprinde prevederi exprese din această perspectivă.
Reclamantul contestator nu a fost prejudiciat cu nimic în drepturile sale, căci acesta, luând cunoștință despre decizie, a atacat-o prin prezenta contestație, înregistrată pe rolul instanței la data de 2 aprilie 2013, Tribunalul Suceava fiind instanța competentă din punct de vedere general, material, teritorial să soluționeze pricina.
Pentru aceste motive, tribunalul va înlătura ca neîntemeiate, susținerile referitoare la nulitatea absolută a deciziei de concediere, prin raportare la faptul că aceasta nu întrunește condițiile de formă prevăzute de lege.
Referitor la criticile privind nelegalitatea și netemeinicia deciziei de suspendare, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat la inițiativa angajatorului, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau când acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Din interpretarea textului rezultă că legea distinge două ipoteze diferite: situația în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcția deținută, sau când a fost trimis acel salariat în judecată, pentru o astfel de faptă.
Ambele ipoteze impun ca și condiție, ca plângerea penală, respectiv trimiterea în judecată a persoanei să fie efectuată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută.
În speță, este de observat că reclamantul contestator a avut inițial, funcția de conductor tren I, funcție care implica atribuții efective și acte materiale de gestiune, în sensul prevăzut de Legea 22/1969.
Prin decizia A1/75 din 29 octombrie 2012, i s-a propus modificarea elementelor contractului individual de muncă, în sensul schimbării locului de muncă, din conductor tren I, în aceea de muncitor necalificat categoria lucrări obișnuite din cadrul STFC Iași – Stația Suceava. Această propunere a fost semnată fără obiecțiuni de către contestator (fila 9).
Așa fiind, se emite Actul adițional nr. A1/107/29.10.2012 depus la fila 10, în considerarea căruia contestatorul a fost încadrat ca muncitor necalificat lucrări obișnuite.
Ulterior, prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 4S63/1120/08.11.2012 a fost schimbat de la C. tehnic Administrativ la C. tehnic, personal, aprovizionare, administrativ SSM SU, fiindu-i schimbat felul muncii de „muncitor necalificat munci grele” (fila 11).
Fișa postului aferentă postului de se regăsește la filele 12 – 13 dosar, iar din analiza conținutului acestor atribuții, tribunalul reține că reclamantul contestator, în calitatea sa de informator călători, nu avea sarcini de serviciu care să implice acte și fapte materiale, concrete specifice unei gestiuni de fapt.
Astfel, potrivit fișei postului, de muncitor necalificat munci grele, funcție deținută în momentul suspendării, conrestatorul desfășura activități precum manipularea obiectelor în greutate de până la 20 kg fiecare încărcătură, precum și legarea acestora în sarcini la mijloace mecanizate; curățirea locurilor de muncă, a drumurilor de acces, platformelor de parcare, rigolelor, peroanelor stațiilor etc. ce nu au legătură și nu sunt incompatibile cu faptele de corupție imputate prin plângerea penală formulată.
Este evident că aceste sarcini nu implicau manevrarea unor sume de bani sau mărfuri sau alte obiecte de valoare, cu semnificația gestiunii materiale.
În asemenea împrejurări, se emite decizia nr. S6/1749 din 15 martie 2013, prin care contestatorului i se suspendă contractul individual de muncă începând cu data de 18 martie 2013, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești penale.
Se mai precizează în decizie, motivul care a determinat această măsură, respectiv formularea plângerii penale depusă la filele 21 și următoarele dosar, împotriva contestatorului, precum și implicarea acestuia, în calitate de inculpat în dosarul nr. 520/P/2011, în care este cercetat pentru infracțiunile corupție și infracțiuni de serviciu, respectiv pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. 1 Cod penal, art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal; infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 c. penal raportat la art. 7 alin. 2 din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal infracțiunea de asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 și 2 cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. b și art. 18 alin. 1 din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție la art. 8 din legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
Coroborând toate aceste împrejurări ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul apreciază că decizia de suspendare este nelegală, deoarece plângerea penală formulată de către unitatea intimată împotriva salariatului nu se referă la fapte incompatibile cu funcția deținută de salariat, la data emiterii deciziei, respectiv cu funcția de muncitor necalificat munci grele.
Că este așa, rezultă fără echivoc, din analiza comparativă a atribuțiilor de serviciu despre care angajatorul reține că ar fi fost încălcate de către contestator și în considerarea cărora a formulat plângerea penală, cu atribuțiile de serviciu pe care acesta le îndeplinea la data emiterii deciziei de suspendare.
Instanța reține că apărările contestatorului referitoare la faptul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, sunt întemeiate, întrucât faptele imputate contestatorului prin plângerea penală formulată, precum și cele reținute în dosarul 520/P/2011 nu sunt incompatibile cu atribuțiile specifice funcției de muncitor necalificat munci grele, pe care acesta o ocupa la momentul emiterii deciziei de suspendare. Din această perspectivă, sunt importante atribuțiile specifice acestui post, astfel cum rezultă din fișa postului, dar și reținute anterior, de către instanță.
În raport de toate aceste împrejurări, tribunalul apreciază că în cauză s-au identificat motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei de suspendare, în sensul celor detaliate anterior, și în considerarea cărora se impune anularea deciziei.
Soluție se impune, cu atât mai mult, cu cât doctrina și practica în materie este unanim constantă atunci când au statuat că suspendarea din funcție poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege în mod imperativ, respectiv: angajatorul a formulat o plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcția deținută.
Ori, problema dacă fapta penală este sau nu incompatibilă cu funcția respectivă se rezolvă de la caz la caz, prin raportare la atribuțiile de serviciu și răspunderea ce revin celui în cauză.
Instanța a conchis, în legătură cu această împrejurare, că plângerea penală formulată de către unitatea intimată împotriva salariatului nu se referă la fapte incompatibile cu funcția deținută de salariat, la data emiterii deciziei, respectiv cu funcția de muncitor necalificat munci grele.
De altfel, nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, căci la dosar, angajatorul intimat nu a produs dovezi, astfel cum îi revenea obligația în considerarea art. 272 Codul muncii, referitoare la faptul că salariatul contestator a fost trimis în judecată pentru faptele reținute în sarcina sa, în speță, în dosarul 520/P/2011, independent de formularea plângerii penale.
În considerarea celor menționate, tribunalul apreciază ca întemeiată contestația formulată de reclamantul S. M. A., împotriva deciziei de suspendare nr. S6/1749 din 15 martie 2013, emisă de intimată, motiv pentru care o va admite, și va dispune anularea acesteia.
În atare împrejurări, consecința care se impune în mod logic, este aceea că, la solicitarea contestatorului, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, respectiv reluarea activității desfășurată de contestator, în funcția de „muncitor necalificat munci grele”, precum și obligarea pârâtelor la plata, către contestator, a unei despăgubiri egală cu salariul și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului individual de muncă, actualizată cu indicele de inflație la data plății, și cu dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, măsuri rezultând și din prevederile art. 80 Codul muncii, aplicabil prin analogie.
Referitor la solicitarea contestatorului de obligare a pârâtelor la daune interese reprezentând actualizarea sumelor solicitate în raport de indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale aferente sumelor datorate, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
În speță este vorba despre obligații rezultând din temeiuri juridice diferite, după cum urmează: una are ca temei juridic art.1531 Cod civil, în conformitate cu care creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul reprezentând pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
Textul trebuie aplicat prin raportare la art. 1535 Cod civil, care dispune în sensul că, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de părți, sau în lipsă, în cuantumul prevăzut de lege, fără a fi necesar să se dovedească vreun prejudiciu.
Apoi, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței sale din cauza inflației după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoare sa reală la data executării.
Cât privește dobânda legală, aceasta rezultă din prevederile art. 3 din OUG 13/2011, și începe să curgă de la data scadenței obligației de plată a sumei ce reprezintă despăgubiri egale cu salariul și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit contestatorul pe perioada suspendării contractului de muncă.
Actualizarea cu rata inflației este fundamentată față de natura și scopurile diferite ale celor două instituții. Astfel, dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța o va admite, așa cum se impune prin art. 453 Cod procedură civilă, deoarece reclamantul a dovedit aceste cheltuieli de judecată, în cuantum de 600 lei, cu chitanțele depuse la dosar, astfel că va obliga pârâtele, să plătească contestatorului, suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de contestatorul S. M. A. (CNP_) cu domiciliul în mun. Suceava, ., ., ., jud. Suceava în contradictoriu cu intimatele S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR Călători” SA (CUI_, nr. înregistrare Registrul Comerțului J40/9764/29.09.1998) cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1 și S. de T. Feroviar de Călători Iași (CUI_) cu sediul în mun. Iași, Piața gării nr. 1, corp B, jud. Iași.
Dispune anularea deciziei nr. S6/1749 din 15.03.2013 emisă de intimata S. de T. Feroviar de Călători Iași.
Repune contestatorul în situația anterioară, în sensul reluării activității desfășurate în funcția de „muncitor necalificat munci grele”, deținută anterior suspendării.
Obligă pârâtele să plătească în favoarea contestatorului despăgubiri egale cu salariul și celelalte drepturi cuvenite pentru perioada suspendării contractului individual de muncă, sume actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuiau achitate până la data plății lor efective, precum și dobânda legală aferente acestor sume.
Obligă pârâtele să plătească suma de 600 lei contestatorului, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva secției civile a Tribunalului Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 05 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | ASISTENȚI JUDICIARI, | GREFIER, |
Red. I.M.
Dact. C.N.A.
4 ex.05.07.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Despăgubire. Sentința nr. 1804/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
