Obligaţie de a face. Sentința nr. 1640/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1640/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 8064/86/2013
DOSAR_ obligație de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1640
Ședința publică din 01 octombrie 2013
PREȘEDINTE: | I. M. |
ASISTENȚI | A. O. |
JUDICIARI: | B. L. |
GREFIER: | C. N. A. |
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „obligație de a face” formulată de reclamanții A. M., A. M. și A. R. I. prin reprezentant S. L. și Independent „Bucovina” al Învățământului din zona Rădăuți cu sediul în mun. Rădăuți, .. 3, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții Școala G. „Ș. cel M.” P., jud. Suceava și I. Școlar al Județului Suceava cu sediul în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 15, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, prilej cu care se aduce la cunoștința instanței că la dosarul cauzei au fost depuse de reclamanți împuternicire și o cerere de renunțare la judecată.
Instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecată depusă pentru termenul de azi.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 25.07.2013, înregistrată cu nr._, reclamanții A. M., A. M. și A. R. I. prin reprezentant S. L. și Independent „Bucovina” al Învățământului din zona Rădăuți au chemat în judecată pârâții Școala G. „Ș. cel M.” P. și I. Școlar al Județului Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la modificarea deciziilor de încadrare în sensul includerii în aceasta a sporului pentru condiții periculoase (spor ecran) în cuantum de 15% din salariul de bază; obligarea pârâților la reintroducerea în statul de plată a sporului de solicitat; obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi bănești cuvenite reclamanților începând cu data de 01.06.2013 și până în prezent și actualizarea sumelor cuvenite conform ratei inflației la data la care vor deveni scadente.
În motivare au arătat că sporul solicitat este justificat de condițiile determinate prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă, că el are suport legal conform dispozițiilor art. 9 din Legea 63/2011 și art. II subart. 1 alin. 1 – 4 din OUG 80/2011, aprobat și modificat prin Legea nr. 283/2011 și că dreptul de a beneficia de acest spor există indiferent de emiterea unei decizii de acordare efectivă sau de elaborarea sau neelaborarea unui regulament de către ministerul de resort.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta Școala G. „Ș. cel M.” P. a arătat că acordarea sporului de ecran s-a făcut conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
Prin adresa depusă la data de 06.09.2013 (f. 45 dosar), reprezentatul reclamanților S. L. și Independent „Bucovina” al Învățământului din zona Rădăuți, a arătat că după consultarea membrilor de sindicat, aceștia înțeleg să renunțe la judecarea acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că la dosar a fost înaintată de către reclamanți, prin reprezentant cererea de renunțare la judecată.
În concordanță cu dispozițiile art. 406 al. 4 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va da eficiență manifestării de voință a reclamanților și, în consecință, va lua act de renunțarea acesteia la judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată a reclamanților A. M., A. M. și A. R. I. prin reprezentant S. L. și Independent „Bucovina” al Învățământului din zona Rădăuți cu sediul în mun. Rădăuți, .. 3, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții Școala G. „Ș. cel M.” P., jud. Suceava și I. Școlar al Județului Suceava cu sediul în mun. Suceava, Calea Unirii, nr. 15, jud. Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Arhiva Tribunalului Suceava..
Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | ASISTENȚI JUDICIARI, | GREFIER, |
Red. I.M.
Dact. C.N.A.
5 ex. 09.10.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1656/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








