Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 625/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 625/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 706/86/2013
Dosar nr._ - drepturi bănești -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 625
Ședința publică din 01 aprilie 2013
Președinte G. F.
Asistent judiciar A. O.
Asistent judiciar B. L.
Grefier D. E. M.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții H. I., domiciliat în com. Fîntînele, .>H. D., domiciliat în com. Fîntînele, .. Suceava în contradictoriu cu pârâții S.C. B. C. CONSULTING S.R.L. – prin administrator T. P., și N. D. C., în calitate de administrator al firmei D. B. GBR.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanții, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebați fiind, reclamanții au arătat că nu înțeleg să propună proba cu martori, deoarece celelalte persoane cu care au lucrat au fost contactate de societate sub promisiunea unor activități în Germania.
Instanța, constatând probatoriul administrat în cauză epuizat și cererea în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Având pe rând cuvântul, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul obligării pârâților la plata diferențelor salariale în cuantum de 900 Euro (43 euro pentru H. I. și 470 pentru H. D.) aferente lunii septembrie 2012, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 1000 Euro.
Declarând dezbaterile închise,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 11.01.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanții H. I. și H. D., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. C. Consulting S.R.L. – prin administrator T. P. și N. D.-C., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata diferențelor salariale pentru luna septembrie 2012, în cuantum de 900 Euro, respectiv 430 euro pentru H. I. și 470 euro pentru H. D., precum și la plata sumei de 1000 Euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, împreună cu alți 14 muncitori au fost angajați de către domnul T. P. și detașați la cumnatul acestuia în Germania pentru lucrări în construcții și în special infrastructură.
Au mai arătat că, începând cu data de 21.09.2012, pârâtul D. C. N. nu le-a mai asigurat de lucru, ținându-i în Kassel, cu promisiunea că va rezolva situația, însă deși a mai găsit alte lucrări au fost trimiși alți muncitori, iar ei au fost nevoiți să revină în România în data de 10.10.2012, cu promisiunea că li se vor achita diferențele salariale restante.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Părțile au fost legal citate, dar societatea pârâtă nu a formulat întâmpinare, și nici nu a depus alte înscrisuri.
La rândul lor, reclamanții, în susținerea cererii, au depus la dosar un înscris intitulat „Pontaj” – fila 4, copii după actele de identitate.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 21 februarie 2013, instanța a pus în vedere reclamanților, să formuleze în scris, precizări la acțiune, în sensul de a indica data angajării, perioada lucrată în Germania, salariul negociat, sumele efectiv încasate, data întoarcerii din țară, precum și documentele aferente.
Urmare a acestei solicitări, reclamanții au depus înscrisul de la fila 14 dosar, prin care menționau adresa societății pârâte, precum și fișa de instruire pe linie de protecția muncii, pe care cei doi ar fi avut-o în Germania, fișă tradusă în limba română de traducător autorizat.
La termenul din 21 martie 2013, reclamanții au arătat că, în afara înscrisurilor pe care ei deja le-au depus la dosar, ei nu înțeleg să mai propună și alte probe, deoarece sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului.
Aceeași poziție a fost menținută și pentru termenul de judecată din 1 aprilie 2013, când cei doi reclamanți, întrebați fiind în legătură cu celelalte persoane cu care ar fi lucrat în Germania, nu au indicat numele acestora, cu motivarea că au fost contactate de patronul societății pârâte, sub promisiunea de a lucra din nou în Germania.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanții H. I. și H. D. susțin că în perioada august – septembrie 2012 ar fi lucrat împreună cu alți 14 muncitori în Germania, în domeniul lucrărilor în construcții și în special infrastructură.
Au mai arătat că, începând cu data de 21.09.2012, pârâtul D. C. N. nu le-a mai asigurat de lucru, ținându-i în Kassel, cu promisiunea că va rezolva situația, însă deși a mai găsit alte lucrări au fost trimiși alți muncitori, iar ei au fost nevoiți să revină în România în data de 10.10.2012, cu promisiunea că li se vor achita diferențele salariale restante.
Aceste diferențe se ridică la o sumă de 900 euro, 430 euro pentru H. I. și 470 euro pentru H. D..
Instanța reține că înscrisul depus la fila 3 dosar, tradus în limba română la fila 15 dosar constituie doar un început de dovadă scrisă în ceea ce privește faptul că cei doi reclamanți au lucrat în Germania, în domeniul construcțiilor.
Cât privește înscrisul depus la fila 4 dosar, acesta este întocmit de reclamanți, nu poartă semnătura, ștampila, data înregistrării înscrisului la firma pârâtă.
În plus, cei doi reclamanți nu au indicat nici un nume al persoanelor cu care au lucrat în Germania, pentru ca instanța să poată administra proba testimonială.
Este adevărat că principiul ce guvernează derularea litigiilor de muncă, în considerarea art. 272 Codul muncii este cel conform căruia sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului. Însă, teza a doua a aceluiași articole menționează că angajatorul este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Din această perspectivă, instanța are în vedere și prevederile art. 275 Codul muncii, în conformitate cu care dispozițiile prezentului titlu („Reguli speciale de procedură”) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
Prin urmare, chiar dacă sarcina probei revine angajatorului, ce are obligația de a depune la dosar înscrisurile ce se află în posesia sa, nici reclamantul, în considerarea calității sale de salariat nu este scutit de a proba susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată .
Astfel, în speța de față, reclamanții au făcut doar dovada faptului că au lucrat în Germania; în schimb, actele depuse de ei nu au făcut dovada existenței unor raporturi juridice de muncă între ei și societatea pârâtă, nici dovada salariul negociat în țară sau în străinătate, nici măcar nu constituie o probă cu privire la perioada în care au lucrat în Germania, și nici nu este în măsură să susțină cuantumul sumelor pe care le solicită reclamanții cu titlu de diferențe salariale.
Așa cum arătam anterior, cele două înscrisuri, respectiv instructajul efectuat celor doi reclamanți, precum și „pontajul” întocmit de aceștia ar fi putut fi valorificate în situația în care aceste mijloace probatorii ar fi putut fi coroborate și cu alte mijloace de probă, respectiv cu proba testimonială.
Însă, așa cum am arătat anterior, reclamanții nu au concretizat prin nume și prenume, cele 14 persoane cu care ar fi lucrat în Germania în perioada august – septembrie 2012, afirmând doar, fără susținere probatorie, că acestora li s-ar fi promis din nou, locuri de muncă în Germania, motiv pentru care nu vor veni în instanță să depună ca martori.
Față de aceste împrejurări, instanța reține că nici reclamanții nu au depus diligențele necesare pentru susținerea cererii, actele depuse fiind insuficiente în dovedirea pretențiilor lor, așa cum arătam, acestea nu fac dovada existenței unor raporturi juridice de muncă între reclamanți și pârâtă pe de o parte și nici dovada salariului negociat, a perioadei lucrate în Germania; de asemenea, nici unitatea pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Cum în speță nu sunt dovedite pretențiile aferente capătului principal de cerere, nici solicitarea referitoare la acordarea daunelor morale nu este dovedită.
Față de cele ce preced, în considerarea art. 272 Codul muncii coroborat cu art. 275 Codul muncii și art. 112 alin. 5 Cod procedură civilă, potrivit căruia cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, instanța va respinge ca nefondată, cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții H. I., domiciliat în com. Fîntînele, .>H. D., domiciliat în com. Fîntînele, .. Suceava în contradictoriu cu pârâții S.C. B. C. CONSULTING S.R.L. – prin administrator T. P., și N. D. C., în calitate de administrator al firmei D. B. GBR.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2013.
Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier
G. F. A. O. B. L. D. E. M.
Red. G.F.
Tehnored. D.E.M.
6 ex.
07,05,2013
| ← Reconstituire vechime. Sentința nr. 2110/2013. Tribunalul SUCEAVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
