Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2148/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 2148/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 8567/86/2013

DOSAR_ - drepturi bănești -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 2148

Ședința publică din 03 decembrie 2013

PREȘEDINTE:

I. M.

ASISTENȚI

A. O.

JUDICIARI:

B. L.

GREFIER:

C. N. A.

Pe rol, pronunțarea acțiunii civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanta Școala G. „D. V.” Sucevița cu sediul în . nr. 151, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții F. F. L. (CNP_), J. A. (CNP_), J. P. (CNP_), J. S. (CNP_), P. R. (CNP_), I. M. R. (CNP_) toți cu domiciliul ales la Școala G. „D. V.” Sucevița, Calea Movileștilor nr. 151, jud. Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19 noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru 26.11.2013 și pentru azi 03.12.2013.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra acțiunii de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 09.08.2013 înregistrată cu nr._, reclamanta Școala G. „D. V.” Sucevița a chemat în judecată pe pârâții F. F. L., J. A., J. P., J. S., P. R., I. M. R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumelor reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 01.01.2009 – 31.12.2010 cu titlu de spor de ecran și indemnizație de conducere.

În motivare a arătat că în conformitate cu Decizia nr. 42/45/19.11.2012 a Camerei de Conturi Suceava, în perioada 01.01.2009 – 31.12.2010, pârâții au beneficiat nelegal de drepturi salariale reprezentând spor de ecran și indemnizație de conducere. Acordarea nelegală a drepturilor menționate a fost constatată cu ocazia ducerii la îndeplinire, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 3 din Legea 94/1992, republicată a măsurilor dispuse de către Camera de Conturi Suceava, în urma misiunii de audit efectuate la entitatea Primăria comunei Sucevița.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (6 – 53, 59 - 60).

Prin întâmpinările depuse la data de 30.09.2013, (f. 77, 82, 87, 92, 97, 102) pârâții J. S., F. F. L., I. M. R., P. R., J. P. și J. A. au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că sporul de ecran a fost acordat în mod legal.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare au fost depuse la dosar înscrisuri.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Prin urmare, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada 01.01._09, invocată de pârâți.

În speța de față, suntem în prezența unui litigiu de muncă, în care, prescripția dreptului material la acțiune este guvernată de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii.

Potrivit acestui text, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

Trebuie de precizat că speța este circumscrisă celei de-a doua teze din textul menționat.

De asemenea, este de notorietate că termenul în care poate fi introdusă o asemenea cerere începe să curgă de la data constatării pagubei sau a autorului acesteia.

În speță, acest moment începe să curgă de la data la care s-a constatat că s-au acordat necuvenit anumite drepturi, respectiv sporul de ecran și indemnizația de conducere.

Raportând aceste împrejurări, la cele rezultând din ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține că data la care s-a constatat acordarea acestor drepturi în mod necuvenit, și raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 09 august 2013, este evident că cererea a fost introdusă peste termenul general de prescripție, de 3 ani.

Față de cele ce preced, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de restituire a drepturilor salariale solicitate, aferentă perioadei 01.01._09 și va respinge acțiunea având ca obiect drepturile salariale anterior menționate, ca prescrisă, constatându-se că pretențiile referitoare la pârâții F. F. L., J. A., J. P., J. S., P. R., I. M. R. se încadrează în intervalul de timp menționat anterior.

Pe fondul cauzei, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.256 din codul muncii, republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

În cauza de față, tribunalul reține că pârâta F. F. L. a fost chemat în judecată de către reclamantă pentru a fi obligat la restituirea sumei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit cu titlu de indemnizație de conducere acordată pentru funcția de administrator financiar pentru anul 2010, așa cum reiese din tabelul de la fila 53.

Astfel, referitor la indemnizația de conducere acordată pentru funcția de administrator financiar tribunalul reține că funcția de administrator financiar se utilizează odată cu . prevederilor OUG nr.68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, fiind considerată funcție de execuție – Anexa 3 poz.228-235, fiind echivalată cu funcția de execuție, respectiv „consilier, expert gradul I, inginer economist gradul IA” și conform Ordinului Ministerului Educației și Cercetări nr.4847bis/2004.

Tribunalul reține totodată că potrivit prevederilor art.1 alin.2 din Ordonanța nr.15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ, „indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4 și 5”, adică pentru director, director adjunct, secretar, funcția de administrator financiari neregăsindu-se printre funcțiile de conducere care pot beneficia de indemnizație de conducere.

Având în vedere actele normative menționate mai sus, tribunalul constată că pentru anul 2010 nu există nici o prevedere legală care să reglementeze acordarea indemnizației de conducere pentru funcția de administrator financiar, astfel că acordarea acestei indemnizații administratorului financiar nu a avut temei legal.

Referitor la faptul că administratorul financiar al reclamantei, pârâta din prezenta cauză, a beneficiat de indemnizația de conducere în anul 2010 prin includerea acesteia în salariul de bază, tribunalul reține că articolul art.10 din OUG nr.1/2010, prevede în mod expres că la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabiliteprin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.

Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar al Județului Suceava nu are competența de a aproba drepturi salariale, în speță indemnizația de conducere, dacă aceste drepturi nu sunt prevăzute de acte normative în vigoare care reglementează drepturile salariale de care beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic și în consecință, acordarea acestora pentru personalul care ocupă funcția de administrator financiar (patrimoniu), nu are temei legal.

Având în vedere documentele și actele normative menționat, tribunalul constată că pentru anul 2010 nu există nici o prevedere legală care să reglementeze acordarea indemnizației de conducere pentru funcția de administrator financiar, astfel că acordarea acestei indemnizații administratorului financiar al unității de învățământ reclamante nu a avut temei legal și în consecință este supusă restituirii în condițiile art. 256 din codul muncii republicat.

În ce privește cuantumul sumei pe care va fi obligat să o restituie pârâta, tribunalul apreciază că reclamanta a făcut dovada calculării acestei sume, astfel cum rezultă din tabelul depus la dosar.

Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, tribunalul va admite cererea și va obliga pe pârâta F. F. L. să plătească reclamantei suma de 3413 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de restituire a drepturilor salariale solicitate, aferentă perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009.

Respinge acțiunea având ca obiect drepturile salariale anterior menționate, ca prescrisă.

Admite acțiunea în parte formulată de reclamanta Școala G. „D. V.” Sucevița ,cu sediul în . nr. 151, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții F. F. L. (CNP_), J. A. (CNP_), J. P. (CNP_), J. S. (CNP_), P. R. (CNP_), I. M. R. (CNP_) toți cu domiciliul ales la Școala G. „D. V.” Sucevița, Calea Movileștilor nr. 151, jud. Suceava.

Obligă pe pârâta F. F. L. să plătească reclamantei suma de 3413 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul Suceava.

Pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

ASISTENȚI JUDICIARI,

GREFIER,

I. M.

A. O.

B. L.

C. N. A.

Red. I.M.

Dact. C.N.A.

9 ex. 22.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2148/2013. Tribunalul SUCEAVA