Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 281/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 281/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 12275/86/2012
DOSAR_ Drepturi bănești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 281
Ședința publică din 06 februarie 2013
PREȘEDINTE: | F. G. |
ASISTENȚI | A. O. |
JUDICIARI: | B. L. |
GREFIER: | C. N. A. |
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții I. N., T. G., C. I., C. D., B. M. M., B. P., C. T. M., C. G., C. G., G. G., H. T., I. I., I. G., I. I., I. V., L. V., M. V., M. V., P. M., P. M., T. I., U. N., S. C., B. E., G. P., S. V., U. G., P. A., R. G., V. M., C. I., A. P., A. I., B. D., B. I., B. R., C. C. I., C. C. I., C. C., C. I., C. D., D. A. R., D. C., E. V., F. P., F. V., G. I., G. I., H. C. D., H. I., J. I., M. I., M. M., S. I., S. D., T. D., T. A. F., Ț. I., V. A., V. M. toți cu domiciliul ales la sediul Revizia Vagoane Suceava, ..n., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1 și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA – Sucursala M. Iași cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă T. G. ce se identifică cu CI . nr._ în nume propriu și în calitate de lider de sindicat, lipsă fiind ceilalți reclamanți și pârâtele.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, prilej cu care se aduce la cunoștința instanței că la dosarul cauzei a fost depus răspuns la întâmpinare.
Reprezentantul reclamanților a arătat că reclamanții înțeleg să renunțe la judecarea capătului de cerere ce vizează obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă și că este de acord cu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. I.. Totodată, a arătat că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de solicitat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând probatoriul administrat în cauză ca fiind epuizat și cererea în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri atât în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată în baza art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, excepția inadmisibilității acțiunii pe anul 2010, excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei raportat la reclamantul C. I., cât și pe fondul cauzei:
Reprezentantul reclamanților a arătat că este de acord cu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei raportat la reclamantul C. I. și a solicitat respingerea celorlalte excepții. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 22.0.2012, reclamanții I. N., T. G., C. I., C. D., B. M. M., B. P., C. T. M., C. G., C. G., G. G., H. T., I. I., I. G., I. I., I. V., L. V., M. V., M. V., P. M., P. M., T. I., U. N., S. C., B. E., G. P., S. V., U. G., P. A., R. G., V. M., C. I., A. P., A. I., B. D., B. I., B. R., C. C. I., C. C. I., C. C., C. I., C. D., D. A. R., D. C., E. V., F. P., F. V., G. I., G. I., H. C. D., H. I., J. I., M. I., M. M., S. I., S. D., T. D., T. A. F., Ț. I., V. A., V. M. au chemat în judecată pârâții S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA – Sucursala M. Iași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la plata retroactivă a următoarelor drepturi:
- diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de Ramura Transporturi, valabil pentru anii 2008 - 2010 și sumele efectiv primite de către reclamanți pentru perioada 01.10.2009 și până la 31.12.2010.
- salariul suplimentar pentru anul 2010 conform art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil până la 31.01.2011.
- acordarea tichetelor gratuite de masă pe perioada 01.10._09.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt salariați la S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA, Sucursala M..
Pentru anii 2009 și 2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă între S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA și Sindicatele reprezentative ale salariaților prin care s-au acordat drepturi salariate, prime și alte sporuri.
În aceeași perioadă de referință supusă analizei (01.10._10) era însă în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010 nr. 722/2008 și deși acest contract prevede că salariul de bază minim brut este de 700 lei, CCM la nivel de unitate prevede că acesta este de 570 lei începând cu 01.07.2008 și 600 lei începând cu 21.04.2010 (Anexa 1 din CCM la nivel de unitate).
D. urmare, există o încălcare a prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi tocmai prin stabilirea în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a unor dispoziții inferioare contractului superior, aspect interzis de Codul Muncii.
După cum se observă din art. 41, alin. (3) lit. a) Contractul colectiv de muncă unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, salariul minim brut de bază stipulat în era mai mare decât cel stipulat în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate / grup de unități pe perioada octombrie 2009- 31 decembrie 2010.
Din coroborarea dispozițiilor art. 238 Codul muncii, a art. 8 și 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 și a dispozițiilor art. 37, 38 Codul muncii, rezultă că un contract colectiv de munca încheiat la nivel superior (având deci forța juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la un nivel inferior.
Prin urmare, chiar daca prin contractul individual sau colectiv de munca se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la un nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de munca încheiat la un nivel superior.
Consideră reclamanții că pentru respectarea dispozițiilor art. 8 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, pârâții trebuiau sa calculeze drepturi salariale ale reclamanților pornind de la un salariu de baza minim brut de 700 lei, la care să aplice indici de ierarhizare corespunzători situației reclamanților, precum și celelalte sporuri permanente sau nepermanente, ori alte categorii de drepturi bănești, care se determinau prin raportare la salariul minim brut de baza (salariul minim brut de baza de 700 lei, potrivit legii, nu de 570 lei).
Această încălcare a prevederilor din Contractul Colectiv la nivel de R. Transporturi a condus la calcularea unor drepturi salariale inferioare celor care s-ar cuvenit angajaților si prin urmare prejudicierea acestora, prin aplicarea coeficienților de ierarhizare specifici clasei de salarizare la un salariu minim brut inferior celui negociat.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 229, art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii actualizat, CCM la nivel de unitate, CCM la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar, CCM la nivel de R. Transporturi valabile pentru perioada solicitării acestor drepturi, art. 211- 216 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social si toate celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA, Sucursala M., în nume propriu și în numele și pentru S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA București a solicitat respingerea acțiunii pe cale de excepție ca prescrisă, iar pe fond, ca nefondată.
Pe cale de excepție, a fost invocată lipsa calității procesuale pasive a pârâtei raportat la reclamantul C. I. motivat de faptul că între părți nu au existat și nu există raporturi de muncă.
A mai invocat pârâta prescripția dreptului material la acțiune raportat la art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, arătând că tichetele de masă și salariul suplimentar nu pot fi încadrate în categoria drepturilor salariale.
În susținerea excepției, a arătat că drepturile salariale au la baza, exclusiv munca depusa de acel salariat, drepturi ce se înscriu în contractele individuale de munca, ori prin contractele colective de munca se acordă drepturi bănești, dar nu în temeiul muncii prestate, ci doar exclusiv în baza altor drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.
Aceasta interpretare reiese și din prevederile art. 229 Codul muncii, din care rezultă că termenul de „salarizare”, se referă la acele drepturi salariale efectuate în baza muncii depuse și pentru care termenul de prescripție este de 3 ani; iar termenul „și alte drepturi și obligații ce decurs din raporturile de muncă” sunt acele drepturi bănești pentru care temeiul de drept rezidă din raporturile de muncă, dar care sunt prevăzute în concret și efectiv chiar în cuprinsul contractului colectiv de munca. Aceste din urmă drepturi, se prescriu în termenul de 6 luni.
În sprijinul acestui raționament vine și noua definiție a contractelor colective de muncă, stabilită în Legea nr. 62 din 2011, definiție care elimină posibilitatea confuziei dintre termenii: „salarizare” și „clauze privind drepturile ce decurg din relațiile de munca”, fiind acum foarte clar diferențiate noțiunile ca și definiție și ca termene de aplicare a prescripției.
A mai arătat pârâta că prin cererea de acordare a diferențelor salariale se solicită obligarea acesteia la „modificarea tardivă” a unor clauze din Contractul colectiv de muncă (în speță fiind vorba despre modificarea clasei 1 de salarizare), ori prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii, dreptul la acțiune este prescris.
Pe fondul cauzei, a solicitat pârâta respingerea cererii ca nefondată.
Referitor la cererea prin care se solicită diferențe salariale prin stabilirea clasei 1 de salarizare la valoarea de 700 lei, a arătat că este nefondată deoarece prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010 stipulează la art. 41 alin. 3 lit. a) nivelul salariului minim brut la nivel de ramură negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe luna.
Astfel, s-a impus limita minima de 700 lei a nivelului salarial ce trebuie respectată în ramura transporturi și nicidecum ca fiind baza de calcul, prin aplicarea de indici de ierarhizare, pentru drepturile salariale aferente diverselor funcții din ramură.
În consecința, a solicitat să se constate ca, așa cum reiese din fișele de salarizare pentru perioada octombrie 2009 - decembrie 2009, reclamanții nu au fost retribuiți sub nivelul salariului minim brut de bază la nivelul de ramură transporturi negociat pentru un program complet de 170 ore medie pe lună.
A mai arătat că SNTFM CFR Marfa S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001 prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții.
În aplicarea acestor prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 si 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 și HG 311/2010.
În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor salariale stabilite prin Contractul colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi, care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al SNTFM CFR Marfa SA și pentru care nu au fost alocate fonduri, devine inaplicabil textul art. 12 (1) din Legea 130/1996.
În consecință, o renegociere a salariului la nivel de unitate, comparativ cu Contractul colectiv de muncă la nivel superior, ar fi instituit în sarcina angajatorului o obligație ce nu ar fi putut fi onorată, datorită lipsei fondurilor.
Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010, încheiat la nivelul CFR Marfă, părțile de comun acord, pentru a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 -2010, aprobate prin hotărâri de guvern, au stabilit ca sistem de referință valoarea de 570 de lei pentru clasa 1 de salarizare.
Reprezentanții salariaților - sindicatele reprezentative, au cunoscut prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, au avut cunoștință si de posibilitățile financiare, maxime, ale societăților din calea ferată și de comun acord, recunoscând buna credință a patronatelor semnatare, au finalizat negocierile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate prin semnarea acestuia și implicit prin semnarea tuturor Anexelor lui.
Mai arată pârâta că salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii și că atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, obligarea sa la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 este tardivă și neîntemeiată.
Referitor la cererea prin care se solicită salariul suplimentar pentru anul 2010 a arătat că Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar nu poate constitui temei de drept, în susținerea pretențiilor întrucât, raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
La data de 21.04.2010 a fost înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale București actul adițional prin care Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2009 a fost prelungit pana la data de 31.01.2011, iar în conținutul actului adițional, în urma discuțiilor purtate între administrație și sindicatele reprezentative, la art. 30 alin 1 s-a stabilit clar ca salariul suplimentar nu se acorda pentru anul 2010.
A menționat pârâta că interpretarea corecta și legală ce poate fi dată art. 30 din CCM-urile în discuție, este în sensul că dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia, această condiție nefiind îndeplinită, întrucât așa cum reiese din declarațiile fiscale, societatea pârâtă nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, ba din contra a avut pierderi și datorii la bugetul de stat.
Referitor la cererea prin care se solicita contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada 1.10._9 a arătat că din interpretarea dispozițiilor Legii 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa, dată atât de jurisprudență cât și de practica judiciara, s-a adoptat un raționament logic și corect, în sensul că s-a reținut că din analiza textului invocat reiese cu claritate faptul că nu se stabilește în sarcina angajatorului o obligație, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile hotărârii de guvern adoptate cu privire la aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli.
Art. 1 din Legea 142/1998 prevede acordarea tichetelor de masă dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: existența unui contract individual de munca și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masa, iar prin art. 6 alin. 6 din aceeași lege se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masa, recunoscând statutul acestuia de hârtie de valoare nominală, nefugibilă, emisă cu scop bine determinat, interzicându-se compensarea prin acordarea sumei respective de bani.
Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” SA București, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, la punctele 1 și 2 din acțiune, raportat la prevederile art. 268 alin. l lit. e din Codul Muncii, republicat, excepția inadmisibilității acțiunii pe anul 2010, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la salariul suplimentar, motivat de faptul că prin art. 30 alin. 1 din actul adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care s-a prelungit și modificat Contractul colectiv de muncă 2009/2010, s-a convenit ca drepturile mai sus menționate să nu se acorde.
A mai invocat pârâta excepția inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile motivat de faptul că reclamanții, prin reprezentantul său, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în anul 2009-2010, pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
A arătat pârâta că Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi 2008-2010, a fost valabil până la 31.12.2010, fiind denunțat de două dintre părțile semnatare ale acestuia și raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată - 23.10.2012 și dispozițiile art. 268 alin 1 lit. e Codul Muncii, a solicitat să se constate ca lipsită de temei legal cererea formulată.
În ceea ce privește capătul 1 din cerere a arătat că, acordul de voință al părților, a fost de stabilire a valorii clasei 1 de salarizare la nivelul de 570 de lei, având în vedere situația economică a societății, precum și încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli și că raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
A mai arătat că salariul este un drept de natură consensuală și supus negocierii, și că atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este netemeinică și nelegală.
Cu privire la salariul suplimentar solicitat de reclamanți, a arătat prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă al SNTFM CFR Marfă SA, lege a părților, nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile (prin urmare toți angajații) sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar și că acordarea acestui salariu suplimentar este afectat de condiția obținerii de venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia.
În ceea ce privește capătul 3 din cererea de chemare în judecată, a arătat că tichetele de masă se pot acorda la limita prevederilor bugetului societății, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, iar contractele individuale de muncă ale salariaților nu conține clauza privind acordarea tichetelor de masă.
A mai învederat pârâta că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 14/2008 a stabilit că, dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr.142/1998 se interpretează în sensul ca alocația individuala de hrana sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu aceasta destinație .
În drept a invocat dispozițiile art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 969 și următoarele Cod Civil, prevederile Legii 62/2011, Codul Muncii, Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM CFR MARFĂ SA 2009/2010 și actul adițional.
Prin precizările depuse la dosar, pentru termenul de judecată din data de 06.05.2013, reclamanții au arătat că înțeleg să renunțe la judecarea capătului de cerere ce vizează obligarea pârâtei la acordarea tichetelor de masă.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra acțiunii de față, tribunalul constată următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. I., din actele depuse la dosarul cauzei nu reiese că între acest reclamant și pârâte s-ar derula raporturi de muncă, astfel încât Tribunalul va admite excepția invocată, cu consecința respingerii acțiunii formulate de partea amintită.
În temeiul art. 246 Cod de procedură civilă, tribunalul va lua act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere privind acordarea tichetelor de masă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, instanța o apreciază ca nefondată, urmând a o respinge ca atare. Astfel, în acest sens, trebuie analizată natura sumelor solicitate de reclamanți.
Dispozițiile din contractul de muncă de dispozițiile căruia se prevalează petenții, stabilesc modalitatea în care categoria salarială cărei aparțin reclamanții este retribuită, precum și o . plăți compensatorii, care pot fi asimilate drepturilor salariale.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e) din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c) a art. 283 din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, tribunalul o apreciază ca având caracterul unei apărări de fond urmând a o analiza ca atare.
Referitor la salarizarea petenților pentru perioada 01.10._10, tribunalul reține că, așa cum a relevat pârâta, retribuirea s-a făcut în acord cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Din examinarea acestui contract și a actelor adiționale susecvente tribunalul reține că salariul de bază pentru personalul angajat al pârâtei era stabilit prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare corespunzător funcției deținute de angajat la o sumă determinată, respectiv 570 lei (art. 7 raportat la anexa 1 din contract).
Pe de altă parte, prevederile contractului de la nivel de ramură stabilesc de asemenea, modul în care urmau a fi retribuiți salariații din unitățile pentru care contractul își găsea incidență. Astfel, și în acest context, salarizarea personalului este reglementată prin aplicarea unor coeficienți minimi de ierarhizare (art. 41) la o sumă prestabilită, denumită salariu de bază minim brut, și cuantificat la nivelul de 700 lei de dispozițiile art. 41 alin. 3 din contract.
Din examinarea comparativă a celor două reglementări se poate observa o similitudine referitoare la conceptul de retribuire: stabilirea unui salariu minim de bază la care se aplică coeficienți de ierarhizare.
Dispozițiile lit. b de la alineatul 3 al art. 41 stabileau obligația pentru părțile cărora li se aplică menționata convenție de a stabili ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului minim brut la nivel de ramură transporturi, arătat anterior, la care urmau a se adăuga coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți în cadrul aceluiași articol.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 130/1996 contractul colectiv este legea părților, iar conform dispozițiilor alin. 2 al art. 8 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractul colectiv la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este opozabil pârâtei, întrucât aceasta face parte din Confederația Națională a Patronatului Român, organizație cosemnatară a convenției, pârâta fiind menționată expres ca unitate în care se aplică menționatul contract (anexa nr. 5).
În speță pârâta a încălcat dispozițiile legale menționate întrucât a avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanților suma de 570 ca valoare minimă și nu cea de 700 lei, stabilită în contractul colectiv cu forță juridică superioară, sumă la care trebuia să aplice coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Prin urmare petenții sunt îndreptățiți a primi diferența dintre drepturile salariale acordate și cele cuvenite în acord cu cele anterior menționate.
În ceea ce privește celelalte drepturi salariale solicitate, reclamanții își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, cu aplicabilitate pentru perioada în cauză, conform art. 4 din contract și a actului adițional aferent. Potrivit dispozițiilor lit. b a art. 11 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități se aplică tuturor salariaților încadrați în toate unitățile în cauză. Prevederile art. 13 din același act normativ stabilesc faptul că menționata convenție trebuie să prevadă unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate. În anexa 4 la contractul în speță sunt menționate unitățile în cadrul cărora se aplică dispozițiile convenției, în listă figurând și pârâta. Prin urmare, dispozițiile acestui contract îi sunt opozabile, astfel încât apărările formulate sub acest aspect au a fi înlăturate.
Art. 243 din Codul muncii varianta în vigoare la data faptelor și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Prin urmare, dat fiind faptul că pârâta nu a făcut dovada că a achitat salariul suplimentar cuvenit reclamanților pentru anul 2010, în temeiul convenției încheiate între părți, tribunalul urmează a dispune obligarea acesteia în consecință.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a valorii reale a salariului suplimentar cu valoarea nominală a acestuia de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. I., invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. I. ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Â
Respinge ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte.
Ia act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere vizând obligarea la acordarea tichetelor de masă.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții I. N., T. G., C. I., C. D., B. M. M., B. P., C. T. M., C. G., C. G., G. G., H. T., I. I., I. G., I. I., I. V., L. V., M. V., M. V., P. M., P. M., T. I., U. N., S. C., B. E., G. P., S. V., U. G., P. A., R. G., V. M., A. P., A. I., B. D., B. I., B. R., C. C. I., C. C. I., C. C., C. I., C. D., D. A. R., D. C., E. V., F. P., F. V., G. I., G. I., H. C. D., H. I., J. I., M. I., M. M., S. I., S. D., T. D., T. A. F., Ț. I., V. A., V. M. toți cu domiciliul ales la sediul Revizia Vagoane Suceava, ..n., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâții S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1 și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA – Sucursala M. Iași cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași..
Obligă pârâtele la plata în favoarea reclamanților a sumei reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada 01.10._10, și cele cuvenite ca urmare a stabilirii salariului de bază brut prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, prevăzut de art. 41 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare precum și a celorlalte sporturi prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cu incidență pentru perioada în cauză, cu actualizarea sumei datorate în funcție de rata inflației.
Obligă pârâtele la plata în favoarea reclamanților a salariului suplimentar aferent anului 2010, drept prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar cu incidență pentru perioada menționată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.02.2013.
PREȘEDINTE, | ASISTENȚI JUDICIARI, | GREFIER, |
Red. F.G.
Dact. C.N.A.
5 ex. 21.03.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2100/2013. Tribunalul SUCEAVA | Despăgubire. Sentința nr. 1998/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
