Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 66/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 66/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 14144/86/2012

Dosar nr._ drepturi bănești

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

ÎSENTINȚA NR. 66/2013

Ședința publică din 10 ianuarie 2013

Președinte: G. D.

Asistent judiciar: N. M.

Asistent judiciar: N. P.

Grefier: D. E. M.

Pe rol judecarea litigiului de muncă având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamanții C. C., O. M. și A. I., prin reprezentant legal S. F. M. – FEDERAȚIA SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA IAȘI, cu sediul în mun. Iași, .. 2, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT F. DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A., cu sediul în mun. București, sector 1, .. 38.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost depusă – prin serviciu arhivă – de către pârâtă întâmpinare, în două exemplare.

Instanța, constatând probatoriul administrat în cauză epuizat și cererea în stare de judecată, a rămas în pronunțare atât pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, cât și pe fondul cauzei.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 03.12.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanții C. C., O. M. și A. I., prin reprezentant legal S. F. M. – FEDERAȚIA SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA IAȘI, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT F. DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea și achitarea drepturilor bănești pentru anul 2009 și pentru anul 2010, reprezentând salariu suplimentar pentru anul 2009 și pentru anul 2010, echivalent cu un salariu de bază de încadrare din decembrie, actualizat cu rata inflației la data plății, conform art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de SNTFC „ CFR CĂLĂTORI„ SA, pentru anii 2009-2010 înregistrat la M.M.F.P.S . sub NR. 2572/04.06.2009, precum și în baza art. 30 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul F. înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008, precum și la acordarea și

achitarea drepturilor salariale suplimentare individuale neacordate în anul 2009 și pentru anul 2010, reprezentând prima Feroviarului pe anul 2009 și pentru anul 2010 conform art. 71 a două liniuță și prima de Paști pentru anul 2009 si pentru anul 2010 conform art. 71 prima liniuță din CCM la nivel de G. do Unități din Transportul F. înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 20.12._10 înregistrat la sub nr. 370/20.06.2008 coroborate cu actul STNTFC „ CFR CALATORI,, SA nr. 1/644/04.03.2009 în care se precizează că prima Feroviarului pe anul 2009 și pe anul 2010 și prima de Paști pentru anul 2009 si pentru anul 2010 fac parte din „ Adaosurile la salariul de bază,,.

În motivare, reclamanții au arătat că, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România este, organizație sindicală legal constituită și reprezentativă la nivel de S.N.T.F.C. "CFR CĂLĂTORI SA", precum și semnatară a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de această unitate.

Conform art. 7 din Legea nr. 130/1996 - Legea privind încheierea contractului colectiv de muncă republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. (4) din Codul Muncii în vigoare si a art.243 alin.1 din vechiul Cod al Muncii, actele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și executarea Contractului Colectiv de Muncă este obligatorie pentru părți.

Deși prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate S.N.T.F.C. "CFR CĂLĂTORIS.A. încheiat pentru anii 2009 - 2010 înregistrat la M.M.F.P.S sub nr.2572/04.06.2009 s-a stabilit prin art. 32, precum și în baza art. 30 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul F. înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008, ca pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic după expirarea acestuia salariații beneficiază de un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, dar societatea nu și-a mai îndeplinit această obligație asumată pentru anul 2009 si pentru anul 2010 .

Au mai precizat că, în CCM. se specifică că fondul necesar acestui salariu se constituie în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul salarii realizat lunar și acesta este o obligație pentru angajator care ,,va plăti" coroborat cu dispozițiile art.33, alin.1 și cu cele din anexa 6 referitoare la criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar, către proprii salariați care îndeplinesc criteriile negociate, salarial suplimentar ce este un drept salarial individual suplimentar lunar și care nu a fost condiționat de situația financiară a societății ori de performanțele economice ale acesteia sau de încadrarea într-un buget de venituri și cheltuieli anual legal aprobat. Din prevederile CCM. rezultă intenția părților de a se constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit din fondul de salarii realizat lunar.

Totodată, conform prevederilor art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități salariații din transportul feroviar beneficiază pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, de un salariu suplimentar echivalent salariul bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

De asemenea, semnatarii Tabelului Nominal au solicitat acțiune în instanță pentru drepturile salariale suplimentare individuale neacordate în anul 2009 și în anul 2010, reprezentând prima Feroviarului pe anul 2009 și pe anul 2010 conform art. 71 a doua liniuță si prima de Paști pentru anul 2009 și pentru anul 2010 conform art. 71 prima liniuță din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul F. înregistrat MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS nr. 370/20.06.2008 coroborate cu actul SNTFC „ CFR CALATORI,, SA nr. 4/04.03.2009 în care se precizează că prima Feroviarului pe anul 2009 și pentru anul 2010 și prima de Paști pentru anul 2009 si pentru anul 2010 fac parte din „ Adaosurile la salariul de bază,,.

În drept, au fost invocate prevederile Codului de Procedură Civilă, Codului Muncii, Legea 0/1996 - republicată, Legea 62/2011, art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă la de SNTFC „ CFR CALATORI,, SA, pentru anii 2009-2010 înregistrat la M.M.F.P.S . r.2572/04.06.2009, precum și în baza art. 30 din CCM la nivel de G. de Unități trransportul F. înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adiționai la acesta pentru perioada_10 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008, precum si conform 1 a doua liniuță si conform art. 71 prima liniuță din CCM la nivel de G. de :i din Transportul F. înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada_10 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008 coroborate cu actul SNTFC „ CFR CALATORI,, SA nr. 1/644/04.03.2009.

În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Instanța va proceda la analiza cu prioritate a excepțiilor invocate, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, având în vedere că dreptul de a se cere acordarea premierii de Ziua Ceferiștilor pentru anul 2009 s-a născut la 23 aprilie 2009, iar dreptul de a solicita ajutorul material de Paști pentru același an s-a născut la data de 19 aprilie 2009; iar raportat la data introducerii acțiunii – 03.12.2012 – termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru drepturi salariale prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii era împlinit anterior acestei date.

Cu referire la fondul cauzei, instanța începe prin a reține că reclamanții au fost angajați ai pârâtei, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În ce privește cererea formulată de reclamanți privind drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anilor 2009-2010 tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată.

Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că petenții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008

În acest sens, tribunalul reține că la data de 28.12.2006 a intrat în vigoare amintitul contract, înregistrat la Ministrul muncii familiei și securității sociale sub nr. 2836/20 (f.11).

Durata acestui contract de muncă a fost stabilită la 48 luni, prin actul adițional înregistrat la autoritatea anterior amintită sub nr. 370/20.06.2008.

Conform dispozițiilor art. 30 din contractul menționat, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului trecut.

Contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, aplicabilă la data faptelor, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.

Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților.

Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării sale, contractul colectiv de muncă reprezintă o reglementare, deci o lege a părților.

În acest sens, art.8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art.236 alin. 4 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, prevăd că dacă sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale contractele colective de muncă reprezintă legea părților.

Totodată, potrivit art.10 alin.1 și 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările ulterioare, și art.240 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităților, ramurilor de activitate și la nivel național. Contractele colective de muncă se pot încheia și la nivelul unor grupuri de societăți comerciale și regii autonome, denumite în continuare grupuri de unități.

De asemenea, conform art.11 alin.1 și 2 din actul normativ anterior menționat și art.241 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:

a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;

b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;

d) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național.

La fiecare dintre nivelurile prevăzute la art.10 din lege, anterior menționa, se încheie un singur contract colectiv de muncă.

În același sens, tribunalul reține că potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art.238 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.

Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă are valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.

Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.

Art. 243 din Codul muncii varianta în vigoare la data faptelor și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.

Prin urmare, dat fiind faptul că pârâta nu a făcut dovada că a achitat salariile suplimentare cuvenite reclamanților în temeiul convenției încheiate între părți, tribunalul urmează a dispune obligarea acesteia în consecință.

Pentru rațiunile expuse anterior, și având în vedere dispozițiile art. 71 din menționatul contract colectiv de muncă, prevederi care stabilesc faptul că angajații pârâtei erau îndreptățiți a primi ajutoare materiale de Paști, precum și o premiere anuală de Ziua feroviarului, tribunalul va obliga pârâta și la plata acestor drepturi salariale, însă doar pentru anul 2010, întrucât dreptul material la acțiunea pentru primele aferente anului 2009 era prescris la data introducerii acțiunii, conform considerentelor anterior reținute.

Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a valorii reale a salariului suplimentar cu valoarea nominală a acestuia de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererile de obligare a pârâtei la plata sumelor reprezentând prima Feroviarului pe anul 2009 și Prima de P. pentru anul 2009.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor anterior menționate, ca fiind prescris.

Admite în parte acțiunea având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamanții C. C., O. M. și A. I., prin reprezentant legal S. F. M. – FEDERAȚIA SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA IAȘI, cu sediul în mun. Iași, .. 2, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT F. DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A., cu sediul în mun. București, sector 1, .. 38.

Obligă pârâta la plata către reclamanți a drepturilor salariale neacordate, reprezentând salariul suplimentar pentru anii 2009-2010, prevăzut de art. 32 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010, precum și a Primei Feroviarului pentru anul 2010 și a primei de P. pentru anul 2010, prevăzute de art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, în vigoare în perioada de referință, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației până la data plății efective.

Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2013.

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier

G. D. N. M. N. P. D. E. M.

Red. G.D.

Tehnored. D.E.M.

4 ex.

18.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 66/2013. Tribunalul SUCEAVA