Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1803/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1803/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 6493/86/2013
DOSAR_ - drepturi bănești -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1803
Ședința publică din 15 OCTOMBRIE 2013
PREȘEDINTE: | I. M. |
ASISTENȚI | A. O. |
JUDICIARI: | B. L. |
GREFIER: | C. N. A. |
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamantul P. D. A. (CNP_) cu domiciliul în mun. Câmpulung Moldovenesc, ., ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta . (CF_, nr. înregistrare Registrul Comerțului J40/_/2004, cont bancare RO95BPOS_ROL1 deschis la B. Post – Sucursala Palat C.) cu sediul în mun. București, .. 38, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.
Instanța, în baza art. 244 Cod procedură civilă socotind-se lămurită, a declarat cercetarea procesului încheiată și a rămas în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data 03.06.2013, înregistrată cu nr._, reclamantul P. D. A. a chemat în judecată pârâta . București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând „salariul suplimentar” pentru anul 2010 prevăzut de art. 32 din Contractul colectiv de muncă valabil la . pentru anii 2010 – 2011, respectiv suma de 1276 lei, actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective a acesteia.
În motivare a arătat că dreptul solicitat a fost prevăzut la art. 32 din Contractul colectiv de muncă 2010 – 2011, înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a municipiului București sub nr. 1450/26.03.2010 și că, deși această prevedere contractuală a fost negociată și acceptată de ambele părți, ea nu s-a materializat în fapt.
Întrucât nu există considerente de natură juridică, care să ducă la suspendarea ori anulare acestui drept de natură salarială, consideră reclamantul că se impune obținerea lui pe calea unei hotărâri judecătorești în termenul prevăzut de art. 166 alin. 1 și art. 283 lit. c din Codul muncii, forma anterioară și că dreptul la acordarea salariului suplimentar s-a născut după expirarea anului calendaristic 2010, iar plata trebuia să fie efectuată la data de 15.01.2011.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2; art. 2 alin. 8 și art. 32 din Contractul colectiv de muncă; art. 37, art. 40 alin. 2 lit. c, art. 236 alin. 1 și 4, art. 243, art. 166 alin. 1 lit. c, art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 6 – 22 dosar).
Prin întâmpinarea depusă la data de 26.06.2013 (f. 25 dosar), pârâta . București a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
A invocat pârâta excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii motivat de faptul că dreptul la acțiune s-a născut la data de 1 ianuarie 2011, iar până la data introducerii acțiunii, 03.06.2013, termenul de prescripție de 6 luni a fost depășit și că salariul suplimentar nu are regimul juridic aplicabil salariului, întrucât sumele de bani respective se acordă o singură dată pe an și nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată de salariat.
Pe fondul cauzei a arătat că din interpretarea art. 32 alin. 3 se subînțelege că, constituirea fondului necesare plății salariului suplimentar depinde de veniturile realizate, deci este o condiționare a acordării acestui drept de veniturile realizate. Ori, în contextul în care pârâta nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2008, 2009 și 2010, precum și plăți restante față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, consideră că nu există obligația plății salariilor suplimentare.
În subsidiar, a arătat că în conformitate cu înscrierile din carnetul de muncă de la pagina 16 poziția 36, col. 3 contractul individual de muncă al reclamantului a încetat începând cu data de 05.11.2010, astfel încât salariul suplimentar pentru anul 2010 nu putea să-i fie acordat, deoarece acest aspect este condiționat de faptul că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, poate fi acordat salariul suplimentar la nivelul salariului de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, al Noului Cod civil, Legea 130/1996repuvlicată, Codul muncii, OUG nr. 81/1997, Contractul colectiv de muncă al . pe anii 2009 – 2010 și 2010 – 2011.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare au fost depuse la dosar înscrisuri (f. 31- 36).
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi, asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul apreciază că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, având caracterul unor drepturi salariale, sub aspectul prescripției acțiunii reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din codul muncii potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, în cauza de față, dreptul la acțiune al reclamantului pentru drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2010 s-a născut la data de 01.01.2011, pentru drepturile aferente anului 2010.
În acest sens, tribunalul are în vedere faptul că potrivit art.32 alin.1 din contractele colective de muncă invocate, dreptul la acest salariu suplimentar se naște după expirarea anului calendaristic pentru care se datorează, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.06._, așadar înainte de expirarea termenului de trei ani prevăzut de lege.
Prin urmare, tribunalul va respinge excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată de pârâtă, ca nefondată.
Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe contractul colectiv de muncă încheiat nivelul unității intimate și care a fost valabil în perioada de referință, contract care a și fost depus la dosar.
În acest sens, tribunalul reține că, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anii 2010 - 2011 a fost înregistrat la Direcția de muncă și protecție socială a municipiului București sub nr.1450 din 26 martie 2010 (filele 15 – 17 dosar).
Din analiza actului normativ menționat anterior, textul art.32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2010 – 2011 reiese că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază, de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Rezultă astfel, din modul de redactare a textului citat, că pârâta s-a obligat să plătească fiecărui salariat un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Această obligație stabilită de părți prin contractele colective de muncă reprezintă legea părților și executarea acesteia este obligatorie, nefiind onorată de către pârâtă, situație în care capătul de cerere este fondat și urmează să fie admis cu consecința obligării pârâtei la plata unui salariu suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariului pe luna decembrie a anului pe care se acordă.
Trebuie de precizat că, potrivit Legii nr. 130/1996 și Codului muncii în forma anterioară, contractul colectiv de muncă este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.
Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale și reprezintă legea părților.
Pârâta, semnatară a contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă are valoare normativă și alcătuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte, în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune ample discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, tribunalul apreciază că art.32 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, nu poate fi interpretat în defavoarea salariaților reclamanți, câtă vreme contractul colectiv de muncă le conferă dreptul și nu doar vocația de a primi salariul suplimentar, și cât timp acest act normativ nu contravine dispozițiilor în vigoare la data încheierii lui.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a valorii reale a salariului suplimentar cu valoarea nominală a acestuia de care reclamantul ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarului, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, excepția privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată de pârâtă.
Admite acțiunea având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamantul P. D. A. (CNP_) cu domiciliul în mun. Câmpulung Moldovenesc, ., ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta . (CF_, nr. înregistrare Registrul Comerțului J40/_/2004, cont bancare RO95BPOS_ROL1 deschis la B. Post – Sucursala Palat C.) cu sediul în mun. București, .. 38, ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010, actualizat în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective a acesteia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul și motivele de apel urmând a fi depuse la arhiva Tribunalului Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 15.10. 2013.
PREȘEDINTE, | ASISTENȚI JUDICIARI, | GREFIER, |
Red. I.M.
Dact. C.N.A.
4 ex. 10.12.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința... → |
|---|
