Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1808/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1808/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 8043/86/2013
DOSAR_ - drepturi bănești -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1808
Ședința publică din 15 octombrie 2013
PREȘEDINTE: | I. M. |
ASISTENȚI | A. O. |
JUDICIARI: | B. L. |
GREFIER: | C. N. A. |
Pe rol, pronunțarea acțiunii civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții C. M. V. (CNP_) cu domiciliul în ., jud. Suceava, G. S. (CNP_) cu domiciliul în oraș Liteni, ., L. D. (CNP_) cu domiciliul în ., prin reprezentant avocat D. V. cu sediul profesional în mun. Suceava, . nr. 14, ., . în contradictoriu cu pârâții S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR Călători” SA (nr. înregistrare Registrul Comerțului J40/9775/_, CUI_) cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1 și S. de T. Feroviar de Călători Iași (nr. înregistrare Registrul Comerțului J_, CUI_) cu sediul în mun. Iași, Piața Gării nr. 1, corp B, jud. Iași.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 1 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere redactată separat, ce face parte integrantă din prezenta, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 08.10.2013, respectiv pentru azi, 15.10.2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 25.07.2013, înregistrată cu nr._, reclamanții C. M. V., G. M. S. și L. D., prin reprezentant avocat D. V., au chemat în judecată pârâții S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR Călători” SA și S. de T. Feroviar de Călători Iași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să le recalculeze și să le plătească diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate pentru perioada 22.07.2010 – 31.12.2010 și cele cuvenite ca urmare a stabilirii salariului de bază brut prin raportare la salariul minim brut la nivel de ramură transporturi prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare, precum și a celorlalte sporuri prevăzute la nivel de unitate cu incidență pentru perioada în cauză, actualizate cu indicele de inflației de la data la care trebuiau să fie plătite și până la data plății efective, precum și plata dobânzii legale de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; să le plătească cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2010 egal cu salariul de bază brut al fiecărui reclamant avut în luna decembrie a anului precedent conform art. 43 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, actualizat cu indicele de inflație de la data la care trebuia plătit și până la data plății efective, precum și a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 din 24.01.2008 pe anii 2008 – 2010, art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ lună, este de 700 lei, adică 4, 12 lei/ oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse în acesta.
Conform art. 123 pct. 1 din același contract, acesta se aplică societăților nominalizate în Anexa 5 din contract, prim-pârâta fiind inclusă în această anexă la nr. crt. 1.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. a din Codul Muncii clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel, iar potrivit art. 243 din codul muncii și art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
De asemenea, Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 380/2004, definitivă și general obligatorie, că „contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
În concluzie, au arătat că pârâta avea obligația să le acorde, pentru perioada dedusă judecății, un salariu de bază minim brut de 700 lei și nu 600 lei astfel cum a fost acordat, încălcând dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și ale art. 238 alin. 1 din Codul muncii.
În ce privește capătul de cerere privind plata salariului suplimentar aferent anului 2010, reclamanții au arătat că acesta este egal cu salariul de bază brut avut în luna decembrie 2011, conform art. 43 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituția României, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/2008, art. 41 alin. 3 lit. a și art. 43 alin. 2 lit. a, art. 238 alin. 1, art. 243, art. 40 alin. 2 din Codul muncii, Legea nr. 130/1996, art. 1084 și art. 1088 cod civil și art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19.08.2013 (f. 70), pârâta SNTFC „CFR Călători” SA - S. de T. Feroviar de Călători Iași a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Referitor la primul capăt de cerere a arătat că nu există nici o împrejurare externă care face imposibilă executarea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator și care să pună în umbră caracterul normativ al acestuia și dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi au fost avute în vedere, nerezultând sume mai mici decât cele rezultate prin aplicarea coeficienților minimi de încadrare asupra sumei de 700 lei.
Referitor la solicitarea de reclamanților de acordare a salariului suplimentar aferent anului 2010, a arătat că societatea nu a avut în anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu și că în conformitate cu actul adițional nr. 1708 din 21.04.2010, părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă 2009/2010 au negociat prevederile art. 31 (1) și (2), astfel că aceste prevederi nu se aplică în anul 2010 urmând a fie aplicate începând cu data de 01.01.2011.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură civilă și prevederile Codului muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra acțiunii de față, tribunalul constată, referitor la primul capăt de cerere, vizând obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și cel brut în raport de care au fost plătite drepturile salariale ale fiecărui reclamant pe perioada 22 iulie 2010 – 31 decembrie 2010, că reclamanții își întemeiază pretențiile pe prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, înregistrat 1a Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/24.01.2008 și care produce efecte, conform art.123 în toate unitățile nominalizate în anexa 5, la pct.3 din această anexă fiind nominalizată pârâta Compania Națională CFR SA București.
De asemenea, conform art.241 alin. l lit. c din Codul Muncii, în forma în vigoare la datanașterii raporturilor juridice, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Rezultă așadar că, prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură Transporturi, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/24.01.2008, pentru anii 2008 - 2010, este aplicabil reclamanților.
Conform art. 41 alin.3 lit. b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de R. Transporturi (f.8 - 38 dosar) „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ lună este de 700 lei, adică 4, 12 lei/ oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Art. 41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de R. Transporturi la lit. b prevede că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului minim brut la nivel de ramură transporturi...".
Pârâta S. Națională de T. Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A. a acordat reclamanților, până la data de 21.04.2010 un salariu brut de 570 lei, iar începând cu data de 21.04.2010 și până la data de 31 decembrie 2010, un salariu brut minim de 600 lei, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul companiei, cu încălcarea prevederilor art.238 alin. l din Codul Muncii, în forma în vigoare la data speței.
În conformitate cu prevederile art.238 alin. l din Codul Muncii „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior".
Întrucât contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei contravine dispozițiilor art.238 alin. l din Codul Muncii, deoarece conține clauze care stabilesc drepturi salariale la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, iar contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produce efecte, conform art.241 alin. l lit. c din Codul Muncii coroborat cu art.123 din acest contract, pentru toți salariații pârâtei, rezultă că reclamanții au făcut dovada acestui capăt de cerere privind plata diferenței salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada 22 iulie 2010 și până la data 31 decembrie 2010, și cele cuvenite ca urmare a stabilirii salariului de bază brut prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, de 700 lei, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare calculați la clasa corespunzătoare de ierarhizare, precum și a celorlalte sporuri prevăzute în CCM la nivel de unitate.
Față de susținerea pârâtei din întâmpinare în sensul că, prin aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi ar însemna ca salariații din cadrul CFR Marfă să aibă venituri mult mai mici, întrucât acest contract nu prevede aplicarea unor coeficienți de ierarhizare și clasele de salarizare astfel cum au fost negociate în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, instanța reține că dispoziția art. 41 alin. 3 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi este imperativă în sensul că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a, adică de 700 lei, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă.
Astfel, pârâta nu se poate apăra invocând crearea unui sistem diferit de salarizare prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acest sistem de salarizare nu are ca punct de pornire salariul de bază minim brut și coeficienții minimi de ierarhizare, astfel cum acestea au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii transporturi. Prin urmare, cum pentru perioada 19 noiembrie 2009 – 21 aprilie 2010, în contractul colectiv de muncă s-a negociat un cuantum al salariului de bază brut de 700 lei, și cum în aceeași perioadă, reclamanților li s-a achitat un salariu brut de 570 lei, ei sunt îndreptățiți să primească diferența dintre cele două niveluri evidențiate. De asemenea, de la 21 aprilie 2010 – 31 decembrie 2010, salariul de bază brut negociat a crescut la 600 lei, astfel încât pentru perioada menționată, reclamanții trebuie să primească diferența dintre nivelurile menționate.
Referitor la capătul de cerere vizând acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010, instanța apreciază că este întemeiat, întrucât la filele 8 - 38 dosar se regăsește CCM la nivel de ramură de transporturi, pentru perioada 2008 – 2010, înregistrat sub nr. 722/24.01.2008.
Potrivit art. 43 alin. 2 din acest act normativ, alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor.
Drepturile salariale solicitate de reclamanți au fost negociate de părțile semnatare ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate, de grup de unități și de ramură.
Fiind rezultatul acordului de voință al părților, acest contract constituie legea părților, pornindu-se de la principiile consensualității și al bunei – credințe, așa cum au fost ele prevăzute prin Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii acestor acte.
Pârâta, semnatară a contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au valoare normativă și alcătuiesc un „drept al muncii” propriu celor care îl încheie, iar executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate de pârâtă, fiind o aplicare a principiului potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant.
Aceste norme speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
În legătură cu apărările pârâtei referitoare la faptul că, la nivel de unitate, în conformitate cu actul adițional 1718/22 aprilie 2010, pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă, instanța le va înlătura ca neîntemeiate, deoarece dacă s-ar lua în considerare aceste apărări, s-ar încălca principiul prevăzut în art. 238 Codul muncii, forma în vigoare la data nașterii raporturilor juridice deduse judecății, în conformitate cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Apoi, trebuie de precizat că, după cum rezultă din prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin urmare, textul conține o normă imperativă, care instituie în sarcina pârâtei, obligația de a plăti salariul suplimentar, ca și constituirea fondului de salarii.
În atare împrejurări, pârâta nu poate invoca faptul că veniturile companiei nu au permis constituirea fondului pentru acordarea salariilor suplimentare, câtă vreme și aceasta era o obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o.
Așa fiind, tribunalul apreciază că cererea privind obligarea pârâtei, la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 este întemeiată, astfel că pârâta va fi obligată să plătească reclamanților, salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în parte.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care a ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Referitor la plata dobânzilor legale aferente drepturilor salariale neachitate, instanța reține că cererea reclamanților este fondată, întrucât raporturile de dreptul muncii se circumscriu raporturilor de drept civil.
Pe cale de consecință, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, în măsura în care nu se abrogă în mod expres, sunt și rămân aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil.
De altfel, chiar în dispozițiile art.166 alin.4 din codul muncii legiuitorul a stabilit că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile codului muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune – interese.
Potrivit dispozițiilor art.1088 cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contra prestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, daunele interese, la care se referă generic dispozițiile art.166 alin.4 din codul muncii, nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Prin urmare, reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea legală de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale, conform dispozițiilor art.166 alin.4 din codul muncii, că art.1088 cod civil reglementează explicit în ce constau daunele – interese pentru neexecutarea, neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor, nu există nici un impediment legal pentru acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile Ordonanței nr.13/2011.
Dacă s-ar fi refuzat recunoașterea dreptului de reactualizare a drepturilor salariale restante, s-ar consimți implicit la micșorarea părții din salariu rămasă neachitată, preferându-se o abordare nominalistă a conceptului de salariu, cu ignorarea inacceptabilă a semnificației celei mai importante a acestuia și anume faptul că salariul este reflectarea puterii de cumpărare a salariatului.
Salariul nu reprezintă doar o sumă de bani primită periodic, ci este, înainte de orice, o valoare economică ce trebuie să rămână neschimbată câtă vreme nu au fost inițiate și finalizate negocieri cu privire la eventuale diminuări salariale.
În privința cumulului cu dobânda legală, reținând că nici o dispoziție legală nu interzice acest cumul, că, din motivele expuse acest cumul nu poate reprezenta o dublă acoperire a aceluiași prejudiciu, instanța apreciază că acordarea dobânzii, pe deplin legitimată juridic de dispozițiile coroborate ale art.166 alin.1, 253 din Codul muncii, art.1088 Cod civil și art.2,3 din OG nr.13/2011, urmărește acoperirea prejudiciului suferit de salariat, respectiv imposibilitatea acestuia de a economisi sau folosi banii datorați pentru achiziționarea unor bunuri și produse.
Având în vedere și prevederile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, și va obliga pârâtele să plătească reclamanților, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții C. M. V. (CNP_) cu domiciliul în ., jud. Suceava G. S. (CNP_) cu domiciliul în oraș Liteni, ., L. D. (CNP_) cu domiciliul în ., prin reprezentant av. D. V. cu sediul profesional în mun. Suceava, . nr. 14, ., . în contradictoriu cu pârâții S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR Călători” SA (nr. înregistrare Registrul Comerțului J40/9775/_, CUI_) cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1 și S. de T. Feroviar de Călători Iași (nr. înregistrare Registrul Comerțului J_, CUI_) cu sediul în mun. Iași, Piața Gării nr. 1, corp B, jud. Iași.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei lunar și salariul brut în raport de care au fost plătite drepturile salariale ale fiecărui reclamant pe perioada 22 iulie 2010 – 31 decembrie 2010, precum și a celorlalte sporuri prevăzute la nivel de unitate cu incidență pentru perioada indicată, actualizat cu indicele de inflație și a dobânzii legale, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a salariului suplimentar aferent anului 2010, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală la această sumă, de la data scadenței până la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamanților suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Suceava.
Pronunțată în ședința publică din 15.10.2013.
PREȘEDINTE, | ASISTENȚI JUDICIARI, | GREFIER, |
Red. I.M.
Dact. C.N.A.
5 ex. 10.12.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2125/2013. Tribunalul SUCEAVA | Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 14-10-2013,... → |
|---|
