Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 899/2013. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 899/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 5/86/2013

Dosar nr._ - drepturi bănești -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 899

Ședința publică din 17 mai 2013

Președinte: G. D.

Asistent judiciar: A. O.

Asistent judiciar: B. L.

Grefier: G. F.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții M. G., A. C. E., C. V., H. M., S. E., A. M., H. V., M. M., A. D., I. (G.) C., I. D., N. L., U. S., R. A., R. A., D. G., B. D., R. I., P. E., M. G., M. L. C., B. M., O. E. D., V. M., T. M., P. B., Z. M., N. M., M. M. C., U. N., T. C., S. E., L. B., M. M. DUMITRIȚA, P. M., C. M., P. E., B. V., M. E., B. E., P. M., F. M., F. V., L. M., C. A. M., B. G., B. E., H. M., F. L., S. E. M., L. E., M. L., G. L., V. M., N. G., A. I. C., A. E., C. E., S. L., V. L., S. O. S., C. C., V. D., B. Z., A. M., V. C., P. C., L. E., C. E., G. D., B. C., A. G., I. I., Z. R., F. V., C. V., P. P., C. A. R., D. G., T. F., H. STELUȚA, T. M. E., F. M., V. L., C. L. C., B. R., D. G., G. A., N. R., Z. L., E. D., S. E., M. O., B. L., J. S., B. OLTIȚA, C. R., C. D., P. C., I. C., M. R., C. G., M. V. V., B. M., C. L., P. A., C. L., B. D., O. M., V. M., B. E., C. M., N. M. E., C. I., S. D., S. C., I. L. M., M. D., M. M. M., P. N., O. G., V. C., D. N., C. C., B. C., B. D., L. A., G. M., prin reprezentant legal S. S. GURA HUMORULUI, cu sediul în Gura Humorului, ., scara B, ., în contradictoriu cu pârâtul S. ORĂȘENESC GURA HUMORULUI, cu sediul în mun. Gura Humorului, .. 1, jud. Suceava.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 28.12.2012, reclamanții M. G., A. C. E., C. V., H. M., S. E., A. M., H. V., M. M., A. D., I. (G.) C., I. D., N. L., U. S., R. A., R. A., D. G., B. D., R. I., P. E., M. G., M. L. C., B. M., O. E. D., V. M., T. M., P. B., Z. M., N. M., M. M. C., U. N., T. C., S. E., L. B., M. M. DUMITRIȚA, P. M., C. M., P. E., B. V., M. E., B. E., P. M., F. M., F. V., L. M., C. A. M., B. G., B. E., H. M., F. L., S. E. M., L. E., M. L., G. L., V. M., N. G., A. I. C., A. E., C. E., S. L., V. L., S. O. S., C. C., V. D., B. Z., A. M., V. C., P. C., L. E., C. E., G. D., B. C., A. G., I. I., Z. R., F. V., C. V., P. P., C. A. R., D. G., T. F., H. STELUȚA, T. M. E., F. M., V. L., C. L. C., B. R., D. G., G. A., N. R., Z. L., E. D., S. E., M. O., B. L., J. S., B. OLTIȚA, C. R., C. D., P. C., I. C., M. R., C. G., M. V. V., B. M., C. L., P. A., C. L., B. D., O. M., V. M., B. E., C. M., N. M. E., C. I., S. D., S. C., I. L. M., M. D., M. M. M., P. N., O. G., V. C., D. N., C. C., B. C., B. D., L. A., G. M., prin reprezentant legal S. S. GURA HUMORULUI și intervenientul în nume propriu Mates L., au chemat în judecată pârâtul S. ORĂȘENESC GURA HUMORULUI, solicitând obligarea pârâtului să le achite contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada decembrie 2009-octombrie 2012 inclusiv; să le achite drepturile salariale echivalente cu 25% din premiul anual aferent anului 2008 și cu premiul anual aferent anului 2009, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective; să fie obligat pârâtul la plata drepturilor salariale actualizate ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale majorate cu 15% potrivit legii nr. 285/2010 și cele efectiv acordate în perioada ianuarie-septembrie 2011 inclusiv și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare au arătat următoarele:

Sunt salariații Spitalului Orășănesc Gura Humorului și și-au desfășurat activitatea în cadrul acestei unități în perioada decembrie 2009-octombrie 2012 inclusiv, perioadă în care nu le-au fost achitate integral drepturile salariale cuvenite potrivit dispozițiilor legale în vigoare și contractelor colective de muncă aplicabile. Astfel:

l) În perioada decembrie 2009- octombrie 2012 tichetele de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 nu le-au fost acordate decât parțial, respectiv în luna decembrie 2009 au fost acordate doar câte 8 tichete pentru fiecare salariat, în anul 2010 tichetele de masă au fost acordate doar în lunile ianuarie ( parțial) și februarie iar apoi, în perioada februarie 2010­octombrie 2012 inclusiv aceste drepturi salariale nu ne-au mai fost acordate.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar potrivit art. 23 din OUG nr. 115/2004 personalul încadrat în unitățile publice sanitare finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maxim 20 tichete de masă.

În aplicarea dispozițiilor legale sus menționate, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat la data de 25 februarie 2009 și aplicabil în perioada în discuție a fost instituită, la art. 94 alin. 3, obligația angajatorului de a include în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare pentru acordarea tichetelor de masă conform legislației în vigoare.

De asemenea, potrivit art. 141 din contractul colectiv de muncă nr. 455/19 iulie 2011, încheiat la nivel de grup de unități în cadrul Ministerului Sănătății și unităților din subordine, angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii nr. 142/1998 în conformitate cu prevederile legale aplicabile pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Din coroborarea reglementărilor sus menționate cu disp. art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art.148 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora executarea contractelor colective de muncă este obligatorie pentru părți, rezultă că pârâtul avea obligația de a ne acorda în perioada în discuție tichete de masă în condițiile Legii nr. 142/1998, obligație pe care de altfel acesta a recunoscut-o dar pe care nu a executat-o decât parțial.

Așa fiind, consideră că se impune obligarea pârâtului la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada decembrie 2009-octombrie 2012 inclusiv.

2) Potrivit art. 20 din OUG nr. 115/2004, care a fost în vigoare până la data de 5 noiembrie 2009, pentru activitatea desfășurată personalul salariat potrivit acestei ordonanțe beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul în care se face premierea, acest premiu acordându-se proporțional cu perioada lucrată în funcție de media salariilor de bază realizate.

Aceeași reglementare referitoare la acordarea premiului anual egal cu media salariilor lunare de bază a fost reluată de art. 25 din Legea nr. 330/2009, acest din urmă text de lege fiind în vigoare până la data adoptării Legii nr. 284/2010.

Prin urmare, conform dispozițiilor legale sus menționate în anii 2008, 2009 ei, rec1amanții erau îndreptățiți la plata premiilor anuale ("al treisprezecelea salariu"), aspect reglementat și de art. 96 alin. 2 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit căruia drepturile salariale cuprind, printre altele, și un premiu anual care va fi plătit odată cu achitarea acestuia pentru personalul finanțat de la bugetul de stat.

Pentru anul 2008, pârâtul a dispus plata premiului anual reglementat de dispozițiile legale invocate anterior pe parcursul anului 2009, în patru tranșe trimestriale, din care au fost achitate primele trei tranșe reprezentând 75% din valoarea drepturilor cuvenite cu acest titlu, în timp ce a patra tranșă, în procent de 250/0 din valoarea premiului, care trebuia plătită până la sfârșitul lunii decembrie 2009, nu a mai fost achitată.

De asemenea, pentru activitatea desfășurată în anul 2009 nu s-a acordat nici unuia din noi premiul anual la care erau îndreptățiți potrivit art. 20 din OUG nr. 115/2004 și art. 25 din Legea nr. 330/2009.

Așa fiind, solicită și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale echivalente cu 25% din premiul anual aferent anului 2008 și cu premiul anual aferent anului 2009, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective.

3)În temeiul art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor lor salariale a fost diminuat în anul 2010 cu 25%.

Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 285/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare pentru personalul plătit din fondurile publice se majorează cu 15% în raport de nivelul drepturilor achitate în luna octombrie 2010.

În perioada ianuarie -septembrie 2011 pârâtul nu a aplicat majorarea de 15% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ci a acordat majorări în procente mai mici decât cele legale, respectiv 1,95% în lunile ianuarie, martie, aprilie 2011, 3,97% în luna februarie 2011 și 10% în perioada mai­ septembrie 2011, fapt confirmat de adresa nr. 3523 din 23 octombrie 2011.

Prin urmare, având în vedere faptul că în perioada ianuarie- septembrie 2011 drepturile salariale le-au fost acordate într-un cuantum mai mic decât cel cuvenit potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, consideră că se impune și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale actualizate ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale majorate cu 15% potrivit legii nr. 285/2010 și cele efectiv acordate în perioada în discuție.

În drept au invocat disp. art. 1 din legea nr. 142/1998, art. 20,23 din OUG nr. 115/2004, art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din legea nr. 285/2010, art. 274 C..

Au depus la dosar o . înscrisuri.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra cauzei de față, tribunalul reține următoarele:

Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata drepturilor salariale echivalente cu 25% din premiul anual aferent anului 2008, instanța reține că prevederile art. 28 alin.1 al Legii nr. 388/2007 – conform cărora „plata premiului anual aferent anului 2008 pentru personalul din instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv pentru personalul aferent activităților de pe lângă unele instituții publice finanțate integral din venituri proprii, se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2009, începând cu luna ianuarie 2009” – rezultă că dispoziția legală permite plata premiului aferent anului 2008 începând cu data de 01.01.2009 și până la 31.12.2009.

În consecință, având în vedere data nașterii dreptului material la acțiune – 01.01.2010, excepția prescripției urmează a fi respinsă ca nefondată.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține că, art.20 alin.1 din O.U.G. nr. 115/2004, în forma în vigoare în perioada 2008- 5 noiembrie 2009, prevede că „pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea”.

Alineatele 2 și 3 ale aceluiași text de lege prevăd condițiile în care se acordă premiul anual: proporțional cu perioada lucrată și cu posibilitatea reducerii sau neacordării acesteia persoanelor care în cursul anului sau desfășurat activități proporționale nesatisfăcătoare, au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar sau le-a încetat contractul individual de muncă din motive imputabile lor.

Aceeași reglementare a fost preluată de art.25 din Legea nr. 330/2009, acest din urmă text de lege fiind în vigoare până la data adoptării Legii nr. 284/2010.

Rezultă așadar, din dispozițiile legale anterior menționate, că reclamanții, în calitate de salariați ai Spitalului Orășenesc Gura Humorului, erau îndreptățiți la plata premiilor anuale(„al treisprezecelea salariu”) – în anii 2008 și 2009, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada incidenței vreunuia din cazurile prevăzute de art. 20 alin. 3 din O.U.G. nr. 115/2004.

Apărarea pârâtului din cuprinsul întâmpinării, în sensul că nu a fost decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava întreaga sumă necesară plății drepturilor salariale nu este de natură a justifica nerespectarea dispozițiilor legale ce conferă drepturi salariaților din sistemul bugetar.

Având în vedere că, pentru anul 2008, s-a dispus de către angajator plata premiului anual în patru tranșe, dintre care au fost achitate doar trei, iar pentru activitatea desfășurată în anul 2009, nu s-a acordat premiul anual – conform susținerilor reclamanților, necontestate de pârât – instanța urmează a admite acest capăt de cerere în sensul obligării angajatorului la plata drepturilor salariale echivalente cu 25% din premiul anual aferent anului 2008 și cu premiul anual aferent anului 2009, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, până la data plății efective.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, în temeiul art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor lor salariale a fost diminuat în anul 2010 cu 25%.

Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 285/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2011 cuantumul brut al salariilor de bază, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare pentru personalul plătit din fondurile publice se majorează cu 15% în raport de nivelul drepturilor achitate în luna octombrie 2010.

În perioada ianuarie -septembrie 2011 pârâtul nu a aplicat majorarea de 15% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ci a acordat majorări în procente mai mici decât cele legale, respectiv 1,95% în lunile ianuarie, martie, aprilie 2011, 3,97% în luna februarie 2011 și 10% în perioada mai­ septembrie 2011, fapt confirmat de adresa nr. 3523 din 23 octombrie 2011 de la fila 20 dosar. s

Prin urmare, având în vedere faptul că în perioada ianuarie - septembrie 2011 drepturile salariale au fost acordate reclamanților într-un cuantum mai mic decât cel cuvenit potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și a obliga pârâtul la plata drepturilor salariale actualizate ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale majorate cu 15% potrivit legii nr. 285/2010 și cele efectiv acordate în perioada în discuție.

În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada decembrie 2009 - octombrie 2012 inclusiv, instanța apreciază că aceasta este nefondată.

Reclamanții își întemeiază această pretenție pe dispozițiile art. 1 din Legea nr.142/1990, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art.94 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate încheiat la data de 25.02.2009 și pe prevederile art.141 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 455/19 iulie 2011 încheiat la nivel de G. de Unități din cadrul Ministerului Sănătății.

Art. 94 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate invocat de reclamanți(fila 300 dosar) prevede că: „În bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, conform legislației în vigoare”.

Potrivit art. 141 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități nr. 455/19 iulie 2011, „angajatul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Din cuprinsul întâmpinării și a înscrisurilor depuse de reclamanți la dosarul cauzei, precum și din prevederile art.94 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate nr. 36/666 din 25.02.2009(fila 300 ds.), instanța reține că pârâtul reprezintă o unitate sanitară publică finanțată de la bugetul de stat și de la fondul unic de asigurări de sănătate și nu o unitate sanitară publică finanțată integral din venituri proprii, pentru a-i fi aplicabile prevederile art. 23 din O.U.G. 115/2004, invocate în cuprinsul acțiunii introductive.

În aceste circumstanțe, având în vedere cele două prevederi din contractele colective de muncă anterior menționate - ce reglementează acordarea tichetelor de masă – și care fac trimitere în acest domeniu la legislația în vigoare, instanța apreciază că pretenția reclamanților se impune a fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, conform cărora „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar(…)”.

Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit așadar în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci a fost instituit un drept opțional – „salariații pot primi o alocație individuală de hrană”(art.1, alin.1) – și care este condiționat, în ceea ce privește aplicarea la unitatea spitalicească pârâtă, de prevederea unor sume cu această destinație în bugetul de stat.

Cum reclamanții nu au făcut dovada prevederii unor sume cu această destinație, în condițiile în care, prin adresele depuse la dosar, C.N.A.S. a comunicat în permanență unității pârâte lipsa fondurilor disponibile, instanța apreciază că acest capăt de cerere este nefondat și urmează a-l respinge în consecință.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata drepturilor salariale echivalente cu 25% din premiul anual aferent anului 2008, ca nefondată.

Admite acțiunea în parte având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții M. G., A. C. E., C. V., H. M., S. E., A. M., H. V., M. M., A. D., I. (G.) C., I. D., N. L., U. S., R. A., R. A., D. G., B. D., R. I., P. E., M. G., M. L. C., B. M., O. E. D., V. M., T. M., P. B., Z. M., N. M., M. M. C., U. N., T. C., S. E., L. B., M. M. DUMITRIȚA, P. M., C. M., P. E., B. V., M. E., B. E., P. M., F. M., F. V., L. M., C. A. M., B. G., B. E., H. M., F. L., S. E. M., L. E., M. L., G. L., V. M., N. G., A. I. C., A. E., C. E., S. L., V. L., S. O. S., C. C., V. D., B. Z., A. M., V. C., P. C., L. E., C. E., G. D., B. C., A. G., I. I., Z. R., F. V., C. V., P. P., C. A. R., D. G., T. F., H. STELUȚA, T. M. E., F. M., V. L., C. L. C., B. R., D. G., G. A., N. R., Z. L., E. D., S. E., M. O., B. L., J. S., B. OLTIȚA, C. R., C. D., P. C., I. C., M. R., C. G., M. V. V., B. M., C. L., P. A., C. L., B. D., O. M., V. M., B. E., C. M., N. M. E., C. I., S. D., S. C., I. L. M., M. D., M. M. M., P. N., O. G., V. C., D. N., C. C., B. C., B. D., L. A., G. M., prin reprezentant legal S. S. GURA HUMORULUI, cu sediul în Gura Humorului, ., scara B, ., în contradictoriu cu pârâtul S. ORĂȘENESC GURA HUMORULUI, cu sediul în mun. Gura Humorului, .. 1, jud. Suceava.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a drepturilor salariale echivalente cu 25% din premiul anual aferent anului 2008 și cu premiul anual aferent anului 2009, actualizat în raport cu indicele de inflație până la data plății efective.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale majorate cu 15% potrivit legii nr. 285/2010 și cele efectiv acordate în perioada ianuarie- septembrie 2011, actualizate în raport de indicele de inflație până la data plății efective.

Respinge cererea de obligare a pârâtului la achitarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada decembrie 2009-octombrie 2012 inclusiv.

Definitivă și executorie de drept.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17.05.2013..

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier

G. D. A. O. B. L. G. F.

Red. G.D.

Tehnored. G.F.

3 ex./ 25.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 899/2013. Tribunalul SUCEAVA