Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 384/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 384/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 490/86/2013
Dosar nr._ drepturi bănești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 384/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Asistent judiciar M. N.
Asistent judiciar P. N.
Grefier L. M. R.
Pe rol judecarea litigiului de muncă având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamantul O. V. cu domiciliul în ., județ Suceava în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI, cu sediul în ..38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar reclamantul a depus precizări prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material pentru C., P., Ziua Feroviarului aferente anului 2011.
Instanța, constatând procesul în stare de judecată, a trecut la soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ la data de 9.01.2013, reclamantul O. V. a chemat în judecată pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata ajutorului material de C. pentru anii 2010 – 2011; ajutorul material de P. pentru anii 2010 – 2011; drepturile bănești de Ziua Feroviarului pentru anii 2010 – 2011; salariul suplimentar pentru anii 2010 – 2011, conform prevederilor CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
În motivarea cererii arată reclamantul că este salariat în cadrul societății pârâte – Sucursala Centrului Regional de Exploatare, Întreținere și reparații CF Iași și, deși drepturile solicitate sunt drepturi negociate prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, acestea nu au fost acordate de către pârâtă pentru perioadele indicate așa cum s-a convenit, conform dispozițiilor art.229 alin.4 din codul muncii potrivit căruia contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
În perioada martie 2009 – 31.01.2011 pârâta a încălcat unele prevederi ale CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr.2836/2006 modificat și completat cu acte adiționale – aplicabil pârâtei conform art.127.
În speță, arată reclamantul că pârâta nu a respectat prevederile art.1, 30, 72, 127, 128, 130 din CCM la nivel de grup de unități feroviare.
În drept reclamantul invocă dispozițiile art.1, 3 alin.1, 71, 72, 127, 128, 130 din CCM la nivel de grup de unități feroviare nr.2836/2006; art.40 alin.2 lit.c, art.229 alin.4, art.243, art.268 alin.1 lit.c, art.287 din codul muncii; art.7, 8 alin.2, 14, 30 din Legea nr.130/1996, art.28 din Legea nr.54/2003, art.112, art.1350 și 1489 alin.1 cod civil.
În dovedire se depun înscrisuri.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată considerând că nu există temei legal de acordarea ajutoarelor materiale solicitate de către pârât pentru anul 2011, iar cu privire la acordarea salariului suplimentar pentru anii 2010, 2011 consideră că cererea reclamantului este nejustificată întrucât în urma negocierilor colective de muncă, salariații au cunoștință de situația economică cu care se confruntă compania, federațiile sindicale reprezentative au semnat împreună cu CNCF CFR SA Contractul colectiv de muncă pe anul 2009 – 2010 cât și cel pe anii 2010 – 2011 cu prevederea că „Nu se acordă salariu suplimentar”.
La termenul de judecată de astăzi, reclamantul a depus la dosar precizări prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material pentru C., P., Ziua Feroviarului aferente anului 2011, și la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2011 motivat de faptul că nu deține înscrisuri doveditoare cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 până la data de 31.12.2011.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a fost angajat al pârâtei în perioada pentru care se solicită drepturile salariale ce fac obiectul prezentei cereri, așa cum reiese din carnetul de muncă depus la dosarul cauzei .
În ce privește cererea formulată de reclamant privind drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2010,tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că petentul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008
În acest sens, tribunalul reține că la data de 28.12.2006 a intrat în vigoare amintitul contract, înregistrat la Ministerul muncii familiei și securității sociale sub nr. 2836/20.
Durata acestui contract de muncă a fost prelungită cu încă 48 luni, prin actul adițional înregistrat la autoritatea anterior amintită sub nr. 370/20.06.2008.
Conform dispozițiilor art. 30 din contractul menționat, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului trecut.
Contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, aplicabilă la data faptelor, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.
Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților.
Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării sale, contractul colectiv de muncă reprezintă o reglementare, deci o lege a părților.
În acest sens, art.8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art.236 alin. 4 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, prevăd că dacă sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Totodată, potrivit art.10 alin.1 și 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările ulterioare, și art.240 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităților, ramurilor de activitate și la nivel național. Contractele colective de muncă se pot încheia și la nivelul unor grupuri de societăți comerciale și regii autonome, denumite în continuare grupuri de unități.
De asemenea, conform art.11 alin.1 și 2 din actul normativ anterior menționat și art.241 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
d) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național.
La fiecare dintre nivelurile prevăzute la art.10 din lege, anterior menționate, se încheie un singur contract colectiv de muncă.
În același sens, tribunalul reține că potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art.238 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Art. 243 din Codul muncii varianta în vigoare la data faptelor și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Prin urmare, dat fiind faptul că pârâta nu a făcut dovada că a achitat salariile suplimentare cuvenite reclamantului în temeiul convenției încheiate între părți, tribunalul urmează a dispune obligarea acesteia în consecință.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a valorii reale a salariului suplimentar cu valoarea nominală a acestuia de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Pentru rațiunile expuse anterior, și având în vedere dispozițiile art. 71 din menționatul contract colectiv de muncă, prevederi care stabilesc faptul că angajații pârâtei erau îndreptățiți a primi ajutoare materiale de Paști, de C., precum și o premiere anuală de Ziua feroviarului, tribunalul va obliga pârâta și la plata acestor drepturi salariale, în sensul celor solicitate de reclamant.
In ceea ce privește aceleași drepturi salariale aferente anului 2011, instanța, în temeiul art.246 alin.1 Cod procedură civilă, va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea acestor capete de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând primele de P., de C. și de Ziua Feroviarului aferente anului 2011 și salariul suplimentar aferent anului 2011.
Admite acțiunea în parte având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamantul O. V. cu domiciliul în ., județ Suceava în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI, cu sediul în ..38, sector 1.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând primele de Paști, de C. și de Ziua Feroviarului aferente anului 2010, stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare și a sumei reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Definitivă și executorie de drept.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2013.
Președinte,Asistenți judiciari,Grefier,
Red.G.D.
Tehnored.R.L., 4 ex., 27.03.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1794/2013. Tribunalul SUCEAVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
