Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 130/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 130/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 14281/86/2012
Dosar nr._ drepturi bănești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 130/2013
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Asistent judiciar M. N.
Asistent judiciar P. N.
Grefier L. M. R.
Pe rol judecarea litigiului de muncă având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamantul R. D. D. cu domiciliul ales la cabinet avocat Z. D., cu sediul în Suceava, ..10, ., . în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ ,,SA BUCUREȘTI, cu sediul în ..38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Z. D. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar pârâta a depus întâmpinare prin serviciul arhivă.
Instanța înmânează avocatei reclamantului duplicatul întâmpinării după care invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata primei de P. pentru anul 2009 și a primei de „Ziua Feroviarului”, aferentă anului 2009 și pune în discuția părților această excepție precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la art.268 alin.1 lit.e codul muncii și acordă cuvântul la dezbateri atât pe excepții cât și pe fondul cauzei.
Avocatul reclamantului arată că într-adevăr cele două prime solicitate de către acesta pentru anul 2009 sunt prescrise. Solicită respingerea excepției invocate de către pârâtă cu privire la prescripția dreptului material la acțiune cu privire la drepturile solicitate ca nefiind dată în cauză.
Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ la data de 5.12.2012, reclamantul R. D. D. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata indexată a salariului suplimentar pentru anul 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare de pe luna decembrie a anului pentru care se acordă actualizat în funcție de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, în baza art.30 din CCM pe anii 2009 – 2010; Prima de Paști și de C. aferentă anului 2009 echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei unu de salarizare în baza arata plății efective; premiul anual acordat de „Ziua feroviarului” pentru anul 2009 echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei unu de salarizare în baza prevederilor art.64 din CCM actualizată în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective; plata compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate având în vedere desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, conform art.80 alin.1 din CCM la nivel uni de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 încheiat în 19.12.2007 conform art.10 și 11 din Legea nr.130/1996 înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.722/2008.
În motivarea cererii arată reclamantul faptul că a avut funcția de manevrant vagoane 1 din cadrul Stației CFR Marfă Suceava și a fost disponibilizat din inițiativa angajatorului conform deciziei de concediere cu nr.I.B. 1/1059 din 5.03.2010.
Mai precizează reclamantul că drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială, reglementate potrivit art.7 din CCM în vigoare, reglementare ce nu contravine cu prevederile art.38 din CCM nr.722/2008 la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2009.
De asemenea prin art.64 din CCM, pârâta s-a obligat la premierea salariaților cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
Cu privire la plata celor 6 salarii compensatorii acestea se acordă conform art.80 alin.1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 încheiat în 19.12.2007 conform art.10 și 11 din Legea nr.130/1996 republicată înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.722/03/24.01.2008.
În drept s-au invocat art.7, 32 (30), 64, 74 din CCM 2009 – 2010, art.38, 43 din CCM 722/24.01.2008 la nivel ramură transporturi 2008 – 2010, art.80 alin.1 din CCM la nivel unic de ramură de transporturi pe anii 2008 -2010, art.40 alin.2, art.236 alin.4, art.283 lit.c, art.243, art.244, art.241 alin.1 din codul muncii, art.31 alin.1, art.41 alin.5 din Constituție, Legea nr.130/1996.
În dovedire invocă proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la art.268 alin.1 lit.e codul muncii considerând că drepturile solicitat de către reclamant nu sunt drepturi de natură salarială ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă cu un regim juridic distinct.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.(1)Cod procedură civilă conform cărora”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos,în totul sau în parte, cercetarea fondului pricinii.” instanța apreciază că solicitarea reclamantului se subscrie art.283 alin1 lit. c) Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani și nu 6 luni conform art.283 lit. e) din Codul Muncii, întrucât pretențiile formulate pot fi asimilate drepturilor salariale fiind raportate la salariul de bază brut negociat al reclamanților, aceasta urmând a respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că data nașterii dreptului la acțiune pentru pretențiile având ca obiect prima de Paști aferentă anului 2009 se situează în aprilie 2009, iar pentru prima de Ziua Feroviarului aferentă anului 2009, este la 23 aprilie 2009, astfel că, raportat la data introducerii acțiunii – 05.12.2012- capetele de cerere având ca obiect aceste solicitări sunt prescrise, raportat la dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.
În consecință, această excepție va fi admisă, iar acțiunea având ca obiect pretențiile anterior menționate, respinsă ca prescrisă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța, analizând probele administrate în cauză, reține:
Conform art. 80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010(fila 29 dosar),”Părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă,din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.” Conform alin.2 al aceluiași articol, „Prevederile alin.(1) sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului de muncă a intervenit deoarece:a) unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.”.
Potrivit deciziei de concediere nr.I.B.1/1059 din 05.03.2010 reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, conform art.55 lit.c), art.58 și art. 65 alin.1 din Codul Muncii, în contextul luării unor măsuri concretizate prin Programul de Restructurare și reorganizare și Proiectul de Concediere Colectivă.
Instanța constată astfel că motivele ce au stat la baza concedierii reclamantului se circumscriu situației prevăzute de alin.2) lit.a) al art. 80 din Contractul colectiv de muncă anterior menționat.
Potrivit art.4 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr.722/2008, acesta se aplică până la 31 decembrie 2010 și conform alin.2, dacă nu a fost denunțat de niciuna din părți cu 30 de zile înainte de data expirării, valabilitatea lui se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Pârâta nu a probat faptul că acest contract colectiv de muncă ar fi fost denunțat în condițiile anterior enunțate,astfel că acesta este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 le Legii nr.40/2011, de modificare a Codului Muncii.
Chiar dacă potrivit art.128 și 133 din Legea nr.62/2011 nu mai este prevăzută posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă la nivel de ramură, ci doar la nivel de sector de activitate, vechile contracte colective de muncă încheiate la nivel de ramură, valabile până la 31 decembrie 2011, produc efectele prevăzute în fostul articol 241 din Codul Muncii sub imperiul căruia au fost încheiate, conform art.2 din Lg.40/2011.
În consecință, reținând că prevederile art80 din CCM 722/2008 sunt aplicabile reclamantelor, instanța apreciază că acestea sunt îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi, respectiv de o plată compensatorie egală cu 6 salarii de bază brute negociate.
Instanța nu poate reține apărările pârâtei care a invocat faptul că reclamantul nu poate beneficia de plățile compensatorii prevăzute de art.80 alin.1 din CCM la nivel de ramură transporturi nr.722/2008 întrucât a beneficiat de prevederile OG nr.9/2010 care acordă salariaților concediați anumite facilități de protecție socială printre care și suma echivalentă cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie.
În acest sens, tribunalul are în vedere, pe de o parte, faptul că prevederile legale în materia raporturilor de muncă cu caracter minimal,părțile având posibilitatea stabilirii unor drepturi superioare celor legal negociate prin convențiile colective de muncă..
Pe de altă parte, din analiza dispozițiilor OG 9/ 2010 tribunalul constată că acest act normativ nu exclude posibilitatea ca salariații concediați în condițiile prevăzute de acesta să beneficieze și de alte măsuri de protecție socială stabilite prin contractele colective de muncă.
În fine,instanța reține că drepturile stabilite prin OG nr.9/2010 și cele stabilite prin contractul colectiv de muncă invocat de reclamante au surse de finanțare diferite. Astfel, pe când drepturile prevăzute de OG nr.9/2010 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cele prevăzute de art.80 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr.722/2008 se suportă din bugetul angajatorului.
În consecință, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata compensatorie echivalentă cu 6 salarii de bază brute negociate, cuvenite reclamantului la data concedierii.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2009,tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe contractele colective de muncă încheiate nivelul unității intimate și care au fost valabile în perioada 2007 – 2010, contracte care au și fost depuse la dosar.
În acest sens, tribunalul reține că la data de 29.03.2007 a intrat în vigoare Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul CFR „Marfă” SA pentru anii 2007 - 2008 înregistrat la Direcția de muncă și protecție socială a municipiului București sub nr.1632/29.03.2007.
Acest contract colectiv de muncă a fost prelungit până la data de 31.12.2008 prin actul adițional înregistrat la Direcția de muncă și protecție socială a municipiului București sub nr.2093/08.04.2008.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul CFR „Marfă” SA pentru anii 2009 - 2010 a fost înregistrat la Direcția de muncă și protecție socială a municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 dată de la care a și intrat în vigoare.
Astfel cum rezultă și din întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtă, potrivit art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007 – 2008, respectiv 2009 - 2010 încheiat la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., pentru munca prestată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază, de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea, tribunalul reține că la data de 31.12.2008, 31.12.2009, respectiv 31.12.2010, aceste contracte colective de muncă erau în vigoare și produceau efecte.
Contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, aplicabilă la data faptelor, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.
Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților.
Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării sale, contractul colectiv de muncă reprezintă o reglementare, deci o lege a părților.
În acest sens, art.8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art.236 alin. 4 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, prevăd că dacă sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Totodată, potrivit art.10 alin.1 și 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările ulterioare, și art.240 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităților, ramurilor de activitate și la nivel național. Contractele colective de muncă se pot încheia și la nivelul unor grupuri de societăți comerciale și regii autonome, denumite în continuare grupuri de unități.
De asemenea, conform art.11 alin.1 și 2 din actul normativ anterior menționat și art.241 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
d) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național.
La fiecare dintre nivelurile prevăzute la art.10 din lege, anterior menționa, se încheie un singur contract colectiv de muncă.
În același sens, tribunalul reține că potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art.238 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Pârâta, semnatară a contractelor colective de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, inclusiv faptul că ar fi fost agent economic monitorizat.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă are valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune ample discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care recurenta angajator trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți economico-financiare invocate prin cererea de recurs.
Drepturile solicitate de reclamant sunt prevăzute de contractele colective de muncă pe anii 2007 – 2010 iar după încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 236 alin. 4 Codul muncii varianta în vigoare la data faptelor coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din Codul muncii varianta în vigoare la data faptelor și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate de recurentă.
Este o aplicare a principiului potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant.
Aceste norme speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față.
Totodată, tribunalul nu poate reține apărarea pârâtei potrivit căreia clauza din contractele colective de muncă care reglementează dreptul reclamantului la salariul suplimentar constituie o facultate pentru ea și nu o obligație.
În acest sens, procedând la interpretarea art.30 alin.1 din cele două contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate, respectiv pentru 2007 – 2008 și 2009 -2010, tribunalul apreciază că acesta trebuie interpretat în sensul că el conferă dreptul reclamantului la salariul suplimentar și nu doar vocația.
Astfel, conform art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art.238 din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar potrivit art.11 alin.1 și 2 lit.b) din actul normativ anterior menționat și art.241 alin.1 lit.b) din codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Or, în cauza de față, extinzând analiza instanța reține că potrivit art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008 înregistrat la MMSSF sub nr.2836/20/28.12.2006 pentru munca prestată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin actul adițional la Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008 înregistrat la MMSSF sub nr.370/20.06.2008 valabilitatea acestui contract a fost prelungită la 48 de luni de la data înregistrării, respectiv până la data de 28.12.2010.
Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, tribunalul apreciază că art.30 alin.1 din cele două contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate, respectiv pentru 2007 – 2008 și 2009 -2010, pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, nu poate fi interpretat în defavoarea salariaților în condițiile în care contractul colectiv de muncă la nivel superior le conferă dreptul și nu doar vocația de a primi salariul suplimentar.
În conformitate cu dispozițiile art.244 din Codul muncii varianta în vigoare la data faptelor și ale art.31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Aceasta este calea pe care ar putea eventual recurenta să o urmeze dar în nici un caz nu poate refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
Tribunalul nu poate reține nici apărarea pârâtei în sensul că obligația de a achita drepturile pretinse de reclamant este condiționată de încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, respectiv de obținerea unor venituri din care să se constituie fondul pentru achitarea acestui drept salarial, întrucât așa cum mai sus s-a arătat, dispozițiile contractului colectiv de muncă invocat de reclamant sunt clare și lipsite de echivoc, nedispunând nici o limită în sensul celor susținute de pârâtă.
În ceea ce privește cuantumul sumei cu titlu de salariu suplimentar cuvenite reclamantului a cărui acțiune va fi admisă aceasta urmează să fie stabilită de pârâtă în procedura executării hotărârii, salariul suplimentar urmând a fi echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a valorii reale a salariului suplimentar cu valoarea nominală a acestuia de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În ce privește cererea formulată de reclamant având ca obiect prima de C. aferentă anului 2009, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, potrivit art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008 înregistrat la MMSSF sub nr.2836/20/28.12.2006(f.97), în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
De asemenea, tribunalul reține că inițial Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008 înregistrat la MMSSF sub nr.2836/20/28.12.2006 a fost încheiat pentru o durată de 24 de luni de la data înregistrării(art.4) însă ulterior, prin actul adițional înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.370/20.06.2008(f.93) contractul a fost prelungit cu încă 24 de luni.
În ceea ce privește cuantumul sumei cuvenite reclamantului aceasta urmează să fie stabilită de pârâtă în procedura executării hotărârii, conform dispozițiilor art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 - 2008 înregistrat la MMSSF sub nr.2836/20/28.12.2006, drepturile bănești reprezentând prima de C. aferente anului 2009, urmând a fi stabilite la nivelul clasei I de salarizare din luna pentru care trebuiau acordate.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a valorii reale a salariului suplimentar cu valoarea nominală a acestuia de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cerere de obligare a pârâtei la plata primei de P. pentru anul 2009 și a primei de "Ziua feroviarului", aferentă anului 2009.
Respinge capetele de cerere anterior menționate ca fiind prescrise.
Respinge excepțiile invocate de pârâtă în întâmpinare, ca nefondată.
Admite în parte acțiunea având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamantul R. D. D. cu domiciliul ales la cabinet avocat Z. D., cu sediul în Suceava, ..10, ., . în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ ,,SA BUCUREȘTI, cu sediul în ..38, sector 1.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei reprezentând plata compensatorie prevăzuă de art.80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, echivalentă cu 6 salarii de bază brute negociate, cuvenite reclamantului la data concedierii, cu actualizarea sumei datorate în funcție de rata inflației până la data plății.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumelor de bani reprezentând prima de C. aferentă anului 2009 și salariul suplimentar aferent anului 2009, actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.
Președinte,Asistenți judiciari,Grefier,
Red.G.D.
Tehnored.R.L., 4 ex., 13.03.2013
| ← Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2036/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
