Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1842/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1842/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 5989/86/2013
Dosar nr._ drepturi bănești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1842/2013
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. C.
Asistent judiciar M. N.
Asistent judiciar P. N.
Grefier L. M. R.
Pe rol pronunțarea asupra litigiului de muncă având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamanții P. I. G., M. I. V. prin reprezentant legal A. B. SANDELA în contradictoriu cu pârâții S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ,, SA BUCUREȘTI, S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ SA,, SUCURSALA M. – IAȘI.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 14 octombrie 2013, redactată separat și care face parte integrată din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 21 octombrie 2013.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ la data de 14.05.2013, reclamanții P. I. G., M. I. V. prin reprezentant legal A. B. SANDELA în contradictoriu cu pârâții S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ,, SA BUCUREȘTI, S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ SA,, SUCURSALA M. – IAȘI, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la stabilirea, actualizarea cu rata inflației cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective și acordarea retroactiv a drepturilor bănești reprezentând diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din CCM la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008 – 2010 și sumele efectiv primite de către fiecare reclamant pentru perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată reclamanții că au calitatea de salariați la pârâte și își desfășoară activitatea pe raza SNTFM CFR Marfă SA Sucursala M..
Mai arată că pentru anii 2009 și 2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă între SNTFM CFR Marfă SA și sindicatele reprezentative ale salariaților, astfel, prin CCM pe R. Transporturi valabil pe anii 2008 – 2010, încheiat la data de 19.12.2007 și înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.722/03/24.01.2008, la clauza înscrisă la art.41 alin.3 părțile au convenit ca salariul de bază minim brut pe unitate la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 170 ore medie/lună, să fie de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În realitate pârâta nu a respectat aceste prevederi și nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în sensul că la încheierea contactelor colective la nivel de unitate pe anii 2007/2008, 2009/2010 câr și a actelor adiționale de prelungire/modificare ale acestora nu a acceptat ca negocierea pentru stabilirea salariului minim brut de unitate să înceapă pentru stabilirea salariului minim brut pe unitate să înceapă de la valoarea de 700 lei ci de la valori mult mai mici și anume: 570 lei pentru perioada 1.07.2008 – 31.03.2010; 600 lei pentru perioada 1.04.2010 – 31.12.2010.
În drept s-au invocat dispozițiile art.42 alin.1 lit.c, 161, 236, 241, 243, 269, 283 alin.1 lit.c din codul muncii, art.11, 13, 30 din legea nr.130/1996; art.3, 4, 41, 113, 114, 115, 119 din CCMNRT valabil 2008 – 2010, art.969, 970, 1084, 1086, 1088 cod civil.
În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele au invocat excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de către pârâte, în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.c din codul muncii.
Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
Instanța va examina cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, potrivit art.248 alin.(1) Cod proc. civilă conform cărora ”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei” .
Pretențiile reclamanților se încadrează în situația prevăzută de art.283 lit.c din Codul Muncii, dispoziții care prevăd un termen de 3 ani, de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Instanța constată că pretențiile aferente perioadei octombrie 2009 - 13 mai 2010, se situează în afara termenului de prescripție de 3 ani, raportat la data introducerii acțiunii, 14 mai 2013.
În consecință, această excepție va fi admisă, iar acțiunea având ca obiect pretenții din perioada anterior menționată, va fi respinsă ca fiind prescrisă.
Cu privire la fondul cauzei, analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.4 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr.722/2008, acesta se aplică până la 31 decembrie 2010 și conform alin.2, dacă nu a fost denunțat de niciuna din părți cu 30 de zile înainte de data expirării, valabilitatea lui se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Pârâta nu a probat faptul că acest contract colectiv de muncă ar fi fost denunțat în condițiile anterior arătate, astfel că acesta este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 din Legea nr.40/2011, de modificare a Codului Muncii.
Chiar dacă potrivit art.128 și 133 din Legea nr.62/2011 nu mai este prevăzută posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă la nivel de ramură, ci doar la nivel de sector de activitate, vechile contracte colective de muncă încheiate la nivel de ramură, valabile până la 31 decembrie 2011, produc efectele prevăzute în fostul articol 241 din Codul Muncii sub imperiul căruia au fost încheiate, conform art.2 din Legea nr.40/2011.
Reclamanții își întemeiază pretențiile pe prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, înregistrat 1a Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/24.01.2008 și care produce efecte, conform art.123 în toate unitățile nominalizate în anexa 5, la pct.3 din această anexă fiind nominalizată pârâta Compania Națională CFR SA București.
De asemenea, conform art.241 alin.l lit.c din Codul Muncii, în forma în vigoare la data nașterii raporturilor juridice, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Rezultă așadar că, prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură Transporturi, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/24.01.2008, pentru anii 2008 - 2010, este aplicabil reclamanților.
Potrivit art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de R. Transporturi „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ lună este de 700 lei, adică 4, 12 lei/ oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Același art.41 alin.3 la lit.b prevede că: „Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului minim brut la nivel de ramură transporturi...".
Față de susținerea pârâtei din întâmpinare în sensul că, prin Sentința civilă nr.652/M din 08.05.2012 pronunțată de Tribunalul B. s-a constatat nulitatea absolută a anexei I la Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei SNTFM CFR Marfă SA, care conținea coeficienții de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, astfel că nu mai există posibilitatea realizării unui calcul a drepturilor salariale întrucât contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi nu prevede aplicarea unor coeficienți de ierarhizare și clasele de salarizare astfel cum au fost negociate în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, instanța reține că dispoziția art. 41 alin. 3 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi este imperativă în sensul că: „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a (adică de 700 lei), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Astfel, pârâta nu se poate apăra invocând crearea unui sistem diferit de salarizare prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acest sistem de salarizare nu are ca punct de pornire salariul de bază minim brut și coeficienții minimi de ierarhizare, astfel cum acestea au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramură transporturi.
Curtea Constituțională prin deciziile nr.380/2004 și 294/2007, definitive și general obligatorii a statuat că: „dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Ca atare, cu aceste obligații firești, părțile au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare”.
La această libertate, de a se negocia la nivel de unitate și alte clauze, precum și drepturi superioare, se referă dispozițiile art.41 alin.5 și 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și nicidecum de a se stabili drepturi salariale la un nivel inferior celor minimale stabilite la nivel de ramură de activitate.
Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A. le-a acordat reclamanților până la data de 21.04.2010 un salariu brut de 570 lei, iar începând cu data de 21.04.2010 și până la 31.12.2011 un salariu brut minim de 600 lei, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul companiei, cu încălcarea prevederilor art.238 alin.l din Codul Muncii, în forma în vigoare la data speței.
Astfel, potrivit art.238 alin.l din Codul Muncii: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior".
Aceeași prevedere legală era prevăzută în art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare până la data de 12 mai 2011, reluată și în art.132 alin. 2 din Legea nr.62/2011 - Legea dialogului social, în vigoare ulterior datei de 12 mai 2011.
Întrucât contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei contravine dispozițiilor art.238 alin.l din Codul Muncii, art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996 și art.132 alin.2 din Legea nr.62/2011, deoarece conține clauze care stabilesc drepturi salariale la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, iar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi produce efecte, conform art.241 alin.l lit.c din Codul Muncii coroborat cu art.123 din acest contract, pentru toți salariații pârâtei, rezultă că reclamanții au făcut dovada pretențiilor constând în plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01._11 și cele cuvenite ca urmare a stabilirii salariului de bază brut prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, de 700 lei, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare calculați la clasa corespunzătoare de ierarhizare, precum și a celorlalte sporuri prevăzute în CCM la nivel de unitate.
Față de susținerea pârâtei din întâmpinare în sensul că nu a plătit reclamanților integral drepturile salariale datorită dificultăților financiare instanța reține că, prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă are valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune ample discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care angajatorul trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți economico-financiare invocate în apărare.
După încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 236 alin. 4 Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate de pârâtă referitoare la disciplina financiar-bugetară.
Normele speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față, în baza principiului de drept specialia generalibus derogant.
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită pretențiile reclamanților pentru perioada 14 mai 2010 - 31 decembrie 2010.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care a ar fi beneficiat reclamanții la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Ori diminuarea valorii sumelor aferente diferențelor salariale solicitate ca urmare a diminuării valorii monedei naționale ca urmare a inflației este incompatibilă cu rigoarea principiului despăgubirii integrale a prejudiciului încercat de reclamanți în perioada 10.05._12 (art.998-999 cod civil de la 1864 și art.1385 din Noul Cod civil).
O aplicație particulară în materia raporturilor de muncă este dată de art.178 din Codul Muncii care face mențiune expresă despre „reactualizarea „ salariilor.
Suma de bani primită lunar de salariați cu titlu de salariu reprezintă o valoare economică ce trebuie să rămână neschimbată, în ceea ce privește puterea de cumpărare, în cazul în care este plătită de angajator mai târziu, după data scadenței.
Va fi admis astfel și capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației.
Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța reține următoarele:
Potrivit art.453 alin. (1) Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că atunci când cererea este admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Acordarea cheltuielilor de judecată este condiționată însă, potrivit art.452 Cod procedură civilă, de conduita părții care solicită cheltuieli de judecată, respectiv aceasta trebuie să facă dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului.
În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată (fila 4 verso dosar) însă nu au făcut dovada existenței și întinderii lor până la data de 14 octombrie 2013, când instanța a declarat închise dezbaterile asupra fondului.
Pentru aceste motive urmează a fi respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art.270 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii - republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâte.
Constată prescris dreptul material la acțiune al reclamanților cu privire la drepturile salariale aferente perioadei 1.10._10.
Admite în parte acțiunea având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamanții P. I. G. – CNP_, M. I. V. -_ - prin reprezentant legal A. B. SANDELA, cu sediul în Suceava, ..1, ., județ Suceava în contradictoriu cu pârâții S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ,, SA BUCUREȘTI – CUI –_ – cu sediul în ..38, sector 1, S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,CFR MARFĂ SA,, SUCURSALA M. – IAȘI – CUI_, cu sediul în ., județ Iași.
Obligă pârâtele să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din CCM N.R. Transporturi valabil pentru anii 2008 - 2010 și sumele afective primite de către fiecare reclamant aferent perioadei 14.05.2010 - decembrie 2010 actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva Tribunalului Suceava.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2013.
Președinte,Asistenți judiciari,Grefier,
C. N. M. N. M., N. P. R. L. M.
Red.C.N.
Tehnored.R.L., 6 ex., 3.12.2013
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1798/2013. Tribunalul SUCEAVA | Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Sentința... → |
|---|
