Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1843/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1843/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 6338/86/2013
Dosar nr._ drepturi bănești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1843/2013
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. C.
Asistent judiciar M. N.
Asistent judiciar P. N.
Grefier L. M. R.
Pe rol judecarea litigiului de muncă având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamanții M. I. I., T. I., G. F., M. G. L., C. G. C., G. O. I., L. M. D. toți prin reprezentant legal avocat D. V. în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI, S. C. REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. IAȘI.
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 14 octombrie 2013, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 21 octombrie 2013.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ la data de 27.05.2913, reclamanții M. I. I., T. I., G. F., M. G. L., C. G. C., G. O. I., L. M. D. toți prin reprezentant legal avocat D. V. în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI, S. C. REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. IAȘI au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în vigoare pentru anii 2008-2010, și salariile încasate de reclamanți pentru perioada 01.01._11; obligarea pârâtelor să plătească fiecărui reclamant al 13-lea salariu, prevăzut de art.43 alin.2 lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în vigoare pentru anii 2008-2011, egal cu un salariu de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent, aferent anului 2011; obligarea pârâtelor să plătească reclamanților ajutorul material ocazionat de sărbătorile de C., pentru anul 2010, la nivelul clasei I de salarizare; obligarea pârâtelor să plătească reclamanților drepturile salariale din prezenta hotărâre reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acțiunii, 27 mai 2013, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată reclamanții faptul că în perioada 1.01.2011 – 31.12.2011 pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale pornind de la o valoare a salariului de bază minim brut de 600 lei în loc de 700 lei lunar, contrar prevederilor CCM Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008 – 2010 prelungit conform art.4 alin.2 și pentru anul 2011, care prevede că pentru activitatea desfășurată salarizarea personalului se va face prin aplicarea unor coeficienți minim de ierarhizare la o sumă prestabilită, denumită salariu de bază minim brut și cuantificat la nivelul de 700 lei de dispozițiile atz.41 alin.3 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi.
În aceste condiții, consideră reclamanții faptul că pârâtele au calculat greșit drepturile salariale cuvenite angajaților reclamanți și implicit le-a plătit sume mai mici decât cele la care erau îndreptățiți conform prevederilor CCM la Nivel de ramură Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010, art.41 alin.3 lit.a.
De asemenea art.241 alin.1 lit.c din codul muncii prevede că produc efecte clauzele contractelor colective de muncă pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar dispozițiile art.238 alin.1 din codul muncii prevede pentru perioada dedusă judecății că contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la art.3 al aceluiași articol, stabilește că „la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.
În acest sens a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile nr.380/2004 și 294/2007, definitive și general obligatorii.
Mai arată că s-a solicitat plata salariului suplimentar pe anul 2011 în conformitate cu prevederile art.43 alin.2 lit.a din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, precum și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010 în conformitate cu art.71 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008 înregistrat la Ministerul Muncii, sub nr.2836/20 din 28.12.2006 prelungit prin actele adiționale înregistrate la același minister sub nr.370/20.05.2008 și nr.4294/28.12.2010 până la 31.01.2011 înafara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
De asemenea solicită actualizarea tuturor acestor drepturi bănești cu rata inflației precum și obligarea la plata dobânzii legale de la data la care trebuiau să fie plătite și până la data plății efective.
În drept s-au invocat dispozițiile art.40 alin.2, art.166, art.238 alin.1 și art.241, art.969 și 1088 cod civil, CCM unica la nivel de ramură transporturi nr.722/2008 cu actele adiționale și CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2008 – 2010, CCM la nivel național pe anii 2011 – 2014 și art.453 cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că societatea a calculat și plătit în mod corect drepturile salariale ale reclamanților, cu respectarea fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, astfel că nu pot fi obligate la această plată.
De asemenea solicită respingerea ca nefondat și a capătului de cerere cu privire la acordarea actualizată și cu dobânda legală considerând că dobânda legală cumulată cu indicele de inflație constituie o dublă dezdăunare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.4 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr.722/2008, acesta se aplică până la 31 decembrie 2010 și conform alin.2, dacă nu a fost denunțat de niciuna din părți cu 30 de zile înainte de data expirării, valabilitatea lui se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Pârâta nu a probat faptul că acest contract colectiv de muncă ar fi fost denunțat în condițiile anterior arătate, astfel că acesta este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 din Legea nr.40/2011, de modificare a Codului Muncii.
Chiar dacă potrivit art.128 și 133 din Legea nr.62/2011 nu mai este prevăzută posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă la nivel de ramură, ci doar la nivel de sector de activitate, vechile contracte colective de muncă încheiate la nivel de ramură, valabile până la 31 decembrie 2011, produc efectele prevăzute în fostul articol 241 din Codul Muncii sub imperiul căruia au fost încheiate, conform art.2 din Legea nr.40/2011.
Reclamanții își întemeiază pretențiile pe prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, înregistrat 1a Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/24.01.2008 și care produce efecte, conform art.123 în toate unitățile nominalizate în anexa 5, la pct.3 din această anexă fiind nominalizată pârâta C. Națională CFR SA București.
De asemenea, conform art.241 alin.l lit.c din Codul Muncii, în forma în vigoare la data nașterii raporturilor juridice, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Rezultă așadar că, prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură Transporturi, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/24.01.2008, pentru anii 2008 - 2010, este aplicabil reclamanților.
Potrivit art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de R. Transporturi „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ lună este de 700 lei, adică 4, 12 lei/ oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Același art.41 alin.3 la lit.b prevede că: „Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului minim brut la nivel de ramură transporturi...".
Față de susținerea pârâtei din întâmpinare în sensul că, potrivit art.41 alin.5 și 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 părțile semnatare trebuiau să se întrunească în fiecare an calendaristic pentru a negocia și stabili noi salarii de bază minime brute și alte drepturi salariale, iar la nivel de unitate părțile implicate în negocieri colective trebuiau să stabilească pentru anul respectiv limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil la 1 ianuarie, instanța reține că pârâta nu poate invoca dificultăți financiare și nici faptul că sumele solicitate de reclamanți nu ar fi fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli, atât timp cât orice negociere și stabilire a drepturilor salariale trebuia făcută cu respectarea dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi care prevăd în mod imperativ că: „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a (adică de 700 lei), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Astfel, pârâta nu se poate apăra invocând crearea unui sistem diferit de salarizare prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acest sistem de salarizare nu are ca punct de pornire salariul de bază minim brut și coeficienții minimi de ierarhizare, astfel cum acestea au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramură transporturi.
Curtea Constituțională prin deciziile nr.380/2004 și 294/2007, definitive și general obligatorii a statuat că: „dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Ca atare, cu aceste obligații firești, părțile au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare”.
La această libertate, de a se negocia la nivel de unitate și alte clauze, precum și drepturi superioare, se referă dispozițiile art.41 alin.5 și 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și nicidecum de a se stabili drepturi salariale la un nivel inferior celor minimale stabilite la nivel de ramură de activitate.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A. le-a acordat reclamanților până la data de 21.04.2010 un salariu brut de 570 lei, iar începând cu data de 21.04.2010 și până la 31.12.2011 un salariu brut minim de 600 lei, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul companiei, cu încălcarea prevederilor art.238 alin.l din Codul Muncii, în forma în vigoare la data speței.
Astfel, potrivit art.238 alin.l din Codul Muncii: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior".
Aceeași prevedere legală era prevăzută în art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare până la data de 12 mai 2011, reluată și în art.132 alin. 2 din Legea nr.62/2011 - Legea dialogului social, în vigoare ulterior datei de 12 mai 2011.
Întrucât contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei contravine dispozițiilor art.238 alin.l din Codul Muncii, art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996 și art.132 alin.2 din Legea nr.62/2011, deoarece conține clauze care stabilesc drepturi salariale la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, iar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi produce efecte, conform art.241 alin.l lit.c din Codul Muncii coroborat cu art.123 din acest contract, pentru toți salariații pârâtei, rezultă că reclamanții au făcut dovada pretențiilor constând în plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01._12 și cele cuvenite ca urmare a stabilirii salariului de bază brut prin raportare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, de 700 lei, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare calculați la clasa corespunzătoare de ierarhizare, precum și a celorlalte sporuri prevăzute în CCM la nivel de unitate.
Pentru aceste motive instanța urmează să admită primul capăt de cerere.
Referitor la salariul suplimentar aferent anului 2010, tribunalul reține următoarele:
În art.236 alin. 1 din Codul Muncii, legiuitorul a definit contractul colectiv de muncă, fiind convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte, și salariați, reprezentați de sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, potrivit aceluiași articol, 236, alin.4.
Conform art.40 alin.2 din Codul Muncii angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractele individuale și colective de muncă.
În speță reclamanții susțin că pârâta nu le-a acordat salariul suplimentar, denumit „al 13-lea salariu” prevăzut la art.43 alin. 2 lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi aplicabil în perioada 2008 - 2011, care trebuia acordat în primul trimestru al anului 2011, egal cu salariul de bază brut avut în luna decembrie a anului precedent (fila 19 dosar).
Acest drept salariat este prevăzut și la art. 32 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități încheiat pe anii pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional încă 48 de luni, în care se stipulează că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv (fila 54 dosar).
Pârâta a arătat că nu avea obligația să acorde reclamanților salariul suplimentar, având în vedere că în Actul adițional depus la fila 89 dosar s-a prevăzut că pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă.
Tribunalul constată că acest act adițional, face parte integrantă din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, și conține drepturi inferioare celor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de ramură.
Prin neacordarea salariului suplimentar pe anul 2010 reclamanților, pârâta a încălcat din nou principiul consacrat în art. 238 Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii raporturilor juridice deduse judecății) enunțat și la examinarea primului capăt de cerere: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior".
Pârâta nu poate să refuze acordarea salariului suplimentar pe anul 2010 invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, inclusiv faptul că ar fi fost agent economic monitorizat.
În speță nu sunt incidente dispozițiile generale invocate de pârâtă în întâmpinare ci sunt incidente dispozițiile din legile speciale, art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996, care prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Pentru aceste motive, instanța urmează să oblige pârâta să le plătească reclamanților salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
Analizând capătul de cerere privind ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010, instanța reține următoarele:
În art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pe anii 2006-2008 înregistrat la Ministerul Muncii, Egalității de Șanse și Familiei sub nr.2836/20.12.2006, se prevede că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Perioada de aplicare a acestor dispoziții s-a prelungit conform Actului adițional nr.370 din 20 iunie 2008 (fila 77 dosar) pe o perioadă de 48 de luni, iar conform actului adițional 4294 din 28 decembrie 2010 (fila 80 dosar) până la data de 31 ianuarie 2011.
Instanța reține că textul sus menționat conține o normă imperativă în sensul că angajatorul are obligația să acorde drepturile salariale sus arătate, care au fost negociate de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Conform art.241 alin.1 lit.b) din Codul muncii, efectele contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, iar conform art.127 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar (fila 71 dosar) acesta se aplică unităților prevăzute în anexa 4, anexă în care la nr.crt.1 este înscrisă pârâta C. Națională CFR SA București.
Iar la art.130 s-a prevăzut că „Dispozițiile prezentului contract de muncă unic la nivel de grup de unități sunt aplicabile tuturor categoriilor de salariați angajați într-o unitate vizată și acoperită de clauzele acestuia (Recomandarea O.I.M. nr.91/29 iunie 1951, cap.3, pct.4) - fila 71 dosar.
În art. 271, alin.3, au fost reluate dispozițiile din art. 30 din Legea 130/1996, în vigoare la acea dată, care prevăd în mod imperativ că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Acest text trebuie interpretat și prin raportare la prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Pârâta a arătat în întâmpinare (fila 112 dosar) că nu a plătit reclamanților prima de C. pe anul 2010, datorită dificultăților financiare și a faptului că în Actul adițional nr.1718/22.04.2010 - care prelungește valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 până la 31.01.2011 s-a prevăzut că pentru anii 2009 și 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și de Ziua Feroviarului (fila 114 dosar).
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă are valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii” propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, art. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune ample discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care angajatorul trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți economico-financiare invocate în apărare.
După încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 236 alin. 4 Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate de pârâtă referitoare la disciplina financiar-bugetară.
Normele speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față, în baza principiului de drept specialia generalibus derogant.
Prin apărările formulate pârâta nu a contestat că vreunul dintre reclamanți nu întrunește condițiile prevăzute în art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pentru acordarea primei de C. 2010, respectiv că a absentat nemotivat de la serviciu, a fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice, sau la data acordării acestui drept salarial se afla în concediu fără plată cu durata de un an.
Prin neexecutarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură privind acordarea primei de C. pentru anul 2010 reclamanților, pârâta a încălcat din nou principiul consacrat în art. 238 Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii raporturilor juridice deduse judecății) enunțat și la examinarea primelor două capete de cerere: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior".
Pentru aceste motive, instanța urmează să oblige pârâta să le plătească reclamanților ajutorul material de C. pentru anul 2010, stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare.
Acordarea sumelor de bani actualizate la data plății cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale nu reprezintă o dublă dezdăunare, așa cum susține pârâta în întâmpinare (fila 113 dosar).
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care a ar fi beneficiat reclamanții la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Ori diminuarea valorii sumelor aferente diferențelor salariale solicitate ca urmare a diminuării valorii monedei naționale ca urmare a inflației este incompatibilă cu rigoarea principiului despăgubirii integrale a prejudiciului încercat de reclamanți în perioada 10.05._12 (art.998-999 cod civil de la 1864 și art.1385 din Noul Cod civil).
O aplicație particulară în materia raporturilor de muncă este dată de art.178 din Codul Muncii care face mențiune expresă despre „reactualizarea „ salariilor.
Suma de bani primită lunar de salariați cu titlu de salariu reprezintă o valoare economică ce trebuie să rămână neschimbată, în ceea ce privește puterea de cumpărare, în cazul în care este plătită de angajator mai târziu, după data scadenței.
Va fi admis astfel și capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației.
Referitor la plata dobânzilor legale aferente drepturilor salariale neachitate, instanța reține următoarele:
În dispozițiile art.166 alin.4 din codul muncii legiuitorul a stabilit că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile codului muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune – interese; raporturile de dreptul muncii fiind raporturi de drept civil.
Potrivit dispozițiilor art.1088 cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contra prestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, daunele interese, la care se referă generic dispozițiile art.166 alin.4 din codul muncii, nu pot cuprinde decât dobânda.
Prin urmare, reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea legală de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale, conform dispozițiilor art.166 alin.4 din codul muncii, că art.1088 cod civil reglementează explicit în ce constau daunele – interese pentru neexecutarea obligațiilor (neplata salariului integral sau a unei părți din salariu echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare a obligațiilor), nu există nici un impediment legal pentru acordarea dobânzii potrivit Ordonanța Guvernului nr.13/2011.
Instanța urmează să acorde reclamanților și dobânda legală, în temeiul dispozițiile coroborate ale art.166 alin.1, art.253 din Codul muncii, art.1088 Cod civil și art.2,3 din OG nr.13/2011, pentru acoperirea prejudiciului suferit, respectiv imposibilitatea acestora de a economisi sau folosi banii datorați de pârâtă pentru achiziționarea unor bunuri și produse.
Dobânda se va calcula începând cu data introducerii acțiunii, 27 mai 2013, și până la data plății efective a drepturilor salariale restante.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâta să le plătească reclamanților suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (fila 140 dosar).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art.270 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii - republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect „drepturi bănești” privind pe reclamanții M. I. I. – CNP -_, T. I. – CNP -_, G. F. – CNP -_, M. G. L.- CNP -_, C. G. C. – CNP -_, G. O. I. – CNP -_, L. M. D. – CNP -_ toți prin reprezentant legal avocat D. V. cu municipiul Suceava, . nr.14, ..A, . în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREȘTI cu sediul în ..38, sector 1, S. C. REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C.F. IAȘI – cu sediul în municipiul Iași, Piața Gării nr.1, județ Iași.
Obligă pârâtele să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în vigoare pentru anii 2008-2011, și salariile încasate de reclamanți pentru perioada 01.01._12.
Obligă pârâtele să plătească fiecărui reclamant al 13-lea salariu, prevăzut de art.43 alin.2 lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în vigoare pentru anii 2008-2011, egal cu un salariu de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent, aferent anului 2011.
Obligă pârâtele să plătească reclamanților ajutorul material ocazionat de sărbătorile de C., pentru anul 2010, la nivelul clasei I de salarizare.
Obligă pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale din prezenta hotărâre reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acțiunii, 27 mai 2013, până la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamanților suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la arhiva Secției civile a Tribunalului Suceava.
Pronunțată în ședința publică de la 21 octombrie 2013.
Președinte,Asistenți judiciari,Grefier,
C. N. M. N. M., N. P. R. L. M.
Red.C.N.
Tehnored.R.L., 11 ex., 4.12.2013
| ← Cereri. Sentința nr. 1028/2013. Tribunalul SUCEAVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
