Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 194/2013. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 194/2013 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 13796/86/2012
DOSAR_ - drepturi bănești -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 194
Ședința publică din 28 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: | F. G. |
ASISTENȚI | A. O. |
JUDICIARI: | B. L. |
GREFIER: | C. N. A. |
Pe rol, pronunțarea acțiunii civile având ca obiect „drepturi bănești” formulată de reclamanții S. C. C., C. E. V., R. I., H. V., P. T. toți cu domiciliul ales la C. de avocat „Z. D.” – .. 10, ., . în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere redactată separat ce face parte integrantă din prezenta, și când instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului reclamanților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 28 ianuarie 2013.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 22.12.2012 înregistrată cu nr._, reclamanții S. C. C., C. E. V., R. I., H. V., P. T. au chemat în judecată pârâta S. Națională de TRRansport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunțată să fie obligată pârâta la plata indexată a sumelor pentru reclamantul S. C. C. salariul suplimentar pentru anul 2009 echivalent cu salariul de baza de încadrare de pe luna Decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat în funcție de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, în baza art. 30 din Contractele Colective de munca 2009 – 2010; Prima de Paști și de C. aferentă anului 2009 echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei unu de salarizare în baza
art. 64 din Contractul colectiv de munca; Premiul anual acordat de „Ziua Feroviarului”pentru anul 2009 echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei unu de salarizare în baza prevederilor art. 64 din Contractul colectiv, actualizată în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective; Plata compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate având în vedere desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, conform art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel unic de ramură de transporturi pe anii 2008 - 2010 încheiat în 19.12.2007, conform art. 10 și art. 11 din Legea 130/1996, înregistrat la Ministerul Muncii și Familiei sub nr. 722/2008.
Reclamanții C. E. V., R. I., H. V., P. T. au solicitat, având în vedere că au fost disponibilizați în anul 2011: salariul suplimentar pentru anul 2010, în baza prevederilor art. 30 din Contractele de munca 2009-2010; Prima de Paști și de C. pentru anul 2010 în baza art. 64 din Contractele colective de munca; premiul anual acordat de Ziua Feroviarului pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei unu de salarizare în baza prevederilor art. 64 din Contractul colectiv de muncă, toate aceste sume actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
În motivare, au arătat că reclamantul S. C. C., a avut funcția de manevrant vagoane 1 din cadrul Stației CFR Marfa Vatra Dornei și a fost disponibilizat din inițiativa angajatorului, conform Deciziei de concediere cu nr. I.B.1/97 din 05.03.2010, reclamantul C. E. V. a fost disponibilizat prin Decizia de concediere din data de 07.06.2011, reclamantul Raescu I. a fost disponibilizat prin Decizia de Concediere din 7.06.2011, reclamantul H. V. a fost disponibilizat prin Decizia de concediere nr. 4-A1.1/_ din 07.06.2011, reclamantul P. T. a fost disponibilizat prin Decizia de concediere nr. 4-A1.1/2127 din 07.06.2011 și au solicitat drepturile salariale neîncasate pe anii 2010, dar prevăzute prin Contractele Colective de Munca pe anii 2009-2010, fiind disponibilizați din inițiativa angajatorului.
Cu privire la plata salariului suplimentar au arătat că toate pretențiile formulate prin prezenta cerere reprezintă cereri salariale. Astfel potrivit art. 7 din Contractul Colectiv de muncă în vigoare, salariul cuprinde: salariul de baza, sporurile la salariul de baza adausurile și premiile și că această reglementarea nu contravine art. 38 din Contractul Colectiv de munca unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat sub nr. 722/24.01.2008 potrivit căruia termenul de salariu reprezintă retribuția muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca și cuprinde salariul de baza, indemnizațiile sporurile și alte adaosuri.
Potrivit art. 32 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Sociala a municipiului București sub nr. 1625/29.03.2007, prelungit cu act adițional înregistrat la Direcția de Munca si Protecție Sociala a municipiului București sub nr. 2093/08.04. 2008 și din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a municipiului București sub nr. 2584/04.06.2009, art. 30 alin. 19, parata s-a obligat ca pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic sa plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv .
Astfel, la data de 31.12.2009 si 31.12.2010, aceste contracte colective de munca erau în vigoare și produceau efecte.
Prin art. 64 din Contractul colectiv de muncă 2009/2010, pârâta s-a obligat la premierea salariaților cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare .
Având în vedere devalorizarea monedei naționale de la data scadenței drepturilor salariale și până la data introducerii acțiunii, cât și perspectiva devalorizării acesteia în continuare, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate cu rata inflației.
Contractul colectiv de munca astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii aplicabile la data faptelor, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție) sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată izvor de drept, fiind sub acest aspect o normă convențională negociată.
Ca orice contract și contractul colectiv de munca presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie prin aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezintă legea părților.
În acest sens art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, prevăd că dacă sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de munca reprezintă legea pârtilor.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 238 din Codul muncii, varianta în vigoare, contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la un nivel superior.
Pârâta nu poate sa refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive.
Mai arată reclamanții că art. 243 din Codul muncii, varianta în vigoare la data faptelor, si art. 30 din Legea 130/1996, prevăd că executarea contractului colectiv de munca este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Cu privire la sumele de bani reprezentând, Prima de P., Prima de C. și Prima de Ziua Feroviarului aferente anului 2009 pentru reclamantul S. C. și pentru reclamanții C. E. V., R. I., H. V. pentru anul 2010, actualizate in funcție de rata inflației, au arătat că potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006-2008 înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/20/28.12.2006, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Totodată, potrivit aceluiași temei legal, pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărui cuantum va fi stabilit la nivelul clasei I de salarizare.
Inițial Contractul Colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006-2008 a fost încheiat pentru o durata de 24 luni de la data înregistrării, însă ulterior, prin actul Adițional înregistrat la MMFES sub nr. 370/20.06.2008 contractul a fost prelungit cu încă 24 de luni.
Cu privire la plata celor 6 salarii compensatorii, pentru reclamantul S. C., conform art. 80 alin 1 din Contractul Colectiv de munca la nivel de ramura de Transporturi pe anii 2008-2010 încheiat în 19.12.2007, înregistrat la Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008, părțile au convenit ca la desfacerea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului, salariații sa primească pe lângă celelalte drepturi la zi, cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate.
Arată reclamantul S. C. că a fost concediat în cadrul unei proceduri de concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare a CFR Marfă SA fiind emisă decizie de concediere individuală.
Deși s-au făcut mențiunile că beneficiază de prevederile OG nr. 9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării, consideră reclamantul că beneficiază și de cele 6 salarii compensatorii în temeiul invocat mai sus, deoarece dispozițiile OG 9/2010 nu exclud posibilitatea ca salariații concediați să beneficieze și de alte drepturi de protecție socială stabilite prin CCM.
În drept au fost invocate art. 7, 32(30), 64, 74 din CCM 2009-2010, art. 38 și 43 din CCM 722/24.01.2008, la nivel de ramura de transporturi 2008-2010, art. 80 alin. 1 din CCM la nivel unic de ramură transporturi pe 2008-2010, Codul Muncii art. 40 alin. 2, art. 236 alin. 4, 283 lit. c, art. 243, art. 244, art. 241 alin. 1, Legea 130/1996 art. 31 alin 1, art. 41 alin. 5 din Constituție.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București a solicitat respingerea acțiunii pe cale de excepție, ca prescrisa, iar pe fond, ca nefondată.
Pe cale de excepție a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii motivat de faptul că reclamanții solicita drepturi bănești neacordate pentru anii 2009 - 2010, respectiv reclamă neexecutarea CCM-urilor pe anii 2009 - 2010, ori, conform art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze a acestuia, cererile privind soluționarea conflictelor de munca se prescriu în 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune și că prima de C., prima de Paste, prima de Ziua Feroviarului, salariul suplimentar și plățile compensatorii nu pot fi încadrate în categoria drepturilor salariale, deoarece drepturile salariale au la bază, exclusiv, munca depusă de acel salariat, drepturi ce se înscriu în contractele individuale de munca, ori prin contractele colective de munca se acordă drepturi bănești, dar nu în temeiul muncii prestate, ci doar exclusiv în baza altor drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca. Această interpretare reiese și din prevederile art. 229 Codul Muncii, din care se observă că termenul de „salarizare”, se referă la acele drepturi salariale efectuate în baza muncii depuse, și pentru care termenul de prescripție este de 3 ani; iar termenul „și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă” sunt acele drepturi bănești pentru care temeiul de drept rezidă din raporturile de munca, dar care sunt prevăzute în concret și efectiv chiar în cuprinsul contractului colectiv de munca. Aceste din urmă drepturi, se prescriu în termenul de 6 luni.
În sprijinul acestui raționament vine și noua definiție a contractelor colective de munca, stabilită în art. 1 din Legea nr. 62/2011, definiție ce elimină posibilitatea confuziei dintre termenii: „salarizare” și „clauze privind drepturile ce decurg din relațiile de munca”, fiind acum foarte clar diferențiate noțiunile ca și definiție și ca termene de aplicare a prescripției.
Pârâta a mai invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii, în ceea ce privește prima de Ziua Feroviarului aferenta anului 2009 și prima de P. aferentă anului 2009.
Așa cum reiese din CCM-urile în discuție, prima de Ziua Feroviarului aferentă anului 2009 se achita la 23 aprilie 2009, iar prima de P. pentru anul 2009 ar fi trebuit să se achite în aprilie 2009.
Ori, având in vedere datele la care ar fi trebuit sa se achite drepturile susmenționate și data introducerii acțiunii, 23.11.2012, se observă că dreptul la acțiune al reclamanților era stins, prin prescripție, întrucât s-a depășit termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Pe fondul cauzei, referitor la capetele de cerere prin care se solicită ajutorul material acordat cu ocazia Zilei Feroviarului și sărbătorilor de C. și P., a arătat pârâta că prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010 reprezintă acordul de voință al părților care au convenit suspendarea ori neacordarea unor drepturi pentru anii 2009 și 2010, iar aceste convenții semnate de ambii parteneri de negocieri sunt opozabile părților care l-au semnat.
Ori, semnatarii CCM la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010, în speța reprezentanții salariaților și reprezentanții administrației au convenit la data de 25.05.2009 prin încheierea Procesului verbal pentru discuțiile purtate între administrație și sindicatele reprezentative, la punctul 3, suspendarea de comun acord a unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de munca. Printre aceste drepturi suspendate pentru anul 2009 se află premierile pentru ziua Feroviarului și ajutorului material ce se poate acorda cu ocazia Paștelui și a Crăciunului.
Ulterior, la încheierea Contractului Colectiv de Munca pentru anul 2009/2010, la art. 64 alin. 1 și 2 din acest contract s-a stabilit clar că drepturile în discuție sunt suspendate pentru anul 2009, urmând a fi acordate conform celor stabilite de părțile semnatare.
La data de 21.04.2010 a fost înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale București actul adițional prin care CCM la nivel de unitate pentru anul 2009 a fost prelungit până la data de 31.01.2011, iar în conținutul actului adițional, s-a stabilit ca drepturile prevăzute la art. 64 din contract, mai exact primele de C. și P. și prima de Ziua Feroviarului să nu se acorde pentru anul 2010.
Statutul acestei sume nu poate fi altul decât acela de ajutor financiar, fiind o libertate a societății în raport cu angajați, având un caracter de plata aleatorie, fiind condiționată de condițiile financiar-economice ale societății.
Referitor la capătul de cerere prin care se solicită salariul suplimentar, pârâta a arătat că la data de 21.04. 2010 a fost înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale București actul adițional prin care CCM la nivel de unitate pentru anul 2009 a fost prelungit pana la data de 31.01.2011.
În conținutul actului adițional, la art. 30 alin 1 s-a stabilit clar ca salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Pe de alta parte, din textele relevante acordării salariului suplimentar cuprinse în art. 30 din CCM rezultă că înțelegerea dintre părți a prevăzut posibilitatea acordării unui salariu suplimentar specificându-se una dintre condițiile în care posibilitatea primirii acestui salariu devine drept efectiv, respectiv, obținerea unor venituri și constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizate lunar, această condiție nefiind îndeplinită întrucât așa cum reiese din declarațiile fiscale, societatea pârâtă nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, ba din contra a avut pierderi și datorii la bugetul de stat.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul Smandici C. solicită plățile compensatorii în cuantum de 6 salarii de baza brute, negociate conform art. 80 alin. 1 din CCM la nivel de Ramura Transporturi, a arătat că așa cum reiese din cuprinsul deciziei de concediere, reclamantul a fost concediat în baza Ordonanței 9/2010 prin care legiuitorul a instituit norme special obligatorii în situația concedierilor colective.
Astfel, la nivelul unității pârâte a avut loc o concediere colectiva care a avut la baza prevederile Programului de restructurare si reorganizare a CFR Marfa SA, ale Proiectului de concediere colectiva aprobate prin Hotărârile A.G.A. nr. 38/2009, 1/2010, 3/2010 și 12/2009 și ale O.G. 9/2010 privind masuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unei societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar precum și ale H.G. 155/2010.
Cum temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective 1-a constituit art. 58, 65, 68 și următoarele Codul Muncii coroborate cu O.G. 9/2010, în temeiul art. 7 din O.G. 9/2010, s-a stabilit ca la data încetării contractului individual de muncă salariații concediați vor primi o suma echivalentă cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie, drepturile salariale cuvenite la zi, indemnizația de șomaj și venitul lunar de completare stabilit odată cu indemnizația de șomaj corespunzătoare vechimii în munca.
În consecință, reclamantul nu poate beneficia concomitent atât de dispozițiile C.C.M..(invocat) cât si de O.G. 9/2010, așa cum în mod eronat se susține.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare au fost depuse la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra acțiunii de față, tribunalul constată următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, instanța o apreciază ca nefondată, urmând a o respinge ca atare. Astfel, în acest sens, trebuie analizată natura sumelor solicitate de reclamantă.
Dispozițiile din contractul de muncă de dispozițiile căruia se prevalează reclamanta, stabilesc modalitatea în care categoria salarială cărei aparține petenta este retribuită, precum și o . plăți compensatorii, care pot fi asimilate drepturilor salariale.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e) din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c) a art. 283 din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 137 Cod de procedură civilă, Tribunalul reține că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Art. 3 din Decret stabilește că termenul de prescripție este de 3 ani, iar art. 7 determină momentul de la care începe să curgă termenul: data când se naște dreptul la acțiune; în cazul de față cel al achitării al drepturilor acordate necuvenit. Rezultă, deci, că, avându-se în vedere data introducerii acțiunii (22.11.2012), pretenția reclamantului S. C. de acordare a primei pentru Ziua Feroviarului și a primei de Paști pentru anul 2009, intră sub incidența prescripției. Pe cale de consecință, excepția analizată va fi admisă, cu consecința respingerii ca prescrise a pretențiilor menționate.
În ceea ce privește solicitare reclamantului S. C. de achitare a plății compensatorii, tribunalul reține că, potrivit art. 80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 „Părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă,din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.” Conform alin.2 al aceluiași articol, „Prevederile alin.(1) sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului de muncă a intervenit deoarece:a) unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.”.
Potrivit deciziei de concediere nr.I.B.1/987 din 05.03.2010 (fila 12) reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective, conform art.55 lit.c), art.58 și art. 65 alin.1 din Codul Muncii, în contextul luării unor măsuri concretizate prin Programul de Restructurare și reorganizare și Proiectul de Concediere Colectivă.
Instanța constată astfel că motivele ce au stat la baza concedierii reclamantului se circumscriu situației prevăzute de alin.2) lit.a) al art. 80 din Contractul colectiv de muncă anterior menționat.
Potrivit art.4 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr.722/2008, acesta se aplică până la 31 decembrie 2010 și conform alin.2, dacă nu a fost denunțat de niciuna din părți cu 30 de zile înainte de data expirării, valabilitatea lui se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Pârâta nu a probat faptul că acest contract colectiv de muncă ar fi fost denunțat în condițiile anterior enunțate,astfel că acesta este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 le Legii nr.40/2011, de modificare a Codului Muncii.
Chiar dacă potrivit art.128 și 133 din Legea nr.62/2011 nu mai este prevăzută posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă la nivel de ramură, ci doar la nivel de sector de activitate, vechile contracte colective de muncă încheiate la nivel de ramură, valabile până la 31 decembrie 2011, produc efectele prevăzute în fostul articol 241 din Codul Muncii sub imperiul căruia au fost încheiate, conform art.2 din Lg.40/2011.
În consecință, reținând că prevederile art80 din CCM 722/2008 sunt aplicabile reclamantelor, instanța apreciază că acestea sunt îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi, respectiv de o plată compensatorie egală cu 6 salarii de bază brute negociate.
Instanța nu poate reține apărările pârâtei care a invocat faptul că reclamantele nu pot beneficia de plățile compensatorii prevăzute de art.80 alin.1 din CCM la nivel de ramură transporturi nr.722/2008 întrucât au beneficiat de prevederile OG nr.9/2010 care acordă salariaților concediați anumite facilități de protecție socială printre care și suma echivalentă cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie.
În acest sens, tribunalul are în vedere, pe de o parte, faptul că prevederile legale în materia raporturilor de muncă cu caracter minimal,părțile având posibilitatea stabilirii unor drepturi superioare celor legal negociate prin convențiile colective de muncă..
Pe de altă parte, din analiza dispozițiilor OG 9/ 2010 tribunalul constată că acest act normativ nu exclude posibilitatea ca salariații concediați în condițiile prevăzute de acesta să beneficieze și de alte măsuri de protecție socială stabilite prin contractele colective de muncă.
În fine,instanța reține că drepturile stabilite prin OG nr.9/2010 și cele stabilite prin contractul colectiv de muncă invocat de reclamante au surse de finanțare diferite. Astfel, pe când drepturile prevăzute de OG nr.9/2010 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cele prevăzute de art.80 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr.722/2008 se suportă din bugetul angajatorului.
În consecință, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata compensatorie echivalentă cu 6 salarii de bază brute negociate, cuvenite reclamantului la data concedierii.
În ceea ce privește celelalte drepturi salariale solicitate, petenții își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, cu aplicabilitate pentru perioada în cauză, conform art. 4 din contract și a actului adițional aferent. Potrivit dispozițiilor lit. b a art. 11 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități se aplică tuturor salariaților încadrați în toate unitățile în cauză. Prevederile art. 13 din același act normativ stabilesc faptul că menționata convenție trebuie să prevadă unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate. În anexa 4 la contractul în speță sunt menționate unitățile în cadrul cărora se aplică dispozițiile convenției, în listă figurând și pârâta. Prin urmare, dispozițiile acestui contract îi sunt opozabile, astfel încât apărările formulate sub acest aspect au a fi înlăturate.
Art. 243 din Codul muncii varianta în vigoare la data faptelor și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Prin urmare, dat fiind faptul că pârâta nu a făcut dovada că a achitat salariul suplimentar cuvenit petenților în temeiul convenției încheiate între părți tribunalul urmează a dispune obligarea acesteia în consecință.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a valorii reale a salariului suplimentar cu valoarea nominală a acestuia de care reclamanta ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Pentru rațiunile expuse anterior, și având în vedere dispozițiile art. 71 din menționatul contract colectiv de muncă, prevederi care stabilesc faptul că angajații pârâtei erau îndreptățiți a primi ajutoare materiale de Paști și C., precum și o premiere anuală de Ziua feroviarului, tribunalul va obliga pârâta și la plata acestor drepturi salariale, în sensul celor solicitate de reclamanți.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportată la art. 268 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, invocată de pârâtă.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind drepturile bănești reprezentând premiului anual acordat de Ziua feroviarilor pentru anul 2009 și prima de Paști aferentă aceluiași an, întemeiată pe dispozițiile art. 268 pct. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, invocată de intimată.
Respinge ca prescrisă cererea reclamantului S. C. C. privind acordarea drepturilor bănești reprezentând premiului anual acordat de Ziua feroviarilor pentru anul 2009 și prima de Paști aferentă aceluiași an.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții S. C. C., C. E. V., R. I., H. V., P. T. toți cu domiciliul ales la C. de avocat „Z. D.” – .. 10, ., . în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA cu sediul în mun. București, .. 38, sector 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantului S. C. C. sumele de bani reprezentând salariul suplimentar aferent anului 2009 precum și a primei de C. aferente aceluiași an, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului S. C. C. a plății compensatorii prevăzute de art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamanților C. E. C., R. I., H. V. și P. T. a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, a ajutorului material pentru sărbătoarea de Paști din anul 2010, a ajutorului material de C. pentru anii 2009 și 2010, precum și a salariului suplimentar aferent anului 2010, drepturi prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar cu incidență pentru perioada menționată, cu actualizarea sumei datorate în funcție de rata inflației.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | ASISTENȚI JUDICIARI, | GREFIER, |
Red. F.G.
Dact. C.N.A.
4 ex. 11.03.2013
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 676/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2135/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








