Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor penale ale instanţelor din România. Speţe de drept penal rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de penal

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Secţiunea este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Vedeţi în lisa de mai jos toată practica judiciară penală disponibilă.

Articol
Infracţiunea de bancrută simplă, prevăzută de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Neîntrunirea elementelor constitutive
Refuz de a se supune la recoltarea de probe biologice. Declaraţiile inculpatului. Apreciere
Daune morale. Persoane îndreptăţite să le solicite şi respectiv să le primească
Excepţie de neconstituţionalitate. Respingerea în mod greşit ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale
Înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta. Inadmisibilitatea recursului
Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă prin care s-a respins plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara
Judecarea cauzei în care inculpatul a fost trimis în judecată atât pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 13, respectiv, art. 18 din Legea nr. 678/2001, cât şi pentru alte infracţiuni. Publicitatea şedinţei de judecată
Legala sesizare a instanţei. Enunţarea infracţiunii în rechizitoriu. Indicarea în dispozitivul acesteia, a unei alte încadrări juridice a faptei
Contestaţie în anulare. Nelegala citare la instanţa de recurs. Condiţii
Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Mandatul european de arestare. Executarea de către autorităţile române. Extinderea urmăririi penale. Regula specialităţii
Infracţiunea continuată începută în interiorul termenului de încercare şi consumată în afara acestui interval de timp
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Infracţiunea de supunere la muncă forţată sau obligatorie. Calificare juridică. Elementele de distincţie pentru corecta încadrare juridică a faptelor
Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Mandat european de arestare. Sistemul SIRENE
Mandat european de arestare. Persoană solicitată care are afaceri judiciare în România

Anulare suspendare condiţionată a executării pedepsei.
Tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional
Viol în formă agravată şi continuată prevăzut de art. 197 alin. 1 şi 3 teza I-a C.pen. rap. la art. 41 alin.2 C.pen. în concurs cu infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 202  alin. 1 C.pen
Plângere  formulată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată conform disp. art. 2781 C.Pr.Pen.
Art. 215 al.1,2,3, art. 290 Cod penal. Jurisprudență Infracţiuni
Art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 33 lit. a şi 34 Cod penal
Încadrare juridică – infracţiunea de „omor deosebit de grav˝ prev. de art. 174-176 lit. b, d Cod penal şi infracţiunea de „tâlhărie˝ prev. de art. 211 alin. 1 – alin.2 lit. b, alin.21 lit. a, c Cod penal; reţinerea agravantei prev. de art. 175 lit. d ...
Infractiuni de talharie prev si ped de art. 211 al.1, al.2 lit. b, al.2/1 lit. a si c C.p.
vătămare corporală gravă, prev de art 182 alin 1 Cp.
Vătămare corporală gravă, prev de art 182 alin 1 Cp.
vatamare corporala prev de art. 181 al. 1 Cpen  cu aplic. art. 75 lit. c Cpen
infracţiuni prev de art  208 alin 1-209 alin 1 lit a,g,i Cp şi art 26 Cp rap la art 208 alin 1-209 alin 1 lit a,g,i Cp.
RESPINGEREA PROPUNERII DE PRELUNGIRE A MASURII ARESTARII PREVENTIVE. ÎNLOCUIREA MASURII ARESTARII PREVENTIVE CU MASURA CONTROLULUI JUDICIAR
APLICAREA ART. 5 DIN CODUL PENAL. MASURA EDUCATIVA A ASISTARII ZILNICE
Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie în anulare
Aplicarea legii penale mai favorabile (art. 6 NCP) şi reducerea unei pedepse, dar nu a concursului de pedepse
Conducere fără permis. Furt de folosinţă. Infracţiune continuată. Pluralitate de infracţiuni–concursul de infracţiuni. Încadrarea juridică faptei. Non reformatio in peius. Individualizare judiciară.Principiul proporţionalităţii
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA MĂSURILOR DISPUSE DE PROCUROR
Infracţiuni. Refuz prelevare probe biologice de sânge. Solicitare prelevare probe de urină.
Împacarea partilor înlatura raspunderea penala. Jurisprudență Încetarea procesului penal. Situaţii
Plângere împotriva soluţiilor procurorului – art.340 NCP – tardivă
Încheiere Cameră Preliminară. Cereri şi excepţii respinse. Menţinerea măsurii arestării preventive potr. art. 207 Cpp
Cameră preliminară. Respingerea excepţiilor privind încălcarea dreptului la apărare al inculpatului
Revizuire inadmisibilă. Jurisprudență Revizuire
încetarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul româniei, fără acordul instanţei
Individualizarea sancţiunii de drept penal. inoportunitatea renunţării la aplicarea pedepsei în cazul unei infracţiuni de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Excepţii invocate de inculpaţii , cereri privind constatarea nulităţii actelor de urmărire penală ,  a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi nulităţii efectuării urmării penale , cerere de restituire a cauzei la parchetul de pe lângă tribuna
Furt. Schimbarea încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile. Prezumţia de nevinovăţie. Reţinere spre judecare. In dubio pro reo.
Înşelăciune (art.  215 C.pen.) şi fals privind identitatea (art. 293 alin. 1  C.pen.- 1969)
Viol. Jurisprudență Viol
Conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Lipsire de libertate în mod nelegal, prev de art. 205 alin. 1 şi 3 lit. b) cod penal cu aplicarea art. 113 si urm. cod penal, agresiune sexuală, prev de art. 219 alin.1 şi 2 lit.c cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 c.pen. precum și cu aplicarea art. 1
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI PROCURORULUI PRIN CARE S-A CONFIRMAT ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE. INADMISIBILITATE Plângeri prealabile
Desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei pebntru rejudecare in cazul nulitatii actelor de procedura si procesuale ca si a celor ulterioare acestora conform art. 197 alin. 2 si 3 C.p.p. in cazul neasigurarii asistentei juridice obligatorii. Inadmisibili
Plângere împotriva solutiei procurorului. Termen de declarare a recursului. Infracţiuni

Start  4  6 Final
Pagina 6 din 386