Art. 43 Contravenţii şi infracţiuni

CAPITOLUL VI
Contravenţii şi infracţiuni

Art. 43

Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 43 Contravenţii şi infracţiuni




diana 14.07.2012
în cazul în care inculpatul a efectuat, cu ştiinţă, în cursul aceluiaşi an, repetate înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielitor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care s-au reflectat în bilanţul contabil, nu se poate susţine că el a săvârşit infracţiunea prevăzută în art. 40 (actualmente 43) din Legea nr. 82/1991 în mod continuat, în condiţiile art. 41 alin. 2 C. pen., deoarece acele înregistrări s-au reflectat într-un bilanţ contabil unic, care este o rezultantă a tuturor înregistrărilor efectuate în anul respectiv;
Citește mai mult în asemenea situaţie, infracţiunea prevăzută în art. 40 din Legea nr. 82/1991 îmbracă forma unei infracţiuni simple, şi nu a unei infracţiuni continuate.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1351/1998

Notă: Fapta incriminată prin art. 40 din Legea nr. 82/1991 constituie infracţiune chiar dacă a fost săvârşită o singură dată, incriminarea nefiind condiţionată de efectuarea repetată a unor înregistrări inexacte în contabilitate.

în asemenea situaţie, existenţa unei pluralităţi de asemenea acte, comise în executarea unei rezoluţii unice, prezintă toate elementele caracteristice ale unei infracţiuni continuate.

Este adevărat că, în speţă, toate înregistrările inexacte s-au repercutat asupra aceluiaşi bilanţ contabil, având, cu alte cuvinte, un rezultat unic. Dar unicitatea rezultatului nu este contrară noţiunii de infracţiune continuată, ci, dimpotrivă, o caracteristică a ei. La infracţiunea continuată fiecare dintre acţiunile sau inacţiunile componente generează, în dimensiuni variabile de la caz la caz, un rezultat pe care textul incriminator îl indică, expres sau tacit, ca fiind de esenţa infracţiunii săvârşite; infracţiunea continuată - ca entitate distinctă de acţiunile-inacţiunile care o compun - are însă un rezultat propriu, unic, produs de ansamblul acestor acţiuni-inacţiuni şi care nu este decât o sumă a urmărilor cauzate de acţiunile-inacţiunile individuale (de exemplu, în cazul infracţiunii de delapidare comisă în condiţiile art. 41 alin. 2 C. pen., fiecare act de sustragere produce un rezultat păgubitor iar toate actele de sustragere - comise în baza aceleiaşi rezoluţii, în aceeaşi perioadă de gestiune - produc, laolaltă, un rezultat unic, reprezentat de toate prejudiciile cauzate prin actele de sustragere individuale, totalizate).

în speţă, fiecare acţiune incriminată prin art. 40 din Legea nr. 82/1991 s-a repercutat asupra bilanţului contabil şi, astfel, fiecare în parte realizează conţinutul acestei infracţiuni, dar aceste acţiuni, toate la un loc, au determinat producerea unui rezultat global, constând în ansamblul denaturărilor suferite de bilanţul contabil. Aşadar, sunt îndeplinite - şi sub aspectul rezultatului - toate condiţiile necesare pentru reţinerea existenţei unei infracţiuni continuate.
Răspunde
diana 14.07.2012
Infracţiunea prevăzută în art. 40 (actualmente 43) din Legea nr. 82/1991 - potrivit căruia cel care efectuează cu ştiinţă înregistrări inexacte, precum şi cel care omite cu ştiinţă să facă înregistrări în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielitor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul contabil, comit infracţiunea de fals intelectual - este o infracţiune proprie, în sensul că nu poate fi săvârşită decât de o persoană care are calitatea cerută de lege, adică de un funcţionar.

C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr.
Citește mai mult 1024/1998

Notă: în literatura juridică se consideră, dimpotrivă, că infracţiunea sus-menţionată poate fi comisă de orice persoană - de exemplu, de un asociat al firmei -, legea necerând ca subiectul activ al infracţiunii să aibă o anumită calitate (v. G. Antoniu ş. a., Practica judiciară penală, vol. V, Editura Academiei, Bucureşti, 1998, p. 315; de asemenea, v. practica judiciară citată de autori).
Răspunde
diana 14.07.2012
Inculpatul a fost condamnat de către prima instanţă pentru infracţiunea prevăzută în art. 40 (actual 43) din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., săvârşită prin aceea că, în calitate de asociat unic la o societate comercială, în ziua de 14 aprilie 1994, a ridicat de la Braşov o cantitate de fire de garoafă, pe care le-a comercializat fără a întocmi nota de intrare-recepţie şi fără a înregistra, în mod intenţionat, în contabilitate factura, păgubind statul cu suma de 62. 230 lei.

Instanţa de apel, sesizată cu apelul inculpatului, l-a admis şi, considerând că fapta săvârşită de
Citește mai mult inculpat a fost dezincriminată prin Legea nr. 140/1996, a pronunţat o soluţie de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C. proc. pen. în motivarea acestei soluţii se arată că, potrivit art. 40 din Legea nr. 82/1991, omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielitor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul contabil constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii, iar prin art. 289 C. pen. este incriminată, ca fals intelectual, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a înscrie unele date sau împrejurări; or, Legea nr. 140/1996 a modificat înţelesul sintagmei "înscris oficial" definită în art. 150 alin. 2 C. pen., în sensul că acesta trebuie să emane de la o unitate sau trebuie să aparţină unei unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. - text de asemenea modificat -, adică unei autorităţi publice, instituţii sau altor persoane juridice de interes public, condiţie pe care societatea comercială în cadrul căreia activează inculpatul nu o îndeplineşte.

Recursul declarat de parchet este întemeiat.

Infracţiunea prevăzută în art. 40 din Legea nr. 82/1991 este o infracţiune specială, al cărei conţinut este descris integral în norma de incriminare; referirea pe care textul o face la infracţiunea de fals intelectual are în vedere numai limitele de sancţionare, nu şi elementele constitutive, care sunt descrise în întregime în art. 40 din Legea nr. 82/1991. Aceasta înseamnă că modificarea art. 289 C. pen. prin Legea nr. 140/1996 nu a afectat şi conţinutul art. 40 din Legea nr. 82/1991 şi că sub incidenţa acestui text cade şi neînregistrarea unor documente care nu sunt înscrisuri oficiale.

în consecinţă, se va admite recursul, se va casa decizia instanţei de apel şi se va menţine sentinţa primei instanţe.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 863/1998

Notă: Un punct de vedere contrar, rămas izolat în literatura juridică - pe care, însă, chiar dacă nu îl împărtăşim, ne facem datoria de a-l semnala - a fost exprimat de prof. Gh. Diaconescu, care consideră că textul art. 40 din Legea nr. 82/1991 nu conţine o normă penală incriminatorie, ci se mărgineşte la a enunţa unele conduite profesionale contrare legii şi la a anunţa că aceste conduite constituie infracţiunea de fals intelectual, sancţionată conform Codului penal; el este, aşadar - s-ar putea spune - un "text-avertisment" sau un "text-şcoală" pentru persoanele ce lucrează în domeniul contabilităţii, care sunt avizate, pe această cale, că în cazul omisiunii intenţionate de a efectua anumite operaţiuni contabile ori al efectuării lor dolozive vor suporta rigorile legii penale. în concluzie, prevederile art. 40 din Legea nr. 82/1991 au - se susţine - o valoare exclusiv orientativă, şi nu aplicativă pentru practica judiciară penală (v. Gh. Diaconescu, Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale, Editura Oscar Prinţ, Bucureşti, 1996, p. 274-275).
Răspunde
diana 14.07.2012
Potrivit art. 40 (actualmente 43) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielitor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul contabil, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.

Din modul de redactare a textului, care cere ca atât efectuarea de înregistrări inexacte în contabilitate, cât şi omisiunea de a efectua înregistrări să fie făcute "cu ştiinţă",
Citește mai mult rezultă că, sub aspect subiectiv, infracţiunea sus-menţionată se comite cu intenţie directă; aceasta înseamnă că făptuitorul prevede rezultatul faptei - denaturarea veniturilor - şi urmăreşte producerea lui, cunoscând legătura de cauzalitate dintre acţiunea-inacţiunea săvârşită şi urmarea generată de ea.

C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 658/1998

Notă: a. Infracţiunea prevăzută în art. 40 din Legea nr. 82/1991 se comite cu intenţie, care poate fi nu numai directă, ci şi indirectă (v. G. Antoniu ş. a., Practica judiciară penală, voi. V, Editura Academiei, Bucureşti, 1998, p. 316). Cuvintele "cu ştiinţă" folosite în text au menirea de a releva necesitatea existenţei intenţiei, spre a nu se considera că, în varianta omisiunii înregistrărilor în contabilitate, infracţiunea se poate comite şi din culpă. Această precizare era indispensabilă faţă de prevederile art. 19 alin. ultim C. pen., în care se arată că fapta ce constă într-o omisiune constituie infracţiune indiferent dacă este comisă cu intenţie sau din culpă, ceea ce impune ca, atunci când se voieşte incriminarea ei numai dacă este săvârşită cu intenţie, acest lucru să fie arătat în mod expres în lege. Este ceea ce a şi făcut legiuitorul prin folosirea cuvintelor "cu ştiinţă". Evident, o asemenea precizare nu era necesară şi în legătură cu cealaltă modalitate normativă a infracţiunii - efectuarea de înregistrări inexacte - care, constituind o faptă comisivă nu poate fi săvârşită decât intenţionat, atâta vreme cât în lege nu se prevede sancţionarea ei şi când este comisă din culpă; legiuitorul a preferat însă să fie cât mai explicit, spre a se exclude orice posibilă interpretare contrară.

b. Pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 40 din Legea nr. 82/1991, nu este necesară, ca element constitutiv, producerea unui rezultat efectiv, concret, independent de acţiunea-inacţiunea incriminată, deoarece legea nu cuprinde printre elementele incriminării şi necesitatea producerii unor consecinţe imediate determinate; urmările pe care le prevede legea sunt urmări implicite ale comportării făptuitorului, în sensul că se produc inevitabil, fiind strâns legate de acţiunea sau inacţiunea incriminată, astfel că nu trebuie să se facă o dovadă anume cu privire la existenţa lor. Pe de altă parte, legea nu cere - pentru a se reţine existenţa infracţiunii -nici să se probeze că, săvârşind fapta, inculpatul a urmărit un anumit interes; simpla omisiune de înregistrare ori înregistrarea incorectă a operaţiilor comerciale, comise cu ştiinţă, constituie infracţiune, indiferent de mobilul determinant al acţiunii sau inacţiunii inculpatului (v. G. Antoniu, op. cit, p. 317-318).
Răspunde