Art. 192 Cod penal Violarea de domiciliu INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI
| Comentarii |
|
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI
Art. 192
Violarea de domiciliu
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
În cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Pentru fapta prevăzută în alin. 1, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Cod penal actualizat prin:Lege nr. 169/2002 - privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 10 aprilie 2002, Monitorul Oficial 261/2002;
| ← Art. 191 Cod penal Supunerea la muncă forţată sau obligatorie... | Art. 193 Cod penal Ameninţarea INFRACŢIUNI CONTRA... → |
|---|
Citește mai mult
agentului de politie ça solutionarea cazului este urmatoarea : urmeaza ça tata sa recupereze actele de la ei ,iar sora mea are dreptul sa aduca pe ciné vrea ea in casa tatalui .Va intreb disperata ! Tatal este obligat sa accepté présenta concubinului sorei mêle ? El ça proprietar nu are dreptul la liniste si sécuritaire pentru putinele zile care le traieste ? Unde as putea sa ma adresse ? Va multumesc din suflet !!!!!!!!!Citește mai mult
la pușcărie( unde le este locul) ,ci mă deranjează că poliția nu face nimic. ....► Art. 224 "(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate."
Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-224
Citește mai mult
avand domiciliul in Sintereag.Asta inseamna ca o persoana straina poate sa cheme pe orcine si sa intre in curte,locuinta sa-mi dea in cap ca eu ca proprietar nu am nici un drept. Eu ca proprietar sunt strain in casa meaCitește mai mult
de curand unul dintre vecinii,care si el are o boxa,mi-a spart lacatul si mi-a ocupat abuziv boxa.Acest lucru la facut cu consimtzamantul administratorului de bloc,dar fara a ma intreba si pe mine daca mai am nevoie de acea boxa ori daca sunt de acord sa bage si respectivul vecin,oarece lucruri in boxa pe care o detin,deoarece in a lui nu mai era loc pt. depozitarea unor lucruri ale dumnelui.Intrebarea mea este aceasta.Pot sa rezolv aceasta problema in mod oficial printr-o plangere catre politie? Exista in astfel de cazuri o rezolvare legala,sau nu exista deoarece PROBABIL legea nu da voie la detzinerea de boxe in subsolul blocurilor,deoarece acestea sunt facute doar pt. a se umbla la instalatiile de apa,canalizare,scurgere pluviala,etc. ale blocului? Ii multumesc anticipat celui care cunoaste exact legea sau celui care a trecut prin asa ceva si care imi poate da un raspuns concret.Cu respect,costin338.Aceasta înseamnă că cererea de a părăsi locuinţa poate fi făcută nu numai de proprietar, ci şi de orice persoană care o foloseşte, de membrii familiei sale sau de oricare altă persoană care locuieşte împreună cu aceasta sau îl reprezintă pe titular.
Există infracţiunea de violare de domiciliu chiar dacă inculpatul a pătruns în mod licit în locuinţa persoanei vătămate, însă a
Citește mai mult
continuat să rămână acolo, deşi i s-a cerut insistent să o părăsească.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1465/1998
Prin recursul declarat, inculpatul susţine că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa şi infracţiunea de violare de
Citește mai mult
domiciliu, deoarece aceasta s-a absorbit în infracţiunea de furt calificat - săvârşit prin efracţie - prevăzută în art. 209 lit. i C. pen.Critica este neîntemeiată întrucât, în speţă, efracţia nu a servit inculpatului la pătrunderea în curtea locuinţei persoanei vătămate - poarta fiind neasigurată -, ci numai la săvârşirea infracţiunii de furt; de aceea cele două infracţiuni - violarea de domiciliu şi furtul calificat - şi-au păstrat individualitatea şi se află în concurs real.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. pen. nr. 378/1998
C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 1222/1998
împotriva acestei sentinţe şi a deciziei instanţei de apel, care i-a respins apelul, inculpatul a declarat recurs, susţinând că, deşi nu a recunoscut săvârşirea faptelor, cu ocazia cercetării judecătoreşti nu au fost
Citește mai mult
ascultate nici părţile vătămate, nici martorii din lucrări, la a căror audiere instanţa de fond a renunţat, fără a fi pus această măsură în discuţia părţilor.Motivul de recurs invocat de inculpat va fi examinat în cadrul dispoziţiilor art. 385^9 pct. 10 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat - printre altele - cu privire Ia unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze asupra soluţiei procesului.
Deşi în rechizitoriu s-a arătat că instanţa urmează să citeze părţile vătămate şi trei martori, indicaţi nominal - ceea ce echivalează cu o cerere de ascultare a acestora -, prima instanţă nu i-a audiat, bazându-se exclusiv pe declaraţiile date de cei sus-menţionaţi în cursul urmăririi penale.
Renunţând la audierea martorilor din lucrări, fără a fi pus în discuţia părţilor această măsură şi pronunţând condamnarea inculpatului - care a negat constant săvârşirea faptelor - şi fără a fi administrat ea însăşi vreo probă, prima instanţă a încălcat dreptul inculpatului de a-şi dovedi nevinovăţia şi a pronunţat o soluţie influenţată de acest mod nelegal de a proceda.
Aceeaşi greşeală a fost săvârşită şi de instanţa de apel, în faţa căreia inculpatul a invocat aceleaşi greşeli de judecată, dar care a respins ca nefondat apelul declarat de el.
în consecinţă - apreciindu-se că atât sentinţa, cât şi decizia sunt nelegale, doarece instaţele nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate şi asupra unor cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile părţilor, ceea ce impune rejudecarea cauzei - se va admite recursul declarat de inculpat, se vor casa cele două hotărâri pronunţate în cauză şi se va trimite pricina, pentru rejudecare, la prima instanţă.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 861/1998
Notă: a. în speţă, recursul declarat de inculpat a fost admis, constatându-se existenţa cazului de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 10 C. proc. pen., care constă în omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa fie asupra unei probe administrate, fie asupra unor cereri esenţiale pentru părţi (de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului). Despre omisiunea unor probe administrate - de care nici inculpatul nu s-a prevalat - nu poate fi vorba, căci atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel şi-au fundamentat soluţia pe singurele probe administrate în cauză: declaraţiile a trei martori date în cursul urmăririi penale. Dar au omis cele două instanţe să se pronunţe asupra unei cereri esenţiale?Nu ştim - căci din decizie nu rezultă - dacă inculpatul a cerut fie la prima instanţă, în cursul cercetării judecătoreşti, fie la instanţa de apel, audierea "martorilor din lucrări". Audierea acestor martori a fost propusă, însă, prin rechizitoriu, de către procuror, iar propunerea sa fiind echivalentă unei cereri de audiere a martorilor - aşa cum bine a considerat curtea -, omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra acestei cereri, de natură să influenţeze soluţia procesului, poate constitui cazul de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 10 C. proc. pen., care se ia în considerare şi din oficiu, b. Dar dacă recursul era fondat şi în mod corect a fost admis, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă este nejustificată. Potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. c C. proc. pen., rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată poate fi dispusă, în mod limitativ, în următoarele cazuri: 1) când se constată existenţa unei nulităţi absolute prevăzută în art. 197 alin. 2 C. proc. pen.; 2) când judecarea Ia acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate; 3) când judecata la instanţa a cărei hotărâre a fost casată a avut loc în lipsa unei părţi care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; 4) când unei părţi i s-a respins în mod nejustificat o cerere de amânare şi din această cauză nu a putut să-şi facă apărarea; 5) când nu a fost rezolvat fondul cauzei. Or, în speţă, nu ne aflăm în nici una din aceste situaţii. încălcarea prevederilor art. 329 C. proc. pen., care obligă instanţa să asculte martorii propuşi de procuror şi de părţi - cu excepţia cazurilor în care, proba nemaifiind necesară, s-ar renunţa la audierea lor, după ce se va fi pus această măsură în discuţia părţilor - nu este sancţionată cu o nulitate absolută, nefiind cuprinsă în enumerarea făcută în art. 197 alin. 2 C. proc. pen., ci cu o nulitate relativă. De asemenea, nu poate fi vorba de o nerezolvare a fondului cauzei, căci instanţa s-a pronunţat - în mod temeinic sau netemeinic, nu interesează - asupra faptelor cu care fusese sesizată, în aceste condiţii, cauza trebuia rejudecată de instanţa de recurs, conform prevederilor art. 385^15 pct. 2 lit. d C. proc. pen. Este de menţionat că această soluţie - deşi aparent subsidiară, căci intervine numai dacă nu se aplică una din soluţiile enumerate în art. 385^15 pct. 2 lit. a-c C. proc. pen. - este, în realitate, în cazul admiterii recursului, soluţia de bază, fiind aplicabilă în toate cazurile, cu excepţia celor în care legea prevede expres o altă soluţie (v.: Gr. Theodoru, Drept procesual penal, Partea specială, Editura Cugetarea, Iaşi, 1998, p. 431).
b) în situaţia de mai sus, infracţiunea de violare de domiciliu se află în concurs real cu furtul subsecvent;
Citește mai mult
numai dacă pătrunderea în curtea persoanei vătămate s-ar fi făcut în unul din modurile arătate în art 209 lit. g) C. pen. - prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mininoase - violarea de domiciliu s-ar fi absorbit în conţinutul infracţiunii de furt calificat prevăzută în textul sus menţionat.C. Apel Bucureşti, s. ll-a pen., dec. nr. 410/1996
NOTĂ. în sensul că furtul, săvârşit în condiţiile art. 209 lit. g) C. pen. absorbe infracţiunea de violare de domiciliu - altfel cele două infracţiuni aflându-se în concurs real - v.: CSJ, sp., dec. nr. 1016/1995, PD nr. 1/1996, p. 78; TS, sp., dec. nr. 2175/1976, RRD nr. 4/1977, p. 62, C. Apel Constanţa, dec. pen. nr. 136/1994, RDP nr. 1/1995, p. 133; Tm. Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 262/1993, Culegere IV, p. 275; Tm. Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 99/1992, Culegere III, p. 370; Tm. Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 118/1985, R. 3, p. 123; Tj. Constanţa, dec. pen. nr. 2/1989, RRD nr. 5/1989, p. 74; Tj. Goij, dec. pen. nr. 558/1975, cu notă de S. Duicu, RRD nr. 5/1976, p. 58; Tj. Timiş, dec. pen. nr. 644/1978, R. 2, p. 71.
In susţinerea acestui punct de vedere se porneşte de la teza că, spre deosebire de absorbţia legală - în cazul căreia legea însăşi prevede expres reunirea într-o singură infracţiune a conţinuturilor mai multor infracţiuni - există şi o absorbţie naturală, care are loc atunci când elementele unei infracţiuni (absorbite) sunt cuprinse implicit, dar în mod necesar, în conţinutul altei infracţiuni (absorbante), aşa cum este descrisă în norma de incriminare. Or, acesta este tocmai cazul infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat prevăzut în art 209 lit g) C. pen. în oricare dintre situaţiile prevăzute în acest text infractorul - înlăturând, prin violenţă, dispozitivul de închidere, escaladând îngrădirea sau folosind, fără îndreptăţire, cheia adevărată sau mincinoasă, pentru a comite furtul - în mod necesar pătrunde, fără drept într-o locuinţă, încăpere sau loc împrejmuit, realizând astfel conţinutul infracţiunii de violare de domiciliu. Folosirea oricăruia dintre mijloacele arătate în art 209 lit. g) C. pen. implică întotdeauna şi prin ea însăşi, datorită specificului acţiunii, şi o violare de domiciliu; furtul comis în aceste condiţii este de neconceput fără violarea domiciliului persoanei vătămate.
împotriva acestui punct de vedere, cvasiunanim acceptat s-ar putea arăta că, aşa cum se prevede în art 33 C. pen., ori de câte ori două infracţiuni se află într-un raport de conexitate etiologică, ele îşi păstrează autonomia, constituind termenii unui concurs. Această regulă îşi încetează aplicarea numai în acele cazuri în care, potrivit termenilor expreşi ai incriminării, infracţiunea mijloc se absoarbe în infracţiunea scop; or, dispoziţiile art 209 lit g) C. pen. nu numai că nu consacră expres absorbţia infracţiunii de violare de domiciliu în cea de furt, dar nici măcar nu cuprinde o cât de vagă referire la conţinutul celei dintâi. Mai mult nu toate furturile ce se comit prin efracţie (de exemplu, cele săvârşite prin forţarea încuietorii unui dulap sau a unei casete) implică şi o violare de domiciliu; legătura dintre cele două infracţiuni nu este deci o legătură necesară - repetabilă în toate cazurile concrete ce se subsumează incriminării -, ci una de circumstanţă, care nu poate genera o absorbţie naturală, prin încălcarea prevederilor ar. 33 C. pen. (v., in sensul acestei opinii minoritare, G. Antoniu ş.a., Practica juridicară penală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1988, p. 126; C. Mitrache, Furt şi violare de domiciliu, RDP nr. 1/1995, p. 124).