Art. 197 Cod penal Violul INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ

Capitolul III
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ

Art. 197

Violul

Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă:

a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

b) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;

b1) victima este membru al familiei;

c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Cod penal actualizat prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 143/2002 - pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal şi unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale din 24 octombrie 2002, Monitorul Oficial 804/2002;

Ordonanţă de urgenţă nr. 89/2001 - pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală din 21 iunie 2001, Monitorul Oficial 338/2001;

Lege nr. 197/2000 - pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal din 13 noiembrie 2000, Monitorul Oficial 568/2000;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 197 Cod penal Violul INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ




gheorghe lenuta 6.02.2014
am fratele la rahova condamnat 11 ani puscarie pentru viol minora 13 ani beneficiaza de vreo reducere cu noul cod penal il cheama dediu gica
Răspunde
Anto 29.06.2019
Sper și eu sa putrezească acolo sa nu mai iasă vreodata
Oricum o sa poarte pamperși când iese , cumpara pamperși ca sigur e violat de ceilalți
Jegosu dracului
Răspunde
anonima 1.03.2014
Sper ca crape in inchisoare frate-tu! Asta merita bastarzi care strica o fata/femeie pe viata! Rusine lui si rusine sa iti fie si tie pentru ca vrei sa faci sa iasa mai devreme un derbedeu din inchisoare!RUSINE
Răspunde
defara 4.02.2014
Corespondența cu noul Cod Penal (Legea nr. 286/2009):
► Art. 218 "(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea,
Citește mai mult ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte."

Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-218
Răspunde
Patrichi Ana Maria 18.09.2013
Politia Romana CP din Bacau, dupa investigarea unui viol din zona Banca Ntionala 44, de catre Dragoi Iulian Pertu(recidivist, eliberat in aprile ptr aceiasi fapta viol si talharie) il gasesc in seara de15 septembrie pe strazile in Bacau ca ma ameninta si ma urmareste cu injuri si grabit sa ma prinda pe la spate sa-mi explice ce i-am facut de a stat 29 de zile sub arest preventiv. Azi in jurul orei 11.00 la pol. mun. Bc. nu era numeni sa-mi dea o explicatie de ce un criminal violator inarmat umbla pe strazile din orasul Bc si ca recidivist are toate drepturile sa terorizeze pana si victimele
Citește mai mult pe cand pol. nici macar nu ne da un avertisment ca a fost eliberat sau trebuie sa moara femeile violate sa se poata distra recidivisti care nu au nimic de perdut.
Răspunde
tudordan 12.07.2012
Actele cu caracter obscen, săvârşite în încercarea de a avea - prin violenţă - raport sexual cu victima, nu constituie o infracţiune autonomă, aceea de corupţie sexuală, prevăzută în art. 202 C. pen., ci reprezintă acte pregătitoare ale infracţiunii de viol, care se absorb în tentativa la această infracţiune (art. 20 raportat la art. 197 alin. 1 C. pen.). C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 36/A/1996
Răspunde