Art. 567 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită

CAPITOLUL V
Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită

Art. 567

(1)Creanţele condiţionale sau afectate de un termen suspensiv se vor plăti potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 563 şi 564.

(2)Dacă condiţia este rezolutorie, nu se va putea elibera creditorului suma cuvenită, decât dacă acesta va da o cauţiune sau va constitui o ipotecă în favoarea celor care ar trebui să se folosească de această sumă în cazul îndeplinirii condiţiei.

(3)Dacă condiţia este suspensivă, suma cuvenită creditorului va fi distribuită creditorilor care vin după acesta, dacă aceştia vor da o cauţiune sau vor constitui o ipotecă pentru a garanta restituirea sumei primite în caz de îndeplinire a condiţiei.

(4)În cazul în care creditorii prevăzuţi la alin. (2) şi (3) nu dau o cauţiune sau nu constituie o ipotecă, suma se va consemna la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. sau orice altă instituţie bancară până la îndeplinirea condiţiei rezolutorii sau suspensive.

codul de procedură civilă actualizat prin:

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 567 cod procedura civila Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executarea silită