Art. 141 Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive Dispoziţii generale MĂSURILE PREVENTIVE
| Comentarii |
|
MĂSURILE PREVENTIVE
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 141
Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive
Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.
Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestării preventive nu este suspensiv de executare.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 356/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;
Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
| ← Art. 140 Încetarea de drept a măsurilor preventive Dispoziţii... | Art. 142 Ţinerea separată a unor categorii de infractori... → |
|---|
în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. 1 C. proc. pen., încheierea dată în primă instanţă prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Prin urmare, încheierea prin care prima instanţă a respins cererea de înlocuire a arestării preventive, nefiind cuprinsă în enumerarea de mai sus, nu poate
Citește mai mult
fi atacată separat cu recurs, ci numai odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei.C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 388/1998
Notă: Soluţia este legală. A se vedea, în acelaşi sens, dar în legătură cu recursul declarat împotriva încheierii de respingere a unei cereri de revocare a arestării preventive - soluţiile neputând fi decât identice -, nota la C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 151/1998 (supra nr. 38).
Deşi, potrivit art. 141 C. proc. pen., este permisă atacarea, separată, cu recurs numai a încheierilor prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive, nu şi încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a unei asemenea măsuri, curtea consideră că este competentă să verifice legalitatea şi temeinicia încheierii recurate de inculpaţi.
în art. 5 C. proc. pen. - situat în partea generală a Codului - se prevede că "dacă cel
Citește mai mult
împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive consideră că aceasta este nelegală are dreptul, în tot cursul procesului, să se adreseze instanţei competente". Limitarea acestui drept în partea specială a Codului - art. 141 C. proc. pen. - este contrară Constituţiei, fiind încălcate prevederile art. 16, referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 23, referitoare la libertatea persoanei.Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 150 alin. 1 din Constituţie - potrivit cărora legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin Constituţiei -, curtea constată neconcordanţa prevederilor art. 141 C. proc. pen. cu cele de ordin consituţional şi consideră că toate încheierile date în primă instanţă prin care se dispune cu privire la măsurile preventive pot fi atacate separat cu recurs, fie de procuror, fie de inculpat.
Este necesar, însă, ca exercitarea acestor drepturi procesuale să se facă cu bună credinţă, pentru a nu se împiedica şi întrerupe inutil cursul procesului, prin reiterarea nejustificată a unor cereri şi căi de atac.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 151/1998
Notă: în literatura juridică recentă s-a observat că actuala reglementare a căii de atac contra încheierii prin care inculpaţilor li s-a respins cererea de revocare a arestării preventive prevăzută în art. 141 C. proc. pen., ca inadmisibilă, "provoacă serioase îndoieli". Se consideră că, recunoscând doar procurorului dreptul de a declara recurs împotriva soluţiei prin care s-a dispus revocarea unei asemenea măsuri, dispoziţia procedurală lezează puternic regulite fundamentale ale statului de drept privind liberul acces la înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive. Recursul împotriva unei asemenea încheieri este inadmisibil...". "în literatura juridică şi în practica judiciară s-a arătat, în mod corect, subliniem noi, că încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestării nu poate fi recurată decât odată cu fondul". "Pot fi atacate cu recurs separat - scrie, în acelaşi sens, Gh. Mateuţ (Procedura penală, Partea specială, voi. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 294-295) - încheierile prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive (art. 141 C. proc. pen.). Din această categorie sunt excluse încheierile prin care au fost respinse cererile de revocare a arestării preventive...".
"Pentru unele încheieri - arată şi prof. Gr. Theodoru (Drept procesual penal, Partea specială, Editura Cugetarea, Iaşi, 1998, p. 383-384) - legea prevede în mod expres că pot fi atacate cu recurs separat încheierile prevăzute în art. 141 C. proc. pen., prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a unei măsuri preventive; potrivit practicii instanţei supreme, nu sunt susceptibile de recurs separat încheierile prin care s-a respins cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive luate anterior...".
Menţionăm că, temeiurile fiind identice, soluţia este aceeaşi, indiferent dacă recursul priveşte o încheiere prin care s-a respins cererea de revocare, de înlocuire sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Prin urmare, încheierea dată în prima instanţă, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, nefiind expres arătată de lege, nu poate fi atacată separat cu recurs - acesta fiind inadmisibil -, ci numai odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 212/1996
Nota:
în literatura
Citește mai mult
juridică s-a arătat că, în situaţia avută în vedere, nu ne aflăm în prezenţa unei omisiuni a legii fiindcă, în cursul judecăţii la prima instanţă, aceasta se pronunţă asupra menţinerii arestării în două situaţii: la prima înfăţişare (art. 300 alin. 3 C. proc. pen.) şi la pronunţarea hotărârii prin care se soluţionează fondul cauzei (art. 350 alin. 1 C. proc. pen.). Or, în prima situaţie, menţinerea arestării preventive nu poate fi atacată deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. 3 C. proc. pen., arestarea menţinută în cursul judecării durează până la soluţionarea definitivă a cauzei; în cea de-a doua situaţie, dispoziţia de menţinere a arestării este prevăzută în sentinţă, nu într-o încheiere separată, astfel că această dispoziţie este atacată cu recurs chiar prin recursul declarat împotriva sentinţei care a soluţionat fondul cauzei (v. V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, voi. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p. 316).Conform unui punct de vedere exprimat recent (v. V. Păvăleanu, Liliana Păvăleanu, Limitele şi privarea de libertate ca măsuri procesual penale. Consideraţii privind libertatea persoanei, PL nr. 3/1996, p. 30), explicaţia de mai sus a fost valabilă numai până la modificarea art. 1401 C. proc. pen. prin Legea nr. 45/1993; ulterior acestei modificări, însă, dându-se posibilitatea de a se ataca cu recurs încheierea instanţei pronunţată în soluţionarea plângerii inculpatului împotriva măsurii preventive dispusă de procuror, devine greu de conceput ca, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, să nu se poată declara recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a unei astfel de măsuri preventive. Ca atare - acceptându-se de lege lata practica statornicită în această materie - se propune, de legeferenda, o corelare a prevederilor art 140^1 şi 141 C. proc. pen.
Cererea inculpatului contra menţinerii arestării preventive, adresată instanţei de apel după ce aceasta s-a dezînvestit prin decizia de restituire a cauzei la procuror şi revocare a arestării preventive a inculpatului şi înainte ca un recurs împotriva acestei decizii să fi fost înregistrat la instanţa de recurs, trebuie să fie judecată de această din urmă instanţă, competenţa revenindu-i în baza principiilor fundamentale ale
Citește mai mult
dreptului procesual, fiind de neconceput ca, în perioada dintre pronunţarea deciziei şi înregistrarea recursului, competenţa soluţionării cererii să nu aparţină niciunei instanţe (C.S.J., s. pen., decizia nr. 5722 din 28 decembrie 2001,)Recursul declarat împotriva încheierii pronunţate de instanţă în recurs prin care se dispune menţinerea arestării preventive este inadmisibil, în raport cu prevederile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici în raport cu prevederile art. 5 parag. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra arestării preventive şi garantează
Citește mai mult
cel puţin un grad de jurisdicţie reprezentat de o instanţă independentă, neprevăzând dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii de luare a măsurii arestării preventive sau de prelungire a acesteia (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 5787 din 13 octombrie 2005)Recursul declarat împotriva încheierii date în primă instanţă şi în apel, prin care s-a respins cererea având ca obiect încetarea de drept a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, este inadmisibil în raport cu prevederile art. 141 C. proc. pen., care nu prevăd calea de atac a recursului separat împotriva unei astfel de încheieri (C.A. Piteşti, decizia penală nr. 328/R din 28 iulie 2005)
încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu recurs (I.C.C.J., S.U., Decizia nr. XII din 21 noiembrie 2005, în M. Of. nr. 119 din 8 februarie 2006)