Art. 97 Predarea obiectelor şi înscrisurilor Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Efectuarea percheziţiilor MIJLOACELE DE PROBĂ
| Comentarii |
|
MIJLOACELE DE PROBĂ
Secţiunea VIII
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Efectuarea percheziţiilor
Art. 97
Predarea obiectelor şi înscrisurilor
Orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.
Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
| ← Art. 96 Ridicarea de obiecte şi înscrisuri Ridicarea de... | Art. 98 Reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor... → |
|---|
Art. 159 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale republicată prevede că arhiva activităţii notariale este proprietatea statului şi se păstrează, se conservă şi se predă în condiţiile legii. Prin urmare, notarul public poartă responsabilitatea administrării arhivei în cele mai bune condiţii, asigurându-i, în primul rând, integritatea.
Din acest motiv ridicarea actelor instrumentate de notarii publici şi aflate în
Citește mai mult
arhiva acestora se va face numai în condiţiile legii, adică după un regim strict reglementat atât de prevederile din Legea nr. 36/1995 republicată şi regulamentul de punere în aplicare a legii, cât şi de dispoziţii speciale cuprinse în Codul de procedură penală, în vigoare la data începerii urmăririi penale sau după caz, în Codul de procedură civilă.Alin. 4, 5 şi 6 ale art. 124 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995 prevede că actele notariale păstrate în original în arhivă se eliberează la cererea instanţei de judecată sau a parchetului în legătură cu cauzele penale aflate în curs, în condiţiile Codului de procedură penală. Dacă actele notariale sunt cercetate pentru fals, pot fi ridicate şi rămân la dosarul cauzei dacă sunt declarate ca false, cu obligaţia comunicării către notarul public a hotărârii sau a ordonanţei procurorului; în caz contrar, actul se va restitui, înscrisurile care constituie probe într-un proces penal pot fi scoase temporar din arhivele notariale nutnai la cererea procurorului sau a instanţei de judecată, în condiţiile Codului de procedură penală, pe bază de proces-verbal încheiat cu persoana delegată în acest sens.
Regulamentul dispune de asemenea că înainte de scoaterea actelor din arhiva notarială şi predarea lor către persoana desemnată de procuror, notarul public are obligaţia de a face copii legalizate de pe acestea în vederea arhivării lor în locul actelor originale, operaţie necesară pentru funcţionarea în bune condiţii a activităţii notariale până la data când originalele se vor restitui.
Dispoziţii similare referitoare la predarea de către notar a anumitor înscrisuri din arhiva sa se regăsesc în art. 97 din Codul de procedură penală care era în vigoare la data respectivă, articol referitor la predarea obiectelor şi înscrisurilor şi care menţionează că orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
Art. 96, alin. 1 din acelaşi cod (ridicarea de obiecte şi înscrisuri) cuprinde o dispoziţie corespunzătore, potrivit căreia organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. In schimb, dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia (art.97 alin.2). După ce organul de cercetare penală îşi va forma o opinie legată de forţa probantă a înscrisurilor ridicate va fi ţinut să restituie originalele, reţinând în loc doar copii.
în privinţa testamentelor, de principiu, instanţa nu va putea cere trimiterea în original a acestora, după cum nu se vor preda şi alte înscrisuri originale care se găsesc în arhivele notariale şi care au caracter confidenţial (de exemplu: o declaraţie de recunoaştere a paternităţii), însă în cauzele referitoare la aceste acte se vor putea face şi preda copii certificate ale acestor acte. Cercetarea acestor înscrisuri, dacă este necesară, se va face, cu citarea părţilor, de un judecător delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin comisie rogatorie, de către instanţa respectivă. Există şi o excepţie de la regulă, în sensul că atunci când procedura verificării înscrisurilor o impune, instanţa va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la notari publici pentru efectuarea expertizei grafoscopice în laboratoarele de specialitate dacă expertiza actului nu se poate efectua la sediul arhivei (art. 124. alin. 2 şi 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995).
Dispoziţii similare se regăsesc şi în art. 97, alin. 2 din Codul de procedură penală, respectiv dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.
Totodată, dispoziţii normative asemănătoare se regăsesc în Regulamentul privind activitatea de păstrare a documentelor create şi deţinute de către birourile notarilor publici, Camerele Notarilor Publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 143/29.IV.2011 care, la art. 39 reglementează modalitatea de scoatere temporară a documentelor din arhivele notariale în cazul în care acestea sunt solicitate de către Parchet, având legătură cu cauze penale aflate în curs.
în concluzie, din analiza tuturor acestor dispoziţii reiese că actele notariale aflate în arhiva activităţii notariale pot fi ridicate din dispoziţia organelor de urmărire penală, dar cu respectarea regimului înscrisurilor care au caracter confidenţial şi numai după executarea de către notarul public a unor copii legalizate de pe original.
Referitor la procedura ridicării actelor autentice originale instrumentate de notarii publici, aflate în arhiva acestora şi având în vedere corespondenţa pe această temă între Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Ministerul Administraţiei şi Internelor facem următoarele precizări:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală: "Orice persoană fizică sau juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte
Citește mai mult
şi să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.”Rezultă că „obligaţia organelor judiciare de a ridica obiectele sau înscrisurile ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal este dublată de obligaţia de predare a unor asemenea înscrisuri de către cei care le deţin.” Ion Neagu - Tratat de procedură penală, 2008.
Actele instrumentate de notarii publici aflate în arhiva acestora nu pot fi ridicate, în situaţia prevăzută de art. 96 şi 97 din Codul de procedură penală, decât după începerea urmăriri penale de către organul competent.
Această concluzie rezultă în mod explicit din conţinutul art. 96 din Codul de procedură penală, unde se arată că obiectele şi înscrisurile pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, aşadar urmărirea penală trebuie să fie declanşată.
Din economia dispoziţiilor legale care guvernează ridicarea obiectelor şi înscrisurilor rezultă că aceasta funcţionează numai în cadrul unui proces penal care a fost declanşat (a se vedea în acest sens art.96 c.p.p şi art.98 c.p.p).
în art. 98 din Codul de procedură penală se arată în mod expres că reţinerea şi predarea înscrisurilor şi obiectelor, se face “la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale sau din oficiu, în cursul judecăţii.”
Pe cale de consecinţă, nu se poate aprecia că există un regim procesual distinct în ceea ce priveşte reţinerea înscrisurilor şi ridicarea acestora, ambele putând fi efectuate numai în cadrul procesului penal şi nu în afara acestuia.
în cazul notarilor publici, Codul de procedură penală stabileşte o competenţă personală - ratione personae - a Ministerului Public (competenţa este
dreptul şi obligaţia unui organ judiciar de a instrumenta o anumită cauză penală, potrivit legii, sau altfel spus însuşirea unei cauze penale de a fi instrumentată de un anumit organ judiciar).
Potrivit art. 209 alin. 3 din Codul de procedură penală, procurorul efectuează personal urmărirea penală, după calitatea persoanei, în cazurile arătate la art. 28 indice 1 pct 1 lit b, adică în cazul infracţiunilor săvârşite de notarii publici.
„Când legea prevede că urmărirea penală se efecuzeză în mod obligatoriu de procuror, nu trebuie înţeles că urmărirea penală trebuie efectuată în întregime de către procuror, existând posibilitatea ca în asemenea cauze, organele de cercetare să efectueze anumite acte, dar în orice caz, marea majoritate a actelor ce intră în conţinutul urmăririi penale trebuie efectuate de procuror” - Ion Neagu - Tratat de procedură penală, 2009.
în exercitarea activităţii de supraveghere, procurorul ia măsurile necesare sau dă dispoziţii organelor de cercetare penală să ia asemenea măsuri. Pentru a evita luarea unor măsuri greşite şi pentru a se asigura o aducere la îndeplinire în cât mai bune condiţii a măsurilor dispuse de procuror, legea prevede expres în art. 216 alin. 4 din Codul de procedură penală că: "procurorul ia măsuri şi dă dispoziţii în scris şi motivat.”
Art. 203 din Codul de procedură penală precizează că: „în desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale prin ordonanţă, acolo unde legea prevede aceasta, iar în celelalte cazuri prin rezoluţie motivată”.
Conform dispoziţiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală: „în cauzele în care urmărirea se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanţă ca anumite acte de cercetare penală să fîe efectuate de către organele poliţiei judiciare.”
Instituţia delegării este prevăzută de art. 135 din Codul de procedură penală: ”organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile arătate în art. 132, efectuarea unui act de procedură şi prin delegare. Delegarea poate fi dată numai unui organ sau instanţe de judecată ierarhic inferioare”.
Dacă aceste delegări de competenţă nu se fac în condiţiile prevăzute de lege, sunt încălcate normele competenţei după materie.
Procedura ridicării actelor originale instrumentate de notarii publici, aflate în arhiva acestora, se circumscrie şi dispoziţiilor speciale privind unităţile publice şi alte persoane juridice din art. 111 din Codul de procedură penală, care prevăd că atunci când actele procedurale se efectuează la o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal „organul judiciar se legitimează şi, după caz, înfăţişează reprezentantului unităţii publice autorizaţia dată.”
Din prezentarea de mai sus, rezultă că în cadrul procedurii ridicării actelor autentice instrumentate de notarii publici, aflate în arhiva acestora, organul competent în efectuare urmăririi penale (procurorul) poate delega un alt organ să realizeze în mod direct activitatea respectivă, printr-o dispoziţie care trebuie să fie scrisă şi motivată.
Trebuie de asemenea precizat că, în conformitate cu prevederilor art. 36 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare: ”Notarii publici şi personalul birourilor notariale au obligaţia să păstreze secretul profesional cu privire la actele şi faptele despre care au luat cunoştinţă în cadrul activităţii lor, chiar şi după încetarea funcţiei, cu excepţia cazurilor în care legea sau părţile interesate îi eliberează de această obligaţie”.
Secretul profesional este apărat prin emiterea unui act de dispoziţie de către organul competent să efectureze în cauză urmărirea
penală, privind ridicarea actelor notariale aflate în arhiva notarilor publici.
Coroborând dispoziţiilor art. 36 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 cu dispoziţiile art. 97 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora prezentarea sau predarea înscrisului cu caracter secret sau confidenţial se face în condiţii care să asigure secretul sau confidenţialitatea, rezultă că înscrisul în discuţie trebuie predat, în baza dispoziţiei scrise a organului de urmărire penală competent, în plic sigilat, întrucât organului delegat să efecuează acest act de cercetare penală nu îi este opozabil secretul profesional.
Este de menţionat că în cazul avocaţilor, în baza art. 33 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, sunt protejate pentru apărarea secretului profesional atât actele şi lucrările cu caracter profesional cât şi cabinetul:,, pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.”
Considerăm că o dispoziţie similară celei invocate mai sus se impune a se avea în vedere cu ocazia unei eventuale completări şi modificări a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr. 36/1995.