Acţiune directă
| Comentarii |
|
acţiune directă, acţiunea civilă pe care, în unele cazuri expres prevăzute de lege, este îndreptăţit să o promoveze creditorul, pretinzând executarea creanţei sale direct de la debitorul debitorului său, deşi reclamantul nu este parte în contractul încheiat de propriul lui debitor cu pârâtul. Au dreptul să intenteze o atare acţiune, spre exemplu: muncitorii angajaţi de antreprenor spre a executa o lucrare la care el s-a obligat prin contractul de antrepriză (aceştia îl pot acţiona în justiţie direct pe beneficiar în măsura în care acesta mai este dator faţă de antreprenor); mandan-tul al cărui mandatar şi-a substituit o altă persoană poate acţiona direct pe submandatar, deşi convenţia de substituire s-a încheiat numai între mandatar şi submandatar; în schimb, substituitul poate acţiona împotriva mandantului numai pe calea acţiunii oblice, întrucât posibilitatea intentării unei acţiuni directe, derogatorii de la regulile generale, nu poate fi recunoscută în lipsa unei dispoziţii exprese a legii; dacă mandatarul a fost autorizat să-şi substituie o terţă persoană, în doctrină se consideră că substituitul poate acţiona împotriva mandantului în baza raporturilor directe pe care le are, prin intermediul mandatarului, cu mandantul; în acest caz, nu mai suntem în prezenţa unei acţiuni directe propriu-zise, întrucât aceasta vizează ipotezele lipsite de fundamentul raporturilor juridice directe; în privinţa acţiunii directe a mandantului, legea nu mai face această distincţie, fiind fără relevanţă practică existenţa sau inexistenţa raporturilor juridice dintre mandant şi substituit. A.d. constituie o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului; ea conferă creditorului o situaţie juridică oarecum privilegiată, asemănătoare celei pe care o are terţul beneficiar al unei stipulaţii pentru altul, în sensul că dreptul la acţiune se naşte în puterea legii, direct în persoana creditorului, fără să fi trecut în prealabil prin patrimoniul debitorului său, astfel încât titularul a.d. nu va intra în concurs cu ceilalţi creditori (fie ei privilegiaţi) ai debitorului său. întrucât în cazul a.d. posibilitatea reclamantului de a pretinde un drept subiectiv, invocând un act juridic la care nu este parte, nu se naşte din acel act juridic, ci izvorăşte din lege, se consideră că suntem în prezenţa unei excepţii aparente de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. împrejurarea face ca a.d. să se deosebească de acţiunea oblică, prin efectul căreia se sporeşte patrimoniul debitorului în profitul general al tuturor creditorilor lui.
acţiune directă, drept la acţiune conferit în unele cazuri creditorului, printr-o dispoziţie expresă de lege, de a pretinde executarea creanţei sale direct de la un debitor al debitorului său, deşi creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul său şi debitorul acestuia. Astfel, muncitorii angajaţi de antreprenor ca să execute o lucrare la care el s-a obligat prin contractul de antrepriză pot cere plata muncii lor direct de la beneficiarul lucrării, în măsura în care acesta ar mai fi dator faţă de antreprenor; tot astfel, în cazul în care mandatarul şi-a substituit o altă persoană, mandantul are o acţiune directă împotriva submandatarului, deşi el este terţ faţă de convenţia de substituire încheiată între mandatar şi submandatar; la rândul său, submandatarul poate avea o acţiune directă împotriva mandantului (pentru cheltuielile făcute), deşi este terţ faţă de contractul dintre mandant şi mandatar.
Constituind o excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului, acţiuneaa directă conferă creditorului o situaţie juridică privilegiată, asemănătoare cu cea a terţului beneficiar al unei stipulaţii pentru altul în, sensul că dreptul la acţiune directă se naşte, în puterea legii, direct în persoana creditorului, fără a trece nici un moment prin patrimoniul debitorului său, aşa încât titularul acţiunii directe nu va suferi concursul celorlalţi creditori — chiar privilegiaţi —ai debitorului său. Prin aceasta, acţiunea directă se deosebeşte de cea oblică, prin efectul căreia se sporeşte patrimoniul debitorului în folosul comun al tuturor creditorilor acestuia.
