Acţiune în tăgăduirea paternităţii
| Comentarii |
|
acţiune în tăgăduirea paternităţii, mijloc juridic de negare sau de dezavuare a paternităţii prin răsturnarea prezumţiilor legale de paternitate, pe cale judecătorească. 1) Potrivit legii, paternitatea poate fi tăgăduită atunci când este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. 2) A.t.p. poate fi promovată numai de soţul mamei; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el. Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 349/2001, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale [art. 54 alin. (2) C. fam.] care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni a.t.p., apreciindu-se că excluderea acestora din urmă de la exercitarea respectivului drept constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie,
deoarece şi aceştia sunt, în egală măsură, titulari ai unui interes legitim în promovarea acestei acţiuni. 3) Această acţiune se îndreaptă împotriva copilului, care, dacă este minor, va fi reprezentat sau asistat de mamă. 4) Ea se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl copilului a luat la cunoştinţă faptul naşterii acestuia. 5) Imposibilitatea paternităţii soţului mamei poate exista în mai multe situaţii, precum: mama copilului era însărcinată înainte de a cunoaşte pe viitorul ei soţ; dacă copilul care se naşte este de altă rasă de cât aceea a soţilor; existenţa unor împrejurări de fapt care i-au împiedicat pe soţi, în perioada legală de concepţie, să se întâlnească şi să întreţină raporturi intime (cum este cazul când unul din soţi se afla în străinătate, în detenţie sau era dispărut); impotenţa sau sterilitatea soţului mamei în perioada legală de concepţie; separaţia în fapt a soţilor în perioada legală de concepţie din cauza unor grave neînţelegeri între ei, care au făcut imposibilă coabitarea lor; încălcarea gravă de către soţie a obligaţiei de fidelitate etc. 6) Temeiul de drept al acţiunii este dat de dispoziţiile art. 54 şi art. 55 C. fam
acțiune în tăgăduirea paternității, acţiune care are ca obiect răsturnarea prezumţiei de paternitate, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Această acţiune se poate introduce în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului, acesta fiind un termen de prescripţie, nu de decădere.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii
Cadru legal
Art. 414 Noul Cod Civil, care instituie prezumţia de paternitate, prevede prin alin. (2) posibilitatea ca paternitatea să poată fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Tăgăduirea paternităţii înseamnă negarea sau dezavuarea paternităţii prin răsturnarea prezumţiei de paternitate pe cale judecătorească.
Acţiunea în justiţie prin care se face tăgăduirea este numită, prin art. 429 Noul Cod Civil, acţiune în tăgada paternităţii.
Regimul juridic al acestei acţiuni.
Din cele 6 articole ale noului Cod civil, de la 429 la 433, aflăm cine poate porni acţiunea în tăgada paternităţii şi în ce termene. Astfel, potrivit art. 429, legitimarea procesuală activă în acţiunea de tăgadă aparţine oricăreia dintre următoarele persoane:
- soţul mamei;
- mama;
- tatăl biologic, precum şi
- copilul,
putând fi pornită sau, după caz, continuată, în condiţiile legii, şi de moştenitorii acestora.
Când acţiunea se introduce de către soţul mamei, pârât este copilul, iar dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacă este cazul, a altor moştenitori ai săi [alin. (2) al art. 429].
Dacă soţul reclamant este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi pornită de tutore, iar în lipsă de un curator numit de instanţa de judecată.
Când acţiunea se porneşte de către mamă sau copil, pârât va fi soţul, iar dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte, potrivit alin. (4) al art. 429, împotriva moştenitorilor lui.
Atunci când tatăl biologic introduce acţiunea, el se va îndrepta împotriva soţului mamei (adică a tatălui prezumat) şi a copilului. Dacă aceştia sunt decedaţi, art. 429 alin. (5) prevede că acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor.
Dreptul la acţiune pentru copil personal şi pentru tatăl biologic este imprescriptibilin timpul vieţii lor.
Dacă tatăl biologic a decedat înainte de a porni acţiunea, ea poate fi formulată de moştenitorii săi, dar numai în termen de 1 an de la data decesului.
în ceea ce priveşte copilul, acesta poate introduce acţiunea în timpul minorităţii sale, prin reprezentantul său legal. Dacă în timpul vieţii sale copilul nu a introdus acţiunea în tăgada paternităţii, atunci ea va putea fi introdusă de moştenitorii săi, dar, deşi legea nu o spune expres, credem că numai în termen de un an de la data decesului, la fel ca în celelalte cazuri de restricţie a curgerii termenului de prescripţie.
Dacă tăgada paternităţii o porneşte soţul mamei, termenul de prescripţie a acţiunii este de 3 ani şi acesta începe să curgă fie de la data când a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii (de exemplu, copilul creşte şi seamănă izbitor cu o persoană despre care află că avea relaţii cu soţia sa).
Termenul nu curge împotriva soţului pus sub interdicţie judecătorească şi, chiar dacă acţiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi
introdusă de sot în termen de 3 ani de la ridicarea interdicţiei sau, în caz de deces al soţului, ea poate fi pornită de moştenitori în termen de un an de la data decesului.
Când tăgada paternităţii este iniţiată de mamă, ea are la îndemână un termen de prescripţie de 3 ani, care totdeauna începe să curgă de la data naşterii copilului. La fel ca în cazul soţului, dacă mama este pusă sub interdicţie şi acţiunea nu a fost introdusă de tutore, o vor putea exercita ea în termen de 3 ani de la ridicarea interdicţiei sau moştenitorii săi, în termen de un an de la decesul acesteia.
Admisibilitatea tăgăduirii paternităţii
„dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului [art. 414 alin. (2) Noul Cod Civil].
Prezumţia legală de paternitate, oricât de puternică ar fi, aşa după cum am mai arătat, nu este o prezumţie absolută. De regulă, ea indică o filiaţie corespunzătoare realităţii, dar sunt şi excepţii de la regulă.
Prezumţia, deşi prevăzută în interesul copilului din căsătorie, nu este menită totuşi să consacre stări de fapt care ar fi contrare adevărului. De aceea, legiuitorul admite - în anumite condiţii - ca prezumţia legală de paternitate să poată fi răsturnată, pentru restabilirea adevărului.
Deşi legea nu arată în ce cazuri anume poate fi pornită acţiunea în tăgăduirea paternităţii, ea fixează o regulă generală în art. 414 Noul Cod Civil, potrivit căreia „paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului”.
Aceasta înseamnă că soţul mamei trebuie să dovedească efectiv imposibilitatea ca el să fie tatăl copilului respectiv.
împrejurările din care poate să rezulte imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului sunt foarte diferite. Interpretarea lor trebuie să se facă cu cea mai mare atenţie. Una dintre aceste împrejurări, pe baza căreia s-ar putea admite răsturnarea prezumţiei de paternitate, este, desigur, sterilitatea bărbatului, indiferent din ce cauză ar proveni, sau impotenţa fizică în perioada concepţiunii.
Dovada impotenţei în care s-a aflat soţul în timpul legal al concepţiei copilului este delicată şi dificilă şi cu atât mai anevoioasă, cu cât ea se referă întotdeauna la o perioadă din trecut. Desigur, sunt necesare analize ştiinţifice, expertize medicale, dar ele nu pot avea întotdeauna un grad de deplină certitudine. Se poate ajunge însă la certitudinea ştiinţifică a excluderii paternităţii soţului mamei pe calea expertizei serologice (a comparaţiei grupelor sanguine ale mamei, copilului şi soţului), dacă formula sanguină a soţului este incompatibilă cu aceea a copilului, precum, evident şi cu certitudine aproape totală, prin testele ADN.
Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului pe care aceasta l-a născut poate să rezulte şi din alte împrejurări, precum faptul că în toată perioada concepţiei soţii erau departe unul de celălalt, de exemplu, când unul dintre ei este în străinătate, în închisoare, în prizonierat, declarat dispărut. Dovada neîntâlnirii soţilor în asemenea împrejurări este uşor de făcut şi se poate efectua prin orice mijloace de probă, uneori chiar prin acte oficiale.
La aceste cazuri de imposibilitate fizică de coabitare se poate adăuga şi imposibilitatea morală în care s-au aflat soţii de a avea relaţii sexuale în timpul legal al concepţiei, ca urmare a unor resentimente puternice care au dus la întreruperea oricăror raporturi între ei, cum ar fi desfăşurarea unui proces de divorţ.
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii trebuie admisă, ca fiind vădit cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului, dacă acesta este de o altă rasă decât aceea a mamei sale şi a soţului ei. în practică s-a stabilit că admiterea acţiunii în tăgăduirea paternităţii nu se va putea baza niciodată numai pe recunoaşterea mamei că în timpul legal al concepţiei nu a avut relaţii sexuale cu soţul său, deoarece o asemenea recunoaştere ar putea fi „rezultatul unei înţelegeri între soţi”.
Concludenţa expertizelor medico-judiciare la dovedirea paternităţii.
Cunoştinţele biologico-medicale actuale ne pot furniza date certe atât în ce priveşte nepaternitatea, cât şi în ce priveşte datele despre paternitate. Dacă testele ADN constituie probe certe de paternitate, apoi vechile expertize medico-judiciare în materie de paternitate se clasificau, din punct de vedere probator, după felul expertizei, fie ca probe de nepatemitate, fie ca indicii de paternitate probabilă. Astfel:
a) Expertiza antropologică. Este cea care se referă la transmiterea ereditară a unor caractere anatomice, ca fizionomia feţei, particularităţile nasului şi urechilor, malformaţiile congenitale, bolile ereditare ş.a., şi care face cu atât mai probabilă paternitatea, cu cât între copil şi tatăl prezumat sau pretinsul tată există mai multe asemenea semne anatomice comune şi, îndeosebi, dintre cele care lipsesc la mamă.
b) Expertiza dactiloscopică. Este cea care se referă la transmiterea desenelor papilare şi a cărei valoare probatorie este tot de indicare probabilă a paternităţii.
c) Expertiza serologică. Este cea care se referă la transmiterea grupelor sanguine şi care arată că grupa sanguină a copilului a putut sau nu să fie moştenită de la tatăl său prezumat, în cazul copilului din căsătorie, sau de la pretinsul său tată, în cazul copilului din afara căsătoriei.
Potrivit metodelor serologice, ceea ce se poate dovedi cu certitudine este excluderea de la paternitate, pe când, în privinţa stabilirii paternităţii, ele pot indica doar probabilitatea acesteia. Este ceea ce instanţa noastră supremă şi-a însuşit când a statuat că expertiza medico-judiciară de excludere de la paternitate are o forţă probantă absolută, ea neputând fi înlăturată decât printr-o probă de egală valoare ştiinţifică, şi că, dimpotrivă, la stabilirea paternităţii o asemenea expertiză are o forţă probantă doar relativă, exceptând cazul când s-au făcut testele ADN care constituie o certitudine.
d) Expertiza capacităţii de procreere. Această expertiză constituie o probă absolută de excludere a paternităţii, când se constată medical cu certitudine starea de impotenţă sau de sterilitate.
Efectele hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în tăgada paternităţii.
Admiterea acţiunii în tăgada paternităţii are ca urmare modificarea statutului de familie al copilului, care din copil rezultat din căsătorie va deveni copil din afara căsătoriei.
Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie (art. 434 Noul Cod Civil).
Copilul ai cărui părinţi nu au fost nicicând căsătoriţi împreună sau care nici nu s-a născut şi nici nu a fost conceput în timpul căsătoriei, dar a fost înregistrat ca fiind din căsătorie, este copil aparent din căsătorie, adică un copil căruia i s-a aplicat, fie din eroare, fie în mod fraudulos, prezumţia de paternitate.
Acţiunea pentru înlăturarea aparenţei juridice de copil din căsătorie se numeşte acţiune în contestare de paternitate.
Ca orice altă acţiune în contestare de filiaţie, acţiunea în contestarea paternităţii copilului doar aparent din căsătorie poate fi intentată de către orice persoană interesată, este imprescriptibilă şi poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
în ceea ce priveşte efectele contestării, ele se deosebesc după cum naşterea a fost declarată la serviciul de stare civilă de către tatăl copilului sau de către altă persoană. în primul caz, copilul pierde retroactiv calitatea de copil din căsătorie şi devine tot retroactiv, de la data naşterii sale, copil din afara căsătoriei cu paternitatea stabilită, deoarece declaraţia tatălui copilului făcută în condiţiile art. 415 Noul cod civil valorează recunoaştere de paternitate; în cel de-al doilea caz, copilul pierde retroactiv calitatea de copil din căsătorie şi devine tot retroactiv, de la data naşterii sale, copil din afara căsătoriei cu paternitatea nestabilită, însă cu posibilitatea stabilirii acesteia, după contestare, fie prin recunoaştere, fie prin hotărâre judecătorească.
Deosebirea dintre acţiunea în tăgăduirea paternităţii şi acţiunea în contestarea paternităţii copilului înregistrat greşit ca fiind din căsătorie constă în faptul că în primul fel de acţiune se urmăreşte răsturnarea prezumţiei legale de paternitate, pe când în cazul celui de-al doilea fel de acţiune se urmăreşte constatarea greşitei aplicări în speţă a prezumţiei legale de paternitate, dovedindu-se neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în acest scop.
Efectul final, dacă se admite acţiunea, este, şi într-un caz şi în celălalt, pierderea de către copil a statutului său civil de copil din căsătorie.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Acţiune în tăgăduirea paternităţii
