Acţiune redhibitorie

Acţiune redhibitorie, varietate cu caracter special a acţiunii civile prin care cumpărătorul poate cere rezoluţiunea vânzării, invocând existenţa unui viciu ascuns al lucrului. Este admisibilă chiar dacă natura viciului nu ar face lucrul impropriu destinaţiei sale normale. Instanţa de judecată sesizată are însă libertatea de apreciere în ce priveşte oportunitatea rezoluţiunii contractului, în raport cu gravitatea viciului reclamat, putând dispune numai o reducere de preţ atunci când acel viciu este de mică importanţă. O atare soluţie converteşte finalitatea a.r., făcând-o identică cu finalitatea acţiunii estimatorii. Codul civil dispune că în caz de admitere a a.r., vânzătorul are obligaţia ca, reprimind lucrul, să restituie cumpărătorului preţul şi cheltuielile vânzării. Atunci când constatarea existenţei viciului ascuns se face după înstrăinarea lucrului de către cumpărător, dreptul de a exercita a.r. revine subdobânditorului. Exercitarea a.r. poate fi făcută în termen de 6 luni, iar dacă viciile au fost ascunse cu viclenie de către vânzător (în sensul că acesta, având cunoştinţă despre existenţa lor la momentul perfectării contractului, s-a comportat cu rea-credinţă) în termenul general de prescripţie extinctivă. Aceste termene de prescripţie încep să curgă de la data descoperirii viciului ascuns, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului, indiferent de natura acestuia, cu excepţia construcţiilor, iar în cazul acestora, cel mai târziu de la împlinirea a 3 ani de la predare [art. 11 alin. (1)-(2) din Decretul nr. 167/1958], în practică, aceste termene sunt privite, de regulă, ca perioade-limită în care viciile ascunse trebuie să fie descoperite, deci ca termene legale generale de garanţie pentru descoperirea viciilor ascunse, prin urmare, nesusceptibile de întrerupere sau suspendare. Aceste termene au caracter subsidiar, în sensul că ele se aplică în cazul concret numai dacă nu există un termen special de garanţie legal sau convenţional. Jurisprudenţa a statuat că acţiunea nu poate fi respinsă ca prescrisă, în raport cu primele defecţiuni constatate, dacă ulterior se descoperă, înăuntrul termenului legal, şi alte defecţiuni, prin raportare la care pretenţiile cumpărătorului privind rezoluţiunea contractului apar formulate în termen. Atunci când actele de constatare a viciilor ascunse sunt succesive, dreptul la acţiune se naşte la data încheierii ultimului act de constatare sau, mai exact, la data finalizării raportului comisiei tehnice. Dacă viciile nu au fost invocate pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie în termenul de prescripţie, ele nu vor putea fi invocate pe cale de excepţie în cadrul acţiunii promovate de vânzător pentru neplata preţului [sin. actio redhibitoria; v. şi acţiune estimatorie].

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Acţiune redhibitorie