Activitate de asigurare
| Comentarii |
|
activitate de asigurare, activitatea exercitată în sau din România, care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, este obligată ca, cel târziu până la încheierea exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societăţii nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social. Capitalul social al societăţii pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Guvernul poate modifica, cel mult o dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro (art. 10 Legea 31/1990). în cazul neîntrunirii adunării generale extraordinare sau dacă adunarea generală extraordinară nu a putut delibera valabil nici în a doua convocare, orice persoană interesată se poate adresa instanţei pentru a cere dizolvarea societăţii. Dizolvarea poate fi cerută şi în cazul în care obligaţia impusă societăţii de a reduce capitalul social nu este respectată. în oricare dintre aceste cazuri, instanţa poate acorda societăţii un termen ce nu poate depăşi 6 luni pentru regularizarea situaţiei. Societatea nu va fi dizolvată dacă reconstituirea activului net până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social are loc până în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare (art. 15324 Legea 31/1990). în materia SRL: acelaşi caz de dizolvare este incident şi pentru SRL (art. 228 Legea 31/1990). Răspunderea asociatului care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii devine nelimitată, în special atunci când acesta dispune de bunurile societăţii ca şi cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societăţii în beneficiul personal ori al unor terţi, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsura să îşi execute obligaţiile (art. 2371 Legea 31/1990)
activitate de asigurare, operaţiunile de asigurare sunt complexe şi prezintă o importanţă deosebită pentru activitatea economică şi socială, motiv pentru care legiuitorul le-a instituit un regim juridic special. Acest regim cârmuieşte atât înfiinţarea, funcţionarea şi încetarea existenţei asigurătorilor, cât şi intermedierea, încheierea şi executarea contractelor de asigurare.
Principala reglementare referitoare la comercianţii ce pot exercita comerţul cu asigurări în România se găseşte în Legea nr. 32/2000, care în art. 11 stipulează: „Activitatea de asigurare în România poate fi exercitată numai de:
a) persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit procedurii reglementate la art. 12;
b) asigurători sau reasigurători autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii;
c) sucursale aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit procedurii prevăzute la art. 12 şi cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit cap. III;
d) filiale ale unor asigurători sau reasigurători din state terţe, autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit procedurii reglementate la art. 12;
e) asigurători sau reasigurători care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE - Societas Europaea)”.
în analiza procedurii de constituire a asigurătorilor societăţi comerciale persoane juridice române, mai trebuie avut în vedere şi Ordinul nr. 16/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor, precum şi alte reglementări ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor cu incidenţă în materie.
Din conţinutul art. 11 al Legii nr. 32/2000, mai sus reprodus, se desprind particularităţile exercitării operaţiunilor de asigurare pe teritoriul României.
în primul rând, operaţiunile de asigurare nu pot fi exercitate de către orice comerciant persoană fizică sau juridică, acestea fiind rezervate exclusiv societăţilor comerciale. Dar nu toate cele 5 forme de societate comercială reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale pot să-şi propună drept obiect de activitate încheierea operaţiunilor de asigurare, ci doar societăţile pe acţiuni.
Societăţile mutuale la care se referă lit. a) alin. (1) al art. 11 nu intră în categoria societăţilor comerciale, pentru că acestea sunt societăţi civile, chiar dacă sunt dotate cu personalitate juridică.
Apoi, societăţile comerciale pe acţiuni ce-şi propun să desfăşoare activitate de asigurare vor trebui autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu respectarea normelor legale privind procedura de autorizare. Autorizarea societăţilor comerciale pe acţiuni trebuie obţinută anterior înregistrării în Registrul Comerţului, în conformitate cu alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 32/2000, un asigurător nu poate fi înregistrat în registrul comerţului fără avizul prealabil în vederea înregistrării emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Ulterior avizării şi înmatriculării în registrul comerţului, societăţile de asigurare şi societăţile mutuale de asigurare rămân în continuare sub monitorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în sensul că le va controla şi supraveghea activitatea pe tot timpul funcţionării.
în sfârşit, activitatea de asigurare, în ansamblul ei, este supusă controlului şi supravegherii statului, care exercită această prerogativă printr-o autoritate administrativă, denumită Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Participanţii la activitatea de asigurare
Pe lângă societăţile comerciale de asigurare, potrivit reglementărilor legale, mai pot exercita comerţul cu asigurări şi societăţile mutuale de asigurare.
Produsele de asigurare, în forma poliţelor sau a contractelor de asigurare, ar rămâne izolate dacă nu ar exista anumite persoane care să le distribuie şi să le explice potenţialilor asiguraţi. De aceea, pentru promovarea şi ajungerea formelor de asigurare la consumatorii finali (asiguraţi sau potenţiali asiguraţi), asigurătorii apelează la entităţi specializate în acest sens. Aşa se face că majoritatea covârşitoare a sistemelor legislative naţionale recunosc şi reglementează activitatea de intermediere în asigurări şi, totodată, statutul juridic al acestor categorii de entităţi.
Potrivit legislaţiei române, intermediarii în asigurări sunt agenţii de asigurare, agenţii subordonaţi de asigurare şi brokerii de asigurare. Intermediarii în asigurări, deşi joacă un rol important în operaţiunea de perfectare a raporturilor de asigurare, nu au calitatea de asigurători, pentru că ei încheie poliţele de asigurare nu pentru sine, ci în numele şi pe seama asigurătorilor care i-au mandatat.
