Autorizarea constituirii societăţii comerciale

autorizarea constituirii societăţii comerciale, procedură prin care se dispune înregistrarea în registrul comerţului a unei societăţi comerciale. A.c.s.c. se dispune de către directorul O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate, prin rezoluţie, în cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite.

Soluţionarea cererii de a.c.s.c. se realizează pe bază de înscrisuri. La solicitarea expresă a părţii sau a reprezentantului acesteia, se organizează audienţă publică pentru susţinerea şi soluţionarea cererii. Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, directorul O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnată/desemnate consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, poate/pot să dispună efectuarea unei expertize, în contul părţilor, precum şi prezentarea oricăror alte dovezi. în acelaşi scop, părţile pot fi invitate să se prezinte la O.R.C. Orice înscrisuri noi în susţinerea cererii trebuie depuse la O.R.C. de pe lângă tribunal, prin registratura generală, cu cel puţin o zi înainte de data soluţionării. Ori de câte ori este necesară modificarea înscrisurilor depuse în susţinerea cererii de înregistrare, solicitantul depune la O.R.C. înscrisurile modificate, cele depuse iniţial urmând a fi anulate de directorul O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau de persoana ori persoanele desemnată/desemnate.
în condiţiile în care cererea şi documentele depuse în susţinerea acesteia nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, se acordă, prin rezoluţie, un termen de amânare de cel mult 15 zile, care poate fi prelungit o singură dată, cu maximum 15 zile, la cererea motivată a solicitantului. Termenul de 15 zile se calculează fără a se lua în considerare ziua când a început şi ziua în care s-a împlinit termenul. Comunicarea rezoluţiilor de amânare se realizează prin afişare la sediul O.R.C. de pe lângă tribunal şi pe site-ul O.N.R.C. Dacă în termenul acordat solicitantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile dispuse prin rezoluţia de amânare a directorului O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau a persoanei sau persoanelor desemnate, cererea urmează a fi respinsă (art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009). Rezoluţia pronunţată este executorie de drept. împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare pentru părţi şi de la data publicării rezoluţiei sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate (art. 6 din O.U.G. nr. 116/2009).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Autorizarea constituirii societăţii comerciale