cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, mijloc procedural prin care orice persoană interesată (moştenitorul, procurorul, secretarul consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu) poate solicita deschiderea procedurii succesorale notariale, atunci când moştenirea cuprinde bunuri imobile. în cazul când moştenirea cuprinde numai bunuri mobile, cererea se adresează direct notarului public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în raza căreia s-a aflat ultimul domiciliu al lui de cuius. Cererea trebuie să cuprindă date referitoare la defunct (numele, prenumele, ultimul domiciliu, data decesului), la masa succesorală (enumerarea bunurilor şi celorlalte valori care au rămas de pe urma defunctului, precum şi date privind pasivul succesoral), precum şi la moştenitori (numărul şi calitatea acestora) [v. şi procedura succesorală notarială]
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Cerere pentru deschiderea procedurii succesorale