certificat de înregistrare în registrul comerţului, înscris eliberat solicitanţilor la înmatricularea acestora în registrul comerţului, conţinând numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice. Certificatul de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare este documentul care atestă că persoana juridică a fost luată în evidenţa O.R.C. de pe lângă tribunal şi în evidenţa organului fiscal (art. 8 şi 9 din Legea nr. 359/2004). în vederea eliberării de către biroul unic din cadrul O.R.C. de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare, solicitantul are obligaţia să depună, odată cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia-tip pe propria răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că: i) persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani; ii) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip. Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligaţia solicitantului de a depune la biroul unic din cadrul O.R.C. de pe lângă tribunal o nouă declaraţie-tip pe propria răspundere corespunzătoare modificărilor intervenite (art. 15 din Legea nr. 359/2004).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Certificat de înregistrare în registrul comerţului
