Cesiunea de creanţă
| Comentarii |
|
cesiunea de creanţă, ca şi girul, are ca efect transmiterea dreptului patrimonial asupra sumei (valorii) arătate în titlul şi asupra celorlalte garanţii ale dreptului, de la o persoană girant -cedent către giratar - cesionar. în cazul cesiunii de creanţă, cesionarul dobândeşte drepturile pe care le-a avut cedentul, astfel încât debitorul cedat poate să opună cesionarului toate excepţiile pe care le putea invoca faţă de cedent. Cedentul nu garantează faţă de cesionar pentru solvabilitatea debitorului cedat. Din punct de vedere formal, este obligatorie notificarea debitorului sau acceptarea în formă autentică din partea debitorului cedat.
cesiunea de creanţă, Origini ale noţiunii. Drept comparat. Reglementare. Definiţie. Funcţiile cesiunii de creanţă. Funcţiile cesiunii de creanţă. Efectele cesiunii de creanţă. Efectele cesiunii de creanţă între părţi. Efectele cesiunii de creanţă faţă de terţi şi între terţi. Regimul special al cesiunii creanţelor constatate printr-un titlu nominativ.
Origini ale noţiunii. Drept comparat.
Istoria cesiunii de creanţă ilustrează oscilaţiile dreptului între teoria subiectivistă şi cea obiectivistă asupra obligaţiei. In dreptul roman, obligaţia era văzută esenţialmente ca o legătură personală şi fonnală, nedetaşabilă de persoana creditorului sau a debitorului (Nomina ossibus inhaerent - este expresia dată de glosatori teoriei personaliste a obligaţiei). Pe cale de consecinţă, era considerată inadmisibilă orice transmisiune a obligaţiei. Treptat însă, şi-a făcut loc excepţia transmisiunii mortis causa prin utilizarea ficţiunii continuării de către moştenitori a personalităţii lui de cujus. Ulterior, exigenţele circuitului civil şi necesitatea circulării creanţelor au generat crearea unor tehnici indirecte de transmisiune prin acte între vii a creanţelor: novaţia prin schimbarea creditorului şi mandatul în interes propriu (procuratio in rem suam) . în epoca iustiniană, cesionarului creanţei i s-a mai acordat un drept în vederea protejării drepturilor sale - actio utilis (o acţiune personală şi nu în numele cedentului cum se întâmpla în cadrul celorlalte procedee utilizate anterior). în sfârşit, Corpus Iuris Civilis a inclus această acţiune alături de celelalte două secţiuni, alături de acţiunile întemeiate pe mandat, ceea ce a creat o semnificativă dezordine în înţelegerea semnificaţiei cesiunii de creanţă.
Astfel cum s-a subliniat, într-o societate în care comerţul joacă un rol semnificativ, mai devreme sau mai târziu, cesiunea de creanţă trebuie să fie recunoscută. Acesta este considerentul principal pentru care astăzi este recunoscută în toate legislaţiile modeme cesiunea de creanţă şi este văzută ca o transmisiune cu titlu particular a creanţei. Aceasta în pofida ecourilor semnificative şi astăzi ale teoriei personaliste cu privire la noţiunea de obligaţie şi care neagă de plano transmisibilitatea propriu-zisă a obligaţiei în întregul ei' Astfel, în dreptul francez, cesiunea este reglementată în cadrul vânzării (ipoteza vechiului cod civil român), în dreptul german, de asemenea (v., art. 398 BGB), în dreptul austriac ea este admisă în formula novaţiei prin schimbarea unui nou creditor (art. 1392 ABGB). Ea este recunoscută şi în common law sub formula de assignment of rights este văzută şi analizată după regulile unui transfer de proprietate (versiunea obiectivistă este patentă în acest caz), în sfârşit, cesiunea de creanţă este prezentă în toate propunerile de reglementare uniformă a dreptului privat.
Reglementare.
Vechiul Cod civil reglementa cesiunea de creanţă în materia contractului de vânzare-cumpărare, în art. 1391-1398 şi art. 1402-1404, deşi ea putea să opereze şi prin intermediul unui alt contract cu titlu oneros sau chiar printr-un contract de donaţie. Noul Cod civil, dedică acestei operaţiuni juridice un întreg Capitol I, intitulat „Cesiunea de creanţă” (din Titlul VI, Cartea a V-a) şi cuprinzând o întreagă secţiune 1, „Cesiunea de creanţă general” (art. 1566-1586) şi o secţiune 2 „Cesiunea de creanţă constatată printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător” (1587-1592).
Definiţie.
Cesiunea de creanţă este legal definită de art. 1566 alin. (1) C. civ., conform căruia ,, cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ. ” Nuanţând definiţia de mai sus, reţinem că cesiunea de creanţă este un contract care implică, din punct de vedere subiectiv, următorii subiecţi de drept: creditorul care transmite creanţa şi care se numeşte cedent; dobânditorul creanţei care se numeşte cesionar, „terţul” asupra căruia există creanţa, adică debitorul care este îndatorat să execute prestaţia şi care se numeşte debitor cedat. Părţile contractului de cesiune a creanţei sunt cedentul şi cesionarul. Din perspectiva principiilor forţei obligatorii şi relativităţii efectelor contractului, debitorul cedat este terţ faţă de contractul de cesiune. Definiţia de mai sus este condiţionată de domeniul de aplicare al acestei operaţiuni.
454. Domeniul de aplicare al cesiunii de creanţă. în primul rând, reţinem din chiar definiţia de mai sus că cesiunea de creanţă are o natură contractuală. Prin urmare, orice cesiune realizată pe altă cale decât una convenţională nu intră în sfera acestei operaţiuni juridice. De aceea, art. 1566 alin. (2) noul Cod Civil prevede că dispoziţiile legale referitoare la cesiunea de creanţă nu sunt aplicabile: a) transferurilor de creanţe realizate pe calea unei transmisiuni universale sau cu titlu universal (adică pe calea unei succesiuni universale sau cu titlu universal ori, în cazul unei persoane juridice prin comasare, absorbţie, divizare)2 şi nici b) transferului titlurilor de valoare şi altor instrumente financiare (cu excepţia notabilă a dispoziţiilor secţiunii a 2-a - art. 1587 -art. 1591 noul Cod Civil, excepţie pe care o vom analiza în partea finală a acestui capitol); c) de asemenea [deşi art. 1566 alin. (2) noul Cod Civil nu prevede], trebuie să excludem din sfera de aplicare a cesiunii de creanţă reglementată în Capitolul 1) şi transmisiunile cu titlu particular realizate pe calea succesiunii testamentare, printr-un legat cu titlu particular care nu poate avea natura unei convenţii (excepţia se deduce din definiţia legală a cesiunii de creanţă care este numită de legiuitor „convenţie”).
În al doilea rând, domeniul de aplicare al cesiunii de creanţă este dat de obiectul acesteia - tipul creanţei ce face obiectul operaţiunii juridice. Astfel, poate face obiectul unei cesiuni, în principiu, orice fel de creanţă, indiferent care este obiectul său. Pot fi cesionate creanţele pecuniare (având ca obiect o sumă de bani) sau de altă natură (de a face sau a nu face), născute din orice contract, dintr-o promisiune de contract (adică tot dintr-un contract)3, născute dintr-un delict sau dintr-o faptă licită generatoare de obligaţii, dintr-un act juridic unilateral, creanţele afectate de modalităţi, chiar şi creanţele viitoare (v. art. 1572 noul Cod Civil) şi chiar şi cele eventuale. Practica atestă însă că, de cele mai multe ori, se cesionează creanţele cărora le corespunde datoria de a plăti o sumă de bani, afectate de un termen suspensiv sau creanţele rezultate dintr-o promisiune bilaterală de înstrăinare (unde poate fi vorba chiar de o cesiune a contractului şi nu doar de o cesiune de creanţă, după caz).
Principiul de mai sus - al liberei cesibilităţi a creanţelor (corespunzând principiului liberei circulaţii a bunurilor)1 cunoaşte o serie de excepţii complexe:
a) în primul rând. nu pot face obiectul cesiunii creanţele care sunt declarate netransmisibile prin lege - art. 1569 alin. (1) noul Cod Civil Este necesar să includem în această categorie şi o mare parte a creanţelor care au un caracter intuitu personae (în privinţa laturii lor active - a creditorului) şi care, din acest motiv nu pot fi transmise (de aceea, nu poate face obiectul transmisiunii întreţinerea - astfel cum rezultă din prevederile art. 2258 noul Cod Civil);
b) în al doilea rând, nu pot face obiectul cesiunii creanţele având ca obiect altă prestaţie decât plata unei sume de bani (adică obligaţiile de a da altceva decât o sumă de bani, de a face sau de a nu face), dacă prin efectul transmisiunii, obligaţia va fi „în mod substanţial mai oneroasă ” [art. 1569 alin. (2) şi 1571 alin. (2) noul Cod Civil]. per a contrario, în ce priveşte creanţele privind sume de bani, principiul liberei circulaţii se reinstaurează, astfel încât, oricât de oneroasă ar deveni creanţa ca urmare a transmisiunii şi oricât de speculativă ar fi întreaga operaţiune pentru cedent şi cesionar, ea este liber transmisibilă;
c) în al patrulea rând, prin excepţie, părţile raportului obligaţional iniţial, pot stabili caracterul inalienabil al creanţei lor, cu condiţia existenţei unui interes legitim. Cu toate că inalienabilitatea convenţională a creanţei poate împiedica transmisiunea, există situaţii de excepţie când prohibiţia convenţională de înstrăinare nu îşi poate, totuşi, produce efectele, conform art. 1570 alin. (1) lit. a)-c) noul Cod Civil, atunci când: i. debitorul a consimţit la cesiune (este vorba de un consimţământ dat ulterior convenţiei prin care s-a stipulat inalienabilitatea şi prin care debitorul practic renunţă la beneficiul inalienabilităţii creanţei); ii. inalienabilitatea creanţei nu a fost expres stipulată în înscrisul constatator al creanţei, iar cesionarul nu a cunoscut şi nu trebuia să cunoască incesibilitatea creanţei în momentul cesiunii (practic este vorba de ipoteza în care clauza de inalienabilitate nu a fost făcută opozabilă terţilor faţă de raportul obligaţional iniţial); iii. cesiunea priveşte o creanţă care are ca obiect o sumă de bani [în acest caz, astfel cum am arătat deja, principiul liberei cesibilităţi nu cunoaşte, de regulă, excepţii, decât în cazul unei prevederi legale exprese - ceea ce presupune că, în pofida unei incesibilităţi convenţionale, creanţa de a da o sumă de bani poate fi cedată în mod liber - a se vedea, în acest sens şi interpretarea per a contrario a art. 1569 alin. (2) şi 1571 alin. (2) noul Cod Civil].
Funcţiile cesiunii de creanţă.
Deşi în textele legale nu sunt oglindite multiplele funcţii pe care poate să le îndeplinească cesiunea de creanţă, doctrina subliniază că aceasta poate să presupună: a) funcţia translativă - funcţia fundamentală de tehnică de realizare a transferului creanţei (este ceea ce se desprinde în mod direct din reglementarea de ansamblu a cesiunii de creanţă); b) funcţia de instrument de plată -prin intermediul cesiunii de creanţă se poate stinge o datorie a debitorului faţă de creditor (a cedentului faţă de cesionar); c) funcţia de instrument de credit - cesiunea de creanţă poate să satisfacă funcţia de instrument de credit (prin cesiunea unei creanţe cu termen suspensiv de executare a creanţei cedate, se realizează o mobilizare a creanţei înainte de executarea datoriei corespunzând creanţei)7; d) în sfârşit, se reţine funcţia de garanţie pe care poate să o îndeplinească cesiunea de creanţă - este vorba de aşa-numita cesiunefiducie (este vorba de imobilizarea creanţei în patrimoniul cesionarului până la executarea unei anumite obligaţii a cedentului faţă de acesta - este o funcţie expres reglementată şi în Legea nr. 99/1999, Titlul VI, dar şi conexă ipotezei garanţiei reglementate de art. 2387 şi unn. noul Cod Civil, privind ipoteca mobiliară).
456. Condiţiile de validitate ale cesiunii de creanţă. Cesiunea de creanţă este un contract, astfel cum se desprinde din definiţia legală oferită de art. 1566 noul Cod Civil In consecinţă, sub aspectul validităţii, ea trebuie să îndeplinească condiţiile generale legale impuse oricărui contract. Este vorba de cerinţele prevăzute de art. 1179 alin. (1) (capacitatea, consimţământul, obiect determinat şi licit, cauză licită şi morală) şi alin. (2) noul Cod Civil (forma, în măsura în care este cerută de lege) şi dezvoltate în art. 1178-1245 (legat de condiţiile de validitate), respectiv, în art. 1246-1265 noul Cod Civil (referitoare la nulităţi). întrucât prin intermediul cesiunii de creanţă se pot realiza şi alte operaţiuni juridice (vânzare-cumpărare, dare în plată, donaţie etc.), cesiunea trebuie să îndeplinească şi condiţiile de fond sau de formă specifice acestor contracte'.
Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, fiind un contract consensual. Consimţământul debitorului cedat nu se cere, deoarece nu este parte în contractul de cesiune. Aşadar, cesiunea cu titlu oneros este validă şi îşi produce efectele între părţi, fară a fi necesară îndeplinirea vreunei condiţii de formă. în schimb, cesiunea cu titlu gratuit, fiind o donaţie, trebuie să fie încheiată cu respectarea condiţiilor de formă pentru validitatea acesteia. în acest sens, art. 1567 noul Cod Civil distinge între cesiunea de creanţă cu titlu oneros şi cea cu titlu gratuit [alin. (1)]. în cazul cesiunii cu titlu gratuit se aplică acestei operaţiuni şi toate prevederile legale aferente contractului de donaţie (art. 1011-1033 noul Cod Civil), din care reţinem, sub aspectul formei, cerinţa formei autentice (art. 1011 noul Cod Civil). în cazul cesiunii cu titlu oneros, acestei operaţiuni i se aplică şi dispoziţiile speciale aferente contractului de vânzare sau altei operaţiuni contractuale prin care se convine la cesiunea de creanţă [art. 1567 alin. (2)
C. civ.]. Poate fi vorba de orice contract, numit sau nenumit, în cadrul căruia părţile au convenit ca plata să se realizeze total sau parţial printr-o cesiune de creanţă sau care să cuprindă, chiar cu titlu accesoriu, o cesiune de creanţă.
Astfel cum se poate observa, situaţiile în care o anumită formă este cerută ad validitatem sunt excepţionale (privesc în principiu donaţiile, dar nu numai). în general operează principiul consensualismului - consimţământul cedentului şi cesionarului fiind suficiente pentru transferul dreptului de creanţă. De aceea, conform art. 1573 alin. (1) noul Cod Civil, „creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi cesionarului, fară notificarea debitorului”. Prin excepţie însă, acest transfer al creanţei nu se poate produce dacă creanţa este legată în mod esenţial de persoana creditorului (obligaţie intuita personae sub aspectul său activ). în acest caz, o condiţie a transferului creanţei (se deduce aceasta chiar şi în raporturile dintre părţi) constă în consimţământul debitorului cedat [art. 1573 alin. (2) noul Cod Civil]1.
In concluzie, reţinem că, în principiu, cesiunea de creanţă este guvernată de principiul consensualismului şi că nu este necesar consimţământul debitorului cedat pentru validitatea cesiunii. Odată îndeplinite condiţiile de validitate ale operaţiunii prin care se realizează cesiunea de creanţă, acest contract produce efecte depline între cedent şi cesionar, fară nicio altă formalitate. Efectele între părţi vor urma principiul forţei obligatorii a contractului (art. 1270 noul Cod Civil). Cu toate acestea, pentru efectivitatea (eficienţa j cesiunii de creanţă, este necesar ca această operaţiune să fie făcută opozabilă debitorului cedat, care este nimic altceva decât un terţ faţă de actul încheiat între cedent şi cesionar". Condiţiile de efectivitate se referă, de fapt, la mijloacele care fac opozabilă cesiunea de creanţă debitorului cedat.
Condiţiile de efectivitate ale cesiunii de creanţă.
Cu toate că cesiunea de creanţă îşi produce toate efectele între cedent şi cesionar din momentul încheierii contractului de cesiune, pentru opozabilitatea ei faţă de terţi, trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate prin intennediul cărora să se realizeze opozabilitatea cesiunii faţă de terţi - adică faţă de debitorul cedat, dar şi faţă de alţi terţi ar putea exista vreun interes. în ce îl priveşte pe debitor, momentul realizării opozabilităţii faţă de acesta este esenţial, întrucât abia din acest moment acesta va putea fi obligat să plătească direct cesionarului.
Vechiul Cod civil (a se vedea art. 1393), prevedea că publicitatea cesiunii putea fi făcută în două feluri: prin notificarea cesiunii către debitor, sau prin acceptarea cesiunii de către debitor, era o reglementare deficitară mai ales pentru realizarea opozabilităţii faţă de alţi terţi decât debitorul cedat (acceptarea autentică şi notificarea debitorului nefiind modalităţi efective de realizare a opozabilităţii pentru că nu genera o reală posibilitate de cunoaştere din partea altor terţi interesaţi decât debitorul cedat)1. Noua reglementare este mult mai liberală, dar şi mult mai eficientă în această privinţă. Opozabilitatea cesiunii faţă de debitorul cedat şi faţă de terţii interesaţi (este vorba de creditorii cedentului şi de alţi cesionari, pentru ipoteza cesiunilor succesive) se realizează, conform art. 1578-1581 noul Cod Civil, prin:
a) acceptarea cesiunii de către debitor printr-un înscris a cărui singură condiţie este să aibă dată certă [art. 1578 alin. (1) lit. a)]. Este vorba, aşadar, de cel puţin un act sub semnătură privată care să aibă dată certă;
b)notificarea scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic (cu condiţia să fie suficient de specifică şi să arate identitatea cesionarului, să indice „în mod rezonabil” creanţa cedată şi să solicite debitorului plata directă, iar dacă este o cesiune parţială, notificarea trebuie să indice şi întinderea acesteia [art. 1578 alin. (1) lit. b)]4. Aceeaşi notificare este cerută şi în cazul cesiunii unei universalităţi de creanţe pentru realizarea opozabilităţii faţă de debitorul cedat (art. 1579). In legătură cu această notificare, este de reţinut şi că ea poate fi făcută de ambele părţi, adică de cesionar ori de cedent. Cedentul nu are, însă, obligaţia legală de a face notificarea. Aşa că ea este făcută, de cele mai multe ori, de către cesionar, deoarece el este cel interesat. După cum ea este făcută de una sau cealaltă dintre părţi, ea produce efecte diferite: i. dacă ea este făcută de către cedent, debitorul cedat trebuie să execute prestaţia direct faţă de cesionar, opozabilitatea fiind realizată de la data comunicării notificării; ii. dacă notificarea este făcută de către cesionar, debitorul are dreptul de a-i pretinde acestuia să-i prezinte dovada scrisă a cesiunii, precum şi de a suspenda plata până la acest moment [art. 1578 alin. (3) şi (4)]; până la comunicarea dovezii scrise a cesiunii de creanţă către debitor, notificarea nu produce efecte [art. 1578 alin. (5)];
c) înscrierea în arhiva electronică - în cazul cesiunii unei universalităţi de creanţe, actuale sau viitoare, art. 1579 noul Cod Civil, prevede că, faţă de terţi, opozabilitatea nu se realizează decât prin înscrierea cesiunii în arhiva electronică [mai ales în condiţiile în care înscrierea în arhiyă în cazul cesionarilor succesivi ai aceleiaşi creanţe are ca efect crearea unei ordini de prioritate între cesionari, în pofida existenţei unei sau unor notificări sau acceptări din partea debitorului cedat - v., art. 1583 alin. (2)]. Aceeaşi înscriere în arhivă poate să producă efecte de opozabilitate în toate cazurile de cesiune de creanţă faţă de terţi, dar nu este suficientă pentru realizarea opozabilităţii faţă de debitorul cedat - în cazul lui fiind necesare ori acceptarea, ori notificarea. Astfel cum vom putea observa, această manieră de realizare a opozabilităţii ridică o delicată problemă de concurs între două modalităţi, chestiune pe care o vom analiza cu ocazia efectelor cesiunii de creanţă;
d) cererea de chemare în judecată - de această dată nu este vorba de o modalitate efectivă de realizare a opozabilităţii cesiunii de creanţă. Este vorba, în realitate, de un act care incorporează notificarea debitorului cedat [prevăzută de art. 1578 alin. (1) lit. b)]. Cererea de chemare în judecată a debitorului cedat, formulată de către cesionarul creanţei, implică întotdeauna şi o comunicare a cesiunii de creanţă, realizată odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată;
e) opozabilitatea faţă de terţii asimilaţi debitorului cedat - în această categorie, legiuitorul include fideiusorii debitorului cedat. Faţă de aceştia, art. 1581 noul Cod Civil, prevede că opozabilitatea cesiunii nu se poate realiza decât prin aceleaşi mijloace ca şi faţă de debitorul cedat (adică acceptare sau notificare);
f) notarea în cartea funciară - şi această manieră de realizare a opozabilităţii cesiunii de creanţă este avută în vedere de legiuitor care indică la art. 902 alin. (2) pct. 6 C. civ., posibilitatea notării în cartea funciară a locaţiunii şi cesiunii de venituri. Notarea în cartea funciară a unei cesiuni de creanţă cu privire la chiriile viitoare, de exemplu, astfel cum este ea prevăzută de art. 902 noul Cod Civil, produce efecte de opozabilitate faţă de terţi [art. 902 alin. (1) noul Cod Civil]. De unde se deduce că, în această manieră, există o modalitate alternativă de realizare a publicităţii cesiunii de creanţă şi care concurează cu modalităţile de realizare a publicităţii prevăzute de art. 1578-1581.
Efectele cesiunii de creanţă.
Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de creanţă de la cedent la cesionar. De asemenea, contractul care include cesiunea de creanţă, putând fi un act complex, produce şi efectele operaţiunii juridice care se realizează prin intermediul ei: vânzare, schimb, împrumut, donaţie etc.
Efectele cesiunii de creanţă trebuie analizate, pe de o parte, între cedent şi cesionar (adică între părţi), faţă de terţi şi, pe de altă parte, între terţi (pentru ipoteza unor cesiuni succesive ale aceleiaşi creanţe sau pentru aceea a unor cesiuni multiple ale aceleiaşi creanţe).
Efectele cesiunii de creanţă între părţi:
A. Transferul creanţei Cesiunea de creanţă are ca efect principal transferul dreptului de creanţă, ut singuli, din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului. Creanţa se transmite, aşa cum a existat în patrimoniul cedentului, adică, împreună cu: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată şi b) drepturile de garanţie (fideiusiunea, gajul, ipoteca, privilegiul), precum şi cu c) toate accesoriile ei (art. 1568 noul Cod Civil). în ceea ce priveşte accesoriile, în principal, legiuitorul se referă la dobânzi şi alte venituri aferente creanţei’. Efectul translativ al cesiunii se va produce şi cu privire la dobânzile şi veniturile viitoare dar, chiar şi cu privire la cele devenite scadente la data cesiunii, dar neîncasate încă de cedent, astfel cum rezultă din prevederile art. 1576 C. civ.
Transmiterea integrală a drepturilor, garanţiilor şi accesoriilor creanţei cesionate, cunoaşte o excepţie — cedentul nu poate transmite cesionarului posesia bunului luat în gaj fără acordul constituitorului [art. 1568 alin. (2) noul Cod Civil]. Excepţia indicată are rolul de a proteja interesele debitorului gajist despre care se poate presupune că a acceptat deposedarea inerentă contractului de gaj şi în considerarea credibilităţii pe care o prezintă creditorul, astfel încât nu este firesc să se transmită liber şi această posesie oricărui cesionar ulterior fară consimţământul expres al debitorului cedat.
De asemenea, creanţa se transmite la valoarea ei nominală (adică la valoarea rezultată din titlul creanţei, în limita rămasă neexecutată efectiv la data producerii cesiunii de creanţă), indiferent că cesiunea este cu titlu oneros şi cesionarul a dobândit-o la un preţ inferior sau că ea este cu titlu gratuit.
Este posibilă şi o transmitere parţială a creanţei (cesiune parţială)'. în acest caz, cedentul şi cesionarul au drepturi proporţionale în încasarea creanţei de la debitorul cedat, astfel cum prevede art. 1584 noul Cod Civil
De aceeaşi transmisiune integrală a creanţei ţine şi obligaţia cedentului de a preda cesionarului înscrisul constatator al creanţei, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale creanţei. în ipoteza cesiunii parţiale de creanţă, obligaţia se rezumă doar la remiterea doar a unei copii legalizate de pe înscrisul care constată creanţa precum şi la menţionarea cesiunii parţiale pe acest înscris, împreună cu semnătura părţilor (art. 1574 noul Cod Civil). în ipoteza în care remiterea titlului sau a altor înscrisuri, respectiv formalitatea menţiunii pe înscrisul constatator nu sunt realizate, nu operează sancţiuni legate de validitatea cesiunii de creanţă. Este vorba doar de drepturi ale cesionarului care are posibilitatea să invoce remediile contractuale comune în caz de neexecutare a obligaţiilor cedentului (este vorba de cele prevăzute la art. 1516 şi urm. noul Cod Civil).
B. Obligaţia de garanţie. Atunci când cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros, cedentul are o obligaţie de garanţie faţă de cesionar. Conturul acestei obligaţii de garanţie este diferit în funcţie de diferite criterii. în acest sens, cedentul răspunde faţă de cesionar de existenţa actuală şi valabilă a creanţei şi accesoriilor sale [adică de existenţa lor în raport cu momentul cesiunii - a se vedea art. 1585 alin. (2) noul Cod Civil şi art. 1586 noul Cod Civil, care vorbeşte de „răspunderea cedentului pentru evicţiune”]1. Deşi nu prevede expres, obligaţia de garanţie şi cu privire la valabilitatea accesoriilor creanţei, este o consecinţă a regulii transmisiunii integrale a creanţei, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 1568 noul Cod Civil
Revenind, garanţia pentru existenţa actuală nu presupune şi o răspundere pentru solvabilitatea debitorului cedat [de asemenea, a se vedea art. 1585 alin. (2) noul Cod Civil]3. Prin excepţie, nimic nu-1 împiedică pe cedent să-şi asume prin actul de cesiune obligaţia de a garanta şi solvabilitatea debitorului. Dacă şi-a asumat o astfel de obligaţie, fară a se face alte precizări, legea prezumă că cedentul a înţeles să garanteze numai solvabilitatea actuală a debitorului, adică cea existentă în momentul cesiunii [art. 1585 alin. (2) noul Cod Civil] şi că această obligaţie de garanţie nu se întinde decât până la concurenţa preţului cesiunii, plus cheltuielile suportate de cesionar în legătură cu cesiunea [art. 1585 alin. (3) noul Cod Civil], fapt ce nu înseamnă că cedentul nu se poate angaja să răspundă şi pentru solvabilitatea viitoare a debitorului. Urmează că cedentul îşi poate asuma această obligaţie printr-o clauză expres stipulată în contractul de cesiune. în toate cazurile, răspunderea cedentului pentru solvabilitatea debitorului se angajează numai în limitele preţului la care a fost înstrăinată creanţa, chiar dacă valoarea ei nominală este mai mare. Şi de la această regulă se poate deroga prin prevederile contractuale ale cesiunii, astfel încât, cedentul se poate obliga la o garanţie superioară preţului efectiv ale cesiunii şi spezelor acestei operaţiuni. în sfârşit, în aceeaşi privinţă, mai trebuie observat şi că, în cazul în care cedentul cunoştea la data cesiunii insolvabilitatea actuală a debitorului cedat, se vor aplica, astfel cum prevede art. 1585 alin. (4) noul Cod Civil „dispoziţiile legale privind răspunderea vânzătorului de rea-credinţă pentru viciile ascunse ale bunului vândut”.
Obligaţia de garanţie nu există în cazul cesiunii cu titlu gratuit [cu excepţia unei stipulaţii contrare în actul de cesiune - art. 1585 alin. (5) noul Cod Civil], în cel al cesiunii unui drept aleatoriu care s-a stins datorită realizării evenimentului aleatoriu (de la data stingerii acestui drept, ulterioară momentului cesiunii - este vorba de existenţa viitoare a creanţei, or, astfel cum am arătat, garanţia se întinde doar la existenţa actuală a acesteia) şi nici atunci când dreptul cesionat a fost desfiinţat datorită unor cauze posterioare cesiunii, cu excepţia cazurilor în care desfiinţarea se produce retroactiv, cum ar fi admiterea acţiunii în anulare (cazuri în care, prin intermediul ficţiunii retroactivităţii efectelor nulităţii, trebuie reconsiderată garanţia de validitate actuală a creanţei).
In sfârşit, pe lângă obligaţia de garanţie pentru existenţa, valabilitatea creanţei şi eventual, solvabilitatea debitorului cedat, cedentul este ţinut să răspundă şi pentru evicţiune. Conform art. 1586 alin. (1): „In toate cazurile, cedentul răspunde dacă, prin fapta sa proprie, singură ori concurentă cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândeşte creanţa în patrimoniul său ori nu poate să o facă opozabilă terţilor”. Şi pentru răspunderea specifică evicţiunii se face trimitere indirectă la regulile evicţiunii din cadrul vânzării pentru situaţia vânzătorului de rea-credinţă.
în baza obligaţiei de garanţie, cedentul este ţinut să despăgubească pe cesionar pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate, constând în preţul la care a cumpărat creanţa, spezele contractului, cheltuielile de judecată, precum şi alte daune suferite de către cesionar. în ipoteza garanţiei de solvabilitate, cesionarul va răspunde după reguli similare fideiusiunii sau solidarităţii pasive, după interpretarea clauzei de garanţie.
De precizat că efectele cesiunii de creanţă între părţi se produc de îndată ce a fost încheiată cesiunea, după regulile forţei obligatorii a contractului şi nu sunt subordonate în niciun fel cerinţelor de publicitate a cesiunii de creanţă prin care se realizează efectele cesiunii doar faţă de terţi.
Efectele cesiunii de creanţă faţă de terţi şi între terţi
Cesiunea de creanţă, produce efecte primare, ca urmare a principiului forţei obligatorii, fără niciun fel de formalităţi, între cedent şi cesionar. Faţă de cesiunea de creanţă, toate celelalte persoane au calitatea de terţi, inclusiv debitorul cedat, astfel cum am arătat deja. Fac parte din categoria terţilor' toate persoanele, cu excepţia cedentului şi cesionarului şi a succesorilor lor universali şi cu titlu universal. Maniera în care cesiunea de creanţă este făcută opozabilă terţului-debitor cedat este diferită de aceea în care ea este făcută celorlalţi terţi (creditorii părţilor cesiunii, alţi creditori ai debitorului, cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe). Reamintim că, din punctul de vedere al formalităţilor de publicitate impuse pentru realizarea opozabilităţii, unul dintre terţi - fideiusorul - este asimilat debitorului cedat, astfel încât, faţă de acesta, cesiunea este făcută opozabilă numai prin mijloacele în care ea este făcută opozabilă debitorului cedat (a se vedea art. 1581 noul Cod Civil). Vom analiza aceste aspecte, în cele ce urmează.
A. Efectele înainte de notificare sau acceptarel. Cesiunea de creanţă, aşa cum am mai arătat, produce efecte, în sensul că este opozabilă debitorului cedat numai din momentul acceptării sau comunicării cesiunii (notificarea) de către sau către acesta (art. 1578 noul Cod Civil).
Faţă de debitorul cedat, până în momentul notificării sale sau acceptării prin înscris cu dată certă, cesiunea creanţei îi este inopozabilă. De aceea, „înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului” [art. 1578 alin. (3) noul Cod Civil]. Plata astfel făcută are efect liberatoriu pentru debitor. Pe de altă parte, chiar îndeplinite formalităţile de publicitate prin notificare, dacă aceasta a fost comunicată debitorului cedat de către cesionar, primul are dreptul să suspende plata (adică nu poate fi ţinut să plătească cesionarului) până în momentul prezentării dovezii scrise a cesiunii [art. 1578 alin. (3), (4) şi (5) noul Cod Civil].
Din faptul că debitorul ignoră cesiunea, considerându-se mai departe debitor al cedentului, rezultă şi alte consecinţe precum: iertarea de datorie ce i-ar fi fost făcută de către cedent, chiar cu titlu gratuit, este valabilă; debitorul poate opune cedentului prescripţia extinctivă ori compensaţia. Dacă este acţionat în justiţie de cesionar, debitorul poate refuza plata şi poate opune chitanţele semnate de cedent anterior notificării cesiunii, chiar dacă acestea nu au dată certă. Dacă cedentul acceptă o anumită formă de plată (fracţionată, de exemplu) şi ulterior se îndeplinesc cerinţele de publicitate, cesionarul este obligat să accepte consecinţele înţelegerii dintre cedent şi debitorul cedat. In general, orice modificare a creanţei iniţiale ar fi convenită de debitorul cedat şi cedent înainte de îndeplinirea condiţiilor de publicitate ale cesiunii de creanţă este pe deplin opozabilă cesionarului [sub rezerva necunoaşterii pe alte căi, de către debitorul cedat a transferului creanţei - acest aspect se deduce din prevederile art. 1582 alin. (2) noul Cod Civil].
B. Efectele după notificare/acceptare. După îndeplinirea cerinţelor de publicitate a cesiunii, debitorul cedat devine debitor exclusiv al cesionarului şi nu mai poate face plata în mâna cedentului. Efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat sunt stabilite de art. 1582 noul Cod Civil Distingem în acest sens următoarele efecte:
a) debitorul cedat poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului [cu excepţia indicată mai jos la lit. c)]1. Deşi, în această privinţă, legiuitorul [art. 1582 alin. (1)] exemplifică prin plată, că nu numai excepţia plăţii îi poate fi opusă cesionarului, ci şi alte mijloace de apărare, cum ar fi nulitatea actului juridic din care rezultă creanţa, efectele leziunii din raportul obligaţional iniţial, beneficiul situaţiei de hardship, alte cauze decât plata de stingere a raportului obligaţional [v., din nou, art. 1582 alin. (1)], cum sunt imposibilitatea de executare fortuită, remiterea de datorie sau darea în plată consimţite de cedent anterior îndeplinirii formalităţilor de publicitate etc.;
b) debitorul cedat poate să opună cesionarului plata făcută cu bună-credinţă unui creditor aparent [art. 1582 alin. (2) noul Cod Civil] - poate fi vorba în acest sens de cedentul care nu comunică debitorului cedat că a avut loc o cesiune de creanţă şi se prezintă în continuare ca fiind creditor (caz în care, bineînţeles, cesionarul are un drept de regres împotriva sa). Poate, de asemenea să fie vorba de un alt creditor aparent care deţine titlul creanţei sau un alt mijloc prin care poate să îl convingă, într-o manieră plauzibilă, pe debitorul cedat că el este titularul real al creanţei, astfel încât acesta face plata în favoarea sa. Singura condiţie este aceea ca debitorul cedat să fie de bună-credinţă, adică să nu fi cunoscut cu adevărat cine este adevăratul titular al creanţei;
c) debitorul cedat care a acceptat cesiunea prin înscris cu dată certă, nu mai poate opune cesionarului compensaţia pe care o putea opune cedentului [art. 1582 alin. (3) noul Cod Civil]. Este vorba de o excepţie de la regula instituită de art. 1582 alin. (1) noul Cod Civil în cazul realizării opozabilităţii prin intermediul notificării, compensaţia va putea fi opusă cesionarului în condiţiile prevăzute de alin. (1). în vechea reglementare, compensaţia care, eventual, operase deja faţă de cedent se considera rezolvită". Astăzi, regula este reluată într-o manieră diversă. Art. 1622 alin. (1) noul Cod Civil, prevede: „Compensaţia nu are loc şi nici nu se poate renunţa la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un terţ”, nu mai este posibilă compensaţia doar după momentul acceptării. Dacă a operat deja o compensaţie parţială între cedent şi debitorul cedat, creanţa trebuie considerată parţial stinsă, la fel şi dacă a operat o compensaţie totală, indiferent de forma acesteia. Discuţia rămâne însă în vigoare pentru ipoteza în care nu cumva efectuarea cesiunii de creanţă echivalează cu o renunţare la beneficiul compensaţiei şi pentru cea în care acceptarea cesiunii de către cedat echivalează cu o renunţare la cesiune, în condiţiile art. 1617 alin. (3) noul Cod Civil
C. Cesionari succesivi în raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe se nasc raporturi complexe care sunt guvernate de regula prior tempore, potior jure, articulată diferit, în funcţie de modalitatea de publicitate aleasă de această categorie de terţi. Astfel:
a) dacă s-au făcut mai multe cesiuni ale aceleaşi creanţe, va dobândi creanţa acela dintre cesionari care a făcut primul notificarea cesiunii către debitorul cedat sau celui căruia a obţinut primul acceptarea cesiunii prin înscris cu dată certă [art. 1583 alin. (1) noul Cod Civil]. Menţionăm că există, totuşi, creanţe a căror cesiune nu trebuie notificată, cum sunt creanţele care îmbracă forma titlurilor la purtător;
b) „în raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe este preferat cel care şi-a înscris mai întâi cesiunea la arhivă, indiferent de data cesiunii sau a comunicării acesteia către debitor.” [art. 1583 alin. (2) noul Cod Civil]. Din textul legal se deduce că, în raporturile dintre cesionarii succesivi, înscrierea în arhiva electronică a cesiunii reprezintă o modalitate de publicitate superioară celei a notificării/acceptării, astfel încât, în cazul concursului dintre cele două forme de publicitate, înscrierea în arhiva electronică va avea prioritate faţă de cealaltă;
c) creditorii cedentului, până la notificarea sau acceptarea cesiunii de către debitor, sunt consideraţi terţi faţă de cesiunea intervenită între debitorul lor, care este cedentul, şi cesionar. Deci, cesiunea nu le este opozabilă şi, prin urmare, pot urmări creanţa cedentului faţă de debitorul cedat, ca făcând parte din gajul lor general. Dimpotrivă, după realizarea publicităţii cesiunii, dreptul respectiv de creanţă a ieşit din patrimoniul cedentului şi din gajul lor general. Astfel, cesiunea creanţei le devine opozabilă, putând să ceară revocarea ei numai pe calea acţiunii pauliene, dacă le-au fost fraudate interesele.
Regimul special al cesiunii creanţelor constatate printr-un titlu nominativ.
Secţiunea a 2-a a Capitolului 1 („Cesiunea de creanţă”), art. 1587-1592 noul Cod Civil, este dedicată regimului transmisiunii obligaţiilor constatate printr-un titlu nominativ. Titlurile nominative cuprind o mare varietate de înscrisuri comerciale care dau dreptul deţinătorului sau titularului acestora la plata unei sume de bani (cec, cambie, bilet la ordin), sau la totalitatea drepturilor asupra unor mărfuri (warrant, conosament, bill of lading), la drepturi societare (acţiuni la societăţi comerciale) etc. Regimul juridic al acestora este stabilit, de regulă, prin lege specială pentru fiecare din categoriile exemplificate. Tocmai de aceea, art. 1587 noul Cod Civil, prevede două reguli principiale în privinţa circulaţiei acestor creanţe: a) în primul rând, titlurile nominative, la ordin sau la purtător nu se pot transmite prin simplul acord de voinţa al titularului titlului de valoare şi al cesionarului; b) în al doilea rând, aceleaşi titluri de valoare cunosc un regim de transmisiune special care se reglementează prin lege specială.
Cu toate că art. 1587 noul Cod Civil, trimite, în această materie, la legislaţia specială, în textele următoare (art. 1588-1592 noul Cod Civil), legiuitorul instituie o serie de reguli generale aplicabile modalităţilor transmisiunii titlurilor de valoare care sunt prevăzute de art. 1588 noul Cod Civil:
a) în cazul titlurilor nominative, transmisiunea se menţionează atât pe înscrisul respectiv, cât şi în registrul ţinut pentru evidenţa acestora (de exemplu, acţiunile unei societăţi închise şi deci, necotate la bursă, trebuie să presupună o transcriere a cesiunii în registrul acţionarilor; în plus, se prevede şi că transmisiunea ar trebui menţionată direct pe înscrisul constatator - certificat de acţionar);
b) în cazul titlurilor la ordin, este necesară pentru realizarea transmisiunii aplicarea girului, după regulile aplicabile în materie de cambie - adică înscrierea unor menţiuni speciale pe titlu privind transmisiunea creanţei, prevăzute în legea specială (de ex., pentru transmisiunea unui cec nominal, este necesară girarea acestuia în favoarea cesionarului creanţei, după regulile speciale aplicabile cambiei);
c) în cazul titlurilor la purtător, creanţa incorporată în aceste înscrisuri sc transmite prin remiterea materială a acestora (adică prin tradiţiune). De exemplu, cecul la purtător se transmite prin simpla tradiţiune a acestuia. Deţinătorul actual este îndreptăţit să încaseze suma de bani indicată în titlu de la banca indicată în titlu. Singura condiţie preliminară este aceea ca titlul să îi fi fost remis voluntar (ceea ce se cheamă tradiţiune)2.
Datorită caracterului „acauzal” al titlurilor de valoare, circulaţia acestora este supusă unor condiţii formale speciale (cele prevăzute de art. 1588 noul Cod Civil), dar are caracteristica primordială că dreptul de creanţă cuprins în titlul materializat într-un înscris nu poate fi contestat decât în mod limitat. In primul rând, o dată prezentat titlul spre plată (dacă este un titlu care presupune o asemenea plată pentru stingerea creanţei), plata trebuie făcută fără ca debitorul cedat să poată invoca vreo excepţie legată de fondul raportului obligaţional [art. 1589 alin. (1) şi art. 1590 noul Cod Civil]. De la regulă, există câteva excepţii:
a) debitorul poate invoca nulitatea absolută a titlului - art. 1589 alin. (1) noul Cod Civil (care poate să fie şi o consecinţă a nulităţii absolute a raportului obligaţional primar şi astfel avem de a face cu o excepţie de la regimul acauzal al titlului de valoare);
b) debitorul poate invoca orice excepţii sau apărări care „reies neîndoielnic” din cuprinsul titlului - art. 1589 alin. (1) noul Cod Civil (poate fi vorba de ex. de nerespectarea formalismului unei cambii legată de lipsa vreunei menţiuni obligatorii pe titlu, de nerespectarea formulelor legale de girare a unui titlu la ordin etc.);
c) debitorul poate invoca şi toate excepţiile personale pe care le are împotriva deţinătorului actual al titlului de valoare [art. 1589 alin. (1) noul Cod Civil]. Această ultimă excepţie (ca şi celelalte de altfel) este firească, în condiţiile în care, de cele mai multe ori, titlurile de valoare sunt utilizate ca instrumente de plată. Plata generează un alt raport obligaţional, în cadrul căruia vor putea fi invocate excepţii la plată cum ar fi compensaţia, prescripţia, nulitatea actului juridic ce a dat naştere obligaţiei de plată (dacă el s-a născut între cesionar - titularul titlului şi debitorul cedat) etc.;
d) deţinătorul care a dobândit titlul în frauda debitorului, nu se va putea prevala de regimul acauzal al titlului de valoare [art. 1589 alin. (2) noul Cod Civil]. în această ipoteză (generată de intrarea prin fraudă în stăpânirea titlului), debitorul cedat va putea invoca orice fel de excepţii, întocmai ca şi la cesiunea de creanţă în general (a se vedea art. 1582 noul Cod Civil), cu condiţia să probeze întâi existenţa fraudei;
e) în sfârşit, caracterul acauzal al titlurilor de valoare are drept consecinţă, faptul că, chiar şi în ipoteza în care emitentul titlului probează că acesta a fost pus în circulaţie fară voia sa sau împotriva voinţei sale, el nu va avea dreptul să refuze plata către deţinătorul de bună-credinţă (art. 1591 noul Cod Civil). Singura manieră în care cel deposedat nelegitim de titlu poate să evite efectuarea plăţii către debitor constă în obţinerea unei hotărâri judecătoreşti (pe cale de ordonanţă preşedinţială) şi comunicarea ei deţinătorului titlului (art. 1592 noul Cod Civil).
cesiunea de creanţă în locul executării, această figură juridică reprezintă o varietate de dare în plată pe care legiuitorul a ales să o reglementeze distinct tot în cadrul condiţiilor plăţii, prin art. 1493 noul Cod Civil Cu toate acestea, cesiunea de creanţă în contul plăţii prezintă anumite particularităţi.
Potrivit art. 1493 alin. (1) noul Cod Civil, plata se poate efectua şi prin intermediul unei cesiuni de creanţă în contul unei datorii. Spre deosebire de darea în plată, al cărei efect extinctiv de datorie se produce la data transferului dreptului sau executării prestaţiei de către debitor confonn înţelegerii cu creditorul, în cazul cesiunii de creanţă în contul datoriei, stingerea obligaţiei „obligaţia se stinge în momentul satisfacerii creanţei cedate”, aşadar nu în momentul efectuării cesiunii de creanţă [art. 1493 alin. (1) noul Cod Civil]. Transferului creanţei în favoarea creditorului prestaţiei iniţiale i se aplică dispoziţiile aferente art. 1568-1584 noul Cod Civil, aferente cesiunii de creanţă. Prin excepţie, potrivit art. 1493 alin. (2) noul Cod Civil, părţile pot conveni ca efectul extinctiv de obligaţie să se producă de la data producerii transferului creanţei - adică de la data realizării cesiunii, sunt aplicabile mutatis mutandis dispoziţiile art. 1586 noul Cod Civil, referitoare la garanţia pe care cedentul din cadrul cesiunii de creanţă o datorează cesionarului privind existenţa şi transmisibilitatea creanţei (garanţia de evicţiune). Din nou, art. 1493 alin. (2) noul Cod Civil, permite opţiunea creditorului în ipoteza în care se pune problema funcţionării garanţiei, între a invoca dispoziţiile specifice cesiunii de creanţă în ce priveşte garanţia şi prevăzute de art. 1586 noul Cod Civil, şi a solicita creanţa iniţială (renunţând, astfel, la cesiune în locul plăţii cu efecte retroactive.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Cesiunea de creanţă
