Comerciant
| Comentarii |
|
comerciant, persoana fizică sau întreprinderea familială care efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societatea comercială, compania naţională şi societatea naţională, regia autonomă, grupul de interes economic cu caracter comercial, grupul european de interes economic cu caracter comercial şi organizaţia cooperatistă (art. 7 C.com. şi art. 1 din Legea nr. 26/1990). Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de c. (art. 8 C.com.). Orice persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ nu poate fi considerată c. Ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiei comerciale pentru toate acţiunile ce derivă din această operaţiune (art. 9 C.com.)
comerciant, noţiunea de comerciant în Noul Cod Civil
Sub reglementarea Codului comercial erau consideraţi comercianţi „aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale" (art. 7). Acum, în contextul reglementărilor actuale, mai ales a Codului civil şi a celor din O.U.G. nr. 44/2008, noţiunea de comerciant trebuie redefinită din punct de vedere juridic prin raportare la conceptul de profesionist şi la cel de întreprindere comercială.
Aşa cum am precizat şi în cele de mai sus, în accepţiunea Codului civil actual, sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate, ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri, sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ [art. 3 alin. (3) noul Cod Civil]. Se desprinde astfel concluzia că, în concepţia Noului Codul civil, desfăşurarea unei activităţi organizate şi sistematizate califică această activitate ca având caracter profesional, iar persoana care o realizează dobândeşte statutul juridic de profesionist.
Prin urmare, în timp ce Codul comercial de la 1887 consacra autonomia dreptului comercial pe conceptul de fapte de comerţ şi cel de comerciant, Codul civil reglementează sistemul unităţii dreptului privat, pe baza conceptului de profesionist şi cel de întreprindere. Aşa cum am precizat şi în cele de mai sus, Codul comercial reglementa o listă de 20 de acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice pe care le califica drept fapte de comerţ. Cel care săvârşea fapte de comerţ cu caracter profesional, dobândea calitatea de comerciant. Odată dobândită calitatea de comerciant, opera prezumţia, în temeiul art. 4 C. com., că toate actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile economice pe care le săvârşea comerciantul, aveau natură comercială.
Noul Cod civil, deşi consacră o reglementare unitară a raporturilor juridice patrimoniale, totuşi distinge în privinţa participanţilor la aceste raporturi juridice, între profesionişti şi neprofesionişti. Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 3 noul Cod Civil, pentru definirea noţiunii de profesionist, legiuitorul apelează la conceptul de întreprindere.
Astfel cum am precizat şi în cele de mai sus, semnificaţia juridică a noţiunii de întreprindere consacrată de Codul civil este diferită de cea reglementată de Codul comercial. în accepţiunea Codului comercial, întreprinderea reprezenta o categorie a faptelor de comerţ obiective, pe lângă faptele de comerţ de interpunere în schimb
sau circulaţie şi faptele de comerţ conexe (accesorii). Codul civil a generalizat conceptul de întreprindere asupra tuturor activităţilor organizate, conferindu-le, astfel, un caracter profesional. Această realitate juridică îndreptăţeşte opinia potrivit căreia exploatarea unei întreprinderi constituie forma juridică a oricărei activităţi pro-fesionale.
întreprinderea îşi păstrează caracterul profesional, indiferent de obiectul activităţii şi de scopul acesteia. Obiectul şi scopul constituie criteriile esenţiale în caracterizarea unei întreprinderi şi, implicit, în stabilirea statutului juridic al celui care o exercită, respectiv a titularului întreprinderii. Astfel, desfăşurarea unei activităţi economice, organizate şi sistematice, cu caracter profesional, în scopul obţinerii unui profit, este proprie activităţii economice (comerciale). Aceasta înseamnă că o întreprindere al cărei scop este obţinerea profitului este o întreprindere economică (comercială) şi, dimpotrivă, o întreprindere având un scop nonprofit, este o întreprindere civilă (noncomercială).
Aşa cum s-a remarcat în doctrina de specialitate, profesionist este acela care lucrează într-un anumit domeniu de activitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare. Codul civil consacră semnificaţia juridică a profesionistului, raportând-o la exploatarea unei întreprinderi. Art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispune că noţiunea de „profesionist" prevăzută la art. 3 include categoriile comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.
Cum s-a arătat şi în cele de mai sus, în funcţie de obiectul şi scopul ei, activitatea desfăşurată în mod organizat şi sistematizat, poate fi o întreprindere economică (comercială) sau o întreprindere civilă (necomercială). Având în vedere această distincţie, în literatura de specialitate se apreciază în mod judicios că profesionistul care exploatează o întreprindere economică (comercială) are calitatea de comerciant, iar profesionistul care exploatează o întreprindere civilă, ale calitatea de necomerciant. Aşadar, în concepţia Codului civil, comerciant este profesionistul persoană fizică sau persoană juridică, care exploatează, în condiţiile legii, o întreprindere economică (comercială).
Pe bună dreptate, s-a remarcat în doctrină.
De altfel, deşi s-au abrogat dispoziţiile Codului comercial relative la comercianţi, numeroase alte acte normative operează cu noţiunea de comerciant persoană fizică cât şi persoană juridică. Elocvente în acest sens sunt: Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor etc.
în limbajul obişnuit, prin comerciant se înţelege doar persoana fizică care desfăşoară activităţi de vânzare-cumpărare de mărfuri (comerţ en gros sau cu amănuntul), adică acele entităţi care exercită comerţ în accepţiunea prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.
Interesul practic al noţiunii de comerciant
Calitatea de comerciant presupune un anumit regim juridic diferit de cel al necomerciantului. în concret, statutul juridic al comerciantului se caracterizează, în principal, prin faptul că legea instituie anumite obligaţii, care au fost denumite în mod tradiţional obligaţii profesionale ale comercianţilor.
Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 26/1990, înainte de începerea activităţii, profesioniştii, titulari ai întreprinderilor economice, sunt obligaţi să ceară înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul desfăşurării activităţii, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele prevăzute de lege. La încetarea activităţii, comercianţii sunt obligaţi să ceară radierea din registrul comerţului.
O altă obligaţie priveşte ţinerea evidenţei activităţii comerciale, prin registrele comerciale şi de contabilitate, în temeiul Legii contabilităţii nr. 82/1991.
Apoi, comerciantul este obligat să exercite comerţul său în condiţiile unei concurenţe licite, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 21/1996 asupra concurenţei şi dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
De asemenea, comercianţii trebuie să respecte obligaţiile privind protecţia consumatorilor, reglementate, în principal de O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.
Tot astfel, aşa cum am precizat în cele de mai sus, noul cod civil consacră anumite reguli speciale aplicabile actelor juridice comerciale. Pot fi date cu titlu de exemplu dispoziţiile privind reprezentarea (art. 1.297 noul Cod Civil), solidaritatea code-bitorilor (art. 1.446 noul Cod Civil), consecinţele întârzierii obligaţiilor băneşti [art. 1.523 alin. (2) noul Cod Civil], prezumţia mandatului oneros, în cazul în care împuternicirea este dată pentru acte de executare a unei activităţi profesionale etc.
în sfârşit, comercianţii sunt supuşi impozitului pe profitul realizat din activitatea ce o desfăşoară, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Categorii de comercianţi
Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, noţiunea de profesionist prevăzută la art. 3 din cod include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic,
precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege. Tot astfel, art. 6 din aceeaşi Lege nr. 71/2011, stipulează că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990, înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene, societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege.
Din lecturarea textului de lege mai sus reprodus, se observă că sunt supuse înregistrării în registrul comerţului atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, de unde concluzia că se păstrează în continuare două categorii de comercianţi, comercianţi persoane fizice şi comercianţi persoane juridice.
